Ziua internațională a femeii a fost stabilită ca fiind pe 8 martie, în anul 1977, printr-o hotărâre a ONU. Ea s-a vrut a fi o zi care sa comemoreze lupta împotriva violenței și a discriminării femeilor, precum și realizările sociale, economice și politice ale acestora. Din păcate, astăzi aproape că a fost uitată semnificația acestei zile, iar acapararea ei în zona comercială, este deja totală. De asemenea, comuniștii au suprapus Ziua Mamei peste Ziua Femeii, căci, de ce să scoatem în evidență forța feminină? Hai să o domolim prin imaginea mamei! La vremea respectivă, probabil că ei nu știau câtă putere zace într-o mamă. :)))
Prin urmare, doamnelor, domnișoarelor, mamelor (sau nu), haideți ca și în 2020 să fim o forță, să ne apărăm drepturile câștigate de înaintașele noastre, să fim puternice când trebuie sau gingașe (după caz)! Haideți să ne acceptăm între noi, să ne iubim și să ne ajutăm bărbații de lângă noi, să educăm frumos copiii! Haideți să fim sănătoase pentru noi și pentru cei dragi nouă! Haideți să nu mai amânăm vizite la medic, să nu mai acceptăm vorbe rele și palme! Haideți să avem grijă ca generațiile viitoare să mai aibă un pământ pe care să trăiască și un aer respirabil! Haideți să depășim această frivolitate care pare să fi pus stăpânire peste noi și să dăm mai multă importanță trecerii noastre prin viața asta!
La mulți ani, dragi femei!
PS conform Legii 22/2016, ziua bărbatului este pe 19 noiembrie.
3 comentarii:
La multi ani si tie! Din pacate mie mi se pare ca femeile nu sunt atat de unite ca barbatii! Se cerata intre ele, se barfesc, se invidiaza mult mai mult decat barbatii. Pacat ca e asa. Mi-ar placea sa fim si noi ca ei!
Adriana ai înțeles perfect îndemnul meu! Dacă am pune umăr lângă umăr, noi, femeile, altfel ar arăta lumea...
un 8 martie minunat si tie, femeie faina!
Da, e important sa fim mai unite decat acum, avem nevoie, sunt in jurul nostru femei in viata de zi cu zi, dar si in situatiile dramatice. (fac voluntariat la spital si nu o data am gasi mame in lacrimi, poate o firimitura suntem in stare sa intelegem ce e in sufletul lor...)
Te pup!
Trimiteți un comentariu