Despre mine

Fotografia mea
jud. Arges, Romania
Sint o persoana cu simtul umorului dar realista si pragmatica. Accept minciunile "nevinovate" dar nu si pe cele care pot provoca durere cuiva. Sint o fire pacifista si pot fi un prieten loial.

joi, 19 martie 2020

Stăm acasă-5

          Eram hotărâtă să nu mai scriu și astăzi. Nu ar fi nimic de spus în plus, în afară de faptul că încă îmi păstrez rutina zilnică, încă nu stau în pat, în pijamale și da, mă aranjez și mă parfumez. Azi mi-am băut cafeaua citind, în balcon, în baie de soare. Am luat o porție de vitamina D printre flori :) 

          Am reușit să aranjez dulapul cu crafturi, adică dulapul cu tot felul de chestii pentru lucrul de mână și de care îmi era silă rău să mă apuc. Am reușit să mai și arunc de prin ele, drept urmare am rămas cu un raft gol. Dacă mă apuc iar de lucru de mână, îl umplu rapid. :))) Îmi pare rău că nu am găsit niște nasturi de 3 cm, colorați foarte vesel. Știam că îi am, dar parcă să zic că i-am folosit la niște broșe... Nu mai știu sigur.  Aș fi vrut să îi pun la fețele de pernă pe care le-am tricotat. Poate dau mâine o fugă la mercerie, că tot simt nevoia să ies puțin. 
          Tot astăzi am reîncercat să fac pilates pentru începători, cu clipul din articolul de ieri. Greu la deal cu boii mici... sau prea mari ? :))) Am niște mișcări de zici că mă bat singură :)))
           Am aflat din x surse, că unii dintre recent întorșii noștri concetățeni, puși pe câștiguri ușoare, au atacat o mașina de 3,5 to, care transporta dezinfectant. Bine, nu știu cam ce câștig ușor ar fi, că mă gândesc că e totuși greu să organizezi și să duci la bun sfârșit un jaf. Drept dovadă faptul că nu le-a mers ideea. În plus am văzut o știre care m-a uns la inimă. Forțele de ordine au reușit să confiște de la speculanți nu mai știu ce cantități de spirt, dezinfectant, măști, mânuși, și altele asemenea. Se pare că operațiunea este încă în curs. Hai că se mai poate!
           Tot astăzi am fost sunată de reprezentantul hotelului unde rezervasem pentru tratament balneo pentru mama și nepot. Urma să îi duc în prima săptămână din aprilie, dar cum nu se mai poate, m-au sunat oamenii să mă întrebe dacă vreau banii sau reprogramare. Noi am hotărât că vrem reprogramare, pentru că e important ca nepotul să ajungă la acest tratament. Am fost impresionată de faptul că au sunat ei, nu au așteptat să sun eu. 
          De găsit chestii pe net, azi am găsit un articol bine scris de Iuliana, iar Cristina are șapte sfaturi binevenite pentru un plus de energie. Mi-au plăcut tare mult.
            Ca film, azi am o comedie romantică -Intolerable Cruelty. Actori principali George Clooney și Catherine Zeta Jones
           Să auzim de bine, zic și nu uitați că puteți lăsa mesaje în comentarii!

Stăm acasă-4

         Heeiii am depășit ”Singur acasă” !!! Avem deja episodul 4 :))  
           Astăzi m-am trezit la 7, am adormit, m-am trezit iar la 8, am adormit ca să mă trezesc iar la 10 când m-am și ridicat din pat. Fără chef, cu nervii pe moațe. Am avut numai vise aiurea. În starea asta de incertitudine, nici să visezi frumos, nu mai poți...
        Nu am reușit să înghit decât o banană și o cafea. Nu mă plâng. Am rezolvat ceva treburi pentru birou, prin telefon și am pus un colet la poștă. Oficiul poștal e la scara blocului, deci nu se pune ca ieșit, nu? :)))
         Mare lucru n-am prea făcut. Am încercat să citesc, dar se întâmpla ori să ațipesc ori să mă pierd în gânduri. Am ales să fac curat în dulapul cu pantofi. Bine am făcut. Am descoperit câteva cutii goale. Logic. Am aruncat încălțările și am păstrat cutiile pentru pantofii pe care îi iau fără. Azi am mai aruncat trei perechi de sandale cu tot cu cartoane :))) Încă nu am început să cumpăr cutii speciale, din plastic, pentru pantofi. E o investiție nerentabilă, deocamdată. Încălțările stau bine și în carton. 
În același dulap, mai am un raft unde ne ținem parfumurile și bijuteriile mele. L-am aranjat și pe el. Mi-ar fi trebuit două coșuri pentru organizare dar, cum nu aveam, am reciclat și îmbrăcat în hârtie, doua cutii de la pantofi. 
          Știu că par ca făcute de un copil de la grădiniță, dar, după ce s-au uscat arată mult mai bine. :)))

Raftul înainte și după. Lumină proastă, poze la fel :)))


          Voi ați văzut clipuri cu oamenii care se înghesuie la alimente? Nu vi se pare că mare parte dintre ei au o vârstă... venerabilă? Mie nu mi se pare deloc corect ca eu și alții ca mine să stăm acasă, să închidem fabrici, restaurante, etc, să-i ferim în primul rând pe ei, iar ei să se bată pe alimente în aglomerație. Să înțeleg că Anglia face bine când spune că virusul trebuie să treacă prin oameni, nu pe lângă oameni? Ajung să cred că ar fi fost mai bine cu ”scapă cine poate”. Ai grijă de tine și de venerabilii tăi, bine, nu... fericirea popilor. Omenirea mai și moare. Știu că pare al naibii de dur, dar e un alt punct de vedere. 
          Totodată m-au apucat nervii când am văzut pe facebook cum urla o botoxată că sunt români mulți la granița dintre Austria și Ungaria și că nu îi lasă să treacă. Ieri noapte au făcut ungurii culoar pentru 3500 de români, azi au mai făcut unul. Prima mea întrebare a fost: mai sunt mulți??? Și a doua: dacă ar fi fost România în război, mai veneau ăștia grămadă? A nu se înțelege că am ceva cu cei plecați la muncă în străinătate, dar botoxata aia cu gura mare, clar nu venea de la cules căpșuni. Am rude în Spania care au rămas în continuare, la cules căpșuni și am rude în Italia care, deși nu mai au serviciu, momentan, fac și ei ce face restul populației italiene. Nu zic că printre cei întorși cu grămada în țară nu sunt și oameni de bună credință, dar zic că restul clar se vor înscrie la ajutoare sociale, pe care le vor primi, că doar vin alegerile și au drept de vot. Și cine va plăti ajutoare sociale? Noi, fraierii care mai muncim... Mai țineți minte faza din ”Nea Mărin miliardar”, când dă Veta cu papornița în stânga și în dreapta strigănd: Fire-ați ale dracu! La coada sapii nu săltați așa ? Ei, așa i-aș lua eu p-ăștia.
          Dar să revenim la gânduri mai bune, că deh, așa e când e mintea odihnită. O mai ia pe arătură.
           Prin urmare, zic să vă arăt ce am mai găsit eu frumos azi, pe net.
           Un clip minunat al celor de la Opera din Brașov. E o plăcere să-i asculți.

         Am descoperit că muzeele pot fi vizitate și online. Mi-am propus să încerc să le văd, pe rând, pe toate. Aici -lista muzee
                Am simțit nevoia să fac puțină mișcare și am găsit clipul de mai jos. Nu e greu, dar nu am antrenament. Poate îl capăt acum, în ”vacanță” :)))
          Am mai primit pe email un articol despre ce înseamnă criza economică în România. Pentru mine, Daniel Zărnescu este o sursă de încredere. Găsiți articolul aici
            Un alt video care mi-a plăcut și pe care l-am văzut și revăzut de câteva ori. Vocea e a Juliei Roberts. 

         Și, bineînțeles, filmul de astăzi - Into the wild. Natura sălbatică sau civilizația materialistă?  Merită văzut, dat fiind faptul că filmul e bazat pe o poveste adevărată. 


        Cam atât pentru azi. Voi cu ce v-ați ocupat timpul? Lăsați mesaj în comentarii!

marți, 17 martie 2020

Stăm acasă -3

       Zic să continuăm serialul, dacă tot m-am trezit în același film urât. :))) Și m-am trezit cu o stare psihică proastă... Știți starea aia că vrei să dormi și să te trezești după ce se termină totul, dar îți dai seama că te-ai trezit prea devreme și ești dezamăgit? Cam așa a fost dimineață :))) Singurul lucru motivant a fost faptul că a trebuit să ajung până la birou. 
      Recunosc că nu renunț la rutina de dimineață. Chiar dacă stau acasă, nu stau în pijamale, nepieptănată, neparfumată... Nu mă machiez întotdeauna, dar măcar mă dau cu gloss. De asemenea, urăsc să vad patul nearanjat. Când eram copilă, dacă nu îmi aranjam patul, mă întreba mama ”Cine vrei să-ți aranjeze stratul?” cu trimitere la stratul de paie care se pune în cocina porcilor. Dana Budeanu e mic copil pe lângă mama. :))) La vremea copilăriei mele, dormeam pe un recamier și trebuia strânsă plapuma (aia grea), împachetat cearceaful, puse la locul lor, perna le fel, întinsă pătura pe recamier... acum, întinse toate cele și aruncat (nu la întâmplare) niscai fultuci (perne, dar varianta bunicii). Prin urmare, nu ies din dormitor până nu îmi aranjez stratul. 
       După toate cele, igienă, mic dejun, aranjat, am plecat spre birou. Trebuia să dau ceva hârtii la contabilitate și colega ajungea azi, la fermă. Credeam că îmi va face bine, ieșirea asta. Ei bine, nu. Porțile închise, strictețea dezinfectării, mânușile pe care le purtau puținii oameni rămași... totul părea SF. Știu că este necesar, dar tot ciudat rămâne. Nu am stat mult, că nu era cazul, însă pe autostradă, la întoarcere, mi-am dat seama cât de nebuni sunt oamenii și că, de cele mai multe ori, parcă nu mai e loc de milă.  Din cauza situației actuale, și mașinile pe stradă sunt mai puține. Fac naveta de patru ani și niciodată nu am văzut autostrada atât de goală. Mai mult camioane și mașini de marfă de 3,5 to. M-au depășit și câteva turisme cu viteze... viteze. Nu vă gândiți că eu sunt una dintr-aia pe care o calcă tirul pe autostradă, dar aștia aveau viteza luminii pe lângă mine. Deși ar putea părea că sunt invidioasă (poate chiar sunt, un pic) ideea care mi-a trecut prin minte, a fost că, dacă faci vreun accident acum, nu are cine să sune la 112. Și dacă sună, cine vine? Și dacă vine, cine se ocupă de tine, dat fiind faptul că toată lumea e setată pe virusul cu coroană (l-am alintat ) ? Și tot gândindu-mă așa, mi-am dat seama că, instinctiv, am ridicat piciorul de pe accelerație și am ajuns sub limita legală :))) Maxima :))) Ce face frica din om!!! :)))
       Întoarsă acasă, m-am spălat pe mâini, m-am dezechipat de hainele de stradă și m-am pus în mijlocul patului, la citit. Cred că voi avea o mare problemă cu spălatul ăsta. Mi se usucă mâinile cumplit. Pare că nici crema nu mai face față. La voi cum e? 
         O altă întâmplare care mi-a stricat starea, astăzi, a fost faptul că au crescut prețurile. Dar au crescut, nu glumă. Sper să-și dea seama comercianții și să lase prețurile unde erau. Mă așteptam la creșteri, dar nu așa. Cert este că, atât cât voi putea, nu voi cumpăra nimic cu preț de bișniță și vă sfătuiesc să faceți și voi la fel. Haideți să-i vedem ce fac cu cartofii când vor încolți.
       În schimb, pe când citeam eu mai cu spor, am primit confirmare de plată de la firma de telefonie și mi s-a aprins beculețul.  Numai bine, că am avut și timp și răbdare, să aștept să îmi răspundă un operator. Am renunțat la un contract și l-am îmbunătățit pe-al mamei. Al meu, deși mi-au oferit ei marea cu sarea, exista neconcordanțe între ce am vorbit și contract. Nu îl voi aproba. Îl voi reciti mâine, poate am toate țiglele pe casă și nu mai văd nereguli. :)))
         Tot astăzi, am anulat rezervarea în Corfu. Urma să fim acolo, de Paște. Am tot făcut scenarii, dar niciunul nu ne ajută... 
     După, am mai citit un pic, am adormit vreo oră, am făcut sarmale de post cu mama, am mai vorbit la telefon, am tricotat și m-am uitat la filmul de mai jos
          Nu am avut chef să risc vreo producție nouă, așa că am ales una veche, dar care să-mi placă.
      Am găsit și un articol interesant, despre cum să-ți protejezi sănătatea mintală într-o pandemie, aici. E amuzantă ideea de ”autonomie limitată” și ”libertate diferită” în loc de ”izolare” și ”carantină”, de parcă mintea mea nu știe despre ce e vorba în propoziție :))) 
          Prin urmare, ziua 3 de stat acasă se traduce cam așa:
 Voi ce ați făcut azi? Lăsați mesaj în comentarii. 

luni, 16 martie 2020

Stăm acasă 2

      Îmi dau seama că titlul sună asemănător cu filmele ”Singur acasă”, doar că, de data asta filmul nu e comedie și nu o să aibă doar trei părți. Încă e un film urât, care nu se mai termină...
        Ieri, pe grupul de whatsapp de la serviciu, am fost anunțată că voi sta acasă până la noi ordine. Bine, nu doar eu, dar a fost de ajuns să îmi dea programul și starea psihică peste cap. Unde, până la acea oră gândeam ”ah... mâine iar e luni, merg la job...” după, gândeam ”O! E luni și eu nu mă duc la job? Cum să nu mă duc? Ce fac acasă?”  Jur că nu mă voi mai văita vreodată de faptul că urmează ziua de luni :)))) Până la urmă m-am adunat și am zis să iau perioada asta ca pe un concediu din vremea căsătoriei mele, vreme când nu plecam niciunde și făceam concediile acasă. Îmi amintesc că am urât fiecare concediu dintr-ăsta, în care eu aș fi cutreierat măcar drumurile patriei iar fostul soț avea chef să meargă doar până la mamițica lui. La acea vreme nu aveam permis auto (l-am luat la 40 de ani) și nici nu concepeam să plec singură... până mi-am luat inima în dinți și am tăiat-o în prima excursie cu autocarul, fără să știu pe nimeni. :)))) În fine. Revenind la ziua de luni, iată cum am trecut peste, poate vă dau idei sau poate îmi veniți voi cu idei. Zău că avem nevoie.
        Așadar, m-am trezit mai târziu cu jumătate de oră decât de obicei. Aș fi putut să dorm mai mult, dar aveam nevoie de lapte și mama tot zicea ceva de niște ciuperci, așa că m-am hotărât să merg până la Lidl, dar ceva mai de dimineață. Și dacă nu aș fi mers la cumpărături, tot aș fi ieșit cumva pe niște câmpuri. Ieri aproape că nu m-am mișcat și ... durere surdă de șold. Acum îmi este bine. 
        Să revin... după igiena de dimineață, am mâncat puțin (iau medicamente dimineața), m-am machiat corespunzător, m-am îmbrăcat lejer dar nu neglijent, mi-am luat sacoșele și săculeții pentru legume și am plecat la Lidl. Pe tot parcursul drumului am vorbit la telefon cu domnul B și nici nu mi-am dat seama când am ajuns.  Nu cred că este cazul să vă mai spun că la produsele de bază, la conservele de legume, conservele cu pește/carne și la legumele congelate era gol... Bine, nu mai era spirt dar nici șervețele.  Am luat lapte, unt, ciuperci, un ardei gras, un castravete, doi dovlecei, mandarine și banane. Abia când am ajuns la casă, mi-am dat seama câtă lume era, de fapt, în magazin. Erau trei case deschise și ditamai cozile. Măcar era toată lumea calmă și țineam între noi cel puțin distanța căruciorului. În schimb, în spatele meu, o doamnă mai avea puțin și mă scărpina pe spate. Atât de aproape era. Am rugat-o să stea mai departe de mine. Mi-a zis să stau liniștită, că nu are nimic. M-am enervat și i-am zis că am eu :))) S-a mutat la altă casă. :))) Uneori e bine și cu nesimțirea.
         Întoarsă acasă, mi-am făcut binemeritata cafea cu lapte și m-am pus pe citit niscai articole care apar doar lunea, pe anumite bloguri. Recunosc că și la serviciu, dacă nu era ceva urgent de făcut, tot asta era rutina. Să beau cafeaua și să citesc pe blogurile astea, deși azi, recunosc, că am citit ceva mai multe.
          După ce am terminat cafeaua, mi-am suflecat mânecile și m-am apucat de curățat dulapul din holul mic. E un dulap unde, pe lângă rochii și haine mai lungi, are domiciliul bradul pentru Crăciun, o parte din decorațiuni, câteva genți, parte din colecția de fire de tricotat, imprimanta, ceva ustensile caZnice (șurubelnițe, clești, ruletă, prelungitoare, ciocan, mops, negrese, dibluri, șuruburi, etc). Când le-am văzut pe toate scoase de pe rafturi, am fost convinsă că nu mai au loc înapoi. Bine că nu a fost așa, ba le-am aranjat astfel încât sa mai fie loc și pentru altceva :))) La sfârșit, de mândră ce eram de mine, m-am delectat cu o mandarină, în timp ce priveam rafturile curate și frumos aranjate. 
         Și pentru că am umblat în firele de tricotat, am găsit ceva fir roz care urmează a fi folosit la următorul proiect, doar că a trebuit să-l fac gheme. Ce credeți că am făcut în timp ce pregăteam firul? Ei bine, m-am uitat la un film. The Help -Ajutorul. Dacă reușiți, uitați-vă! Vă va aduce zâmbetul pe față, veți simți compasiune dar și furie. 

          După film, m-am apucat de făcut mâncare. Aș fi făcut o ciorbă de fasole, însă îmi trebuia și ceva fel doi și, cum am grijă să nu pun alături fasole cu mazăre, cu teci, cu năut, cu paste, cu varză sau cu orez (chiar dacă nu mănânc două feluri la o masă), m-am bucurat foarte tare când am găsit dovleceii la Lidl. Din păcate, date fiind întâmplările de vineri, povestite în articolul anterior, nu am reușit să fac un meniu pentru această săptămână și recunosc că este tare greu. 
         Prin urmare, am scos ardei și morcovi din congelator, am tocat o ceapă mare, le-am lăsat să se înmoaie pe foc și am aruncat o conservă de fasole albă. Nu am pus și zeama din conservă. Are sare... Am pus apă fiartă, roșii și am lăsat legumele să-și împrumute gusturile între ele. Cimbru și leuștean uscat și... gata ciorba. 


           Nu vă minunați că am fiert într-o oală și am pozat într-alta, dar încă am un pitic care mă pune să am oale pentru fiert și oale pentru ținut în frigider. 
          Cel de-al doilea fel a fost... legume la tigaie. Adică, două cepe albe tăiate solzișori, un ardei tăiat bastonașe subțiri, pe lung, doi morcovi și doi dovlecei tăiați fâșii cu... curățitorul de cartofi. :))) Se pun legumele în tigaie, fără dovlecei și se călesc în puțin ulei. Se adaugă jumătate de ceașcă de apă, să se și înmoaie morcovii, puțin. Mie îmi place să fie ceva mai tari, să-i cronțăn :))) După, punem dovleceii și lăsăm doar câteva minute pe foc, amestecând continuu. Se adaugă sare, piper și, dacă vă place, praf de usturoi.

      Știu că nu are o estetică anume, mâncarea asta, dar e delicioasă!!! Eu am mâncat până la urmă, doar ciorbă de fasole cu un rest de salată verde, rămas de la prânz.
           Și cam asta am făcut eu astăzi. Cu timpul petrecut la telefon, cu timpul în care  am reușit să povestesc aici, s-a dus ziua de luni. Pentru zilele următoare mai am dulapul cu materii prime pentru bijuterii și crafturi, sertarul cu cabluri, raftul cu acte, documente și hârtii, dulapul cu încălțăminte(aici va fi jale mare) și dulapul cu haine. Adunate, tot mai ”omor” vreo patru zile :))) În dulapurile din baie m-am uitat și nu e cazul să intru. Sunt toate la locul lor. 
           Voi stați acasă? Cu ce vă ocupați timpul? Aveți și voi senzația că jucați într-un film prost, care nu se mai termină? Pentru răspunsuri, lăsați mesaj în comentarii. 

duminică, 15 martie 2020

Stăm acasă

       E tare greu să scrii un articol pe blog, într-o perioadă în care lumea întreagă vorbește despre ceva microscopic, dar care, într-un scenariu dus la extrem, ar putea înjumătăți umanitatea. Acum realizăm faptul că scenariile cu meteoriți care distrug pământul sunt nimic pe lângă cele cu viruși care își fac de cap prin corpul uman. Și legat de scenarii, știți senzația aia de teamă amestecată cu neputință, pe care o avem când vedem un film cu vreo epidemie/calamitate ? Ei bine, așa mă simt eu, de câteva zile. Am senzația că nu se mai termină filmul, să pot spune ”Ce bine că e doar un film!” Cu siguranță filmul ăsta se va termina, dar nu prea curând. Nu pot nici să apăs butonul ”oprit”, așa că încerc să-l diger cât mai lesne posibil. 
          Vineri, 13 martie, am avut liber de la serviciu. Inițial am vrut să stau acasă, însă, mi-am dat seama că ar trebui să merg la cumpărături, pentru că în weekend credeam că va fi mare aglomerație. Mi-am luat mama din dotare, și, ca să ne completăm cumpărăturile lunare, a trebuit să trecem prin trei hipermarketuri. Cauza... produse de bază - lipsă. Știți și voi. Nu am făcut stocuri. Sunt crescută într-o vreme când rafturile erau chiar goale în magazine și am supraviețuit. La nevoie, știu să pun un tuci pe foc și să fac o ciorbă de lucernă, de zici că mănânci la cel mai fin restaurant. :)))) Nu știați că se face ciorbă din lucernă? Ete că se face. Ca aia de urzici. :)))
            Ca să fie treaba, treabă, și ca să putem zice că am umblat ca niște zelde bete, după amiază, pe la 16.30 a trebuit să ajung cu mama la control oftalmologic. Cum știam că nu am voie să intru în clinică, fiind doar însoțitor, am preferat să o aștept în mașină. Nu m-am mai plimbat prin magazine. Am citit cu cartea pe volan și am vorbit la telefon cu domnul B. Ce bine că nu se transmite virusul prin telefon!!! 
      Mi-am adus aminte, acum, de conaționalii noștri, de etnie rommă, care spuneau că ”doar calculatoarele au virus” și zău că mi-ar plăcea să apuc ziua aia în care va fi necesar un test de cultură generală ca fiecare să se poată înmulți. Nu pun clipul, pentru că nu îî vreau pe pagina mea, dar vă las link, aici
          Legat de aglomerația din weekend, se pare că am făcut bine că am fost vineri la cumpărături. Am înțeles de la o vecină, care, sâmbătă, la ora 8 era la Lidl, că a găsit ditamai coada. N-aș fi stat. Mă lipsesc de cumpărături, dar să fiu sănătoasă. Știu că în Argeș, încă nu este nici un caz, dar nu voi risca. În urma ultimelor analize, se pare că sunt sănătoasă. Probabil că aș putea duce cumva boala, dar mama... nu. Nu vreau nici să o iau și nici să o dau. 
       Sâmbătă, am stat acasă. Stat, e mult spus. Am  aranjat dulapurile din bucătărie, frigiderul și cămara. Am scos atât de multă veselă și tacâmuri pe care nu le folosesc de multi ani, de făceam zestre la două fete :)))) De ce naiba am strâns atătea ??? Nu e vorba că sunt doar cumpărate de mine, dar le-am ținut și pe cele primite de mama pe la parastase sau sâmbete de morți, de moși, de babe,etc. Bineînțeles că au urmat telefoane pe la mătuși, verișoare, cumnate, să vedem care ce vrea. Ce a rămas pe dinafară sau care nu mai putea fi folosit, a luat calea tomberonului. 
         După, a urmat o curățenie amănunțită, cu Domestos pe post de dezinfectant pe bază de clor. Nici măcar ușa de la intrare nu a scăpat fără Domestos. Sau... mai ales ea. :))) Au urmat și două runde de rufe spălate. Nu cu Domestos, dar cu bicarbonat amestecat în detergentul pudră. :))) Și ca măsură de protecție, am adus în bucătărie un dozator micuț și drăguț cu săpun lichid. Cum avem obiceiul să intrăm direct în bucătărie când venim de afară și cum drumul până la baie, pare lung, am adus săpunul la bucătărie. Așa nu mai avem motive să nu ne spălăm mâinile.
         Și cum stăteam eu și admiram curățenia și dulapurile aranjate, văd o molie că zboară pe lângă lampa din bucătărie. Molie!!!! Am lipit-o de faianță și am priceput că e musai și neapărat să fac curățenie și în zona de fire pentru croșetat/tricotat. Nu îmi amintesc să mai am lână 100%, dar... și-or fi educat și moliile astea, gusturile. S-or fi făcut fete fine :)))
        După cum se vede, am ce face în casă, așa că mă conformez recomandărilor. 
         Se plângea o mămică pe facebook, că nu are cum să umple timpul copilului, acasă. Zău??? Păi mama, cu ale ei 8 clase, reușea să mă țină în casă într-o vreme în care nu exista nici net și nici emisiuni tv, iar tu, doamnă fină și educată, nu poți???  Păi îmi punea mama în brațe culegerea de matematică a lui Gheba sau Alexe și vreo șapte cărți cu lectură suplimentară, de nu mai ieșeam șapte zile din casă!!! Dacă mă mai punea și să-mi fac ordine în birou... ceream și culegerea lui Olivotto :)))) În fine, mame diferite, în timpuri diferite. 
        De luni... stare de urgență. Nu mă tem de ceea ce ar însemna ea, ci mă tem de cum ar putea-o pune în aplicare autoritățile noastre. Au prostul obicei să fie mai catolice ca Papa, uneori. Cert este că, cumva, vom trece și peste asta. Mai greu va fi, probabil, cu criza economică...  Nu mă aștept ca totul să fie la fel ca înainte de pandemie. Omenirea va fi schimbată. Unii vor învăța să aprecieze fiecare moment pe care îl trăiesc, alții vor învăța să fie duri și pregătiți pentru orice, chiar dacă nu vor mai apuca o pandemie în toată viața lor. 
         Și totuși, există ceva ce mă bucură în această perioadă. Pozele cu străzile goale, fără oameni, fără aglomerație. Mă bucur că planeta are timp să răsufle și ea puțin. 
         Cam atât, acum. Dacă și voi așteptați să se termine filmul, dacă aveți ceva de spus sau vreți să vorbim, pur și simplu, lăsați mesaj în comentarii. 
            Eu vă rog să aveți grijă de voi și vă las un video educațional


luni, 9 martie 2020

Filme și... filme

        Una dintre plăcerile mele vinovate este să mă uit la filme în timp ce tricotez sau croșetez. E terapie curată pentru mine. Uneori, după ce termin cu treburile zilnice, îmi iau firele, caut un film și mă mut în povestea lui. Ador filmele cu femei ”puternice”, care nu țin cont de clasă socială, de bani sau de vârstă. Au un vis și găsesc voința să-l îndeplinească. Pentru mine, astfel de filme sunt motivaționale. 
          Astăzi, am să vă recomand trei astfel de filme. 
        Primul, e ”Poms”, tradus în română ca ”Hai că se poate”. Scos pe piață în 2019, filmul e dovada că niciodată nu e prea târziu să-ți îndeplinești un vis, chiar dacă acesta e să fii majoretă la o vârstă venerabilă. 

         Al doilea film, este unul din 2003 -”Mona Lisa Smile” și, deși o are cap de afiș pe Julia Roberts, ea joacă alături de nume ajunse celebre, între timp -Kristen Dunst, Julia Stiles, Maggie Gyllenhaal, Taylor Roberts și Ginnifer Goodwin. Povestea scoate la suprafață condiția femeii în anul 1953 când, fetele de la colegiu erau învățate cum sa-și servească soții, nu cum sa-și urmeze adevăratele vise. E de ajuns o profesoară să le deschidă ochii.

         Cel de-al treilea film, este tot un film cu Julia Roberts -”Eat, Pray, Love”, o ecranizare după romanul autobiografic cu același titlu, al scriitoarei Elizabeth Gilbert. Deși l-am mai văzut, în urmă cu ceva ani, pare că acum am văzut cu alți ochi, filmul. Probabil că peste câțiva ani îl voi vedea altfel, dată fiind maturitatea vârstei sau, cel mai bine, poate că ar trebui să citesc cartea :)))
      Filmul este un îndemn la ieșirea din zona de confort și la cunoașterea propriei persoane. Conform subiectului, mâncarea, rugăciunea (meditația) și iubirea ar fi principalele, dacă nu singurele, nevoi ale omului. 
      Mă bucur că am revăzut filmul, pentru că mi-a amintit de ”dolce far niente” -”plăcerea de a nu face nimic” și nu mă mai simt vinovată că uneori, pierd timpul nefăcând nimic, doar admirând o floare, un răsărit, un apus sau orice alt moment al zilei. 

          Și ca bonus, pun un film văzut la cinematograf, producție recentă,românească, cu puternice accente englezești. Nu vă faceți idei, înjurăturile sunt prezente, în română și în engleză, dar per total, filmul este o comedie pentru care a meritat să plătim biletele la cinema. Filmul se cheamă ”Miami Bici” și sunt sigură că ați auzit de el.

      Dacă ați văzut aceste filme și vreți să vorbim despre ele sau dacă vreți să îmi recomandați alte producții, lăsați mesaj în comentarii. 

duminică, 8 martie 2020

8 Martie

      Ziua internațională a femeii a fost stabilită ca fiind pe 8 martie, în anul 1977, printr-o hotărâre a ONU. Ea s-a vrut a fi o zi care sa comemoreze lupta împotriva violenței și a discriminării femeilor, precum și realizările sociale, economice și politice ale acestora. Din păcate, astăzi aproape că a fost uitată semnificația acestei zile, iar acapararea ei în zona comercială, este deja totală. De asemenea, comuniștii au suprapus Ziua Mamei peste Ziua Femeii, căci, de ce să scoatem în evidență forța feminină? Hai să o domolim prin imaginea mamei! La vremea respectivă, probabil că ei nu știau câtă putere zace într-o mamă. :)))
     Prin urmare, doamnelor, domnișoarelor, mamelor (sau nu), haideți ca și în 2020 să fim o forță, să ne apărăm drepturile câștigate de înaintașele noastre, să fim puternice când trebuie sau gingașe (după caz)! Haideți să ne acceptăm între noi, să ne iubim și să ne ajutăm bărbații de lângă noi, să educăm frumos copiii! Haideți să fim sănătoase pentru noi și pentru cei dragi nouă! Haideți să nu mai amânăm vizite la medic, să nu mai acceptăm vorbe rele și palme! Haideți să avem grijă ca generațiile viitoare să mai aibă un pământ pe care să trăiască și un aer respirabil! Haideți să depășim această frivolitate care pare să fi pus stăpânire peste noi și să dăm mai multă importanță trecerii noastre prin viața asta!
        La mulți ani, dragi femei!
PS conform Legii 22/2016, ziua bărbatului este pe 19 noiembrie.

joi, 5 martie 2020

Fetița pe care au lăsat-o în urmă -autor Roxanne Veletzos

         Fetița pe care au  lăsat-o în urmă, scrisă de Roxanne Veletzos, a fost prima carte citită în 2020. Acțiunea începe în București, într-o noapte de ianuarie 1941 -al doilea război mondial, având ca eroină principală o copiliță evreică abandonată (sau nu) de părinții ei, pe scara unui bloc, ca un ultim efort de supraviețuire. Toată povestea se țese în jurul acestei fetițe. E vorba despre părinți naturali, părinți adoptivi, eforturile lor de a-i oferi o viață bună copilei, e vorba despre sacrificii, e vorba despre vise spulberate, aripi frânte și vieți distruse de către comunism. Apare și o poveste de dragoste și, recunosc (vinovată) că am crezut ca povestea se termină cumva cu o altă tânăra care ajunge să crească singură un copil. Am avut parte de cea mai plăcuta surpriză. Atât de plăcută, încât citeam și plângeam de bucurie (mai fac și d-astea).
          Nu vă spun mai multe, pentru că v-aș îndemna să o citiți și nu aș vrea să știți sfârșitul. Ce pot să mai spun, este că, deși nu am copii și uneori îmi este greu să înțeleg sacrificiul făcut pentru copil, la adevărata sa valoare, cartea asta m-a făcut să mă întreb dacă aș fi fost în stare de așa sacrificiu, dacă aș fi fost o mamă bună pentru un copil natural sau adoptat.
       Cert este că am început anul cu o carte care mi-a rămas la suflet. 
          Voi ați citit această carte? Lăsați mesaj în comentarii. 

luni, 2 martie 2020

Poze din februarie

        Da, am lipsit, dar am avut o perioadă plină, plină, de care m-am bucurat foarte tare și în care am profitat de prezența domnului B. Nu am fugit într-o vacanță, chiar dacă am foc în călcâie, căci altele au fost prioritățile d-astă dată. Am reușit însă, să ieșim așa, pe lângă casă, pe la restaurante, pe la teatru și, bineînțeles la cinema. Ca o mică idee, mi-am dat seama că sunt printre puținii care intră la film fără popcorn și fără suc. Nu de zgârcită fac asta, dar nu știu cum se face că, deși merg la toaletă înainte de începerea filmului, dacă beau ceva între timp, pe la jumătatea filmului, trebuie să merg iarăși. Prin urmare, decât să las acțiunea să se întâmple fără mine, mai bine nu ronțăi și nu beau nimic. Voi aveți genul ăsta de probleme?
       Astfel că, până mă organizez cu ceva articole, haidem să vedem cam ce poze am făcut eu în luna februarie. Nu vă pot arăta din tot ceea ce am fotografiat, pentru că bună parte sunt cu persoane cărora nu le-am cerut acceptul de a le pune pe blog și cu copii care nu sunt ai mei și nu au ce căuta aici. 
          Pentru început, caș de la cioban și fructe de la piață. Susținem economia locală.
        Un papanaș (mai mult nu pot înghiți) -răsfățul dintr-o seară. Nu vă repeziți cu felicitările. Nu l-am făcut eu. E de la restaurant. Eu doar l-am pozat și l-am halit... 
         Patul din dormitor, pe care am vrut să-l fac de râs că, deși mai este puțin până la Paște, el  încă mai are pernuța cu motive de Crăciun... + garoafele pe care mi le-am dorit ( nu chiar atât de multe) și pe care le-am primit. Cred că, pe măsură ce îmbătrânesc se schimbă și preferințele florale. Ușurel, garoafele devin florile mele preferate.
       Parte din mâncarea cu care domnul B pleacă la lucru. Nu vă speriați, nu îl trimit cu castronul în brațe. Toate cele au fost vidate în porții de mâncat la o masă. 
      Flori de Dragobete ....
         Și flori prin balconul propriu, căruia, mai nou, îi spun terasă, pentru că prea ne-am luat obiceiul de a ne bea cafeaua ”la terasă” :))))

        Cam atât deocamdată. Data viitoare voi scrie despre cărțile citite până acum. Nu de alta, dar iar trece o grămadă de timp, și cum eu mi-am propus să citesc o carte în fiecare lună, dacă nu scriu la timp, e mai greu să scriu despre mai multe cărți odată.
           Pentru orice opinie, urături sau înjurături (pe care nu am să le public) lăsați mesaj în comentarii! Să auzim numa' de bine!

duminică, 1 martie 2020

1 Martie


        Sincer, nu știu cum au trecut primele două luni din an. Parcă ieri ne uram să avem un an mai bun, iar acum suntem deja la prima zi din primăvară.
      Prin urmare, în ziua de Mărțișor, vă urez și eu să aveți o primăvară frumoasă, cu soare cald și multe flori! Mărțișorul să vă aducă zâmbete pe față, bucurie în suflet, oameni dragi alături și, în inimă, multă iubire!