Despre mine

Fotografia mea
jud. Arges, Romania
Sint o persoana cu simtul umorului dar realista si pragmatica. Accept minciunile "nevinovate" dar nu si pe cele care pot provoca durere cuiva. Sint o fire pacifista si pot fi un prieten loial.

luni, 28 aprilie 2014

De la bloc in gradina (3)

          E bine când ploua da' e rău când plouă prea mult. Profundă filozofie. :))) 
          Am fost sâmbătă la gradină și, chiar dacă mustea apa din pământ, am făcut un tur al "moșiei". Ce a făcut ploaia din gradina mea? Iată
 Fasolea a ieșit, dar are o tentă de galben. Sper să-și revină.
          Castraveții nu au dat semne. Am căutat în trei cuiburi și nu mai erau semințele. Trebuie repuse. Nu-i nimic, nu ne plictisim
           Ceapa, usturoiul, morcovii rezistă. Dovleceii au ieșit și sunt bine. La fel mărarul și pătrunjelul
Mazărea e cea mai fericită
Am zmeură și hrean răsărite de la vecini
Si totuși ploaia a adus aer curat și un verde crud

 Asta de mai jos nu știu ce plantă e. Știți voi?
In curând va trebui să cosim lucerna...
Si avem groapa pentru budă, plină cu apă
          L-am întrebat pe soț dacă e vreo șansă să se limpezească apa asta. S-a uitat cu frică la mine. Știa el că-mi trece vreo trăznaie prin minte :))) I-am explicat că o putem folosi pe post de piscină :))) și economisim banii de concediu :))))))
           Una peste alta, îmi doresc ca, măcar săptămâna asta, să nu mai plouă. Visez să-mi petrec zilele libere de 1 și 2 mai la "moșie" :)

vineri, 25 aprilie 2014

De pe la serviciu :)

          Nu știu cum ați trecut voi peste săptămâna asta, da' eu ma bucur din toată inima ca e vineri. Măi oameni buni, am avut parte de una dintre săptămânile nebune. Am început frumos de marți. Parcă toți clienții mei sunt afectați de "crucea cardinală", da' nu numai ei, ci și eu. Am niște gânduri atât de acide că nu ma recunosc. Bine că măcar mai pot să zâmbesc și să tac. :) Nu deschid gura să spun ce gândesc da' nici nu-mi mușc limba, că mă otrăvesc.
          M-am dus marți la serviciu cu gândul să stau la taclale cu șefa și să mai fac ceva administrație. Nu am crezut că o sa încep în forță. Vine un moșulică, pardon, un venerabil, și îmi cere vreo două hârtii care ii sunt necesare la instanță, să dezbată o succesiune. Ii scriu eu pe hârtie ce-i trebuie și ii trec și suma necesară. 
El: E cam mare prețul.
Eu: Da, dar  nu-l stabilesc eu.
El: Nu se poate mai puțin?
As vrea să am un leu pentru fiecare încercare de negociere cu mine :))) As ieși la pensie liniștită.
Eu: Nu negociați cu mine.
El: Da' cu cine? (Devenise cumva țâfnos)
Eu: Cu ministerul de finanțe și ala de justiție.
El (enervat la culme și începuse sa tremure) : Ma miră asa un preț mare
Eu doar am gândit - Si pe mine mă mira că, în loc să-ți vezi de bătrânețe, iți dai sora în judecată pentru doi metri de teren, dar am spus :Convingeți instanța să nu vă ceară hârtiile.
Si am zâmbit.:) De fapt, toată discuția am zâmbit. A revenit la doua zile, liniștit, cu actele și banii, fără sa mai comenteze. Era însoțit și de avocată. Probabil ii mai explicase ea.
          In altă zi, m-a tocat pe centimetru, un domn care voia un calcul pentru o succesiune. Ii cer eu actele necesare să fac socotelile și el îmi întinde o copie de schiță cadastrală. 
Eu: Ce sa fac cu asta?
El: Calcule.
Eu: Nup, calculele le fac după ce aduceți actele de pe listă. Imi trebuiesc date din certificatul de deces, din actul de proprietate și din certificatul fiscal. Nu veți fi obligat să și faceți succesiunea, dacă nu va convine prețul, dar actele îmi trebuiesc.
El, agitat deja: haideți doamnă că e un amărât de calcul, să vad dacă fac la dumneavoastră succesiunea sau mă duc la instanță. Nu va trebuiesc toate actele astea.
M-au apucat toți nervii. Suport multe din partea clienților, dar nu suport să vină nimeni să-mi spună cum să-mi fac treaba și în ce constă munca mea. Am ani la locul astă de muncă și nu cred ca as fi stat atât dacă nu știam în ce constă munca mea și cum s-o duc la bun sfârșit. Nu accept să vină neica nimeni sa-mi dea lecții cum să-mi fac treaba sau să minimizeze importanța muncii mele.
Am gândit - Cu atitudinea asta du-te direct la Judecătorie- dar am spus zâmbind :) : In cazul acesta, nu veți primi un calcul.
          A ieșit în forță, mai mai să mă lase fără clanță la ușă. După zece minute, era înapoi, cerind să vorbească cu doamna notar. Ei na :))) Și-a închipuit omul că poate trece de mine :))) Cred că i-am părut că mă dau la el, asa de tare am zâmbit când am spus ca:
-Fără actele necesare nu o voi deranja. 
El: Nu va înțeleg tupeul.
Eu: E dreptul meu.
El:  Am sa vin cu o reclamație.
Eu: E dreptul dumneavoastră. S-o scrieți în dublu exemplar, să vă dau număr de înregistrare pe unul. :)
Mai aveam puțin și mă apuca râsul în toată regula. O dau în doaga astălaltă de nebunie, la zâmbăreți :)))))) Ideea e că, intre biroul meu și cel al șefei, ușile sunt deschise, iar șefa aude absolut tot. :))) 
          Astea sunt numai doua din multele cazuri din săptămâna asta. Am avut clienți care se uitau prin mine, când le explicam ce au de făcut, ca apoi s-o iau de la capăt. Nu am avut zi în care să nu se priceapă cineva la ce am eu de făcut și nici zi în care să nu mi se vaiete unii ca nu pot aduce nus' ce hârtie sau certificat, că au copii plecați, că sunt bolnavi, că nu mai pierd ei timpul după hârtii. Ce face???? Si vrei acte bune? Astăzi am ajuns la capătul răbdării și le-am interzis să-mi mai povestească de nurori neghioabe, de gineri avari, de proprii copii needucați (de parcă nu i-au educat ei) de doctori care nu i-au gâdilat in talpa, etc. Le-am spus că mă interesează doar probleme care țin de notariat. D' alelalte am și eu, da' n-au ei timp să mă asculte. :)))
           Bine, am avut și clienți normali, da' prea putini în comparație cu cei afectați de alinierea planetelor. :)
            Ultima faza a fost când a venit o doamna și mi-a zis ca are și ea o problemă. Am gândit: Băi frate, probleme avem și noi da' rezolvări nu are nimeni? :)))) Dap, eu aveam rezolvarea la problema ei. Ale mele mai așteaptă. :))))))
          D-aia zic bine că se duse săptămâna asta și bine ca cealaltă are doar trei zile lucrătoare. Sper ca mâine să ajung la "moșie", dacă n-o ploua. Mă duc să-mi liniștesc neuronu' agitat. Nu era de ajuns că mi-l agită clienții, mai trebuia să facă voodoo și planetele. Bine că nu e și lună plina ... :)))))))))

luni, 21 aprilie 2014

Punct și de la capăt :)

          Pentru că, pe jumătate, sunt olteancă de la Slatina, spun din nou o vorbă de pe la ei : fuse și se duse și Paștele. Nu știu cum ați petrecut voi, dar noi l-am petrecut cu familia extinsă. S-a simțit lipsa unora, dar nu mai reușim să ne întâlnim toți, decât dacă mai moare careva. Până atunci, ne mulțumim unii cu alții, ăștia care ne mai putem strânge. 
          In noaptea de Înviere am fost cu soțul și mama la Biserică. E singura dată din an în care mă duc la Biserică, cu excepția nunților, botezurilor, înmormântărilor. :) E probabil, printre puținele dăți când Biserică dă ceva, nu ia. :))) Glumesc. Nu știu de ce și cum, dar, pentru mine, a aduce Lumina Învierii în casă e ca o rugăciune. Nu vreau bogății, nu vreau să-mi moară dușmanii, nici măcar sănătate nu cer în această rugăciune. Sper ca, prin aducerea Luminii în casă, să aduc gândul bun. Având gândul bun, ne dăm seama că avem atât cat ne trebuie, că dușmanii nu sunt tocmai dușmani, că sănătatea se păstrează cu gând bun. In fine, asta e părerea mea, nu trebuie s-o adoptați.
          După cum spuneam, duminică am petrecut cu familia extinsă. Dar petrecut, nu glumă, genul de chef unde nu mâncarea sau băutura au fost baza, ci glumele, veselia și dansul continuu. Atât de continuu că mă dor și acum gleznele și șoldurile. Deh, să zbânțui o sută de kile nu e tocmai usor. Am făcut zumba cât pentru o lună. :))) Pentru orice tentativă de reclamație, fac mențiunea că petrecerea a fost la curte, la vărul meu, deci, vecinii mei, nu că ar fi fost pe acasă și ei, nu au fost deranjați. :)))
          Astăzi am fost tot la curte, dar la o prietenă care locuiește singură, și care nu a vrut să petreacă Paștele în altă parte. E primul Paște al ei în căsuța la care a visat o viață întreagă. Ea a avut curajul să-și vândă garsoniera și să-și construiască o căsuță pe terenul pe care îl primise de la mama ei. Am să scriu cândva despre curajul ei. :) Si dacă ea a vrut sa serbeze primul Paște în căsuță, ne-am dus noi la ea. Azi n-am mai dănțuit, n-as mai fi fost în stare, dar am discutat, râs, glumit, făcut planuri pentru ea și pentru noi. Am stat în curte, la soare, ne-am încărcat bateriile cu energie și organismul cu vitamina D. :)
          Acum mă simt de parcă mâine e luni și trebuie să merg la serviciu. Nu e luni, dar tot trebuie să merg la muncă. Iar hârtii, iar acte, iar legi tâmpite. Ce să fac, dacă am băut cerneala? :))) Si pentru că am bănuiala că nu sunt singura care merge mâine la muncă, vă zic de bine, respectiv să nu vi se pară munca grea după mini vacanta de care sper că v-ați bucurat. O săptămână frumoasa  să aveți!

vineri, 11 aprilie 2014

Bratari si atat

          Cred că am ceva sânge de indiancă de-mi plac asa tare brațările. Dacă nu mi-ar fi teamă de ridicol le-as purta pe toate odată :)))  Mai jos sunt cele mai recente, combinație de șnur croșetat din bumbac mercerizat și margele fimo, respectiv perlute din plastic.




luni, 7 aprilie 2014

De la bloc, in gradina (2)

           Așa cum se spune în popor că "dacă ai vite ai și pagubă", eu aș spune că dacă ai teren ai și multe de făcut. Si dacă nu ai, le inventezi :))) 
          Pentru că atunci când mergem la gradină nu stăm doar două ore ci stăm de n-am mai pleca, s-a impus construirea unui wc. Mai știu eu, tot de la bătrâni, că la o curte nouă e musai să faci întâi buda și apoi gardul :))) și, pentru că socrul meu ne-a lăsat ca budă o coșmelie nefuncțională, la vecini nu ne putem duce prea des iar frunza în vie nu a crescut încă :))) am hotărât să ne apucăm de construit un wc. Dintr-ala de fund de curte, care m-a speriat întotdeauna și mi-a frânat mutarea la sat, în urmă cu ceva ani :)))  Ei, și țin-te discuții despre ce și cum trebuie făcut. Nu numai intre mine și soțul meu, da' să vedeți ce de sugestii avem de pe la vecini. Că fă-l cu apa, că fără apă, că fă-l cu vas wc, că fă-l budă turcească, că din placaj, că din osb, că ușa la vest, că la răsărit... Într-un final am zis că-mi trebuie un wc "viper" să-și schimbe forma după cerințe. Măi lume părea că ne apucăm de construit Castelul Peleș, nu o amărâtă de budă :))) 
          Si am început... cu groapa făcută de un vecin, pen' că era omul în concediu și tot îl lua mumă-sa la pus strate :))) Si a săpat omul cu simt de răspundere, groapă adâncă de doi metri în care tronează vreo treizeci de cm de apă. Dap, a dat de apă la doi metri.  Vestea ne și bucură, pentru că înseamnă că putem face o fântână fără mari probleme, dar ne și întristează, pentru că, se pare că nu vom putea face beci și zău că mi-l doresc.  Am înțeles că există cumva un mod de a izola, dar mai vedem. Până una alta, să terminăm cu buda. 
          Sâmbătă, chiar dacă bătea vântul, ne-am mutat din nou la curte, unde soțul a cărat și depozitat pământul de lângă groapă, iar mama și cu mine am pus fasole teci fideluță, galbenă și verde, castraveți și dovlecei. Bineînțeles că s-a impus să mai dau la cazma o porțiune de teren, ocazie cu care a râs familionu' de mine, pen că apăs cu piciorul drept pe cazma și întorc brazda spre stânga. Nu știu ce-i de râs, dar cum și mama și soțul sunt crescuți la țărănoaia, or fi știind ei ceva. Mă puneau să apăs cu piciorul stâng, dar nu merge, nu am forță. 
          Cu ce credeți că am udat plantele din gradină? Cu apa din groapa pentru budă. Cică trebuie scoasă apa, mai săpăm până la stratul de pământ următor, punem piatră de râu și abia apoi ne putem apuca de construcția de suprafață :)) pentru care trebuie turnata întâi placa de ciment. Hopa! Începem cu placi de ciment. Nu v-am zis? Castelul Peleș :))) Mă bate gândul să pun o plăcută cu "Peleș" pe ușă să zic ca m-am... (pardon) în Peleș :)))
          Ei, dar și duminică și azi a plouat. Oare ce o fi în groapa mea? Ati ghicit.... apă. :))) Am pus noi o mare tablă, dar tot s-a prelins că doar e apă. 
         Si uite asa, măi lume, începe aventura construcțiilor prin curte, cu buda, lângă care urmează să facem și o magazie din lemn pentru ținut uneltele, iar mai spre vară urmează să facem gardul de la drum. După cum spuneam, ai teren ai și de lucru. :)))
          In final, as vrea să mai plantez zilele astea niște boabe de fasole, dar a mea mamă zice că nu, pen' că e Săptămâna Floriilor și ce pui în pământ doar inflorește dar nu rodește. Voi ce ziceți? Să pun sau nu?

miercuri, 2 aprilie 2014

Soneria buclucasa

         In urma reamenajărilor din apartament, făcute toamna trecută și din cauza faptului că am renunțat la tot ce însemna fire și cabluri la vedere, am rămas fără sonerie :)) A fost victimă colaterală. Noi am vrut să renunțăm doar la fire nu și la sonerie. :))) Toate bune și frumoase, dar, pentru că nu eram învățați să ne bată cineva în ușă, ci să sune la ușă, au existat cazuri în care nu am răspuns, sub impresia că bate la vecini. Nup, băteau vecinii la noi. De cele mai multe ori se suna la interfon, deschideam și așteptam musafirul, dar, dacă musafirul intra cu vreun vecin, atunci exista riscul să nu-i răspund. Noroc cu telefoanele. Mă suna omul pe telefon să-i deschid ușa :)))
          Azi asa, mâine la fel, am zis că nu se mai poate. Suntem oameni civilizați și trebuie să rezolvăm problema. Dap, rezolvată, dar fără fire :))), asa că am luat o sonerie fără fir. Pui una componentă la ușă, afară, și una componentă în casă, lipite pe ușă, pe toc, pe ce vreți voi. Are 50 de m raza de acțiune și niște țignaleeeeeee de te iau nervii. Răspunzi rapid, numai să nu fie musafirul nevoit să mai apese o dată. :))) Nu pot să-i spun "intră", pen' că nu stăm cu ușa descuiată, nu pot să-i zic "imediat" pen' că n-aude din cauză de ușă de calitate și bine montată. {Mă laud cu meritele soțului. :))) }
          Faza faină e că, în timp ce soțul meu monta minunăția fără fir, și încerca să aleagă o melodie din multitudinea cu care e dotată, a ieșit vecinul de la doi:
-Ai sunat la mine, vecine?
-Nu.
-Păi îmi sună soneria.
-N-am sunat și nici nu am văzut pe nimeni.
Si, în timp ce vorbeau ei asa, al meu soț încercând să termine ce începuse, vecinul încercând să prindă făptașul ce-i apăsase pe buton, începe soneria vecinului să cânte în ritm cu minunăția de-o monta soțul meu. Si atunci... revelația secolului. Au înțeles că, dacă apeși pe butonul meu sună și soneria vecinului și, dacă apeși pe butonul lui, sună și soneria noastră, că doar au 50m raza de acțiune si sunt făcute pe același vapor  :)))  Pentru că nu putem renunța niciunul la "dovada civilizației" am ajuns să ne salutăm mai des, mai ales dacă avem musafiri care trec ușor  de butonul interfonului. Ieșim toți la ușă și ne luam musafirul sau nu, după caz.
          Acum mă gândesc că, pentru a ne saluta și vedea mai des vecinii, să ne punem toți sonerii fără fir și un singur buton, la intrarea în scară. Asa, ieșim toți să ne luăm musafirul, timp în care ne convingem că mai trăim și mai schimbăm doua vorbe, deși cred că multi se vor folosi de vizor și nu vor ieși la ușă. Oare să le vopsesc vizoarele?  :))))