Vacanță în Croația (1)

             Mi-a luat ceva vreme să mă hotărăsc să scriu despre vacanța asta, dat fiind faptul că s-a întâmplat in perioada Paștelui. Eram hotărâtă să nu scriu nimic, pentru că sunt sătulă de câte avertizări că am să mor curând, am primit, din cauza faptului că m-am vaccinat împotriva virusului vieții. Mi-aș dori ca voi, cei care citiți aici, chiar  dacă sunteți anti vaccin, să nu îmi spuneți că nu știu ce nenorociri mi se vor întâmpla. Ce legătură are vacanța cu vaccinul? Ei bine, la sfârșit de aprilie, Croația era printre puținele țări europene care primeau turiști vaccinați și fără alte teste. Eram vaccinată din februarie, trecuseră 14 zile de la rapel,  așa că ne primeau cu drag, aș spune. În plus, ne-a convenit că masca nu era obligatorie în aer liber.

            Inițial, vacanța a fost plănuită în Turcia, dar pentru că Turcia mai mult închidea, decât deschidea țara, și pentru că nu îmi place să petrec câteva zile doar in resort, am anulat tot și am făcut rezervări în Croația. E drept ca vacanța a fost plănuită în grabă și că am fi putut să fim cumva mai eficienți, dar nu mai contează, noi ne-am simțit bine. 

        Ca să evităm o eventuală amendă pentru circulat noaptea, am plecat de acasă, dimineața, până la Oradea, unde am dormit o noapte. Chiar îmi doream să ajung la Oradea. Frumos oraș și curat. Cu siguranță vom mai merge, să stăm câteva zile, pentru că credem că ar fi multe de văzut. 

        Dimineața următoare am pornit-o spre Ungaria, prin Vama Borș. Destul de liber, am trecut repede. Ne-au cerut rezervările printate, ne-au pus un abțibild cu ”Only for transit” și atât. Am avut voie prin Ungaria doar pe anumite culoare, toate pe autostradă. Până și stațiile peco erau marcate ”For transit” sau ”Not for transit”. Dacă aveai vreo treabă la toaletă, trebuia să aștepți până la benzinăria indicată. Recunosc că nu am respectat și m-am dus la primul peco întâlnit. 😂 Nu mă nenorocesc eu pentru niște reguli. Nu mi-a zis nimeni nimic, nu m-a dat nimeni afară. Oricum, pe Ungaria e bine să bei mai puține lichide, pentru că intrarea la budă costă. Trebuie să dai cu cardul ca să intri. Deh, curățenia costă. 

        La intrarea în Croația, am avut nevoie de dovada vaccinării și rezervările printate. Chiar ni s-a urat ”Vacanță frumoasă”. 

            Primul oraș în care ne-am oprit, a fost Varazdin, fosta capitală a Croației, un oraș cu multe clădiri în stil baroc, bine întreținute și foarte frumoase. De altfel, cam toate orașele pe care le-am vizitat în Croația, par să fie ridicate în jurul unor vechi orașe, bine conservate și bine puse în valoare. 

        Ca o mențiune, terasele nu erau goale, dar nici pline, pentru că erau foarte mari, în această zonă a orașului. Terasele din ”orașul nou” erau pline de tineri. De altfel, în toată Croația erau terasele deschise si ocupate, poate nu la maxim, dar ocupate. 

        Primul lucru care pare ciudat în Croația, e curățenia. Da, curățenia a ajuns să fie ciudată, dar ador ciudățenia asta. Un al doilea fapt care mi-a plăcut foarte tare, a fost prezența unei doamne cam de vârsta mamei mele, aranjată, îmbrăcată colorat dar elegant, care, neînsoțită fiind, s-a așezat la masa de alături, a mâncat o prăjitură, a băut o cafea, a plătit și și-a văzut de drum. De ce mi-a plăcut? Pentru că, inevitabil, am făcut comparație cu seniorii noștri, care ajunși la vârsta pensionării, se îmbracă în negru sau nu mai contează ce îmbracă, se dedică nepoților/copiilor/caselor și uită că sunt și ei oameni și că munca nu e singurul scop în viață. Nu zic că nu există pensionari care știu să mai trăiască, dar nu se află printre persoanele din jurul meu. I-am povestit mamei despre pensionarii din Croația și mi-a spus ca, și dacă ar ieși singură la o terasă, îi este teamă să nu se ia tinerii de ea și să ajungă ținta glumelor lor. Inițial m-am enervat, dar până la urmă i-am dat dreptate. Din păcate, la noi, lipsa educației poate duce la astfel de situații.  

        Am dormit o noapte la Varazdin și am plecat către următoarea rezervare, Tribanj. Pentru că aveam timp destul, am făcut o vizită în actuala capitală a Croației, Zagreb. Nu pot să ajung în Zagreb, până nu vă spun cât de uimită am fost când am văzut modul în care sunt construite casele lor. Chiar daca era una mai mare, alta mai mică (sună cunoscut, nu?) nu erau înghesuite. Se vedea curtea, curte, cu foișor, cu magazie de lemne, cu pătul pentru porumb. Mă și mir unde făceau porumbul ăla, că mai toată Croația e un munte și o mare. În plus, gospodăriile nu prea aveau garduri. Mama ar fi zis că sunt case de țigani. :))) Daca aveau, ori erau de mărimea celor pe care le punem noi la flori, să nu sară găinile, ori era gard viu, cel mult tuia, dar scurtate. De cele mai multe ori lipseau porțile sau dacă existau erau larg deschise. Chiar îi ziceam domnului B că nu văd oameni la băncuță, la portiță. Păi dacă nu au portiță, de unde băncuță? :))) E drept că, la periferia orașelor mari, dar și cumva in partea dinspre Italia, există case cu garduri mai mari și porți închise, dar aveam să aflu asta, câteva zile mai târziu. 

        Ajunși în Zagreb, ne-am plimbat tot prin orașul vechi. De altfel, centrele vechi au fost o țintă pentru noi, cu dorința de a mânca/bea ceva la o terasă din centrul respectiv. Nu am înțeles de ce am tot citit că Zagreb nu este un oraș aflat printre preferințele turiștilor străini. Mie mi s-a lipit de suflet. 

        Nu vă mai vorbesc de cât de frumoase erau clădirile, cât de bine sunt păstrate și întreținute. Se vede. Până și vitrinele magazinelor erau frumos aranjate. 

        Dacă în primă fază, am considerat-o pe doamna de la cafeneaua din Varazdin, un caz izolat, ei bine, la Zagreb mi s-a confirmat că croații de toate vârstele știu să trăiască frumos. Domni cu doamne, domni cu domni, doamne cu doamne, toți de vârste venerabile, își petreceau dimineața la terase. Frumos îmbrăcați (si ei și ele) eleganți prin atitudine, conversau și râdeau ca și când ăsta le-ar fi principalul scop în viață. Nu vă gândiți ca nu erau și tineri, la terase. Erau, dar sunt atât de obișnuită cu prezența lor... Ochii mei erau ațintiți spre viitor. Tinerii sunt trecutul meu, seniorii... viitorul. Chiar îmi doresc să fiu și eu așa la bătrânețe. Veți vedea că nu a fost nici asta un caz izolat. Am fost atentă peste tot, în toată vacanța, la modul în care trăiesc seniorii. 

        O doamnă si-a cumpărat flori. Am observat că și la ei, piața de flori e dezvoltată. O altă doamnă mi-a atras atenția asupra unei librării. Cât am stat la o cafea și un suc, șase, șapte persoane au ieșit cu cărți din librărie. Poate așa înțeleg ei să susțină micile afaceri. Plăcintării, cofetării, mici ateliere... toate păreau să aibă clienți. 

         Legat de cafea, fac croații niște cafele de-ți sta inima în loc. De obicei, beau cafea fără zahar dar cu lapte. Ei bine, în cafeaua lor puneam și jumătate de plic de zahar brun, altfel mi se bloca răsuflarea :))) Nu am încercat dar cred ca ar fi stat lingurița drept, în ea :)))

        Ca o ciudățenie, la terase, restaurante, localuri, o sticla mică de coca cola, costa undeva între 25-30 de kuna, respectiv între 16 și 20 de lei. Noi bănuim ori ca nu au fabrică coca cola în țară, ori că sunt naționaliști și vor sa-și vândă propriile mărci de răcoritoare, ceea ce nu este rău deloc. Dat fiind prețurile din supermarket, tind să cred a doua variantă. De altfel, și la apă, am văzut comercializată o singură marcă, sub diverse forme. 

        După câteva ore bune de mers pe jos, prin Zagreb (telefonul meu era în extaz, pentru numărul de km înregistrați),am pornit-o către mare. O bună bucată am mers pe autostradă, ca mai apoi să coborâm direct pe Riviera Dalmată. Coborârea s-a făcut pe un drum care rivalizează cu Transfăgărășanul (v-o spune una care a parcurs drumul asta pe când eram șofer începător...) drum cu multe serpentine destul de strânse, atât  în urcare cât și în coborâre. 

        Mai știți filmele alea unde el conduce mașina pe un drum numai curbe, având muntele în stânga și marea în dreapta, iar ea privește în larg, cu părul fluturându-i în vânt? Ei bine, așa am fost noi, pe Coasta Dalmată. El cu un ochi la drum și unul la peisaje, eu uitându-mă ca toanta-n larg, minunându-mă de frumusețea locului. Știu că eroinele din filme se gândeau cum sa-l prindă pe el în laț, dar eu am trecut de faza asta. Lesa e bine ancorată. Mă pot bucura de peisaje. :))) Glumesc, bineînțeles 😁

        Pun doua poze și promit să revin curând cu o a doua parte a relatărilor. Probabil vor fi mai multe, în funcție de cum reușesc să aloc timp pentru scris. Eu cred că va merita, așteptarea... 

        Până atunci, dacă aveți întrebări, răspunsuri sau pur și simplu, opinii, lăsați mesaj în comentarii.