Ce-mi doresc de Crăciun

          Știu ca este mult prea devreme pentru un așa articol, dar, ținând cont că am fost în septembrie  la Jumbo și angajații aranjau turnuri de cutii cu globulețe și decorațiuni pentru Crăciun, nu văd de ce nu aș da eu startul unor așa articole. În apărarea mea, menționez că  și la Jysk au adus decorațiuni pentru Crăciun. :) 

          Așadar, ce cadou îmi doresc de Crăciun? 

       Când eram la mama fată, îmi doream o vilă cu piscină. Mică și proastă mai eram. Acum nu mai vreau, pentru că sunt prea mari costurile cu întreținerea. Atât financiar cât și fizic. Financiar- nu am ajuns să muncesc să întrețin o casă, fizic- sunt lenea întruchipată, fac ceva doar dacă-i musai :))) Nu eram așa în tinerețe. M-am trezit odată cu anii adunați în vârstă. Nici măcar încă o cameră la apartament nu îmi mai doresc. Am învățat să nu mai cumpăr  lucruri inutile. Mi le confecționez singura :))) Glumesc. Am învățat să cumpăr ceva doar dacă îmi doresc acel lucru și peste câteva zile și am învățat să îmi organizez spațiul cât mai bine pentru mine.

         Țoale și încălțări... am grămadă... chiar mărimea mea... mare. Au fost niște vremuri când femeile grase îmbrăcau puținele haine cu croieli și imprimeuri urâte, găsite în magazine. Norocul meu a fost că am găsit o croitoreasă bună. Mai târziu, am descoperit magazinele online care s-au gândit să ii îmbrace frumos și pe grași. Când eram mică, și vedeam colege d-ale mamei cum își făceau în fiecare an câte o pereche de pantofi sau botine, pe comandă, la cizmărie, mă gândeam că sunt tare bogate, ajungând să aibă mai multe perechi de pantofi, datorită materialului trainic din care erau făcuți. Acum am și eu un ditamai dulapul cu încălțări. Nu sunt trainice să le dau de zestre, dar am. Sunt bogată, zău așa!!

         Bijuterii... îmi fac singură giogele. Nu port aur și nici argint, dar port cu drag un șirag cu mărgele din sticlă, frumos colorate și asortate. Poate că aș adăuga un ceas pe lista dorințelor, dar nu știu dacă l-aș purta. Mă mai gândesc.

         Parfumuri, cosmeticale... mi le cumpăr singură, că nu muncesc pe nasturi ci pentru bani. Sunt destul de ”basic” la capitolul ăsta, așa că nu e cazul de mari investiții. 

         Gadgeturi... să zicem că m-ar tenta o pereche de căști bluetooth pe care să le port când fac curat prin casă... însă, ținând cont că de curățenie se ocupă mai mult mama, nici astea nu își găsesc locul. În rest, am un telefon de cu doua generații în urmă, dar care își face treburile, am un laptop care îmi este de ajuns... și gata că mai mult... îmi prind urechile. 

          Aparate, vase și ustensile pentru bucătărie... am exact ce îmi trebuie și, ținând cont că pregătesc mâncare pe care să o fac repede, puțină și spre deloc... nu mai am nevoie de nimic. Chiar de nimic, pentru că, de-a lungul anilor, mi-am cumpărat cam tot ce am nevoie. Când ai peste 40 de ani și muncești din copilărie, lucrurile, obiectele, nu mai înseamnă mare lucru, nu te mai bucură.

         Și totuși...

        Recunosc că mi-aș dori ca fratele meu să-și ia soția și copii și să vină să petrecem Crăciunul, împreună, în casa copilăriei noastre. E drept că nu am putea readuce zilele copilăriei în prezent (când eram cumplit de săraci), dar am fi împreună. Din păcate, mama cumnatei mele e paralizată și ei nu o pot lăsa nesupravegheată. Dar poate, cine știe, le fac eu vreo surpriză :)

        Deci... da, e adevărat. Odată ce îmbătrânești, nu mai ai nevoie de lucruri, ci de persoane dragi, aproape. Eu am nevoie să îmi fac amintiri cu aceste persoane, pentru că da, când o sa devin senilă și plecată cu nenea Alzheimer, e posibil ca frânturi de amintiri să-mi mai treacă prin minte, nu obiectele.

         Și pentru că am găsit o postare frumoasă pe facebook, v-o las și vouă mai jos, pentru că, vrem sau nu, cu toții vom ajunge într-un astfel de moment.

        PS Voi ce vă doriți de Crăciun?