Fetița pe care au lăsat-o în urmă, scrisă de Roxanne Veletzos, a fost prima carte citită în 2020. Acțiunea începe în București, într-o noapte de ianuarie 1941 -al doilea război mondial, având ca eroină principală o copiliță evreică abandonată (sau nu) de părinții ei, pe scara unui bloc, ca un ultim efort de supraviețuire. Toată povestea se țese în jurul acestei fetițe. E vorba despre părinți naturali, părinți adoptivi, eforturile lor de a-i oferi o viață bună copilei, e vorba despre sacrificii, e vorba despre vise spulberate, aripi frânte și vieți distruse de către comunism. Apare și o poveste de dragoste și, recunosc (vinovată) că am crezut ca povestea se termină cumva cu o altă tânăra care ajunge să crească singură un copil. Am avut parte de cea mai plăcuta surpriză. Atât de plăcută, încât citeam și plângeam de bucurie (mai fac și d-astea).
Nu vă spun mai multe, pentru că v-aș îndemna să o citiți și nu aș vrea să știți sfârșitul. Ce pot să mai spun, este că, deși nu am copii și uneori îmi este greu să înțeleg sacrificiul făcut pentru copil, la adevărata sa valoare, cartea asta m-a făcut să mă întreb dacă aș fi fost în stare de așa sacrificiu, dacă aș fi fost o mamă bună pentru un copil natural sau adoptat.
Cert este că am început anul cu o carte care mi-a rămas la suflet.
Voi ați citit această carte? Lăsați mesaj în comentarii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu