Despre mine

Fotografia mea
jud. Arges, Romania
Sint o persoana cu simtul umorului dar realista si pragmatica. Accept minciunile "nevinovate" dar nu si pe cele care pot provoca durere cuiva. Sint o fire pacifista si pot fi un prieten loial.

sâmbătă, 25 septembrie 2010

luni, 20 septembrie 2010

Cercei si pandantiv

Niciodata nu e prea tirziu sa inveti sa crosetezi. Am invatat in copilarie sa tricotez si acum, la maturitate (zic eu) am invatat sa tin si croseta in mina. Ambitionata de doamnele care isi posteaza creatiile pe forumul http://www.lucrudemana.com/ am facut si eu primul meu set de bijuterii crosetate. Cercei si pandantiv din resturi de fire crosetate pe cheite de la doze. Nu sint cine stie ce, dar sint primele si sint ale mele

miercuri, 15 septembrie 2010

Zacusca

Asa am fost eu crescuta. Degeaba faci tot felul de conserve pentru iarna , daca nu este si zacusca, regina conservelor, camara nu este aprovizionata si pregatita pentru iarna.


In concluzie, am facut si zacusca. Am avut cinci kg de vinete si cinci kg de gogosari pe care le-am copt, le-am curatat si tocat. Eu coc totul in cuptorul de la aragaz, deoarece pe flacara legumele iau fum si avem probleme cu stomacul. Asa..., am mai avut trei kg de ceapa pe care dupa ce am curatat-o am dat-o prin masina de tocat, 800ml ulei de floarea soarelui si o cutie mare de bulion din comert.


Intr-un tuci cu fundul plat, am pus uleiul, ceapa si 500ml de apa si am pus la fiert. Ideea e sa fierb ceapa, nu sa o calesc. Dupa ce s-a inmuiat ceapa, am pus vinetele, gogosarii si la sfirsit bulionul si am potrivit de sare. Am fiert pina s-a ridicat o pojghita de ulei la suprafata.



Am pus zacusca fierbinte in borcane pe care le-am mai sterilizat 30 de minute la cuptor. A iesit foarte buna.


Gogosari in otet

Am reusit sa fac in toamna asta si citeva borcane de gogosari in otet. Zic citeva ca mai am din cele de anul trecut si, cum spatiul la bloc este minuscul, nu am avut unde sa depozitez prea multe borcane de conserve.
Asadar, am avut cam sapte kg de gogosari, cumparati din piata, de la tarani. I-am spalat, curatat de cotoare si semnite si i-am taiat in patru.

Am facut solutia de apa cu otet, zahar si Pikant fix dulce-acrisor si am dat gogosarii in unda (cite doua-trei minute), in aceasta solutie, sa se inmoaie putin de tot. Prefer varianta cu pikant fix, deoarece nu am o aerisire corespunzatoare la camara si nu mi s-a intimplat sa se strice cu aceasta metoda. Dupa ce am scos feliutele de gogosari de la "baie", i-am indesat in borcane, cu rondele de castraveti si ceapa. Am mai pus boabe de piper, de mustar si frunzulite de dafin.

Am pus solutia cu otet si am strins bine borcanele. Mai am sa etichetez tot si sa asez in camara.







marți, 14 septembrie 2010

Dulceata de piersici rosii

Am primit de la soacra mea o ladita de piersici rosii, din cele dulci, bune si cit mai bio cu putinta. Le-am spalat bine de puf, am curatat cojile, atit cit s-a putut si le-am despicat in doua. Am pus cam un kilogram si jumatate de zahar si le-am lasat asa cam 10 ore. Le-am pus pe foc si dupa ce s-au fiert prunele, am mai pus zeama de la o lamiie mai maricica. Am pus dulceata fierbinte in borcane si le-am mai dat o jumatate de ora la cuptor. Am uitat sa fac poze cu dulceata in tuci, dar pun poza cu borcanele.

joi, 9 septembrie 2010

Flori crosetate

De curind am inceput timid sa lucrez cu croseta. Nu am facut mare lucru, ci doar o mica colectie de flori de incepatoare in lucrul cu croseta


vineri, 3 septembrie 2010

Gem de prune cu simburi de nuca

Din categoria "conserve pentru iarna" am facut gem de prune cu simburi de nuca. Am avut o galetusa de prune pe care le-am spalat, le-am scos simburii si le-am pus intr-un tuci cu fundul plat. Am pus peste ele 1kg de zahar si le-am lasat cam 6 ore. Apoi le-am pus la fiert, amestecind destul de des. Cind fructele au fost fierte, am pus doua pliculete de zahar vanilat si cam 250g de simburi de nuca pe care i-am copt putin in cuptor. Am stins focul, am pus gemul fierbinte in borcane (mari, ca mici nu mai aveam) am pus capacele si am lasat la racit sub o patura groasa.


joi, 2 septembrie 2010

Aperitiv cu vinete, usturoi si bulion

Ca majoritatea femeilor din Romania, incerc sa fiu si eu un pui de gospodina si sa fac conserve pentru familia mea.
Reteta de aperitiv cu vinete, bulion si usturoi o stiu de la soacra mea, care l-a facut anul trecut, si care i-a placut foarte mult sotului meu.
Reteta e urmatoarea: se taie vinetele (mai mititele) rondele, se sareaza si se prajesc in ulei. Eu le-am scos pe prosoape de hirtie sa se mai scurga din ulei, sa nu fie gretoase. Am pus pe fundul borcanului cam trei capatini de usturoi curatate si doar putin zdrobite. Am turnat cam doua degete de bulion desfacut in apa si am indesat feliutele de vinete. Peste ele am mai pus ceva bulion (tot desfacut in apa) si doi catei de usturoi. Am pus capace si am sterilizat borcanele in apa 30 de minute.
Simplu si bun.

Flori de la o vara care a venit greu si a plecat repede