Despre mine

Fotografia mea
jud. Arges, Romania
Sint o persoana cu simtul umorului dar realista si pragmatica. Accept minciunile "nevinovate" dar nu si pe cele care pot provoca durere cuiva. Sint o fire pacifista si pot fi un prieten loial.

miercuri, 25 noiembrie 2020

Facem sau nu facem brad?

            Facem sau nu facem brad, Crăciunul acesta? Aceasta este o întrebare care face subiectul multor discuții pe rețelele de socializare, în aceste zile. Dacă la început nu am înțeles de ce discutăm despre asta, ulterior am priceput că nu facem brad pentru că nu se cade ca satul sa ardă și baba să stea la oglindă. Că nu se cade să ne bucurăm de sărbători când în multe familii au murit oameni din cauza virusului vieții, iar noi înșine suntem cu sabia deasupra capului. Asta, așa, pe scurt. 

            Tot pe scurt, am să explic de ce voi face eu, brad. În primul rând pentru că pot. Sunt sănătoasă, deci pot face multe, inclusiv să împodobesc bradul de Crăciun  și să fac în ciudă vremurilor pe care le trăim. În al doilea rând pentru că bradul este un simbol al sărbătorilor de iarnă, pe care eu le-am iubit si le voi iubi cât voi putea. Să mă bucur de sărbători, înseamnă să mă bucur și de brad. Oricum nu ne vom mai bucura de multe, în acest an. Deja mi-e dor de colindătorii din Ajun, de copii cu Steaua, cu Plugușorul, cu Capra și mai ales de ceata de țigani care venea cu Ursul prin oraș. Ei erau preferații mei. Le aruncam de la balcon, banii prinși în cârlig de rufe :) Cu siguranță îmi va lipsi cântecul țigăncii venită la cerșit, printre blocuri, în dimineața de Crăciun. Ce voce putea să aibă femeia aia!!! După cum se aşază lucrurile, parcă văd că nu vom putea depăși pragul casei, așa că ne vor lipsi vizitele și interacțiunea fizică. 

            Dacă în anii trecuți poate se mai întâmpla să nu deschidem tuturor colindătorilor, în acest an ne-a fost luată cu totul, bucuria de a fi colindați. Dacă în alți ani  ne feream să ne îmbrățișăm pentru că ne stricam machiajul sau ne cădeau gradele, în acest an ne este interzis să ne atingem. Înțelegeți? Tot ce nu apreciem, ne este luat. 

            Așadar, voi face brad și mă voi bucura de sărbători, atât cât se va putea, tocmai să nu ne fie luate. 

            Dacă vă vine ideea să îmi spuneți că pot aștepta să treacă pandemia și voi putea să fac brad anul viitor, pun aici același răspuns pe care l-am dat și altora care mi-au spus același lucru : Nu vreau să sar peste acest an, pentru că nu știu dacă anul viitor voi mai putea să mă bucur de sărbători. În douăsprezece luni pot părăsi eu lumea asta sau ni se pot interzice sărbătorile, prin lege. Nu îmi ziceți că nu se poate, pentru că se poate. Orice se poate, pe lumea asta. Nu există siguranța zilei de mâine iar eu sunt hotărâtă să iau lucrurile fix așa cum vin și să accept că orice e posibil. Dacă mă sună de la țară să îmi spună că a aterizat un OZN cu extratereștrii în bătătură, mă pun la volan și mă duc să îmi primesc oaspeții. Să nu uit să iau niște cafea, zău așa...

            Prin urmare, dragi prieteni, ar fi bine să profităm de fiecare clipă trăită, bună sau rea, pentru că oricum se duce și se duce odată cu noi. Faceți brad, ascultați colinde, uitați-va la filme specifice, bucurați-vă de sărbători, îmbrățișați măcar oamenii care vă sunt aproape. Anul acesta. Anul viitor... vom vedea la vremea respectivă. 

            Sănătate multă vă doresc și, daca aveți de aprobat sau de înjurat, lăsați mesaj în comentarii.

                Bonus... o melodie :)





 

5 comentarii:

Anonim spunea...

multumim de bonus ! si eu fac brad .
rodica

.....si cu o punga de cafea iei jumate din purcea.....???
te imbratisez cu drag !

Anonim spunea...

Nu m-am gandit sa nu fac bradul, nu mi-a trecut prin minte acest gand.
Singurul lucru e ca nu stiu ce fel de brad (cel artificial polueaza Pamantul, de cel natural mi-e mila tare chiar daca a fost crescut special pentru asta, cel in ghiveci nu prea rezista in casa). Dar ma voi hotari eu. Nu trebuie sa fie mare, ci sa fie un mic simbol. Pentru mine bradul umple sufletul si el putin, cumva parca-mi da speranta.
Cred ca e bine pentru noi sa facem ceea ce e firesc ... sa facem.
Adica sa ne pregatim sufleteste pentru Craciun, sa ascultam colinde, sa facem bradul, sa facem curat in casa ca de obicei.
Petrecerile zgomotoase oricum nu s-au potrivit niciodata nici cu Pastile, nici cu Craciunul, dar e greu ca nu-i putem intalni, simplu si cuminte, pe toti cei pe care am vrea sa-i vedem. Sa ne bucuram de cei pe care-i avem langa noi in casa, sa le aratam ca-i iubim, sa ajutam daca putem sau sa ne rugam pentru cei pe care nu-i putem ajuta altfel.
Deci eu sunt de acord cu tine, Cristina, si parerea mea este ca e bine sa facem bradul. Mai ales ca semnificatia ortodoxa a bradului de Craciun este legata de Nasterea lui Hristos.

CCristinaC spunea...

Rodica, draga mea, cu punga de cafea primesc extraterestrii :)))
Si eu te imbratisez cu drag!

CCristinaC spunea...

Anonim, eu am un brad din plastic. Stiu ca polueaza, dar il voi mai folosi multi ani pana il voi pune la gunoi. Poate, până atunci, se va găsi o metodă să nu mai poluăm cu plastic.
Nici eu nu asociez Craciunul cu petreceri zgomotoase, dar asociez cu multi oameni la masa. Anul asta, cel mai probabil, vom fi trei. Bine ca inca suntem si asa. :)

Anonim spunea...

buna dimi !
rodica