”Ieri, azi, mâine-viața mea” -Sophia Loren

        Am terminat de citit, de ceva vreme, cartea Sophiei Loren ”Ieri, azi, mâine-viața mea”, dar nu am ajuns să scriu despre ea. De ce scriu acum? Pentru că e o lectură numai bună pentru serile lungi. Cartea este o autobiografie, dar si o enciclopedie cinematografică a unor ani când filmul hrănea sufletul. Pornind de la nașterea ei, autoarea aduce în fața cititorului perioada celui de-al doilea război mondial, foametea, ambiția și visul unei mame singure, munca în condiții care astăzi ar determina orice ”vedetă” să se crizeze, dragostea față de unicul soț, mai mare cu 22 de ani, greutățile pe care le-au depășit pentru a putea ajunge să se căsătorească, sarcini pierdute, nașteri reușite, dar și detenția  pentru taxe neplătite. 

     De asemenea, este descrisă lumea cinematografică unde facem cunoștință cu oameni de film,  scenariști, regizori, actori celebri -Marcello Mastroianni, Cary Grant, Audrey Hepburn, Richard Burton, Elizabeth Taylor, Marlon Brando, etc. 

        Dacă se întâmplă cumva să o aveți în bibliotecă, nu mai amânați - citiți-o ! Dacă nu o aveți, cumpărați-o, împrumutați-o, dar citiți-o! Cartea asta vă va duce într-o lume fascinantă, a lucrului bine făcut, a respectului, a iubirii profunde, a eleganței. O lume dispărută, din păcate. 

      Cu speranța că v-am dat o ideea bună pentru perioada următoare, vă îndemn să lăsați mesajele în secțiunea comentarii. Zi sau seară minunată să aveți! 

Motive sa iubim toamna

      Ne văietăm, pe rând, de ploi, de caniculă, de secetă, de frig... Nu reușim să vedem rostul fiecărui fenomen și raportăm totul la propria persoană. Am avut în primăvară, un dispreț continuu pentru persoanele de pe You Tube care se văietau că nu se mai termină ploile, pe când eu mă bucuram de fiecare strop de apă.  Ele erau îngrijorate că nu pot porta rochii și sandale, eu mă bucuram ca crește grâul. :)))  La fel nu îmi plac persoanele care se vaietă că sunt prea multe camioane pe drumuri. Mai bine recunoști că ești un șofer prost. Existența camioanelor pe drumuri este dovada că mai merge ceva în economie. Bucură-te! În perioada în care am fost închiși în casă, pe drumul spre serviciu, mă uitam la camioane de parcă vedeam speranța întruchipată. 

      Dar, pentru că nu critica este scopul acestui articol, vă aduc la cunoștință că e timpul să ne bucurăm de toamnă. Toamna vine și trece, chiar dacă îți place sau nu, așa că mai bine înveți să o iubești. Vrei, nu vrei, Grigore bei agheasmă! 

       Frigul nu e chiar frig, e doar răcoare, iar soarele nu e canicular, e chiar blând. Plimbările prin frunzele foșnind sunt chiar recomandate. Tot recomandat este să admiri culorile, să faci un fel de terapie cromatică, doar că gratis. :))) Dacă tot reușești să faci asta, strânge ceva frunze frumos colorate, ceva ghinde și castane, pune-le într-un bol și ai un veritabil aranjament de toamnă. Știu că la noi încă nu este comună ideea de a decora casa pentru toamnă, dar nu strică să încerci.

    Se deschide stagiunea la teatru si filarmonică. Chiar dacă nu putem fi fizic, în sală, putem vedea spectacolele online, pen' că deh, situațiunea o cere. Sper să reușesc să ajung măcar la un spectacol în sală...

  Scoatem din dulapuri pufoșeniile, eșarfele, puloverele și broșele mari.

        Citim cărți, bem ceaiuri, tricotăm, croșetăm

        Ne bucurăm de mere, de pere, de struguri, gutui și dovleac copt

        Aprindem lumânări parfumate sau turtițe de ceară parfumată

        Purtăm culori mai închise pe buze și pe unghii. Burgundiul de mai jos este preferatul meu. Nuanța 50

        Schimbăm genul de muzică...

        Și avem mai mult timp pentru filme

    

            Sunt destule motive să iubim toamna? Dacă nu, mai puneți și voi un mesaj în comentarii.

    PS. Bonus -  am scăpat de țânțari!!! Yeeeeyyy! 

Mai citim reviste?

        Sâmbăta trecută am intrat într-un magazin să-mi iau țigări. Știu... să-mi fie rușine :) În timp ce stăteam la coadă (da... era codă la țigări) mi-am mutat privirea asupra standului de reviste din acest magazin. E drept că, de-a lungul timpului am mai cumpărat ceva cărți din acest gen de magazin, dar nu reviste. De fapt, nu am mai cumpărat reviste de mulți ani. Cred că de când accesul la informație a devenit mult mai la îndemână pe un telefon. 

        Revenind la magazin, am ieșit din rând și m-am apropiat de standul cu reviste. Burda, Avantaje, Unica, Cosmopolitan, Femeia... reviste din care am cărat teancuri la gunoi, de-a lungul anilor (încă nu obișnuiam sa reciclăm). Îmi amintesc că lunar, aveam o sumă alocată acestor reviste. Pentru mine, în acele vremuri, revistele astea însemnau divertisment, cultură și educație. A fost o vreme când eram în șomaj și, împreună cu o prietenă, cumpăram o singură revistă, pe care o devoram, pur și simplu. Zile întregi citeam și reciteam revista aia, dimineața, la o cafea. Atât ne permiteam. Au trecut de atunci ceva mai mult de 20 de ani. Între timp ”s-a dat” internet la toată lumea și accesul la informație a fost mult mai la îndemână. E drept că laptopul nu miroase ca o revistă și  nici telefonul nu foșnește ca paginile frumos colorate, dar dacă nu cumpăr revista, nu ocup spațiul din casă cu teancuri de reviste și economisesc o mică sumă (pe care sigur o dau pe vreo tâmpenie).

        În fine, ideea este că am cumpărat o revistă. Una cu al cărei nume am crescut, o revistă pe care o citea și mama ... ”Femeia”. Bine, de crescut am crescut cu revista ”Cutezătorii” si cu ”Almanahul Copiilor” dar sunt șanse zero să mai găsesc așa ceva pe piață, acum :))) În plus, pe alea nu le citea mama... 

        Nu pot explica ce am simțit când am ieșit din magazin, cu revista în brațe. Mi-au trecut prin minte frânturi din tinerețea mea, vise croite pe marginea articolelor... Strângeam revista la piept ca pe un trofeu pe care cineva ar fi vrut să mi-l ia. Oricum mi se părea că toată lumea se uita la mine... deși, dacă o persoană cu o carte în mână nu mai este chiar o curiozitate, o revistă atrage priviri. E normal... ce îți trebuie o revistă când există internet? Dar oare am fi dispuși să plătim pentru a citi o revistă online? Poate da, poate nu... Pentru mine, revista pe hârtie înseamnă mai mult decât informație. Am constatat asta acum, când pot să spun că am ajuns la vârsta la care pun preț pe trăiri, pe amintiri. 

        Am ajuns acasă, mi-am făcut un frappe cu înghețată și m-am pus pe citit. Cap... coadă. Revista din septembrie 2021 conține un interviu tare interesant cu Iuliana Tudor, știri, idei de activități pentru timp liber, are secțiune de cultură, shopping, modă, frumusețe, sănătate, psihologie și multe altele. 

        Nu mai știu câte ore am petrecut printre paginile revistei, dar au fost unele din cele mai relaxante ore. Mă felicit că am cedat impulsului.  Voi repeta experiența? Probabil că da. M-am simțit ca și cum aș fi întâlnit o prietenă din tinerețe și cu care mai am multe de vorbit. Pentru răsfățul meu, pentru starea mea de bine, voi mai cumpăra, măcar o perioadă, reviste, mai ales că acum există posibilitatea de a recicla hârtia...

            Ce vreau sa mai zic, este faptul că acest articol nu este un articol sponsorizat. Revista am cumpărat-o din banii mei, nu mă bănuiți de reclamă

        Voi  mai cumpărați reviste? Lăsați mesaj în comentarii!

Trandafirii pierduți -autor Martha Hall Kelly

          Cea de-a doua carte citita în 2020 este ”Trandafirii pierduți”, scrisă de Martha Hall Kelly. Prima e aici. Cum ați observat voi (eu nu băgasem de seamă), cărțile citite anul trecut au fost scrise de femei și se pare că și primele cărți citite în 2020 sunt la fel. Da, și cea de-a treia carte, pe care o citesc în prezent, este scrisă tot de o femeie. Abia cea de-a patra, va fi scrisă de un bărbat. :))) 

        Să revenim la ”Trandafirii pierduți”, zic. Acțiunea începe puțin înainte de pornirea  primului război mondial, undeva în America și are ca eroine principale trei femei, din trei categorii sociale diferite. Astfel, Eliza, reprezintă lumea bună din America, Sofia reprezintă aristocrația rusă iar Varinka reprezintă pătura săracă a Rusiei. Știți că nu am să vă povestesc subiectul, dar vă voi spune că, încă o dată este scoasă la suprafață puterea femeii de a se adapta situațiilor noi. Războiul schimbă vieți, schimbă obiceiuri, schimbă mentalități. Că facem sau nu față, că reușim să ne adaptăm vremurilor grele, ține fix de noi și sper că nu voi trăi să aflu pe propria-mi piele. Cert este ca cele trei eroine ale cărții și-au suflecat mânecile, și-au ridicat poalele (cum spunea bunica) și au făcut ceea ce era necesar, chiar dacă era sau nu era moral, chiar dacă era sau nu era la nivelul educației lor ori la nivelul clasei sociale din care făceau parte. 

        Ce aș vrea să mai aduc în atenție, e faptul că autoarea inserează ceva date despre Romanovi, înlăturarea lor de la putere și modalitatea în care femeile din aristocrația rusă ajung să fie refugiate și să o ia de la capăt, în alte țări, în ale condiții, alte pături sociale. De asemenea, este adus în atenție comportamentul oamenilor săraci, fără educație, care se văd ajunși la putere. 

         Dragostea mamei pentru copilul ei este și ea prezentă, fiind combustibilul pentru fiecare pas făcut înainte.  

          Și cam atât. Mă gândesc că poate aveți cartea pe listă și eu vă spun atât cât să nu mai trebuiască să o citiți. N-aș vrea asta. Cartea are un subiect frumos și merită citită. Dacă ați citit-o sau nu, lăsați mesaj în comentarii. 

Fetița pe care au lăsat-o în urmă -autor Roxanne Veletzos

         Fetița pe care au  lăsat-o în urmă, scrisă de Roxanne Veletzos, a fost prima carte citită în 2020. Acțiunea începe în București, într-o noapte de ianuarie 1941 -al doilea război mondial, având ca eroină principală o copiliță evreică abandonată (sau nu) de părinții ei, pe scara unui bloc, ca un ultim efort de supraviețuire. Toată povestea se țese în jurul acestei fetițe. E vorba despre părinți naturali, părinți adoptivi, eforturile lor de a-i oferi o viață bună copilei, e vorba despre sacrificii, e vorba despre vise spulberate, aripi frânte și vieți distruse de către comunism. Apare și o poveste de dragoste și, recunosc (vinovată) că am crezut ca povestea se termină cumva cu o altă tânăra care ajunge să crească singură un copil. Am avut parte de cea mai plăcuta surpriză. Atât de plăcută, încât citeam și plângeam de bucurie (mai fac și d-astea).

          Nu vă spun mai multe, pentru că v-aș îndemna să o citiți și nu aș vrea să știți sfârșitul. Ce pot să mai spun, este că, deși nu am copii și uneori îmi este greu să înțeleg sacrificiul făcut pentru copil, la adevărata sa valoare, cartea asta m-a făcut să mă întreb dacă aș fi fost în stare de așa sacrificiu, dacă aș fi fost o mamă bună pentru un copil natural sau adoptat.

       Cert este că am început anul cu o carte care mi-a rămas la suflet. 

          Voi ați citit această carte? Lăsați mesaj în comentarii. 

Cărțile citite în 2019

         Cumva, pe repede înainte, până nu uit total de ele, zic să va arăt și restul cărților citite în anul 2019.

      În afară de Cartea pierduta a vrăjitoarelor + Școala nopții +Cartea Vieții scrise de Deborah Harkness, Am3zia și Eu o mama (im)perfectă? scrise de Cristina Lincu, am mai citit câte ceva, și anume:

         1. Manualul femeii de succes -autor Andra Olarean. O carte motivațională care te face sa te uiți mai atent la tine și să iei atitudine, să schimbi ce crezi ca trebuie schimbat. Ușor de citit, greu de pus în practică :))) Nu am fost de acord cu tot ce scrie autoarea, pen' că vârsta și experiența mea au ceva de zis tot timpul :)))

          2. Lebedele de pe Fifth Avenue -autor Melanie Benjamin este o carte care duce cititorul într-o vreme a eleganței și rafinamentului de după cel de-al doilea război mondial, în New York. Personajul principal Truman Capote, celebrul scriitor, profită de prietenia sa cu doamnele din lumea bună, pe care le numește ”lebedele” și află secretele fiecăreia, secrete de care se folosește la un moment dat. Există și o poveste de dragoste între Truman Capote și perfecționista Babe Paley (care dă dovadă de un autocontrol ce m-a făcut invidioasă). Nu vă spun dacă se consumă sau nu, ori cum se termină povestea de dragoste. :) 

         3.Povestea mea -autor Michelle Obama. Cartea asta o prezintă pe Michelle de la data nașterii până după ce cuplul Obama pleacă de la Casa Albă. Modul în care a crescut, educația primită, studiile sale, relația cu Barack, căsătoria, nașterea fetelor, câștigarea alegerilor, perioada petrecută la Casa Alba, toate sunt prinse în carte. Deși știu că a fost un efort de echipă la scrierea acestei cărți, povestea pare spusă de o femeie dintr-o bucată, ție, direct. Ca să nu mă întind prea mult, una dintre multele învățături acestei cărți, este că educația înseamnă mult în viață și doar ea te ajută sa-ți vezi visele împlinite. 

         

            4. O alta carte autobiografică este cea scrisă de Ayaan Hirsi Ali -Necredincioasa. Deși a trecut ceva vreme de când am citit-o încă simt fiori gândindu-mă la cum și-a descris autoarea, viața. E una dintre acele cărți care te revoltă, care te fac să ridici ochii la cer și să întrebi ”de ce permiți asta?” Clanuri, fanatism religios, mutilare genitală, căsătorii aranjate, batjocorirea femeilor, fuga, frică, amenințări... toate sunt în această carte și, din păcate sunt reale. Autoarea, femeie somaleză și musulmană, pune la zid și critică religia islamică, fapt care a atras nenumărate amenințări. Oricum, nu am putut să nu mă bucur că m-am născut în România.

         5. Zuleiha deschide ochii -autor Guzel Iahina. Zuleiha -o tânără tătară, țărancă în Rusia anilor 1930, al cărei soț înstărit dar ursuz și mai bătrân decât ea, moare ucis de soldații care strângeau cotele. Din nou, modul de viața al femeii duce la revolta cititorului. Zuleiha ajunge după mult chin, deportată în Siberia unde face tot ce este și ce nu este omenește posibil să supraviețuiască ea și să supraviețuiască pruncul cu care era însărcinată când a fost deportată. Deși spre sfârșitul cărții am avut senzația că se bate apa în piuă, finalul a fost neașteptat. Merită citită. 

          6. Povestea Slujitoarei -autor Margaret Atwood. Povestea este o fantezie cu șanse mari să devină realitate. Știu că pare ciudat, dar, lumea creată de autoare pare o combinație de comunism cu fanatism religios. Din nou, femeia nu are drepturi, nu are nume, nu are dreptul la educație, dar e constrânsă de o grămadă de reguli. Deși pare greu de crezut, sunt de părere că, dacă nu suntem atente, regimul totalitar prezentat ca ficțiune în carte, poate fi instaurat în orice moment. În apărarea mea, să nu mă considerați paranoică, am citit pe undeva că regimul chinez a reușit să dezvolte o aplicație care să pună cumva în practică ceea ce este prezentat în cartea 1984 scrisă de George Orwell, pe care încă nu am citit-o, dar urmează. Revenind la ”Povestea slujitoarei”, țin să menționez că, din păcate, pentru că am văzut ecranizarea, am cam tras de mine să termin cartea.
           Cam atât pentru 2019. Inițial mi-am propus 12 cărți, am reușit să citesc doar 11. E bine și așa, ținând cont că în anii trecuți nu citeam nimic.
          Voi ce cărți ați mai citit? Lăsați mesaj în comentarii. 

Eu, o mamă (im)perfectă? -Cristina Lincu

         Nu, nu vă gândiți aiurea, nu am devenit mamă, doar am citit cartea ”Eu, o mamă (im)perfectă?” scrisă de aceeași autoare contemporană care ne-a dăruit și ”Amn3zia”. 

          Cartea, sau mai degrabă autoarea, prin întâmplările povestite, m-a făcut să râd în hohote. Până și imaginația îmi râdea când îmi creionam în minte, scenele descrise. Alteori erau pasaje care mă umpleau de emoție și drăgălășenie iar uneori mă întrebam, pur și simplu ”cum rezistă femeia asta?”

         După umila mea părere, nu este o carte despre parenting (nu că aș fi citit una vreodată) dar este o carte despre ceea ce trăiește o mamă cu trei copii, despre întâmplări pe care, dacă nu le tratezi cu umor nu le poți trata nicicum. Este o carte care aduce în prim plan ”prostioarele” copilăriei, făcute cu inocența unui înger. Te face să-ți amintești de tine copil, te face să-ți dai seama că mamei tale nu i-a fost ușor să te educe și, dacă ești mamă, cred că te face să te gândești că e destul să fii mamă. Nu trebuie să fii perfectă dar nici imperfectă. Doar mamă. Și mai cred că vouă, celor care sunteți mame, vă va da certitudinea că nu sunteți singurele care cred că a crește copii este o mare responsabilitate dar și o mare aventură.

          Citiți cartea! Merită!

          Lăsați mesaj în comentarii dacă ați citit-o și cum vi s-a părut!

                                    

Amn3zia - Cristina LIncu

          În acest an, nu am avut o normă de cărți de citit și nici nu îmi voi pune vreodată o normă, mai ales că nu știu niciodată care îmi va fi programul zilnic. 

      Totuși, printre multe alte cele de făcut, am reușit să citesc câteva cărți, una dintre ele fiind AMN3ZIA scrisă de Cristina Lincu, scriitoare contemporană. 

        Subiectul cărții, la început, este cumva amețitor. Nu reușeam sa-mi construiesc un fir al poveștii și mă mai duceam o pagină înapoi, crezând ca reușesc să pun faptele cap la cap. Ei bine, pentru o bună bucată de carte, m-am simțit așa cum, probabil, se simțea eroina cărții. Abia spre final am reușit sa montez puzzle-ul, pe măsură ce am primit mai multe informații.

         Dragoste, trădare, șantaj, bani, copii, regrete, prietenie, toate în jurul Anei, o femeie care luptă pentru supraviețuire. Un roman psihologic (după umila mea părere) care m-a făcut să mă gândesc la întâmplări din propria-mi viață și să fiu mai atentă la persoanele pe care le las să se apropie de mine. 

          Nu ocoliți această carte, dacă vă iese în cale!
          Voi ați citit cartea? Cum vi s-a părut? Lasați mesaj în comentarii!

Cartea pierduta a vrăjitoarelor

          Ei ... da. Mai și citesc, nu doar colorez cărțile. :))  Recunosc, sunt amatoare de cărți și filme din categoria fantasy. Am mai citit eu, pe undeva, că nativii zodiei pești sunt atrași de zona asta de fantasy, mistic, vrăjitoare, vampiri, ființe supranaturale... așa că mă conformez. 

      Azi e vorba despre Cartea pierduta a vrăjitoarelor + Școala nopții +Cartea Vieții scrise de Deborah Harkness. 

          Inițial am văzut sezonul 1 al serialului ”Cartea pierduta a vrăjitoarelor”. Bineînțeles, cartea mi-a plăcut mai mult decât filmul. Autoarea reușește să descrie faptele și locurile în așa fel încât să-ți poți face în minte, imaginea perfectă în care să ai parte de acțiune odată cu personajele. Cărțile sunt atât de documentate, încât, dacă nu aș avea o ancoră în realitate, aș putea crede că personajele există real. Autoarea menționează oameni de știință, scriitori, oameni politici, matematicieni, chimiști, alchimiști, medici, oameni de artă, muzicieni ai secolelor trecute, precum și descrieri ale unor clădiri vestite, încât poți avea impresia că ți se predau ceva lecții de istorie. (Nu că mi-ar strica... )
          Așadar, dacă vreți să vă rupeți puțin de realitate și să lăsați deoparte rate, taxe, obligații, nemulțumiri, cărțile astea vă pot ajuta. Dacă vreți exemplarele mele, sunt de vânzare sau le pot da la schimb pentru o trilogie la fel de interesanta. Lăsați mesaj. :)

Yarn Along

          Prima data am vazut genul acesta de postari la Irina. Dupa, am vazut ca initiativa a avut-o Ginny. Mi-a placut si, cum eu am tot timpul ceva fire insirate pe crosete/andrele, am zis ca e bine sa arat si altora, asa ca am preluat modelul. :)

          Ideea este sa aratam, in fiecare miercuri, ce lucram si ce citim. Acum, daca vom croseta la acelasi lucru sau citi aceeasi carte mai multe saptamani, nu o fi cu suparare. 

         Astazi am de prezentat o jacheta de primavara/toamna pe care o crosetez pentru mine. E inceputa in toamna, din fir lana cu acril, croseta nr.3 si sper sa o termin pana in primavara. Asa fac de obicei, lucrul pentru mine il las sa astepte. Am facut spatele si un piept. :)

          De citit, citesc "Iubirile croitoresei". E binevenita dupa Splendida cetate a celor 1000 de sori pe care am citit-o cu ochii in lacrimi si revoltata impotriva unor obiceiuri pe care le au alte popoare.

          Nu am niste poze faine, ca nah, nu am reusit sa fac mult visatul curs de fotografie, dar se intelege (cred) ce vreau sa arat :) Voi aveti ceva in lucru sau cititi ceva?

Carti si iar carti

Cu reducerile de pe Elefant și Libris, ajung să iau toate cărțile din colecția "idei creative" :)))

          Dacă o să-mi aduc aminte, într-o zi am să vă arăt colecția de reviste "Lucru de mână". Nu-mi lipsește nici un număr. :)