Despre mine

Fotografia mea
jud. Arges, Romania
Sint o persoana cu simtul umorului dar realista si pragmatica. Accept minciunile "nevinovate" dar nu si pe cele care pot provoca durere cuiva. Sint o fire pacifista si pot fi un prieten loial.

duminică, 26 ianuarie 2020

Cumpărături ianuarie 2020

          Nu știu cum e prin alte case, dar eu sunt nevoita ca, o dată pe lună, să merg să cumpăr ceva mai multe produse, pentru că nu pot face stoc cu produse de igienă sau produse pentru curățenia casei. Bine, eu nu fac stoc nici măcar de alimente :))) 
       În ianuarie, dat fiind faptul că mai sunt produse de pe la curățenia de Crăciun dar și produse alimentare prin frigider, congelator și cămară, nu am avut nevoie să iau multe produse. Slavă Domnului! Luna asta banii sunt cumva la limită :)))
           Așadar, am făcut inventarul, am scris lista (nu că m-aș ține fix de ea, dar măcar să nu mă trezesc că am uitat ceva), am luat plasele de acasă 😛 și m-am oprit prima dată la Auchan și după, la Lidl. Recunosc că mi-am făcut un obicei de a folosi produse de la cele doua magazine, așa că știu sigur ce vreau din fiecare. De asemenea, ca să nu am surprize, am consultat produsele și prețurile pe https://www.auchan.ro/store/home
            Astfel, la Auchan am lăsat banii pe :
          Prosoape bucătărie marcă proprie Auchan (4 role) - 8,95 lei, rezervă soluție pentru spălat geamuri Ajax -4,20 lei, detergent pentru vase Spark (de la Sano) -8,95 lei, balsam pentru rufe Lenor, 1,9 litri -13,28lei, sevețele umede Cosmia -2 lei


          Apă de gură Paradontax -12 lei, șampon pentru volum Dove, 400ml -18 lei, fixativ pentru volum Taft -13,90 lei, absorbante Always night -11,30 lei, cremă CC Elmiplant -14,70 lei. 

              Făină Băneasa, 1kg -3,50lei, griș Băneasa, 500g -2,90lei, orez Scotti, 1kg -8lei, paste integrale Barilla, 500g -6,55lei, ulei de floarea soarelui Bunica, 2L -11,40 lei

          Piept de pui, pardon-file de de pui :))) 716g -17,11lei, fasole galbenă păstăi Casa Țărănească, 400g -5,40 lei (era mai ieftină la Lidl), doua pungi pufuleți Gusto -0,62lei/buc, două pachete cu pâine  integrală prăjită/uscată Mulino Bianco -7,15 lei/pachet (îmi ajunge până la Paști), o conservă cu macrou întreg în sos tomat -6,85 lei, pate vegetal Ardealul-2,30 lei, pate vegetal cu măsline Mandy -2,65 lei, pate ficat de rață -4,15 lei, pate ficat de gâscă -3,95 lei, pate ficat de curcan -3,10 lei, pate ficat de pui 3,10 lei și pate ficat de porc -3,10 lei. Ultimele pateuri sunt ”Capricii și Delicii” și vorba mamei ” Bine că nu au mai avut ăștia vreo orătanie în bătătură să facă pate, că și p-ăla îl luai!!” 
       
          Tot din Auchan am luat și cinci pachete cu popcorn cu unt de la Chio -1,69 lei/buc, un pachet cu 8 felii de brânză topită cu cașcaval Delaco -4,60 lei, o cutie cu brânză topită cubulețe Delaco -3,60 lei, ciocolată Poiana amăruie -2,80 lei, ciocolată Rom -3,15 lei și ciocolată Schogetten -3,70 lei.

          Cum fructele și legumele de la Auchan nu mi-au plăcut, m-am oprit în orașul meu, la Lidl. La Auchan, trebuie să merg la Pitești. 
      De la Lidl am următoarele:banane, 1,347kg-6,03 lei, clementine 1,362kg -6,80lei, o lămâie 0,202kg -1,21 lei, ardei gras roșu, 0,632kg -6,63lei, roșii cherry prunișoare -2,99lei (250g), castravete -2,99lei 

          Kefir -1,69 lei, iaurt grecesc 2x 3,19lei, o cutie perle de brânză cu smântână -3,29 lei, unt 65% -6,39 lei, brânză topită 2 x 1,29lei, conservă cu fasole în apă 3x 2,09 lei, măsline negre fără sâmburi - 3,89lei, pastă de tomate 2x 2,49 lei 

          Un carton cu 30 de oua  -13,99lei, file de cod de Alaska (congelat) -11,19 lei, batoane de pește (tot cod) 15 buc/cutie - 7,59 lei și fulgi de porumb, 500 g -3,89 lei. 
         Bineînțeles că, în ceea ce privește fructele și legumele voi mai ajunge în Lidl sau la aprozar. Restul produselor îmi sunt de ajuns, ba chiar îmi rămân și pentru februarie, respectiv pateuri, brânză topită, pâine, porumb de floricele, gris și ouă. Alte tipuri de carne nu am cumpărat, pentru că ceva porc mai am în congelator. La fel mai am legume congelate și nu are rost să cumpăr până nu le consum. 
          Acestea fiind scrise, m-aș bucura să știu că vă sunt utile astfel de articole, așa că vă rog să-mi lăsați mesaj în comentarii. 

11 comentarii:

cristina spunea...

Nu stiu neaparat daca imi sunt utile astfel de articole, dar imi plac teribil!
Si iata ca, totusi, imi sunt si utile: poate ma lamuresti tu ce sunt aceste creme CC si BB, ca tot aud de ele, dar nu stiu ce sunt si cu ce se mananca. Eu nu prea merg la cosmeticiana si nici nu schimb des cremele si cosmeticele, asa ca am curajul sa te intreb pe tine.

O femeie spunea...

Pe mine ma oftici cu pufuletii aia (drama emigrantului ce nu gaseste pufuleti usor :D )

CCristinaC spunea...

Cristina, cremele BB sau CC sunt creme hidratante, care au factor de protecție solara si sunt si cumva, nuanțatoare. Au o textură ceva mai lejeră decât un fond de ten dar corectează, într-o mică măsura,tenul cu probleme. Se folosesc în loc de fond de ten, daca vrei ca pielea ta sa mai si respire :))) sau daca fața ta reacționează urât la fondul de ten.

CCristinaC spunea...

Draga mea femeie, nu știu cum e în zona ta, dar eu știu un șofer care se săturase de câte pungi cu pufuleți cărase la magazinele românești din diaspora :))))

Cristina DRagomir spunea...

Este buna fasolea asta in conserva de la Lidl? Stii de cate ori am trecut pe langa ea, am vrut sa o pun in cos si m-am razgandit? Tu o folosesti pentru salate sau pentru gatit?

cristina spunea...

Merci de raspuns! Si sunt, ca si fondul de ten, pe mai multe nuante?

CCristinaC spunea...

Cristina Dragomir, folosesc fasolea din conserva la orice vreau sa fac cu fasole. Am facut ciorba, am facut iahnie, p-asta din poza am bătut-o :))))

CCristinaC spunea...

Cristina, da, cremele astea sunt pe mai multe nuante, dar nu atat de multe ca la fondul de ten. Ceva de genul deschis, mediu, inchis.

Adriana spunea...

Am dat din intamplare peste blogul tau si sincera sa fiu nu ma gandeam ca imi place sa citesc ce cumpara alti oameni dar sa stii ca m-am distrat foarte tare. As avea sa iti dau un mic sfat, sper sa nu fie cu suparare...always nu sunt cele mai bune. Mie mi se pare ca au o senzatie de plastic. Iti recomand Biointmo pentru zi sau Bella si Bella pentru noapte. Muuullt mai bune si ai senzatia aia de bumbac nu de plastic. Parerea mea...
Si noi manacm des pufuleti, ne plac tare mult. Am gasit Gusto si cu ciocolata.Buni domnule, buni dar punga e mica :)) Merita incercati zic eu.

CCristinaC spunea...

Adriana, bine ai venit pe blogul meu! Nu ma supăr niciodată de sfaturi. Omul, cât trăiește, învață. Am să caut absorbantele Biointimo, pentru că nu le cunosc. Cu Bella nu m-am împăcat tocmai bine...
Am facut genul ăsta de articole, după ce mi-am dat seama că, uitându-mă și eu la alții, îmi mai vin idei pentru meniuri, mai învăț una, alta despre produse...
Despre Gusto cu ciocolată nu zic nimic, nimic. Mă fac că nu îi văd la raft. Ciocolata e dulcele meu preferat...

Adriana spunea...

Biointimo numai la DM se gasesc. Eu cand nu ajung la DM imi iau bella.