Da,e adevărat, s-a terminat cu lucrul la fermă. A venit si ziua in care am lăsat ferma sau, mai bine zis, m-a lăsat ea pe mine. Nu voi mai vedea zilnic câmpuri înverzind, nici lan de grâu copt cu maci roșii în pâlcuri, nici fazani, nici căprioare. Nu voi mai vedea văcuțe cu ai lor viței si probabil îmi va fi dor și de cârdurile mari de ciori bine hrănite. Îmi va fi dor de oamenii cu care am lucrat, de simplitatea și complexitatea fiecăruia, de poveștile lor, de aventurile și de râsul lor molipsitor.
M-am simțit tare bine. Au fost șase ani minunați. Doar șase. Mi-ar fi plăcut să fie mai mulți și chiar sa ies la pensie de aici, dar... nu e după cum vreau eu. Patronul a hotărât că nu mai vrea sa continue și a vândut ferma. Pentru că era prea mare ca să poată fi cumpărată dintr-o bucată, în vremurile astea de criză, a vândut-o fracționat iar cumpărătorii au cumva afaceri cu alte profiluri.
Am promis șefului meu direct (care nu este patronul), că stau până la sfârșit și am stat. Dacă mi s-ar mai cere asta, aș refuza. Doare cumplit să vezi că ceea ce s-a strâns și ridicat cu efort în atâția ani se împrăștie în nici două luni. Eram atât de bucuroși când veneau camioanele cu vaci din Olanda iar acum să plece camioanele cu vaci și viței spre alte destinații, nu e tocmai fericire. De dinainte de sărbătorile de iarnă s-au perindat prin fermă diverși oameni spre a cumpăra la prețuri mici, orice se putea cumpăra. Prima impresia a fost cea a unor vulturi care rup dintr-o vietate care încă este în viață. Acum e pustiu. Grajdurile sunt goale, sălile de muls si-au oprit motoarele, s-a oprit și zgomotul plugurilor care curățau grajdurile, nu mai sunt tractoare, nu mai sunt utilajele, nu mai sunt oamenii. A rămas tăcerea și ciorile. E dezolant.
Poate, într-o zi, voi face o plimbare să revăd locul. Deocamdată nu pot. Nu pot și nici nu am timp. E cam puternic șutul pe care l-am primit. Încă fac pasul. Sper doar să calc bine și să nu-mi rup gâtul. :)))
M-am tot gândit, de când am primit vestea vânzării fermei, ce aș putea să fac eu, în continuare. Știu că mă pot angaja dar nu știu dacă mai vreau. Am 46 de ani. Dacă mă mai ține vreun patron până la 50 de ani și se debarasează de mine, ce fac? La 50 cu greu te mai angajează cineva. Știu că s-a mai schimbat ceva pe ici pe colo, dar practica asta încă există. În plus, nu cred că mai vreau să stau 8 ore la un serviciu, în care să am și timp mort dar să fiu la birou. La fermă nu m-a întrebat nimeni la cât vin și la cât plec, daca aveam treburile rezolvate, iar vacanțe am avut minim două în fiecare an, chiar dacă am plecat cu laptopul după mine și am rezolvat ce era de rezolvat, de pe unde eram.
Prin urmare, m-am aruncat cu capul înainte în soloprenoriat sau cum s-o chema chestia aia în care înființezi un SRL unde tu centrezi, tu dai cu capul. :)) Am în spate peste douăzeci de ani de secretariat și administrație, am șase ani de responsabil de mediu și gestionar deșeuri, am șase ani de practică în ceea ce se cheamă resurse umane (fără recrutare) cu patalama dobândită în septembrie 2021 plus cursuri de legislația muncii, deci am trei obiecte de activitate. Mai am câte cinci ani de securitate și sănătate în muncă și de prevenirea și stingerea incendiilor/situații de urgență, dar astea rămân rezerve. Nu mă întind, pentru că nu vreau să fac multe și să iasă prost. Puține și bine. Codul civil si codul muncii mi-au fost si sunt cărți de căpătâi.
Încă nu am clienți și nici nu mă aștept să apară prea curând. Am nevoie de publicitate și va trebui să încep cu asta. Am o pagina de facebook și un logo plus un site în lucru :)
Oricât mi-ar plăcea să am activitate la firmă, trebuie să recunosc că mă voi bucura și de ceva odihnă. Am nevoie, psihic vorbind. Vreau dimineți petrecute la terasă cu o cafea și laptopul alături, vreau pași prin oraș, vreau să cunosc și să recunosc oameni din oraș. Sunt locuri în orășelul ăsta de provincie, prin care nu am călcat de foarte mulți ani. Vreau să mă urc în mașină și să conduc fără vreo țintă, pur și simplu din plăcerea de a șofa. Chiar îmi doresc să merg primăvara, la mare. Vreau să am timp pentru citit și, poate, timp pentru scris. Ar fi interesant să încep acum o carte și să o termin peste câțiva ani.
Poate sunt visătoare, dar am scuza zodiei. Pești. :)) Știu că după o vreme voi intra în panică dacă nu voi avea o activitate aducătoare de venituri. Nu pentru că aș ajunge muritoare de foame. Are cine să mă susțină, doar că eu am învățat să-mi fac proprii bani de pe la 12 ani. E greu să nu produci, când altfel îți este educația. :)))
Vom vedea, în timp, ce se va mai întâmpla. Deocamdată îmi adun sufletul făcut fărâme și-l lipesc. Merg mai departe și muncesc la construirea brandului meu.
Prin urmare, pentru ca am lipsit și voi mai lipsi de pe aici, cer iertare. Nu a fost și nu va fi ușor în următoarea perioadă.
Să auzim de bine!















