Vacanta 2013 - parta a IV a

          Așaaaa, să continuăm. După un drum lung cu peisaje superbe am ajuns la Praid. Si era cald și mult praf... Ne-am bucurat că intram sub pământ :))) Am plătit în stație 22lei/persoană și ne-am urcat în autobuz. Știam de la o prietenă că tunelul prin care merge autobuzul e cam îngust și că ea a făcut criză de claustrofobie. Cum și eu sunt claustrofobă, i-am zis soțului că, dacă vede că mă înverzesc, ii dau voie să-mi tragă  una în coaste să-mi amintesc să respir. :)))))

          Nici nu am avut timp să-mi amintesc că sunt claustrofobă că s-a și s-a oprit autobuzul. Am coborât, am intrat cu biletele cumpărate prin niște porți/bară ca la metrou și iată salina. Ei aș! Trebuiau coborâte scări. Multe scări. Mult prea multe. Primul gând a fost "cine m-o fi pus pe mine?". :))) La naiba, scările astea trebuiesc și urcate și eu am 100 de kile. :))) " Dacă le cobor prin rostogolire? Dar dacă nu le mai cobor?" Le-am coborât. Cu grijă și ținându-mă zdravăn de balustradă că, scări multe = înălțime mare și mie mi-e rău și de înălțime. Ce, nu v-am spus? Sunt mama stărilor de rău, nu alta. Bine, asta până mă apucă pandalia mare și pun biciul pe stările de rău; trebuiesc ținute în frâu. :))))

          Si ajunserăm în salină. Lungă, lată și înaltă. Lume puhoi. Unii turiști ca noi, alții la tratament, alții la întâlniri de amor... fiecare cu treaba lui. Am luat-o așa, la pas, ca pe "bulivard" și am atins pereți (cu mâna nu cu limba) am văzut și capela, și muzeul, și magazinele, și locurile de joacă, am băut cafea la terasa :), ne-am hlizit și ne-am minunat așa, cam vreo trei ore. De stat jos, nu am stat decât cât am băut cafeaua. Din toată salina, cel mai tare mi-a plăcut de-o pițipoancă. Genul giogele multe și sclipărețe, fusta scurtă, top cu bretele și papuci cu toc. De 12. Nu cred ca va puteți închipui cum se deplasa fata asta. Se chircise de frig și abia se deplasa pe papucii cu toc, târșind picior după picior, pentru că aluneca. Bine, trebuie să recunosc că-l folosea pe pot de baston, pe masculul cu care era. :)))

          Poze nu vă pun pentru că cele de ansamblu nu mi-au ieșit bine (fotograf nepriceput) dar vă pun un video de prezentare, să vă faceți o idee.

          E frumos. Merită un drum și merită și banii pe bilet. Nu veți simți nici o clipă ca toată tărășenia e sub pământ. Nu m-am simțit cârtită. De ieșit, am ieșit prin alta parte, unde, la fel, erau scări de urcat, da' mai puține și mai mici ca înălțime. Am zis "Doamne ajută" am făcut o cruce mare și am atacat scările, că doar nu era să rămân acolo. :))) Ca să nu mă apuce damblaua, am urcat cate doua trepte odată și nu am simțit asa rău efortul. Iată-mă în lupta cu scările. Se vede ca urc din doi în doi, da?

          Si mai mergem noi pe niște culoare, mai trecem pe lângă un bar, pe lângă un restaurant unde mirosea a haleala de începuseră matele să comenteze (mai târziu ne-am întrebat ca proștii de ce nu am mâncat acolo...) și am ajuns la o ușă încuiată. Pai da, se descuia doar când venea autobuzul. Ii băgau întâi pe cei ce voiau să intre, încuiau poarta lor și o descuiau pe-a noastră. Să fie siguri ca mai nimerim doar ușa autobuzului.  :))) Am așteptat deschiderea ușii cam cinci minute. Noi și restul lumii că ne strânseserăm câțiva. Atunci m-am gândit ca așteptăm ca la poarta Raiului, să se deschidă și să vedem dacă trecem sau ne trimite în adâncuri. Negre gânduri sub pământ, nu? Ei, asa sunt eu, ma apuca sa fiu emo in cele mai nefericite situații :))))))))

          Am ieșit la suprafață... și mi-am dorit să ma întorc. :))) Era prea cald și prea mult praf.

          Am plecat de la Praid, cu destinația Lacu Rosu.

          Va mai urma...