După cum spuneam aici, sâmbătă, 05 octombrie, s-a redeschis vechiul magazin DM din centrul Piteștiului. Am fost, am văzut, am cumpărat. Nu am văzut niciodată atâta aglomerație la DM și coadă la case, dar reducerea de 15% din ziua respectivă, la orice produs cumpărat, a atras destul de multă lume, ca și pe mine, de altfel, Recunosc că am sperat că, fiind zi de redeschidere, au în stoc șervețelele universale și cele pentru pantofi și am avut noroc. Am găsit. Șervețelele universale au fost la 4,89 lei și am luat două pachete pentru mine și unul pentru colega de birou, iar cele pentru pantofi au fost 4,19 lei și am luat patru pachete, să am timp îndelungat.
Am mai luat două soluții pentru spălat geamuri, pentru că domnul din dotare le folosește la curățarea parbrizului de insectele lipite. După cum spune el, bate detașat, soluția de la Sano. Am plătit 6,39 lei/ buc. Gelul de duș preferatul lui, cel albastru, a fost 5,99 lei. Șervețelele Touch au fost la 8,99 lei 1+1 gratis. Domnul meu le folosește pe drumurile lui, îi sunt utile în mașină. Tot pentru mașini am luat doua deodorante la 7,49 lei/buc. Au miros plăcut și rezerve. La categoria deodorant, dar de cameră, am luat doua bucăți. Neutralizator mirosuri se numește și a costat 8,59 lei/buc. Și din astea, unul pleacă în mașina domnului meu, unul rămâne la baie, acasă.
Pentru că tubul meu de fixativ e din ce în ce mai ușor, am luat unul de la Balea, gama pentru volum, la 9,99 lei/buc. Nu știu cum este, dar vom folosi și vom vedea. Tot în categoria ”încercăm” intră șervețelele demachiante Balea, cu apă micelară, fără alcool, potrivite oricărui tip de ten. Așa zice pe pachet. :) 6,99 lei/pachet a 25 șervețele.
Am mai luat o cremă de mâini cu ulei de argan si merișoare, la 5,99 lei. Am încercat-o, pentru mine nu e strălucită. Rujul Rimmel Stay Matte 810 a costat 22,99 lei. Din păcate, e doar numele de el. E cremos, e mat, are o culoare care îmi place foarte mult, dar nu e rezistent deloc la transfer și se strânge cumplit pe buze. Va merge la coșul de gunoi. :(
Pentru răsfățul meu am luat masca de față cu colagen de la Elmiplant. Nu am mai folosit, dar am folosit crema de față Elmiplant, cu colagen, pe care am recumpărat-o acum din DM. Pe vreme caldă/caniculară nu am obișnuit să pun nici o cremă pe față, pentru că îmi scoate tot felul de ”surprize” pe ten. Cum începe frigul, e musai să aplic o cremă, pentru că toată pielea mea are o cumplită tendință de uscare. M-am tot uitat după diverse creme, dar cum nu mă puteam hotărî, m-am oprit la ce am mai folosit - Elmiplant. Crema-24,99 lei. Masca 9,99 lei.
Gelul de duș Balea Sensitiv, cel alb, l-am primit cadou.
După cum se vede, mi-am făcut ceva stocuri de produse și asta pentru că trebuie să merg vreo 20 de km până la cel mai apropiat magazin DM. Voi aveți magazin DM în apropiere sau faceți stocuri când prindeți ocazia, ca mine?
8 comentarii:
Eeu am un DM in drum, dar nu prea cumpar de la el decat tus de pleoape, baton de alaun si cand si cand ce se mai nimereste pe la promotii.
Uite ca nu am încercat tușul de la ei. Il trec pe lista. Mulțumesc, Cristina!
Eu am in drumul meu doua magazine.
De la ei cumpar in mod special spray-ul verde de picioare, tot Balea - de un an, la recomandarea medicului este musai sa folosesc zilnic ciorapi compresivi - 140 deni.
In caldura din vara aceasta a fost un vis, dar spray-ul acesta m-a salvat.
Am inceput cu cel bleu care la un moment dat a disparut de pe raft si l-am incercat pe cel verde care mi s-a parut mai bun.
Si tot la ei am gasit rimel vegan - ta na nam. :) Nici nu stiam ca exista asa ceva.
Nu sunt vegana, dar am o problema la ochiul drept si din cauza ca nu am voie sa ma frec, ceea ce ar trebui sa fac cand ma demachiez, il folosesc pe acesta pentru ca pana la sfarsitul zilei se pierde de pe gene. :) Seara ma curat usor cu apa micelara Bioderma (etichete roz).
Cristina, iti multumesc si eu pentru pontul privind tusul de ochi.
L-as incerca pentru ca mi-e tare dor de un machiaj. :)
CCristinaC multumesc pentru postare - simpatica ca intotdeauna ! Felicitari pentru umorul cu care povestesti ! Toate cele bune !
Mihaela, am sa vad si eu ce este cu spray-ul pentru picioare! Mulțumesc! Toate bune si tie!
Vara si eu folosesc creme mai rar si mult mai light. Sunt tare curioasa cum este masca servetel de la Elmiplant, mai ales ca sunt fan al acestui tip de masti.
Cristina, am cumparat masca pornind de la articolul tau cu mastile servetel :)Inca nu am folosit-o, dar sambata am in plan zi de rasfat, cu baie cu spume si masca pe figura :))) Urmeaza sa cumpar si serul pentru fata de la Elmiplant, si dupa, o sa fac un articol despre produsele Elmiplant pe care le folosesc.
Ce fac servetelele pentru papuci? Tot m-am tinut sa te intreb, curata intr-un fel special? Nu lasa scame? Eu de la DM cumpar buretei minune de curatat (tot niste papuci arata pe ei), curata absolut orice suprafata: pereti, grasimea depusa pe la bucatarie..., cumpar servetele de masa ca sunt dragute si eu le pun numai la musafiri (din cauze eco), lavete umede (nu se imbacsesc si nu miros urat ca celelalte), carpa de sters geamul (doar cu apa) si cam atat:)
Servetelele pentru incaltaminte curata orice vrei tu de pe pantofi, chiar si namol, fara sa il intinda, si lasa un luciu fain. Buretii de care zici, nu i-am vazut dar am sa ma uit dupa ei. Servetele nu mai cumpar de niciunde. Am prea multe din anii trecuti si, oricat ar fi de frumoase, tot ocupa spatiu :))) Lavete umede nu cumpar deloc pentru ca am niste lavete din microfibra multicalificate :))) Astea sunt din Auchan. :)
Trimiteți un comentariu