Cumva pe repede înainte, până nu se termină anul și să mai și risc să uit, mă mai dau mare cu o păturică pentru o fetiță nou venită într-o lume nebună. Mă și mir că oamenii mai fac copii în vremurile astea, dar nah, e opinia fiecăruia și e posibil ca toate să aibă un rost pe care eu nu sunt în stare să îl înțeleg.
Să revenim. Păturica e din resturi de fire rămase de la alte proiecte, toate fire speciale pentru copii, lucrate cu croșeta de 3,5, in cel mai simplu mod posibil. M-a rugat mama cam târziu, din punct de vedere al termenului, așa că am ales modelul biscuite. :)))
Păturica a fost predată la timp și am înțeles că mămicii i-a plăcut. La timp, adică înainte de grupa mică, daca nu de nunta fetiței. Glumesc, luați-o ca atare.
Pentru sugestii sau reclamații, lăsați mesaj în comentarii!











