Despre mine

Fotografia mea
jud. Arges, Romania
Sint o persoana cu simtul umorului dar realista si pragmatica. Accept minciunile "nevinovate" dar nu si pe cele care pot provoca durere cuiva. Sint o fire pacifista si pot fi un prieten loial.

marți, 31 decembrie 2013

La multi ani!

          Se schimbă anul. Alte dorințe, alte vise, alte planuri. Vă doresc să aveți un an 2014 cu sănătate, liniște sufletească, cu putere și locuri de muncă, cu veselie, cu mulțumire și cu fericire mare din lucruri mărunte! Vă doresc să reușiți să vă îndepliniți toate dorințele, să iubiți și să fiți iubiți!
LA MULTI ANI!

marți, 24 decembrie 2013

Crăciun fericit!

          Să aveți parte de un Crăciun liniștit și fericit alături de cei dragi! Nașterea lui Isus să vă aducă bucurie în casă, pace și echilibru! Sărbători cu bine!

luni, 23 decembrie 2013

Moda si muzica :)

          Nu vă închipuiți că mă cred Iulia Albu să critic felul de a se îmbrăca al cuiva, da' printre rețete de haleală, modele de pături croșetate  și nu mai știu ce am tot căutat pe net, am găsit câteva idei de rochii și pentru noi, astea X(etc.)L.  Poate aveți nevoie pentru Revelion sau adaptați pentru o ținută de zi. Eu am deja o idee.
            Si o melodie în ton cu perioada prin care trecem :)
          Să aveți spor la pregătiri! Eu sigur o să am că's în vacanță :)

marți, 17 decembrie 2013

Intinzi coarda? O tăiem.

          Vouă vi se întâmplă să fiți împunși în spate la casă, la magazin? Dacă da, cum reacționați?  Mie mi s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni, de două ori în aceeași săptămână :)))
         Prima dată, eram singură la cumpărături, și așteptam să termine cei din fața mea, la casă. Nu îmi place să-mi pun produsele pe masă, dacă cel de dinainte nu a terminat. Pare că-l iau pe om din urmă, și nu e frumos. Ei bine, pe când stăteam eu liniștită, la coadă, simt că îmi dă cineva ghionturi în zona lombară. Mă întorc, văd o tipă, nu recunosc, mă mut doi centimetri mai în față. Iar ma înghiontește, eu mă mut, ea insistă. Pentru că dacă ma mai mutam puțin, urma să mă urc peste doamna din fața mea, mă întorc la inghiontitoare și o întreb: "Ești cumva pe invers?" Ea:"Ce vorbă e asta, am bărbat și copii acasă!" Eu:"Pai, draguță, la cât și pe unde mă înghiontești, pare ca te dai la mine". A mai îndrugat ceva, în hohotele de râs ale asistenței, dar nu mai știu ce a zis, că-mi venise rândul la casă.
          A doua oară, sâmbăta, de Sf. Andrei, am trecut pe la un magazin să luăm pungi de cadouri și alte alea, și ne-am postat la casă. Cum, la români, de sărbători e omor la cumpărături, inevitabil, coadă la casă. Il las pe soț înainte că era coșul (și banii) la el, eu în urma lui. Face cumva o duduie care avea o vopsea de păr în mână, și se bagă intre noi doi. Mi s-a părut mie că e grăbită, da' nu mă cobor să-i fac educație. Numa' ca duduia se apucă și-mi înghiontește soțul. La început el a crezut că sunt eu. Asa zice el :))) Noi ne mai hlizim pe la cozi și ne înghiontim :))) dar acum nu eram eu în spatele lui. S-a întors și a realizat că nu-s mâinile mele. :))) Tipa continua să-l "împungă". El iar s-a întors, dar nu i-a zis nimic. Atunci am zis eu:"Scuzați-mă, sunt cu dumnealui. Dați-mi voie să-l înghiontesc eu." Si, cu un singur gest,  am trecut-o pe tipă în spatele meu. Nici nu a deschis gura, dar până ne-am luat noi catrafusele de la casă, ea a plătit și a ieșit ca vântul.
          Ce-or fi zis astea două în gândul lor, e problema lor. Pe la noi, în provincie, se întinde coarda, dar se și găsește cineva să ți-o taie. La voi cum e? Vă descurcați cu așa întâmplări?

duminică, 15 decembrie 2013

Duminică

           Într-o duminică de primăvară în miez de iarnă :) vă invit la un capucino cald, la clementine și la macarons.
          O duminică frumoasă să aveți și o săptămână cu spor la pregătirile de Crăciun!

joi, 12 decembrie 2013

O păpușă

          A circulat pe facebook următoarea fotografie
          Nu-i așa că e superbă copilița? Minute în șir nu mi-am putut lua ochii de la ea. Are ceva ce pentru mine înseamnă bunătatea și inocența lumii întregi. Acel ceva plecat din sufletele noastre de oameni mari, acel ceva fără de care ne transformăm în "bestiile" care putem fi uneori. Uitându-mă la fețișoara asta, simt cum mă încearcă sentimente de dragoste, sentimente materne. Deși niciodată nu am considerat că aș putea fi o mama bună, simt că aș vrea să strâng fetița asta în brate, s-o feresc de tot răul ce va să vina asupra ei. 
          Pe de altă parte, ma apucă damblaua aia mare (am și una mai mică) atunci când mă gândesc că, pe minunea asta o așteaptă o viața plină de greutăți și îmi vine să strig : "Măi mamă de minune mică, unde ți-a fost mintea când ai adus pe lume suflețelul ăsta? In ce lume idioată și plina de răutate arunci un așa copil?" Bine, asta presupunând ca mumă-sa nu știe ce e aia abstinență, că dacă a fost forțată/violată, e altă poveste. Din păcate păpușa asta, peste ani, va fi probabil o nevastă semianalfabetă, care cară apă de la km depărtare cu o droaie de copii pe lângă ea. Va fi șters chipul acesta de înger.
          Si iarăși simt tristețea de a nu putea schimba lumea asta într-una mai bună, pentru copii de acum și pentru cei ce vor veni.  O lume în care ierarhia să fie doar Dumnezeu și oamenii, o lume în care banii să nu existe, o lume în care Natura să fie mama și Dumnezeu tatăl.

miercuri, 11 decembrie 2013

E vremea colindelor

          Pentru ca am cautat si am gasit pe youtube colinde romanesti, care mi-au umplut sufletul de liniste si bucurie, m-am gindit sa impart clipul cu voi

duminică, 8 decembrie 2013

Prima injectie

          Nu, nu vorbesc despre prima injecție care mi s-a făcut mie, ci despre prima injecție pe care am făcut-o eu cuiva. Cobaiul a fost soțul meu și amanta lui, colica renală. Marți seara, că durerea a venit doar seara (era prea frig să umble lelea, noaptea) m-a anunțat al meu soț că mai ia o jumătate de no-spa și, dacă nu ii trece ii fac un calmant injectabil. Dacă până atunci fusesem "Mama zmeilor", când m-am văzut pusă în situația de a face injecția, m-a luat leșinul. Teoretic, asa cum am mai spus, știam, practic... eram zero. Am revăzut în minte pașii, numai că ma loveam de frica de a nu reuși să înfig acul în mușchi. Ce credeți că am făcut? Am pus mâna pe un ac de cusut și... am înțepat o portocală până am omorât-o :))) In final am mâncat-o că mirosea al naibii de bine :))) In ea intra bine acul, părea că am talent nativ la înfipt ace :)))) Si taman când savuram eu portocala, sperând că a uitat durerea de soțul meu și el de ideea de a-i face eu injecția, se deschide ușa bucătăriei și apare "El" Făt Frumos al meu, ținându-se cu mâna de sale, cu nădragii de pijama băgați în șosete, cu puținul păr de-l mai are, în toate direcțiile, de ziceai că e o proiecție din viitor, când o sa aibă vreo 80 de ani :))) Dacă nu aș fi știut că din cauza durerii arată așa, cred ca m-as fi tăvălit pe jos în hohote de râs. Când mi-a zis "hai sa-mi faci injecția" mi-au înghețat și gândurile.
          Am luat seringa și fiola și am pornit spre dormitor. Am luat sticla cu spirt și... cauta vata. N-am găsit și am folosit discuri demachiante. Mi-am spălat mâinile de ziceai că mă pregătesc de operație pe cord. :))) Mai aveam să-mi pun mănuși chirurgicale.  Cu un disc îmbibat cu alcool am desfăcut fiola, am tras serul, am scos aerul și ... cu seringa în mâna stângă, am făcut o cruce mare către icoană. Doamne ajută! Am șters șoldul cu spirt, am bătut puțin și... am înfipt acul. Când am văzut că a intrat acul am zis "Saru' mâna Doamne". Am aspirat puțin, nu s-a întors sânge în seringă și... ia de împinge Cristino la 5ml de ser, că nu puteau să facă și producătorii fiolele mai mici. Am împins ușor, numai că al meu soț, a început să-mi zică că-l doare. Si dacă-l doare eu ce să fac? Să scot acul sau să continui? Știam din proprie experiență ca piafenul doare (la fel ca algocalminul) și cum acest calmant avea aceeași substanță activă ca piafenul, i-am zis "Ori te fac bine, ori te internez la urgență". Nu știu cât a durat, dar mie mi s-a părut o veșnicie. El zice că nu. :))) Ce să zică și el, că poate mai are nevoie :))) Bine, i-a zis mamei că nu am mâna grea. :)
          Când am tras acul, a ieșit o picătură de sânge și m-am speriat puțin, dar mi-am dat seama că e normal. Îmi era teamă și să nu-i înțep vreo venă, deși cu calmantul ăsta nu era o problemă. Citisem în prospect că se face și intravenos.
         După ce am terminat și am strâns resturile de pe noptieră... m-am așezat pe pat. Nu mă mai țineau "telescoapele". Mi se înmuiaseră și picioarele da' și mâinile. Asa sunt eu. Reacționez dur și la obiect, în situații de criza, după care, când depășesc momentul, ma ia cu leșin. :)))
          Așadar, am făcut-o și p'asta. :))) Cert este că, deși s-a mai văietat două zile că-l doare urma de injecție, soțului meu nu i-a mai revenit durerea de rinichi. I-am arătat cine-i șeful, nu? :))) Acum este tot sub tratament, săptămâna următoare urmând să meargă la ecograf.
           In rest, am muncit săptămâna trecută de mi-au sărit capacele, da' mai am doua săptămâni și intru în vacantă. Am început să ascult colinde și cântece de sezon, mă uit la filme cu tematica -Crăciun, mă gândesc ca duminica viitoare să împodobesc bradul și visez la biscuiți cu unt, făcuți în casă.
           Vă urez să aveți o săptămână frumoasă și liniștită și să începeți să simțiți bucuria sărbătorilor care au început!

luni, 2 decembrie 2013

Cum ne-am petrecut 1 decembrie

         Ne-am petrecut 1 decembrie noi doi și colica renală care nu mai trecuse pe la noi de vreo șapte ani. S-a gândit să vina sâmbăta seara, pe la orele 23, ca la club. Deh, e prietena soțului meu, vine când vrea ea. Noi, învățați cu telefoane prealabile, nu am fost nepregătiți de așa musafiri. Pentru tratație am avut doar ceva nurofen, fiole și tablete de algocalmin. Nu obișnuim să ținem cine știe ce medicamente  în casă, asa că doamna colică renală nu s-a liniștit și nu ne-a lăsat pe niciunul să dormim. L-a plimbat pe soț din dormitor în baie, în bucătărie și înapoi în dormitor. Credeți că a fost de ajuns? Nuuuuuuuuu... A vrut plimbare și în dormitor. Din pat pe carpeta, apoi în pat, când la un cap, când la altul, când pe dreapta, când pe stânga, când fără pernă, când cu două perne, când drept, când cu genunchii în gură...
         Pe la doua noaptea, l-am rugat pe soț să mergem la ambulanță, că doar ieșim pe ușa blocului, facem zece pași și intrăm în curtea ambulanței. Nu a vrut, pe motiv că nu pot să-i facă nimic, că nu mai au voie. Păi sunăm la 112 ne înregistrăm și facem calmantul. Nup, n-a vrut. Am vrut să-i pun sticle cu apă caldă. Nici asta nu a vrut, pen' că i-a zis lui nu știu cine, că mai rău ii face. Bineînțeles că a uitat că și la spital i-au făcut la fel. Într-un final, pe la șapte dimineața, mi-a zis că nu se mai poate mișca. Nu știu cum au zburat cele 100 de kile ale mele din pat la șifonier, m-am îmbrăcat la chibrit, ca la armată, și am ieșit pe ușă. El mai mormăia că "unde te duci, lasă oamenii în pace". Eu, bineînțeles, draguță ca de obicei sub un car de nervi, i-am zis printre dinți:"Te găsesc toți dracii! Nu-ți permit să mori cu zile, lângă mine, pentru încăpățânarea ta. Sunt prea tânără ca să rămân văduvă!" Si am ieșit. Deh, sunt olteancă aprigă. :)) M-am oprit la ambulanță. Ii știu pe oameni și mă știu și ei, că suntem vecini de mulți ani. A trebuit să sun la 112, ca de aici  să transmită comanda  la  centrul de ambulanță, la ușa căruia eram eu.  Sincer, nu știu cit a durat toată aceasta convorbire/pregătire, dar mie mi s-a părut mult. Posibil să greșesc pentru ca eram agitata, dar, mai târziu am văzut ca domnul asistent (doctorul nu venise) avea un teanc de hârtii pe care recepționera (probabil) a trebuit sa le întocmească. Știu ca puteam sa aștept acasă, dar mi s-a părut de bun simț să merg la ei, să le spun ce și cum și să-i conduc la pacient.
          Si a venit domnul asistent cu geamantanul de medicamente. I-a luat tensiunea  și i-a făcut intramuscular  un cocteil de trei calmante, a completat hârtiile și a plecat la treaba lui. Nu a vrut soțul meu să-și ducă "amanta" la spital, pe motiv că își poate aplica tratamentul acasă. E drept că, tot din experiență, știm ca diferența constă în faptul că la spital i se puneau calmantele în perfuzie nu intramuscular. Ne-a zis omul că ar mai fi mers făcut nu știu ce calmant, dar, pentru că nu a sosit medicul, nu poate aplica el acest medicament. Mama mă-sii de treabă. Mori cu medicamentele în mană, pen' că ăla de știe ce să-ți facă, nu iți face din cauza unor protocoale tâmpite. Bine, asta cu protocoalele pleacă tot de la pacient, sau de la moda de a da medicul în judecata că te-a făcut bine. Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită, nu?
          Acum suntem pe tratament, vechiul tratament care l-a pus pe picioare pentru vreo șapte ani Mai are doar o ușoară jenă, dar încă nu cred că a eliminat calculul. E sub efectul no-spa tablete, care sunt cuprinse în tratament.  Știm, de la analizele trecute, că dumnealui e predispus genetic la făcut calculi renali și că trebuia adoptat un anumit mod de viată. Păi l-a adoptat o perioadă și a renunțat. Nu are voie băuturi acidulate, el e singurul din casă care bea cola și apa minerală/carbogazificată. Apa de la robinet (care e foarte bună, fiind extrasă din pământ, nu din râu) ii face rugină, cică. Nu are voie abuz de sare, el ar fi în stare să lingă drob, ca vaca. Nu vreți să știți ce discuții avem pe tema asta, eu nefiind o iubitoare de sare. A fost sfătuit să limiteze consumul de carne, el e după zicala "nici o masa fără carne". Un fel de mâncare trebuie să aibă carne, la masă. Știu că eu fac mâncarea și că ar trebui să mănânce ce gătesc eu, dar... soțul meu gătește carne și mă lasă pe mine cu spanacul :))
          Va închipuiți că m-am abținut și nu i-am reproșat că face cele de mai sus? Nuuuuu, că dacă nu-i zici la timp, degeaba zici când ii este bine. Știu eu ce am la ușa casei. :)))  Trebuie să înțeleagă că asta e realitatea și că oricând poate trece prin criza. In pana mea... asta înseamnă să fii predispus genetic. 
          Da' urmează să mă răzbun :))))))))) Dacă îl mai ia vreo mare durere, eu ii fac calmantul. N-am făcut în viața mea, o injecție cuiva, da' e cazul să învăț. Teoretic știu tot, cu practica sunt zero. Nu vă închipuiți că am învățat de pe net. Mi-a explicat cineva cu experiență și, dacă pițipoancele astea care cică termină o scoală de asistente la fără frecvență, pot face o injecție, eu de ce nu as putea? Bine, cred că soțului meu ii va trece  instantaneu, doar la gândul că va trebui să-i fac eu injecția :))))
          Si uite asa, am demarat în luna sărbătorilor cu probleme medicale, da'...las' pe mine (ca în reclamă) că până sâmbătă ori îl pun pe picioare, ori îl plantez la spart calculul renal cu laserul. :))) Oricum, trebuie să ajungă la un ecograf.
          Vouă vă doresc să aveți o luna decembrie cu sănătate, pace, liniște sufletească și pregătiri vesele pentru sărbători minunate!

duminică, 1 decembrie 2013

La mulți ani România!
 La mulți ani românilor cărora nu le este rușine ca sunt români!

duminică, 24 noiembrie 2013

Fără prea multe cuvinte

          Am revenit în lumea internetului. Acum am net acasă și, bineînțeles, restabilită legătura cu lumea întreagă. :)
          Printre locurile unde am intrat prima dată, s-a numărat și forumul lucru de mana unde, din păcate, am aflat de ...hai să-i zicem... greaua încercare prin care trece una dintre forumiste, Dana. Fetița ei, de 1 an și șapte luni, are  "leucemie acuta limfoblastica". In afara de "leucemie" nu am înțeles nimic, dar este de ajuns. In urmă cu ceva vreme, Dana mi-a fost "Crăciuniță" pe forum. Am primit de la ea un cadou frumos și am și schimbat câteva vorbe. Mi-a povestit atunci cit de mult își dorea un copil și cite eforturi făcea în acest sens. Dumnezeu a ascultat-o și i-a trimis un copil, dar și greaua încercare prin care trece.
          Nu vă cer să faceți donații. Voi știți dacă puteți dona sau nu. Vreau doar să vă spun că, dacă vreți să faceți un bine, pentru că tot veți cumpăra cadouri de Crăciun, puneți un ochi în link-ul de mai sus și pe facebook. Doamnele care fac produse handmade, vând diverse lucrușoare iar banii vor merge în contul Lorenei. 
          Eu pun spre vânzare, în acest sens, un set colier, brațară și cercei din agate dreptunghiulare de un maro roșiatic, perluțe albe, coral roșu și linkuri metalice ondulate. 
 si setul colier, brațară și cercei din agate dreptunghiulare în nuanțe de maro și verde, alături de malachit și mărgele metalice
          Prețul de 30 de lei pentru fiecare, va fi depus în contul deschis la banca BRD, pe numele Nitu Costin Viorel, nr. RO27BRDE441SV88289474410 Costul transportului cu Posta Romana, îl suport eu.
           Exista un obicei de a ne întreba de unde vine boala. Dacă la oamenii cu o vârstă înaintată putem găsi tot felul de motive, la un copil e aproape imposibil, fără să luam în calcul viețile anterioare și reincarnarea. Insă, pentru cei care nu pot trăi fără un răspuns la aceasta întrebare, ajung să cred că bolile astea grele, la copii atât de mici, ne sunt trimise nouă, celorlalți, în încercarea divină de a scoate la suprafață umanitatea ascunsă în prăpastia unui trai greu. Din păcate, micuța Lorena (și alții ca ea) suportă toată durerea bolii și a tratamentului, pentru ca noi, oamenii, să reînvățăm să fim oameni, și aici nu mă refer doar la a veni în ajutor cu bani, ci și la a ne deschide inima și mintea spre o rugăciune sinceră către un Dumnezeu care nu ne este dușman și stăpân cu biciul în mană, ci părinte iubitor și iertător. Haideți să o pomenim pe micuța Lorena în rugăciunea de seară și poate vom reuși să facem minunea și să-i dăruim Danei, de Crăciun, sănătatea fetitei ei.
O noua săptămână cu pace și liniște să aveți!

vineri, 1 noiembrie 2013

Deocamdata :)

         Dupa cum ati observat (poate) am lasat sa se cam aseze praful peste blog. Il voi mai lasa putin, nu pentru ca nu-mi mai iubesc blogul, ci pentru ca am de "luptat" cu praful din casa reala. Suntem in vopsiri si curatenie, iar accesul la netul de acasa imi este taiat :) si pentru ca vechiul laptop mi s-a rupt din balamale. :))) Am un laptop nou, dar care, inca, nu este conectat la net.
        Asadar, deocamdata, avem pauza de blog, dar cind voi reveni, voi reveni in forta si cu noutati. Pina atunci sa aveti parte de veselie si fericire si sa ne revedem cu bine!

duminică, 20 octombrie 2013

Moda pentru grase :)

Dacă tot s-au străduit unii creatori de modă să ne îmbrace și pe noi, astea cu mărimi XX(etc.)L, atunci să-i onoram și să le vedem creațiile, poate vreo costumație ne inspiră. Eu am furat câteva idei. :)

joi, 17 octombrie 2013

Set "Soare de toamnă"

          Știți că nu ma pricep să dau nume bijuurilor pe care le fac, asa că următorul set a primit primul nume care mi-a venit în minte "Soare de toamnă". Aveam în casă un șirag de mărgele portocalii, șirag luat dintr-un impuls, dar pe care nu îl purtam, pentru că mi se părea prea simplu și nepotrivit. No, acum i-am schimbat aranjamentul :))) L-am combinat cu margele sferice negre și l-am făcut brațară și cercei:
Parcă ii stă mai bine asa. Voi ce ziceți?

luni, 14 octombrie 2013

Weekend gripat

          Da, mi s-a gripat weekend-ul, ca să nu spun că eu sunt bolândă. Dacă vineri îmi făcusem planul să mă relaxez sâmbătă în parc, la citit, într-o baie de soare, ei bine nu am reușit. In primul rând pentru că au fost nori pe cer și ceață, doua zile la rând, și în al doilea rând, pentru ca am avut ca musafir pe doamna "Gripă". Din cauza ei am fost nevoită să-mi petrec sfârșitul de săptămână în compania domnilor "Theraflu Sinus" și "Aspirin plus C". Doua zile la rând, cite două doze/zi. Acum mi s-a uscat și mucoasa nazală dar și pielea pe mine. Mă mănâncă peste tot, în ciuda oricărei creme pe care mi-am aplicat-o. Nu știu sigur dacă e vreo reacție la cele două medicamente sau dacă este din cauză de dermatită atopică ce a avut bunul simț să apară din nou, după ce am întrerupt spălarea cu samponul minune vreo luna de zile. Am mai citit eu că de asta nu se scapă... :( Acum am comandat din nou la farmacie și aștept să-mi vină coletul cu șampoane. 
          In rest, toate bune și...frumoase. Nu pot spune că-s și la locul lor, pentru că la mine în casă se vopsește, se repară, se mai pune, se mai completează, într-un cuvânt e debandadă. Mă fac că nu văd nici că-s toate alandala, nici că e praf peste tot. Al naibii praf, degeaba curățăm și spălam dimineața și seara, că tot se întoarce. :))))
          O săptămână cu veselie,cu zâmbete și motive de bucurie vă doresc!

marți, 8 octombrie 2013

Provocare de la Irina (2)

          Pentru cea de-a doua săptămână a provocarii Irinei provocarea de octombrie caminul tau un colt de rai  am gasit muzica ce place intregii familii, dar pe care o ascult doar eu, pentru că suntem ca la nebuni, fiecare are altceva de făcut.
          Deocamdată, pentru ziua de luni, nu m-am enervat, nu am zis cuvinte grele dar... recunosc că am bârfit puțin cu mama :) Pentru restul săptămânii încerc să fiu cuminte, dar nu promit să și reușesc. :)))
          In rest, lumânărica arde și eu tricotez pulovărașe groase nepoților, că imediat vine timpul de săniuș. :)

joi, 3 octombrie 2013

Din nou bijuterii

M-am jucat din nou cu pietrele și am alăturat onix dreptunghiular cu cristale biconice turcoaz de 8mm, linkuri și lanț argintiu. Vă place rezultatul?

marți, 1 octombrie 2013

Provocare de la Irina

          Irina a lansat din nou, pe blogul ei "provocarea de octombrie-caminul tau un colt de rai" , asa că astăzi, după serviciu am cumpărat o lumânare cu miros de iasomie și, pe seară, am aprins-o. Am pus-o în bucătărie pentru că aici îmi petrec cea mai mare parte a timpului, aici mă rog, aici îmi pun gândurile în ordine.
        Voi încerca să răspund atât cât se poate provocării, nu din alt motiv, dar, de săptămâna viitoare începem să vopsim prin casă și mare tămbălău o să fie. 
          Încercați și voi provocarea Irinei! Eu am încercat-o și în anii trecuți și mi-a plăcut. Cred că ar trebui o așa provocare în fiecare lună, până va deveni obișnuintă. :)

duminică, 29 septembrie 2013

Sărbătoresc primul pas :)

           Mi-a fost greu să mai scriu pe blog, din lipsă de timp și atenție. Oricât aș fi incercat să povestesc câte ceva, mintea îmi fugea la grija cea mare din săptămâna care tocmai s-a încheiat. Când fac acte pentru oricine altcineva, e ok, dar când fac acte pentru ai mei, pentru mine... e tare greu. M-am simțit ca un jucător de rugbi, care se chinuie să mute întreaga grămadă, de unul singur. :))) Una peste alta, am trecut peste obstacole și, vineri, am perfectat actul de cumpărare al terenului pe care urmează să construim căsuța. Să zicem că am făcut un prim pas. Vor mai fi multi pași de făcut pană ne vedem visul cu ochii, dar, cu răbdare, vom trece peste toate.
O săptămână cu realizări să aveți! :)

marți, 24 septembrie 2013

sâmbătă, 21 septembrie 2013

Trece timpul..

          Iote că mai trecu o săptămână. Habar n-am pe unde. Știți voi cumva pe unde a trecut săptămâna asta? Pe lângă mine a trecut  sigur.
         Ce știu e că am făcut ore suplimentare la birou, vreo trei zile, am făcut compot de struguri roșii și dulceață de piersici roșii, dintr-alea de gradină. Am mai văzut o casă (pentru că nu am renunțat la ideea de a ne muta la curte), dar are mari probleme cu actele. Legat de acte, am reușit să terminăm succesiunea după bunica din partea mamei (e greu tare să le faci acte alor tăi) și ne-a ieșit, în final, schița cadastrală dezmembrată, pentru terenul de la socri. Sperăm ca, săptămâna viitoare să intrăm în proprietatea și posesia terenului pe care vom construi casa, în cazul în care nu găsim una gata.
          Am reușit să ducem la țară, la socrii, un câine de pe stradă, care, deocamdată, contrar convingerilor noastre și mărimii lui, este ținut în lanț. Nu ne place că facem asta, dar trebuie. Nu vrem ca, în încercarea de a ne cauta, să se întoarcă în oraș și să fie accidentat pe drum. In fiecare seară a mers soțul, i-a dat drumul prin curte, s-a jucat cu el și cu cățelușa pe care o mai avem la curte. Bineînțeles, cățelușa este sterilizată, că doar suntem stăpâni responsabili :) Urmează ca, în următoarele zile să ducem un alt câine de pe stradă, la o prietenă care tocmai s-a mutat la curte. Știu că doi câini nu înseamnă mult, dar poate e doar începutul. Imi voi întreba toți prietenii, toate cunoștințele și rudele, dacă vor un câine de pe stradă. Bineînțeles că voi fi foarte atenta unde duc animălutele.
          M-a pus nu știu cine :) să mă uit la un film pentru coafeze (zicere de la o doamnă doctor) respectiv la "Mica mireasă". De obicei, nu mă uit la filme la tv, pentru că-mi schimba programul zilnic, dar ăsta m-a prins. M-a prins și m-a îngrozit. Nu vă povestesc acțiunea, dar pot să vă spun că vreo doua personaje au trezit în mine păreri de rău că nu se mai fabrică "Verde de Paris" :))) dar au trezit și bucuria că m-am născut în România. :)))))
      Astăzi am profitat de timpul frumos, chiar dacă a fost când soare, când nor, și am făcut ceva cumpărături. Doar strictul necesar și un buchețel de flori că-mi era vaza goală și soțul plecat cu mașina la service :) Nu prea scump buchețelul, doar cinci lei pentru cinci garoafe. :) Îmi plac. După, am băut o cafea cu o prietenă pe care m-am oferit să o ajut să facă ceva curățenie la locul ei de muncă. Și-a cumpărat un aparat nou pentru meseria ei și trebuia puțin reamenajat și curățat spațiul. Nici nu am conștientizat când am reușit să terminăm. Mai o bârfă, mai o poveste...
          Mâine, duminică, ar fi în plan să mai vedem o casă, să ducem cățelul la prietena mea, să ne întâlnim cu fratele soțului pentru a face planul pentru acte la teren... Si de odihnit, când ne mai odihnim? Duminica viitoare, că tot trebuie să iau la colindat magazinele cu materiale de construcții și amenajări :)))))
O duminica plăcută și odihnitoare să aveți!

duminică, 15 septembrie 2013

Să mai și râdem


            Mă gândesc ca ar fi cazul sa încercăm să mai și zâmbim. Azi, măcar. Mâine ne putem întoarce la griji și la frunți încruntate.
Pentru început, ceva vechi care ma face să-mi fie dor de vechea mașină de scris


pus mai nou în scenă
ceva din copilăria mea
și ceva care mă face să-mi doresc viata ca un flash mob
O duminică frumoasă să aveți!

sâmbătă, 14 septembrie 2013

Să vorbim și despre câini

          Nu aș fi vrut să fac o așa postare, pentru că e netul plin de discuții pro și contra câini, însă m-a convins un concetățean. Genul de om care (pardon), stă pe ouă toată ziua, de (tot pardon) pute locul sub el, dar, de câte ori poate, împreună cu nevasta, rupe ușa la casa/restaurantul unde are loc vreo pomană. A avut proasta idee să se ia de soțul meu că dă de mâncare la câinii din fața blocului. Acum, să facem o scurtă explicație. Dacă un om e în stare să omoare un alt om pentru o bucată de pâine, cum credeți că face un animal înfometat sau însetat? Si dacă un om, să zicem sănătos, ar trebui să meargă la muncă să-și câștige pâinea zilnică, ce ar trebui să facă un câine care a ajuns pe stradă tot din cauza unui cretinoid cu două picioare? Pe el cine îl ia la muncă? Si dacă(logic) nu îl ia nimeni la muncă, cum să-și câștige pâinea? Simplu. Io dăm noi. Cel puțin, soțul meu și cu mine. Uite că-mi permit să hrănesc și o haită, două, de câini, tocmai ca să nu-i muște pe concetățenii mei fără pic de creier. 
          Să nu-mi veniți cu ideea că mai bine hrănesc un copil, ca nu ține. Unu - nu se face comparație intre un copil și un câine. Doi - nu vreau. Când o femeie aduce pe lume un copil e musai să-și asume responsabilitatea creșterii, întreținerii și mai ales educării lui. Nu face copilul în ideea că-l voi crește eu sau alții ca mine. Zău așa, că doar nu e cățea în călduri, fără discernământ. Bine,pentru unele femei se poate face comparația cu ușurință, dar astea ar trebui sterilizate ca pe cățele. Cert e că nu voi mai ajuta niciodată o familie sărmană, dacă nu vad că încearcă din răsputeri să supraviețuiască. In fine, ăsta e alt subiect. Si totuși, nu aveți idee câte șuturi, câte peturi în cap și bețe pe spinare își iau câinii din fata blocului, de la copii, cică, supravegheați de mame/mătuși/bunici/bone. Nu de puține ori am văzut mamele stând în grup mare, la bârfă și odraslele băteau câinii cu peturile. Măi lume, ajung să cred că au câinii mai multă minte, că fac săracii stânga-mprejur și lasă nebunii în pace. Nu vreți să vă spun ce namile sunt unii. Recunosc că eu cam încremenesc, pentru că știu că un câine, ca și omul, este impulsiv. Eu am fost muscată de un câine pe care îl iubeam și care mă iubea, dar pe care am făcut prostia să-l mângâi în timp ce dormea. S-a speriat și, pentru că mi-am ferit mâna, s-a înfipt în piciorul meu. Asa și? Nu am omorât câinele și nici nu am avut nevoie de psiholog. Mi-am dat seama că era greșeala mea, că doar d-aia am creier, să-l folosesc, să gândesc, înainte de a acționa cumva.
          Să revin. In orașul în care locuiesc, în trei ani s-au făcut patru campanii de sterilizare a cățelelelor. Știți ce puiuți draguți avem pe lângă ghenă? Vaaaiiii, o minunăție de căței. Zic minunăție că doar printr-o minune puteau femelele sterilizate să mai facă pui. Ei, dar uite că exista și o explicație. Puii nu sunt ai cățelelelor sterilizate. Sunt copii cățelelelor aduse de proprietarii de câini de curte și bineînțeles căței aduși direct de la curte. Vin cu ei în sac, duminica, la târgul săptămânal, golesc sacul de căței și îl umplu cu porumb. O prietenă de-a mamei l-a întrebat pe un individ de ce a adus cățelul în oraș. I-a zis că el n-are ce să-i dea să mănânce dar la noi trăiește boierește. Pai și unde mama dracului ai fost cretinule când a venit armata de medici să sterilizeze câinii cu sau fără stăpân? Au stat oamenii ăia cate două, trei săptămâni, iar evenimentul a fost anunțat pe toate televiziunile locale din zonă. Să mai menționez că sterilizarea a fost gratuită? Să mai spun că, la plecare iți dădeau și o punguță cu hrana uscată + un pliant despre cum și ce să faci cu animăluțul tău în primele ore/zile de la sterilizare?
          Si uite așa, din cauza unor nemernici care fac umbra pământului degeaba, ajungem să fim invadați de câini. Dar oare, nu cumva noi le-am invadat lor habitatul? Acum nu vă închipuiți că sunt genul care să doarmă cu haita în pat, cum i-a sugerat concetățeanul turmentat, soțului meu, dar nici nu vreau să-i vad uciși cu bâte și pietre ori să li se dea mâncare cu bolduri. Legat de legea eutanasierii lor, va fi de fapt un măcel în toată regula. Din proprie experiență, vă spun că o fiolă cu injecția minune necesară eutanasierii, costa 150 de lei. Țineți cont că abia a trecut o lună de când mi-am eutanasiat pisica, și știu prețul. Cât poate ajunge o fiolă? Maxim câți câini? Realizați câta costurile ar fi? Bani nu sunt, bineînțeles, dar câinii trebuie să-i omorâm. Si cum scopul scuză mijloacele, iată cum ajungem să fim transformați în criminali cu sânge rece. Nu zic că nu există câini care sunt bolnavi sau violenți și care trebuiesc eutanasiați. Dar să razi, pur și simplu, o specie, e deja genocid. Nu mai bine mergem pe obligativitatea sterilizării câinilor cu sau fără proprietar? Bineînțeles să se lase și cu amenzi serioase. Asa, nu ar mai avea de unde sa fie animăluțe pe stradă. 
          Nu se poate.  Frustrările oamenilor au ajuns la apogeu și cum să facem să nu iasă iar în stradă cu ideea de a schimba guvernul? Păi dam o lege care să le permită să-și verse nervii pe animale.
          Să mai vorbim de binele făcut de televiziuni prin faptul că și-au făcut audienta profitând de drama unui copil care, din păcate, s-a întâmplat să fie victima unor câini violenți? Nu cred că exista moarte mai cumplită. Nu pomenesc de drama părinților, căci, dacă la început am plâns cu ei, mi-a trecut când i-am văzut la tv în seara zilei în care își îngropaseră copilul.
          S-a ajuns până la a asmuți om contra animal, om contra om. Toată ura, toată frustrarea, toate neajunsurile existente într-un om au ajuns să fie unite și să se reverse asupra câinilor, pentru că violența fizică  asupra oamenilor e, cică, interzisă prin lege. La câini, e voie de la stăpânire.
          Trecând peste toate astea, aș putea spune că, în toată nebunia asta, e și un lucru bun. Imi cern prietenii. Nu vreau prieteni care își maschează frustrările sub forma "dacă ar fi fost copilul tău" sau "tu n-ai copii, nu ai de unde să știi" și își varsă neputința asupra unor câini care ii va mușca sau nu odrasla prost educată. Când spun "prost educată" știu ce spun și îmi asum expresia. Dacă cineva se simte lezat, să citească al doilea paragraf. 
          Nu vi se pare ca suntem, cumva, in "Prostia omeneasca" a lui Creanga? O cădea drobul de sare? N-o cădea drobul de sare...
          Am înțeles că și BOR a fost de acord cu eutanasierea în masă a câinilor. De ce ne mirăm? Dacă au fost preasfințiile lor (tagma, breasla)  în stare să-l omoare pe Hristos, vrem clemență pentru niște dobitoace? 
          Si ca să închei, vă rog pe toți cei care vreți să fie eutanasiați câinii cu orice preț, să luați o seringă cu injecția letală, să vă uitați  în ochii unui câine și să-l omorâti. Dacă ați putut face asta, mergeți și priviți-vă ochii, în oglindă.  Întrebați-vă dacă ați făcut bine. Răspundeți-vă corect, doar nu vă cere nimeni răspunsul legal. Mai priviți-vă încă o dată, ochii în oglindă. Nu cumva vedeți ochii câinelui în ochii voștri?

joi, 12 septembrie 2013

Conservarim (2)

Inca mai string ca furnica :)
Ieri, morcovi rași și gogoșari în oțet. In seara asta dovlecei rași și dovlecei cubulețe :)


marți, 10 septembrie 2013

Conservărim :)

Fierbe zacusca
 A fiert zacusca :)
           Mai trebuie să aranjez borcanele în cămară, dar mai am de pus gogoșari și ceva murături țărănești :)
Voi cum stați cu făcutul conservelor? Ati terminat?

duminică, 1 septembrie 2013

Duminică seara

        Iaca, se făcu și duminică. Habar n-am când și... aș cam fi gata să intru în depresie, doar pentru că mâine e luni. Aș cam fi, dar nu sunt. Weekend-ul acesta, petrecut, în mare parte doar cu mine, m-a revigorat și m-a readus aproape de linia de plutire. Încă nu sunt pe line, dar lucrez intens la asta. :)
        Așadar vineri seara am făcut miel la cuptor, legume la tigaie și dovlecei cu maioneză și usturoi. Alături de roșii, castraveți, brânză, pepene și struguri rezultă că mai avem mâncare și pentru mâine. :) Slavă Domnului că nu suntem dintre cei care nu mănâncă același fel de mâncare, mai mult timp. :)
        Deci, sâmbătă dimineață, pentru că sunt gospodină cu simțul răspunderii, întâi am schimbat lenjeria și am spălat un rand de rufe (mașina, da' înțelegeți voi) după care m-am aranjat și am plecat în oraș. Am dat un tur, dar fără căștile telefonului în urechi, că, la noi, oraș mic, lume multă cunoscută și... socializare din greu. Chiar și când fac mișcare de dragul mișcării, și ajung în zone mai îndepărtate de centrul orașului am parte de "Bună ziua! Ce faceți p-aci doamnă? V-ați mutat în zona noastră?" Când le spun că "mă plimb ca să mă mișc" se uită bieții oameni la mine ca la zombi. Ei sunt rupți de sapă și eu de scaunul de la birou. :)
        Să revenim. Într-un final am reușit să mă opresc într-o bucățică de parc, unde nu as fi riscat să mă întâlnesc cu mame cu copii. De regulă și spre disperarea mea, stau în fața blocului meu. Știu, sunt rea, dar am motive mă tratez :) In parcul în care m-am oprit, se întâlnesc seara, adolescenții. Dacă vă întrebați ce-i cu parcul din Topoloveni, ei bine, aflați că nu avem decât crâmpeie. In proiect există un parc mare și frumos dar la fața locului... lipsește cu desăvârșire. Deci, unde m-am așezat, dimineața, nu riscam să mă întâlnesc cu nimeni și nici să deranjez pe cineva. A fost perfect. Mi-am pus căștile (e DN7 în apropiere) am ascultat muzică de relaxare și am citit "Arta simplității" scrisa de Dominique Loreau. A fost al naibii de bine. Două ore nu am știut de nici una dintre belelele cotidiene. Nu am analizat dacă am procedat corect într-o nus' ce problema și nici nu m-am gândit dacă va pica sau nu drobul de sare. Nu mi-am făcut griji pentru nimic. Am reușit, măcar pentru două ore să fiu împăcată cu mine și cu lumea din jurul meu și știu că aș vrea să mă simt așa tot timpul, nu doar sporadic. Anul trecut reușisem să fiu așa, dar m-am pierdut undeva, pe drum. Am să încerc să mă adun și să mă pun pe drumul bun. 
         Mai spuneam vineri, că  vreau să beau o cafea la o terasă, sub razele blânde de soare. Asta nu am reușit, dar o cafea tot am băut. La o prietenă dragă, cu care nu mai reușisem să stau la o vorbă și o cafea de nu mai știu când. Ne-am mai întâlnit noi de doua-trei ori pe săptămână, dar întotdeauna pe fugă și în compania altor persoane.
         După cafea am mai făcut o tură de magazine din care m-am ales fix cu o cutiuță cu farduri în șase culori. Se înțelege (da?) că am fost cumpătată și nu am cheltuit decât pe trusa de farduri care oricum trebuia să o înlocuiască pe cea consumată. Cu alte cuvinte, îmi era necesară. :)
           Si, fericită și încărcată cu energie pozitivă, m-am întors acasă unde, ce credeți că am făcut? Cremă de zahăr ars :)))) Am zis că, dacă eu mă simt așa bine, să se simtă și soțul meu și să-i fac desertul preferat. Nu-i asa că nu sunt egoistă? Mai ales că are cu multe kile mai puțin ca mine :)))))))
          Intre timp, mai un net, mai "hi hi" pe la telefon ca, într-un final, seara, să vreau o baie cu spume. Toate bune și frumoase dar, ultimul bidon cu "spume" l-am aruncat în urmă cu două luni, din cauză de nefolosință. :))) Am rezolvat-o cu ulei esențial de mentă și de lămâie. Nu mă interesau neapărat spumele ci să zac în apa frumos mirositoare. Mi-a ieșit, că doar m-a făcut mama olteanca isteață :)))
          Astăzi am repetat mișcarea și plimbarea ca, ma apoi, să lenevesc dulce și plăcut pana la sfârșitul zilei. Nu am fost musafir, nu am avut musafiri, nu m-a deranjat nimeni. Pare că bieții mei neuroni au dormit toată ziua și dorm în continuare. Să-mi stric eu starea și sa intru în depresie gândindu-mă că mâine e luni? Nuuuuu, nici nu mă gândesc. Nu renunț la starea asta de bine, așa, ușor. :)
O săptămână ușoară să aveți și voi!

vineri, 30 august 2013

Vineri sunt fericita :)

          E vineri, oameni buni! E vineri și eu m-am trezit fericită. Atât de fericită, încât ajung să mă simt vinovată. Vinovată de ce? De fericire. Chiar dacă de azi trebuie să încep partea contabilă la serviciu și să fac statistici și calcule, chiar dacă azi se cere să gătesc pentru weekend, chiar dacă ... nu contează... eu sunt fericită. Fericită că e vineri și că mâine e sâmbătă și o să am program "liber impus" :) Vreau să mă plimb ascultând muzică în căștile telefonului, vreau să citesc în parc, înconjurată de căinii maidanezi :) vreau să beau o cafea sub razele blânde de soare, pe o terasă, în oraș, vreau să-mi cumpăr un buchet mare de flori și să-mi bag nasul în el (ca tăurașul Ferdinand), vreau să dansez ... vreau să fiu eu cu mine :) ... măcar până duminică seara, când mă va lovi depresia peste ceafă, aducându-mi aminte că urmează ziua de luni, în care voi redeveni roboțel. :)
Un sfârșit de săptămână fericit, vesel și cum îl mai vreți voi, să aveți!

luni, 26 august 2013

Educatie buna :)

           Ca un plus la postarea anterioara, va pun mai jos o povestioara pe care s-ar putea sa o știți sau nu, dar dacă da, recitiți-o ca mai avem ce învăța din ea. Am găsit-o pe un site de bancuri, dar mi se pare o pilda. :)

"Omul de afaceri american și pescarul mexican... Un om de afaceri american stătea lângă chei, într-un mic sat mexican de coasta, cand un pescar isi trage barca la mal. In barca erau cativa pesti frumosi.
Americanul il felicita pentru pestele prins si il intreaba cat timp i-a luat sa-l pescuiasca.
- Foarte putin, a raspuns mexicanul.
- De ce nu stai mai mult pe mare sa prinzi mai mult peste? a intrebat atunci americanul.
- Mi-ajunge sa-mi intretin familia, i-a raspuns pescarul.
- Si ce faci in restul timpului? a vrut sa stie omul de afaceri.
- Dorm pana tarziu, pescuiesc putin, ma joc cu copiii, imi fac siesta impreuna cu nevasta-mea, in fiecare seara ma plimb prin sat, beau un pahar de vin si cant la chitara cu prietenii. Domnule, am o viata plina si sunt foarte ocupat, a incheiat pescarul.
- Uite, il ia peste picior americanul. Am studiat economia la Harvard si te pot ajuta. Ar trebui sa pescuiesti mai mult si cu banii pe care-i castigi in plus sa-ti cumperi o barca mai mare. Cu ceea ce castigi de pe urma barcii mai mari iti poti cumpara cateva barci si mai tarziu chiar o flota de pescuit. In loc sa vinzi pestele prin intermediari, il poti vinde direct la o fabrica, iar mai tarziu iti poti cumpara propria fabrica de prelucrare a pestelui. Ai putea astfel controla produsul, procesarea si distributia.
Va trebui sa pleci din sat, sa te muti in Mexico City, apoi la Los Angeles si, mai tarziu, la New York, de unde iti vei conduce afacerea tot mai infloritoare.
- Si cat va dura sa fac toate astea, senor? intreaba pescarul.
- Vreo 15-20 ani, raspunde americanul.
- Si apoi?
- Apoi vine partea cea mai buna, rase americanul. Iti vinzi afacerea si devii foarte bogat, ai lua cateva milioane.
- Milioane, senor? se mira pescarul. Si dupa asta?
- Dupa asta te retragi din afaceri, te muti intr-un satuc de pescari pe malul oceanului si te scoli tarziu, pescuiesti putin, te joci cu copiii, iti faci siesta impreuna cu sotia, te plimbi seara prin sat, bei un pahar de vin cu prietenii, cantati la chitara.
- Pai asta fac si acuma!"

          Eventualele greșeli de ortografie și scrierea parțială fără diacritice, le scuzați, va rog. Povestioara e copy/paste iar blogspot face fițe la scris. :)

vineri, 23 august 2013

Sunt prost educată

          Ceeeeeee "hi, hi, hi" și "ha, ha, ha"??????? Ce, credeți că nu vă aud chicotelile după citirea titlului de postare? Sunt mioapă da' nu și surdă. :))) Eu zic să fac aci o mărturisire și voi daaaaaați cu chicotitul. Pai da, am ajuns la concluzia că sunt nu prost ci tare prost educată. Să vă zic și de ce. 
1. Sunt educată că legea e lege și că trebuie respectată. Vax. E făcută clar să fie încălcată sau măcar să ne stimuleze inteligența prin încercarea de a găsi metode să o ocolim. Când zic "lege" mă refer la astea unde se lasă cu sancțiuni clare și rapide, legile omenești, nu la alea venite de la Sfântul Duh. La alea mai poți negocia, că sancțiunea e cu bătaie mai lungă. :)))
2.Sunt educată să nu fac rău nimănui, chiar dacă mi s-a făcut rău. Încerc, din toate resursele mele da' zău că-mi vine uneori s-o iau pe vreo toantă de păr când o văd că insistă să-mi provoace un infarct. Ma abțin, că n-am pregătire de coafeză.
3.Sunt educată să nu fac datorii și, dacă e musai să le fac, să nu fie mai mari decât îmi pot permite. Da, da' nu mai sunt în rândul lumii și sunt privită ciudat. "Cum, nu ai datorii la bancă? Nu ești din filmul asta. Afară!"
4.Sunt educată să-mi plătesc facturile la timp, așa că trebuie să fiu roboțel, cinci zile din săptămână, în medie 22 de zile din lună, ca să plătesc facturile. Da' dacă mi s-ar tăia gazul, ce? Aș avea ce povesti la nepoți, nu? 
5. Sunt educată să respect șefii și persoanele mai în vârstă, chiar dacă sunt tâmpe și ma calcă pe nervi. Taci Cristino și înghite! Da' oi ajunge și eu la o vârstă venerabilă... orice mânz ajunge gloabă :))))))))
6.Sunt educată să fiu îmbrăcată curat, să plătesc pentru hrana de toate zilele și pentru astea mă întorc la "roboțel".
7.Sunt educată să fiu "roboțel" (nu se poate mamă ca femeia să nu aibă serviciu!) în loc să ma bucur de soare și natură, joi la prânz, că asa am eu chef.
          Astea sunt câteva idei, că ele "este" multe. I-am zis și mamei:"Tare prost m-ai educat. Nu sunt deloc din lumea asta. Mai bine mă educa tata". Am crezut că ma bate mama, cât sunt de mare. :))) A avut însă, răbdare să-i explic:
           Tata, bețiv. Nu are serviciu, nu are bani și nici griji. Nu se duce la serviciu că nu se trezește la timp. Acum, zău, și patronii ăștia prea au program din creierii nopții... Ei nu știu că tata are nevoie de ceva timp să se trezească din beție? E mult până se trezește, apoi e priceput și apt de munca până la prima gură de alcool. :)))) Deci, nu job da' nici bănuți. Bine ca are nevastă-sa (care nu e mama) o amărâtă de pensie :) care se duce tot pe alcool că e și ea fix ca el. Normal, altfel nu s-ar fi apropiat de 30 de ani împreună. :))) Deci, nici bănuți da' nici probleme. Nu-și mai fac ei probleme că trebuie plătită lumina, poa' să le-o taie, o vor plăti când vor avea cu ce. Mai bine se trotilează și se culcă devreme. Televizor n-au, că nu le trebuie și uite ce fericiți sunt că nu știu ce nenorociri se mai dau pe la știri. 
          De asigurare medicală nu au auzit în viața lor. La spital oricum au ajuns la urgență și au fost tratați ca atare. El cu hematom cerebral, ea arsa pe o suprafață mare de corp. Mă mir că au supraviețuit cu cât alcool aveau în sânge. Sau poate asta i-a salvat :))))
          Vine iarna și trebuiesc lemne? Ei aș! Oamenii sunt ecologiști. Fac focul cu bețele ramase în urma recoltării de floarea soarelui, cu peturi și ce mai lasă vaca pe uliță. Nu-i asa că sunt în trend? 
           Nu sunt cu fundul gol, pen' că mai are câte un vecin bunul simt să mai și moară iar la d-astea se dau haine de pomană. Capitolul haine, rezolvat.
         Nu mai pomenesc că nu a avut tata nici o grijă toată viața, cum că ar avea doi copii. El a fost important, restul... altă dată.
           Să recapitulăm, nu job, nu bani, nu probleme. Orice problemă are rezolvare simplă. :) Curent electric, au și nu prea au nevoie, căldura se rezolva bio, apa e în curte, la fântână, mâncarea (a se citi păsăret) crescu pe lângă ei în curte, ciugulind din gradina plina de buruieni, în care culmea, s-au făcut și roșii și castraveți și ce-or mai fi pus ei p-acolo (la barza chioară face Dumnezeu cuib) cu hainele e rezolvată problema, la doctor doar la urgență, deci sunt toate rezolvate. De ce sa fie "roboțel" ? Ca să fie în rândul lumii, să nu fie de râsul ei? Ei aș! E mai mare fericirea sub aburii alcoolului, mai ales că urmează să culeagă via și să facă zaibăr. :))
          Înțelegeți de ce sunt prost educată? Sunt educată să trăiesc al naibii de complicat, să respect legi și reguli (cică) morale, să muncesc ca să plătesc facturi, taxe și impozite, să-mi omor neuronul ca să fiu profesionistă, informată și pusă la punct cu tot ce ține de serviciu, să țin cont de ceilalți din jur, mai mult decât de mine, când aș putea fi eu "miezul", să trăiesc mult mai simplu și să fac oricând, orice doresc.
          Nu instig la beție și lene, dar zău că mi-as dori o viața mult mai simplă. Voi sunteți tot ca mine, sau ați găsit o cale de mijloc?

miercuri, 21 august 2013

Schimbari la notariat

          In cazul în care sunteți nevoiți să mergeți la notariat, aflați că, începând cu 12 august, regulamentul de autentificare a actelor s-a schimbat. Nu veți mai primi un exemplar al actului de care aveți nevoie, cu semnătura voastră, ci un duplicat care poartă doar semnătura notarului, ștampila și timbrul sec.Veți semna și un singur exemplar original, dar acesta va rămâne în arhiva biroului. Nu vă certați cu personalul de la notariat, pentru că nu mai este voie altfel și nici nu vă apucați să semnați actul, la ieșirea din birou. :) Dacă trebuie să mergeți cu actul la alte autorități care nu cunosc procedura, rugați funcționarul să sune la notariat sau sunați voi și rugați-l pe notar să-i explice funcționarului.
        De asemenea, în cazul în care vreți să vindeți sau să închiriați o locuință, aflați că s-a introdus obligativitatea prezentării unui Certificat energetic pe care îl poate întocmi o persoana autorizată, pe care o alegeți voi dintr-o listă pe care v-o poate pune la dispoziție, tot notarul.
         Schimbări sunt foarte multe, începând de la felul de autentificare al actelor până la costuri. Nu cresc prețurile cu mult, dar trebuiesc făcute verificări în diverse registre naționale  care costă 15 lei +TVA la fiecare interogare. In funcție de natura actului, se poate ajunge până la patru chiar cinci verificări. 
          De ce fac o postare-anunț? Pentru că mi-as dori ca măcar voi, cei ce deschideți acest blog, în caz că trebuie să mergeți la notariat, să o faceți fără nervi, fără ideea că știți voi ce zice legea și fără intenția de a acuza personalul unui birou notarial de schimbarea legilor. Nu notarul face legea, ci doar o aplică. Alții sunt cei care trebuie să-și justifice salariul făcând legi proaste și alambicate, când ar putea fi atât de simple și la obiect. Pare că oamenii ăștia sunt plătiți să facă legi cât mai încâlcite, tocmai spre a ne pierde, noi toți ceilalți, mințile. Haideți, vă rog, să aplicam legile astea cu calm și înțelegere unii față de alții, altfel ajutăm la construcția unei noi aripi la Bălăceanca. :)

luni, 19 august 2013

Copilasi :)

          Pentru că toate în lumea asta vin după un program stabilit - una caldă, una rece, am fost în acest weekend la Caransebeș, la fratele meu, să facem obiceiul tăierii moțului fiului său cel mic - finul nostru. A fost o reuniune în familie, fără nus' ce pretenții, unde copii au fost vedetele.
          Dacă anul trecut, în primăvară, la botez, finuțul nostru arata asa
acum putem spune ca e ditamai bărbatul :))))))) (in devenire)
          Are aproape toți dințisorii, fuge de nu ne ținem după el, știe clar să ne comunice ce vrea și are grijă să-și altoiască fratele mai mare :) spre disperarea părinților săi :)))
         Ei sunt nepoții din partea fratelui meu. Pe cel mare l-am pregătit și în acest an pentru scoală și promit sa fac o postare separată despre ce am luat și cat a costat.
       Ne-am simțit bine la fratele meu, de altfel noi ne simțim bine cu copilași în preajmă. Urmează o săptămână grea în care vom consuma toată energia acumulată în weekend dar... duminica viitoare merg la vărul meu care are două fetițe :)

vineri, 16 august 2013

A fost Piți

          Poate ați observat sau nu tăcerea mea din ultimele zile. E felul meu de a face față unor probleme. Mă izolez, accept problema, o înfrunt și îmi ling rănile singură sau, cel mult, în familie. La fel și acum.
         Am crescut și iubit 13 ani și jumătate un nod de mâță. Ca să înțelegeți ce a însemnat ea pentru noi, gândiți-vă că noi nu avem copii și, toată dragostea noastră s-a revărsat asupra ei.
          Motivul durerii noastre e moartea ei. Cauza:cancer. A fost sănătoasă toată viața ei, iar acum când s-a îmbolnăvit, în trei săptămâni a și murit. Medicii au spus ca ar fi fost bolnavă de mai mult timp, doar că acum a erupt boala în afara organismului, într-un nodul la sân, nodul care părea că creste de la o ora la alta, spre disperarea noastră. De ce nu ne-am dat seama ca e bolnavă? Se pare ca nici ea nu a știut ce i se întâmplă, pentru ca animalele nu conștientizează boala. A fost afectuoasă și jucăușă cum a fost toată viața ei. In ultimele trei zile, însă, abia a mai băut ceva apă, și se vedea că suferă. Am fost nevoiți să o eutanasiem. Incă nu pot să povestesc chinul și groaza prin care a trebuit să trecem până să luăm o astfel de hotărâre. Peste tot se vorbește de "puterea de a fi stăpân responsabil". Aiurea! Nu există nici o putere. De când iți seama că e singura soluție, ai stări de leșin doar dacă te gândești, și cum nu te poți gândi la altceva... ești mort înaintea animăluțului. De noțiunea de stăpân nu mai pomenesc. Nu s-a pus problema vreodată că noi suntem stăpânii și ea animalul. Ea a fost Piți, Pițulina, Bubulina, Pui mic, Piți răsfățata, s.a.m.d. Ea a fost cea căreia i-am dăruit dragostea pe care ar fi trebuit să o dăruim unui copil care nu a mai venit. Ea a fost cu noi și lângă noi la bine și la rău. Să ajungem să luăm hotărârea că trebuie s-o eutanasiem a fost lovitura de grație pentru noi. Doar comportamentul ei din dimineața respectivă ne face să credem că am făcut ce și-a dorit. Nici asta nu pot încă să povestesc.
          Acum suferim și ne lingem rănile. O simțim lângă noi, o cautam pentru o secundă prin casă, ne dăm seama de realitate și plângem. E casa goală fără ea...

miercuri, 7 august 2013

Vacanta 2013 - partea a VII-a

          Am povestit cinci zile de vacanță în șapte postări. Trăncănită mai sunt :)))
          Postarea de astăzi este dedicată unor oameni pe care i-am cunoscut în ultima zi de traseu.
       După ce am înnoptat pe la Rm. Sărat (iaca și rima), sâmbătă am pornit către Buzău, via  Vulcanii Noroioși. Înainte de a ajunge la vulcani, ne-am întâlnit cu Elly cunoscută și ca Diada pe forumul Lucru de mana. Noi mai vorbiserăm pe net și la telefon, m-a ajutat în multe probleme legate de croitorie, dar nu ne văzuserăm niciodată. Acum ne-am văzut și ne-am plăcut. Pentru mine a fost dragoste la prima vedere. Nu sunt chiar genul să mă lipesc de om la prima întâlnire (am oarece rezerve, de obicei) dar de data asta am simțit ca ne cunoaștem de o veșnicie. E drept că am avut ceva emoții :) 
          A venit cu soțul său, a lăsat socrii în mijlocul unui parastas, și-a lăsat copilașii cu mama ei, și-a făcut liber în program să vină, să ne cunoaștem. Mulțumesc draga mea! Si ea și soțul ei sunt oameni frumoși, și la propriu și la figurat, nu sunt prefăcuți, nu sunt fițoși, genul de oameni pe care, chiar dacă nu ii vizitezi prea des, știi că undeva pe lumea asta, ei există și te pot ajuta la nevoie. Nu vă gândiți la ajutoare în bani, că nu suntem genul. :))) O vorba bună sau o ureche care să te asculte, contează mult în viața asta.
           Ne-au condus întâi la Pâclele Mari unde am văzut vulcani mulți și mici, 
 și Marele Canion în miniatură :)))
apoi la Pâclele Mici unde am văzut vulcani mari : )
          Ne-au primit în casa lor și am avut ocazia să le cunoaștem piticii, doi băieți frumoși și comunicativi. Să rămână vorba intre noi: au cei mici niște ochi frumoși... Parcă o și vad pe maica-sa stând cu pușca la poartă să-i păzească de fete. :))))))))))
        Am vorbit mult și multe și am mai fi vorbit căci simțeam o sete de a ne cunoaște... dar a trebuit să plecăm către casă. Ne-am promis că ne vom mai vedea, ori la ei ori la noi și, bineînțeles, vorbim în continuare pe net și la telefon.
          Ca o concluzie a acestei zile, frumusețea locurilor a fost încununată de bucuria de a cunoaște oameni frumoși. Nu ezitați, dacă aveți ocazia, să vă întâlniți față în față cu oameni cu care aveți o amiciție pe net. Merită.
          Spre seară am ajuns acasă, rupți de oboseală și de foame căci, cu gândul la căsuța noastră, nu am mai pierdut timpul pe la vreun restaurant, pe drum.
        Aici se termină povestea acestei vacanțe. Mi-a plăcut și voi mai face acest gen de vacanță, pe drum. Mai ales pe drumuri de munte. A fost o vacanță cu buget redus dar superbă. Nu am avut timp în care să mă plictisesc (cum mi se întâmplă la mare, spre exemplu), am cunoscut oameni frumoși, am văzut locuri noi, am profitat de natură și, un fapt important, chiar dacă nu pare, am avut câteva zile doar cu soțul meu. :) Uneori, avem nevoie de astfel de zile, ca să putem supraviețui.

marți, 6 august 2013

Vacanta 2013 partea a-VI-a

           Nu mă așteptam să mă întind atât de mult la povestit da' asa sunt eu, când ma pornesc, nu mă mai opresc.  Rămăsesem ieri la Cheile Bicazului. Ei bine, am luat-o totănel spre Piatra Neamț. Pe drumul dintre Bicaz și Piatra, am fost înjurați zdravăn și pe bună dreptate. Întrucât am mers cu geamurile deschise am simțit cum ceva a intrat pe geam și m-a lovit. Având o experiență anterioară cu un rest de țigară aruncat pe geamul mașinii din față, i-am zis soțului "Oprește că luam foc". A oprit bietul om acompaniat de înjurăturile celor din spate. Am coborât și am luat mocheta la puricat. Am găsit o viespe. Nu prea aveam șanse să luam foc de la ea, da' mai știi ce se poate întâmpla?
          Si am ajuns la Piatra Neamț. Am oprit aici la o benzinărie să facem plinul la gpl. A venit duduia gpl-ista și a început să dea la pompa.Vi se pare că am cumva cuvinte de nesimțită? Nu vă înșelați, am. I-a zis soțul că vrea gaz cât intră în butelie. A intrat de 37 de lei. Acum, eu nu știu cât de nud și-a închipuit ea că e butelia, că a pus duduia boticul în pământ: "Doar atât?" Ei aș. S-a enervat al meu soț  și i-a zis că mai poate lua în doua sticle din portbagaj și mai are o pereche de teniși rezervă. Ea a insistat "Credeam că faceți plinul" :))) Soțul: "Pai l-am făcut. Atât a intrat." Duduia:"Pare mai mare butelia". L-a apucat rasul pe-al meu om și i-a zis că "plinul cel mare l-am făcut la Miercurea Ciuc" :))) Oameni intre oameni. Duduia era mandră urmașă a lui Ștefan :)))
          Ne-am îndreptat apoi, către Tg. Neamț, să vedem mânăstirile vestite din zonă. Nu mi-am pus în gând să le văd pe toate că sunt ciorchine, nu altceva. De altfel,la cât de  multe indicatoare am văzut spre biserici și mânăstiri, am senzația că nu mai e nimic altceva de văzut prin țara asta. In fine. Pe la Văratec, bâjbâiam oarecum pe drum, uitându-ne după indicator, care nu s-a lăsat mult așteptat. In schimb, văzându-ne dezorientați, ne-a claxonat un preot dintr-un Audi care ne-a depășit in viteza și ne-a făcut și semn cu luminile. Ne-am luat după el da' nu am prins viteza că deh, deși al meu soț are cioc (cine știe, știe) nu are și sutană. Doamne, nesimțită mai sunt azi. După ce ca ne-a îndrumat omul... Ete, sa faci bine...
           Am ajuns  la Văratec.
 Frumos, n-am ce zice, da' nu impresionant. Mult alb și verde, curățenie multă, flori și mai multe.
          Nu e Raiul pe Pământ (asa cum au incercat unii să mă convingă), e doar rezultatul muncii omenești.
         Bineînțeles că a existat și tendința de a vorbi în șoaptă, să nu cumva să deranjăm sfinții de pe pereți. Au unii o uitătură... stană de piatră te faci. Am făcut și eu două cruci pe la două icoane și m-am potolit. Așa cu drag pupa una icoanele înaintea mea... de m-a tăiat un leșin pe la lingurică, când am auzit țocăniturile pupăcioase. "țoc! fleoșc!" Nu o sa fiu niciodată o ortodoxă practicantă pen' că nu o să pot nicicând să pup icoanele "ca la carte". Să nu mai vorbim că, dacă mă aplec la mătănii... draci, nu mă mai ridic. :))) 
        Al meu soț și-a mai luat o cruce de agățat pe parbriz. Noroc că a mai dat din ele, că, la câte avea aduse de mama de prin pelerinaje, dacă le păstra pe toate, îl puteam chema pe popa să țină slujbele în mașină la noi. :))) Avea altarul pe parbriz :)))))))))
         Ne-am mai făcut vreo două poze nouă, vreo două la chilii și ne-am mutat la Agapia. Aici, altă viață nene. Îți luau 4 lei la intrare. Văzuserăm mai jos, pe stradă, niscai case deteriorate și cred că aveau nevoie de fonduri să le aranjeze și pe ele. :)))) Am văzut biserica, am aprins doua lumânări, și-a mai luat soțul o iconiță, am mai pozat chiliile
și am plecat să cautăm wc-ul. La locul cu pricina era trecută taxa de intrare/folosire - 1 leu. Încep să mă uit după cineva căruia să-i dau banii. Nimeni. S-au mai strâns câteva  femei, normal, ca să ne uitam unele la altele. Într-un final, văd agățată în perete o cutie a milei, d-aia cu gaură doar pentru introdus banii, că e sens unic. :)))))))) Scria pe cutie "taxa 1leu". M-a apucat rasul și am întrebat :"Si dacă nu pun, ce se întâmplă?" In minutul următor am avut senzația că voi fi bătută cu pietre. Cum muierile fericite că au găsit cutia milei se înghesuiau la pus banii, realizez că dacă stau după ele nu e prea bine, dau să mă strecor spre o cabină și ma ia o baba venerabilă la rost : "Păi nu pui banii?" Eu, care nu mai puteam sta la hlizeală, că era deja urgență, zic:"Da' ce, suntem la curve să dau banii înainte? Eu întâi consum și apoi plătesc. Si dacă nu îmi place, sun și la protecția consumatorului" și am tăiat-o că mă tăia rău pe mine :)))  Când am ieșit am pus banii în cutiuță dar am și zărit-o pe venerabilă într-un colț. Cred că mă așteptase. :))))))
          Si am pornit din nou la drum, dar spre Bacău. Nu am mai avut răbdare să vizitez și alte mânăstiri. Două au fost de ajuns, trei ar fi fost prea mult.

luni, 5 august 2013

Vacanta 2013 - partea a V a

          Pe la orele 16 eram la Lacu Roșu. Ca să nu avem surprize și să ne putem plimba în voie, am căutat întâi cazare. Dacă era după mine, mă opream din start,  la prima pensiune, dar al meu soț, precupeț din naștere, a ținut să știe și prețurile altor locații, ca să constate că tot la prima e bine. De ce nu rămăseserăm din start? Nu-i plăcuse proprietara. Trebuie sa recunosc că, la toate cazările, l-am trimis pe el să caute, eu apărând doar pentru completat acte și făcut plata :))) Deci, ne-am întors la prima pensiune, unde pentru 80lei/noapte, primeam camera cu baie cu tot și doar posibilitatea de a face un grătar în curte. Cum pe mine nu mă interesează să gătesc în vacanță și cum nu mă deranjează să mă deplasez la un alt restaurant, nu am avut nici o problemă. Proprietara (care nu-i plăcuse soțului meu) era moldoveancă, după vorbă, mai liniștită și foarte serioasă. Cred că l-a speriat pe al meu soț, după ce doua zile avusese parte numai de "nația lui Attila". :) Asta tanti era diferită și clar, ciudată. :))) Am completat hârtii, ne-am instalat și am plecat să vedem unde ne-am priponit. 
          Si am mers noi așa, vreo 10 minute, să zic,  și iaca lacul, care, surpriză... nu era roșu!!!!!!! :)))))))) Glumesc. Nu mă așteptam să văd chiar roșu și știam legenda cu ciobanul ucis împreună cu oile lui la formarea lacului, dar și legenda Esterei, frumoasa răpită de un tâlhar. In schimb e impresionant cum se vad cioturi de pomi pietrificați ieșind de sub apă
cum întreaga natură pare că ocrotește lacul
 cum parcă și cerul are altă culoare
cum pare că se reflectă brazii în apă, dar, de fapt, sunt alge :)
 și cum rățuștele vin să mănânce pâinică la mal
          E frumos și liniștitor. Atât de liniștitor că am rămas și ziua următoare. Toată ziua. :) Aveam nevoie de o pauză după atâția kilometrii conduși și aveam nevoie de timp să ne încărcăm bateriile cu energie din natură. Am mers mult pe jos, în jurul lacului și puțin pe un traseu montan. De la mersul pe jos, am avut gambele și pulpele tari ca piatra și dureroase, dar a meritat. Am stat pe bancă lângă lac și am privit ceilalți turiști. Oameni frumoși, mai puțin frumoși (unii de care chiar m-am speriat), vorbitori de română, maghiară, franceză, engleză, germană (cam atât am recunoscut), călători ajunși acolo cu autocarul, autoturismul, motocicleta sau bicicleta. Ne-a plăcut să încercăm să le ghicim mijlocul de transport în funcție de costumație :))) 
          Am mâncat la un restaurant și la o terasă. Mâncare obișnuită, nu fast food. Preturi ...cam 35-40lei/mic dejun și 50-60lei/prânz sau cină, pentru două persoane. Ne-a plăcut mai mult la terasă. Mie pentru că era pe mal de lac, soțului pentru că a fost servit de o unguroaică draguță. Nu era frumoasă tare dar era simpatică foc. L-a cucerit când i-a zis să vorbească un pic mai rar, că ea e unguroaică și înțelege mai greu :))) A mai băut al meu soț și 50 de palincă, așa că nu mai știam dacă-i lucesc ochii verzi de la palincă sau după unguroaică. :))))))) Nu m-am agitat. Am lăsat omul să se bucure de vacanță, că acasă tot cu mine ajungea :)))))
          Ce m-a mai impresionat, a fost multitudinea și mărimea mușcatelor de la terase 
           Am ajuns miercuri, am stat joi și am plecat vineri dimineață, după o cafea servită tot de fata unguroaică, să aibă soțul meu forță pentru șofat :) sau pentru a se rățoi la mine la Cheile Bicazului, pentru că iar am uitat camera foto în mașina parcată la capăt de chei :))) S-a jurat că la următorul traseu, îmi leagă aparatul de gat. :))))))
           Am câteva poze din mașină și vă pun și vouă două (că nu-s zgârcită) :)
          Următoarea oprire - Mânăstirea Văratec.