Despre mine

Fotografia mea
jud. Arges, Romania
Sint o persoana cu simtul umorului dar realista si pragmatica. Accept minciunile "nevinovate" dar nu si pe cele care pot provoca durere cuiva. Sint o fire pacifista si pot fi un prieten loial.

joi, 12 decembrie 2013

O păpușă

          A circulat pe facebook următoarea fotografie
          Nu-i așa că e superbă copilița? Minute în șir nu mi-am putut lua ochii de la ea. Are ceva ce pentru mine înseamnă bunătatea și inocența lumii întregi. Acel ceva plecat din sufletele noastre de oameni mari, acel ceva fără de care ne transformăm în "bestiile" care putem fi uneori. Uitându-mă la fețișoara asta, simt cum mă încearcă sentimente de dragoste, sentimente materne. Deși niciodată nu am considerat că aș putea fi o mama bună, simt că aș vrea să strâng fetița asta în brate, s-o feresc de tot răul ce va să vina asupra ei. 
          Pe de altă parte, ma apucă damblaua aia mare (am și una mai mică) atunci când mă gândesc că, pe minunea asta o așteaptă o viața plină de greutăți și îmi vine să strig : "Măi mamă de minune mică, unde ți-a fost mintea când ai adus pe lume suflețelul ăsta? In ce lume idioată și plina de răutate arunci un așa copil?" Bine, asta presupunând ca mumă-sa nu știe ce e aia abstinență, că dacă a fost forțată/violată, e altă poveste. Din păcate păpușa asta, peste ani, va fi probabil o nevastă semianalfabetă, care cară apă de la km depărtare cu o droaie de copii pe lângă ea. Va fi șters chipul acesta de înger.
          Si iarăși simt tristețea de a nu putea schimba lumea asta într-una mai bună, pentru copii de acum și pentru cei ce vor veni.  O lume în care ierarhia să fie doar Dumnezeu și oamenii, o lume în care banii să nu existe, o lume în care Natura să fie mama și Dumnezeu tatăl.

6 comentarii:

cristina spunea...

si pe mine ma incearca ganduri din astea, si mie mi se pare nedrept ce se intampla pe lume, si eu as vrea sa existe numai bine si "raul" sa insemne doar "binele cel mai mic", dar se pare ca resorturile lui Dumnezeu sunt altele si stii ce-mi zic? imi zic: cine sunt eu sa-l judec pe Tatal? si ma mai linistesc ... stie El ce stie ...

Anonim spunea...

Oo, da, foarte exact! Exact asa simt si eu, probabil multe din noi sau chiar toate, dar vezi, lumea trebuie sa mearga inainte, desi tot n-am inteles de ce! Oricum, ideea e mereu si mereu aceeasi - sa ajutam. Neobosit.
Iti doresc si tie - voua - o papusa (papusel!) asa! Merita! Te pup, Cristina!

CCristinaC spunea...

*Cristina, din punctul meu de vedere, "raul" nu este resortul lui Dumnezeu, ci consecinta unor minti umane bolnave si diabolice. Si nu, in acest caz, nu ma pot abtine sa gandesc la o lume buna. Pacat ca sunt atit de neinsemnata si nu pot schimba prea mult. Sau nu... :))) Aplicam teoria relativitatii :))) Pupici!
*Maria, din pacate, se pare ca lumea merge inainte spre autodistrugere si, sincer n-as vrea sa traiesc sa vad asta. Multumesc de urare, numai ca noi, sotul si cu mine, n-am fost chiar cuminti si nu vom primi niciodata o papusa/papusel :))) Am fost taiati de pe lista :))) Te pup!

Anonim spunea...

Nu se poate ce vrei tu...si nici toti oamenii nu pot fi salvati.Tocmai in asta consta starea Pamantului. Cum ar fi o lume numai de buni?Si unii ar trebui sa plateasca raul altora...nu exista numai sens unic,ci intotdeauna va fi dublu sens....
Hai ,ca poate pausa asta mica va fi remarcata si,peste ani , poate va pasi pe catwalkul unei case celbre de moda,ca si alte "surori" de ale ei iesite din suferinta in care s-au nascut.

CCristinaC spunea...

Ana, stiu ca nu se poate cum vreau eu, da' pot sa visez, nu? :) Papusica, sper din toata inima sa nu aiba o viata grea. :)

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.