Cartea lui Bendeac

             Pentru astăzi aveam în plan să vă arăt cum am înșirat decorațiunile de Crăciun, prin casă. M-am răzgândit după ce a sosit curierul. Am comandat pe la începutul săptămânii trecute, cartea ”Jurnalul unui burlac- Conversații cu mama” scrisă de Mihai și Emilia Bendeac. A durat să ajungă, puțin mai mult decât de obicei, dar am fost anunțată din timp. Probabil că se vinde cartea ca pâinea caldă și asta nu este un lucru rău. Nu sunt o fană Mihai Bendeac, dar sper să descopar mai multe despre el, citind această carte. Cum am ajuns sa-i cumpăr cartea? Încercând să fac o faptă bună.                                                                           

            Într-o zi, cu totul întâmplător, am văzut pe pagina de facebook a lui Codin Maticiuc (a cărui fană nu sunt, dar îl respect pentru ceea ce face), un articol în care spunea că, într-un top 30 de persoane care îl ajută financiar în proiectul lui cu reamenajarea spitalelor de stat,   Mihai Bendeac este singura persoană fizică, aflată pe locul 23, care donează 20% din veniturile din online. Tot în articol am citit că Bendeac a scris cartea ”Conversații cu mama” și că tot venitul de pe această carte va merge către proiectul lui Maticiuc. 

            Prin urmare, am decis să cumpăr cartea. Nu am citit-o încă, dar am timp. Am zis, în schimb, să vă zic și vouă, poate vă interesează, poate vreți să faceți o faptă bună. 

            Aveți linkul de unde puteți comanda cartea ”Conversații cu mama”  și poze cu cartea. Pentru ceva recenzii aveți coperta 2. Recenziile mele vor veni ceva mai târziu :)

            Zi sau seară minunată să aveți și să fiți sănătoși!

Ce-mi doresc de Crăciun

          Știu ca este mult prea devreme pentru un așa articol, dar, ținând cont că am fost în septembrie  la Jumbo și angajații aranjau turnuri de cutii cu globulețe și decorațiuni pentru Crăciun, nu văd de ce nu aș da eu startul unor așa articole. În apărarea mea, menționez că  și la Jysk au adus decorațiuni pentru Crăciun. :) 

          Așadar, ce cadou îmi doresc de Crăciun? 

       Când eram la mama fată, îmi doream o vilă cu piscină. Mică și proastă mai eram. Acum nu mai vreau, pentru că sunt prea mari costurile cu întreținerea. Atât financiar cât și fizic. Financiar- nu am ajuns să muncesc să întrețin o casă, fizic- sunt lenea întruchipată, fac ceva doar dacă-i musai :))) Nu eram așa în tinerețe. M-am trezit odată cu anii adunați în vârstă. Nici măcar încă o cameră la apartament nu îmi mai doresc. Am învățat să nu mai cumpăr  lucruri inutile. Mi le confecționez singura :))) Glumesc. Am învățat să cumpăr ceva doar dacă îmi doresc acel lucru și peste câteva zile și am învățat să îmi organizez spațiul cât mai bine pentru mine.

         Țoale și încălțări... am grămadă... chiar mărimea mea... mare. Au fost niște vremuri când femeile grase îmbrăcau puținele haine cu croieli și imprimeuri urâte, găsite în magazine. Norocul meu a fost că am găsit o croitoreasă bună. Mai târziu, am descoperit magazinele online care s-au gândit să ii îmbrace frumos și pe grași. Când eram mică, și vedeam colege d-ale mamei cum își făceau în fiecare an câte o pereche de pantofi sau botine, pe comandă, la cizmărie, mă gândeam că sunt tare bogate, ajungând să aibă mai multe perechi de pantofi, datorită materialului trainic din care erau făcuți. Acum am și eu un ditamai dulapul cu încălțări. Nu sunt trainice să le dau de zestre, dar am. Sunt bogată, zău așa!!

         Bijuterii... îmi fac singură giogele. Nu port aur și nici argint, dar port cu drag un șirag cu mărgele din sticlă, frumos colorate și asortate. Poate că aș adăuga un ceas pe lista dorințelor, dar nu știu dacă l-aș purta. Mă mai gândesc.

         Parfumuri, cosmeticale... mi le cumpăr singură, că nu muncesc pe nasturi ci pentru bani. Sunt destul de ”basic” la capitolul ăsta, așa că nu e cazul de mari investiții. 

         Gadgeturi... să zicem că m-ar tenta o pereche de căști bluetooth pe care să le port când fac curat prin casă... însă, ținând cont că de curățenie se ocupă mai mult mama, nici astea nu își găsesc locul. În rest, am un telefon de cu doua generații în urmă, dar care își face treburile, am un laptop care îmi este de ajuns... și gata că mai mult... îmi prind urechile. 

          Aparate, vase și ustensile pentru bucătărie... am exact ce îmi trebuie și, ținând cont că pregătesc mâncare pe care să o fac repede, puțină și spre deloc... nu mai am nevoie de nimic. Chiar de nimic, pentru că, de-a lungul anilor, mi-am cumpărat cam tot ce am nevoie. Când ai peste 40 de ani și muncești din copilărie, lucrurile, obiectele, nu mai înseamnă mare lucru, nu te mai bucură.

         Și totuși...

        Recunosc că mi-aș dori ca fratele meu să-și ia soția și copii și să vină să petrecem Crăciunul, împreună, în casa copilăriei noastre. E drept că nu am putea readuce zilele copilăriei în prezent (când eram cumplit de săraci), dar am fi împreună. Din păcate, mama cumnatei mele e paralizată și ei nu o pot lăsa nesupravegheată. Dar poate, cine știe, le fac eu vreo surpriză :)

        Deci... da, e adevărat. Odată ce îmbătrânești, nu mai ai nevoie de lucruri, ci de persoane dragi, aproape. Eu am nevoie să îmi fac amintiri cu aceste persoane, pentru că da, când o sa devin senilă și plecată cu nenea Alzheimer, e posibil ca frânturi de amintiri să-mi mai treacă prin minte, nu obiectele.

         Și pentru că am găsit o postare frumoasă pe facebook, v-o las și vouă mai jos, pentru că, vrem sau nu, cu toții vom ajunge într-un astfel de moment.

        PS Voi ce vă doriți de Crăciun?

Fuga prin viata

       Sunt inca aici, aproape. Am fugit putin, nu prea departe, dar sunt inca intr-o fuga continua. Parca sunt un perpetuum mobile. Va trebui sa fac un efort si sa ma opresc. Asta daca nu ma mai ameteste viata asta, cu intamplarile ei ...

       Pana atunci, pun mai jos o poza pe care o ador, gasita pe facebook... 💗💕💋

Lavanda cadou :)

         In urma cu ceva vreme am participat pe facebook la un concurs organizat de Herba Levantina si Nasturelul Fermecat 

        Premiul-produsele din fotografie : apa de lavanda, o bagheta de lavanda, zahar cu lavanda, un dovlecel si doi saculeti cu lavanda. In foto este doar un saculet pentru ca am daruit unul inainte de a face fotografia. Dar din dar se face Rai, nu?
         Vreti sa stiti cum miroase casa mea? Magnific! Am facut si paine in aceasta seara si amestecul de paine calda cu lavanda e minunat. Pot sa zic ca mirosea ca in Gradina Raiului, in casa mea :)

Atitudine :)

           Aveti ceva rabdare si urmariti videoclipul pana la sfarsit. Daca puteti, aratati-l si sotilor, sa inteleaga ca se intampla si la case mai mari. Al meu sot a ras, da' nu prea era rasul lui :)))

O păpușă

          A circulat pe facebook următoarea fotografie

          Nu-i așa că e superbă copilița? Minute în șir nu mi-am putut lua ochii de la ea. Are ceva ce pentru mine înseamnă bunătatea și inocența lumii întregi. Acel ceva plecat din sufletele noastre de oameni mari, acel ceva fără de care ne transformăm în "bestiile" care putem fi uneori. Uitându-mă la fețișoara asta, simt cum mă încearcă sentimente de dragoste, sentimente materne. Deși niciodată nu am considerat că aș putea fi o mama bună, simt că aș vrea să strâng fetița asta în brate, s-o feresc de tot răul ce va să vina asupra ei. 

          Pe de altă parte, ma apucă damblaua aia mare (am și una mai mică) atunci când mă gândesc că, pe minunea asta o așteaptă o viața plină de greutăți și îmi vine să strig : "Măi mamă de minune mică, unde ți-a fost mintea când ai adus pe lume suflețelul ăsta? In ce lume idioată și plina de răutate arunci un așa copil?" Bine, asta presupunând ca mumă-sa nu știe ce e aia abstinență, că dacă a fost forțată/violată, e altă poveste. Din păcate păpușa asta, peste ani, va fi probabil o nevastă semianalfabetă, care cară apă de la km depărtare cu o droaie de copii pe lângă ea. Va fi șters chipul acesta de înger.

          Si iarăși simt tristețea de a nu putea schimba lumea asta într-una mai bună, pentru copii de acum și pentru cei ce vor veni.  O lume în care ierarhia să fie doar Dumnezeu și oamenii, o lume în care banii să nu existe, o lume în care Natura să fie mama și Dumnezeu tatăl.

De pe facebook

          Am găsit pe facebook următoarea imagine

          Nu știu dacă ați întâlnit astfel de băbuțe, cu două fire de pătrunjel, flori sau ce mai iese prin gradina lor, așteptând să le bagi în seama, să cumperi de la ele. Nu sunt insistente, nu-ți baga florile în ochi. Doar stau cuminți, cu ochii în pământ, rușinate că au ajuns să cerșească. Da, ele sunt în situația de a cerși, dar onoarea și educația lor nu le lasă să întindă mâna și sa ceara, pur și simplu. Vor să-ți dea ceva în schimb.

          Bine, sunt și mamai care se vede ca-s precupețe, dar nu la ele ma refer.

        Imi amintesc cum, odată, plecând către Caransebeș, la Pitești, într-o intersecție, am văzut o bătrână cu nu mai știu ce flori de gradină. Am vrut să-i dau bani fără să iau florile, pe motiv că merg departe și se ofilesc. Mea culpa. In următorul moment i-am văzut ochii în lacrimi și mi-a zis că nu se poate. I-am luat toate florile. Bineînțeles că până la Caransebeș, s-ar fi uscat și mama florilor, asa că le-am pus la o cruce, pe marginea drumului. :)

          Am plecat la drum cu sentimentul că am făcut un lucru bun, dar și cu amărăciunea neputinței de a-i ajuta pe oamenii ăștia. Femeile astea au muncit toată viata lor în câmp și au o pensie de la CAP echivalentă cu costul unei singure zile la o piscina de fițe. Nu au umblat prin cluburi, nu au sucit mințile bărbaților cu bani. Fața, mâinile și ochii lor spun povestea. La ceva timp, m-am dus în intersecția respectivă să o caut pe băbuță. Nu am mai găsit-o. Un vânzător ambulant mi-a zis că au alungat-o cerșetorii. :(

          De ce am făcut postul ăsta? Pentru că un deștept a comentat sub fotografie "Si dacă dau share își vinde marfa mai bine?" Da, poate că înțelegând că nevoia și nu lenea, le împinge la astfel de gesturi, nu vom mai fi nepăsători. Nu zice nimeni să-i dai marea cu sarea, da' poți să renunți la o sticlă de cola și să iei trei flori de la o bătrână. Pentru ea, acei 5lei, înseamnă banii de pâine pentru două săptămâni, căci e învățată să mănânce puțin și măsurat. 

          Haideți să ne gândim ca bătrânica poate fi propria bunică, să ne gândim că "orice mânz ajunge gloabă" și bătrânețea vine sigur și peste noi. La ce sistem de pensii avem, cât credeți că ne vom permite din pensia lunară? Să zicem merci dacă vom găsi ceva de vândut prin curte și dacă se va găsi cineva sa cumpere. Haideți să fim puțin mai toleranți, mai atenți și să învățăm să alegem persoanele care chiar au nevoie de ajutor. Haideți să ne ajutam pe noi și intre noi, să nu mai așteptăm ca "cineva să facă ceva" si, nu in ultimul rand, haideți să nu mai dăm cu piatra într-o persoana aflată la nevoie.