Despre mine

Fotografia mea
jud. Arges, Romania
Sint o persoana cu simtul umorului dar realista si pragmatica. Accept minciunile "nevinovate" dar nu si pe cele care pot provoca durere cuiva. Sint o fire pacifista si pot fi un prieten loial.

marți, 23 octombrie 2018

Weekend pe drum :)

          Ati auzit ca "socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ"? Ei bine, daca nu, aflati acum. Exact asa este. Imi facusem planul ca weekendul trecut sa fie unul linistit si static. Adicatele sa stam acasa, la caldurica, la o cana cu lapte si cacao si la miros de lumanari parfumate. Nup, nu s-a intamplat. Dupa ce am venit de la cumparaturi, ne-am luat trei haine si cosmeticale, ne-am pus frumos in masina si am plecat spre Bucuresti. Ne-am gandit sa vedem fantanile si sa salutam si noi lumea pe la Palatul Parlamentului, asa ca pe la orele 23 pe un frig de noapte de toamna care prevestea o vijelie, ne facuram si noi aparitia in Piata Constitutiei.
          N-am stat prea mult. Atat cat sa admiram privelistea, lumea din jur, sa fumam o tigara si sa tremuram zdravan, ca deh, e mai de staif tremuratul la capitala :)))
          Si iarasi ne-am imbarcat, numai ca nu am pornit catre casa, ci catre Ploiesti, unde am ajuns dupa ce am trecut prin "ciclonul de toamna":))) cu un vant si o ploaie de nu faceau fata, stergatoarele de parbriz. Da' a meritat. Frumos oras Ploiestiul, vazut la 1 noaptea, luminat si spalat de ploaie, cand eram doar noi si cativa taximetristi pe sosea :))) Am constatat ca, daca vrei sa vezi un oras, in toata splendoarea lui, vezi-l cand cetatenii sai dorm. 
           Nu ne-am oprit la Ploiesti ci la... Sinaia. Pe la doua din noapte eram si noi cazati la primul hotel iesit in cale, Hotel Mara. Cald, placut curat, apa calda, lenjerie si prosoape albe... mmmm... nu ne-am mai fi dat dusi de acolo, daca nu incepeau sa chitaie soriceii in stomac. Am coborat la micul dejun unde aproape ca ne-a apucat rasul. Bufetul nu era foarte variat, dar nici nu mureai de foame. Daca nu esti mofturos din fire, gasesti ceva sa mananci. In schimb, farfuriile... farfuriile erau facute special sa nu faci paguba restaurantului. Mai tineti minte farfuriile de la seturile cu platou, pentru tort, de pe vremuri? Alea o idee mai mari decat farfuria de la ceasca de cafea? Fix ca alea erau. Cat sa-ti incapa un  ou prajit, o bucatica de branza si o felie de rosie :))) Noroc ca noi nu avem ca masa principala, micul dejun, ca cred ca ne lipeam de tavi, nu ne mai incurcam cu farfurii. :))) In schimb, am baut cafeaua pe terasa (sa tremuram si la Sinaia) ca deh... fumatori. Ne-am bucurat de priveliste. Ce se vede in poza e ceata, nu fum de tigari, sa ne-ntelegem...
          Si dupa ce ne-am potolit soriceii si plamanii, ba dupa ce am vazut prin lift afise cu oferta de Revelion, adica vreo 5000 de lei pentru 4 nopti la ast' hotel, ne-am luat catrafusele si am pornit iar la drum.
          Ne-am oprit la Brasov. Sunt indragostita de orasul asta. Nu e prima data cand ajung, dar abia acum am observat ca in balcoane nu se vedeau rufe intinse la uscat. Nu stiu ce ordine locala au, dar e minunat ca e respectata. Si din nou am colindat stradutele, am admirat casele cu detalii arhitecturale bine conservate, ne-am indragostit (pentru a cata oara, oare?) de terasele boeme, cu mese pentru doua persoane, si de micile ateliere de manufactura, si aproape ca ne-am ridicat palaria (metaforic vorbind) in fata localnicilor care deviau din drumul lor, sa puna tigara la cosul de gunoi. 
          Asa ca, dupa atata admiratie si mers pe jos ni s-a facut foame si am ales un restaurant cu specific romanesc, si am nimerit la terasa "La ceaun". Sa va spun ca am fost primiti de parca ne cunosteau ospatarii, de cand ii lumea lume? Asa am aflat ca mare parte din echipa e formata si instruita pe vasele de croaziera, ca unul dintre ospatari este, in cursul saptamanii, inginer de calitate si, in weekend este ospatar si ca mancarea este gatita in curte, la ceaun. Iaca haleala:
          Ma uit la poze si asa mi se face dor de un papanas... Voi nu va uitati ca ne-au dat sa mancam pe ziare. Alea de sub farfurii sunt, de fapt, meniuri, scrise in romana si engleza, pe hartie reciclata. Fumos, nu? Iar ca o haiosenie, sa stiti ca in meniu, la milk shake i se spune "lapte scuturat". M-am scuturat de ras cand am citit :))))
          Si de aici, ne-am luat drumul catre casa, pen' ca era drum lung si anevoios, iar noi mai aveam de onorat doua invitatii. Am mai oprit intr-o benzinarie, Petrom, parca, de unde m-am ales cu doua idei de aranjamente florale
          Iaca asa se duse si weekendul asta, cu noi pe drumuri, si aproape dormind cu capul pe birou, luni dimineata, dar nu-i nimic, va veni el frigul ala serios, care o sa ne tina cu lapte cald si papuci pufosi, in casa... 

Niciun comentariu: