Dare de seama :)

          Din fericire am reusit sa supravietuiesc primei saptamani de lucru din an. Greu, dar am reusit. Daca as fi fost la vechiul loc de munca, nu m-as fi vaietat. Cine ma stie, stie ca nu ma vaiet usor, dar acum chiar am suportat cu greu. Inca suport cu greu zilele de serviciu, chiar daca am pe fata acelasi zambet fericit si sunt pusa pe glume din orice motiv. In interior sufar. Ma omoara vaicarelile unora care au venituri pe care eu nici nu le visez. Nu pot intelege cum se folosesc de fiecare factura pentru a se lua "cu mainile de par". As vrea sa-i vad cum s-ar descurca cu salariul pe care il primesc eu. Bineinteles ca despre sefii mei vorbesc, care tot ameninta cu reducerea normei de lucru si se vaieta ca nu sunt acte, timp in care mie imi creste mormanul de dosare. E drept ca se misca putin mai greu lucrurile acum, din cauza noului cod fiscal si al termenelor de eliberare a actelor de la cadastru, dar se misca. Nu se mai fac actele in doua zile, dar se fac in patru. Nu, nu e de ajuns. Actele trebuie facute ieri :))), dupa gandirea sefilor mei. Bine, gandirea asta vine dintr-o avaritie pe care nu am mai intalnit-o la nimeni pana acum. Si daca toate astea nu erau de ajuns, nervii si agitatia sefei, mai ales, pica pe angajate. Pe mine inca nu m-a luat dracu' n  direct, probabil din cauza felului meu de a fi calma si zambitoare, dar ma deranjeaza toata incordarea creata cu celelalte colege. Am mai lucrat si eu, in viata asta, si cu alti sefi, dar un asa mod de a desconsidera angajatii, nu am vazut niciunde. Nu e normal un astfel de comportament cu cel care iti aduce veniturile... Miercuri am plecat de la birou tremurand si cu tamplele aproape pocnind de durere. Cand am ajuns acasa nu as fi vrut decat sa ma pun intr-un colt si sa ma jelesc. Pe mine si pe colegele mele care fusesera facute de doi lei. M-am adunat si am hotarat: schimb locul de munca, chiar daca asta inseamna sa invat alta meserie. Pana la urma, am doua maini, doua picioare, un cap pe umeri, m-a facut mama frumoasa, desteapta si modesta, de ce sa nu o iau de la capat? :) A doua zi am aruncat unditele si am dat sfoara in tara. Am primit deja o oferta :) Voi vorbi despre ea la timpul potrivit. :)

          In alta ordine de idei, joi si vineri am fost la job cu masina mea, fara sa fiu insotita. Cum adica? Adica am luat permisul in noiembrie, in decembrie mi-am luat un Opel Corsa C si cat a trebuit sa sofez eu, am sofat insotita de sot, care, culmea, se dovedeste a avea multa rabdare. Cred ca m-a luat in serios cand i-am spus ca daca nu are rabdare si ridica vocea, gasesc un altul care sa ma insoteasca peste tot si ma inteleg cu el la plata... :)))  Acum nu mai este cazul, ca am inceput sa plec singura. Joi seara imi spunea sotul, ca nu multe femei care iau permisul merg direct in Pitesti, la aglomeratie. Intai se obisnuiesc prin zona si abia mai tarziu se duc in orase mari. Uite ca eu sunt mai cu mot si ma infig direct in aglomeratie. :))) E drept ca inca mor de frica, dar ma cunosc si stiu ca fara exercitiu nu am cum sa ma obisnuiesc. Si daca nu ma obisnuiesc acum in aglomeratie, atunci cand? Cea mai tare faza e ca vineri, dupa ce mi-am innebunit colegele sa-mi aminteasca sa trec pe la peco, in drumul spre casa, am trecut foarte frumos pe langa benzinarie si mi-am adus aminte abia acasa :))) Sunt soferita model :))) 

         Maine iar e luni si incepe alta saptamana. Sper sa o suport mai usor, mai ales ca ma gandesc ca va veni momentul in care voi pleca din acest birou. Voi mai sta o luna, dar, in final, voi scapa. Schimbari multe la 40 de ani :)))

        Din cauza zapezii, urmatoarele zile voi merge la serviciu cu maxi. Recunosc ca nu sunt pregatita sa plec cu masina pe polei, mazga si ce s-o mai forma pe strada, ca sa nu mai vorbesc de faptul ca ar trebui sa deszapezesc locul de parcare la birou. Nu-i nimic, se odihneste si Gargarita. Da, Gargarita e masina mea :))) 

           Daca vedeti ca nu scriu nimic pe aici, nu va speriati. Nu am abandonat blogul, doar vin acasa atat de obosita psihic, incat nu sunt in stare nici macar sa gandesc, sa  nu mai vorbim de scris...

          Acestea fiind zise, va doresc sa aveti o saptamana in care sa va puteti bucura de cele mai marunte lucruri si sa aveti parte de multe momente fericite!