Despre mine

Fotografia mea
jud. Arges, Romania
Sint o persoana cu simtul umorului dar realista si pragmatica. Accept minciunile "nevinovate" dar nu si pe cele care pot provoca durere cuiva. Sint o fire pacifista si pot fi un prieten loial.

marți, 15 octombrie 2019

Ce-mi doresc de Crăciun

          Știu ca este mult prea devreme pentru un așa articol, dar, ținând cont că am fost în septembrie  la Jumbo și angajații aranjau turnuri de cutii cu globulețe și decorațiuni pentru Crăciun, nu văd de ce nu aș da eu startul unor așa articole. În apărarea mea, menționez că  și la Jysk au adus decorațiuni pentru Crăciun. :) 
          Așadar, ce cadou îmi doresc de Crăciun? 
       Când eram la mama fată, îmi doream o vilă cu piscină. Mică și proastă mai eram. Acum nu mai vreau, pentru că sunt prea mari costurile cu întreținerea. Atât financiar cât și fizic. Financiar- nu am ajuns să muncesc să întrețin o casă, fizic- sunt lenea întruchipată, fac ceva doar dacă-i musai :))) Nu eram așa în tinerețe. M-am trezit odată cu anii adunați în vârstă. Nici măcar încă o cameră la apartament nu îmi mai doresc. Am învățat să nu mai cumpăr  lucruri inutile. Mi le confecționez singura :))) Glumesc. Am învățat să cumpăr ceva doar dacă îmi doresc acel lucru și peste câteva zile și am învățat să îmi organizez spațiul cât mai bine pentru mine.
         Țoale și încălțări... am grămadă... chiar mărimea mea... mare. Au fost niște vremuri când femeile grase îmbrăcau puținele haine cu croieli și imprimeuri urâte, găsite în magazine. Norocul meu a fost că am găsit o croitoreasă bună. Mai târziu, am descoperit magazinele online care s-au gândit să ii îmbrace frumos și pe grași. Când eram mică, și vedeam colege d-ale mamei cum își făceau în fiecare an câte o pereche de pantofi sau botine, pe comandă, la cizmărie, mă gândeam că sunt tare bogate, ajungând să aibă mai multe perechi de pantofi, datorită materialului trainic din care erau făcuți. Acum am și eu un ditamai dulapul cu încălțări. Nu sunt trainice să le dau de zestre, dar am. Sunt bogată, zău așa!!
         Bijuterii... îmi fac singură giogele. Nu port aur și nici argint, dar port cu drag un șirag cu mărgele din sticlă, frumos colorate și asortate. Poate că aș adăuga un ceas pe lista dorințelor, dar nu știu dacă l-aș purta. Mă mai gândesc.
         Parfumuri, cosmeticale... mi le cumpăr singură, că nu muncesc pe nasturi ci pentru bani. Sunt destul de ”basic” la capitolul ăsta, așa că nu e cazul de mari investiții. 
         Gadgeturi... să zicem că m-ar tenta o pereche de căști bluetooth pe care să le port când fac curat prin casă... însă, ținând cont că de curățenie se ocupă mai mult mama, nici astea nu își găsesc locul. În rest, am un telefon de cu doua generații în urmă, dar care își face treburile, am un laptop care îmi este de ajuns... și gata că mai mult... îmi prind urechile. 
          Aparate, vase și ustensile pentru bucătărie... am exact ce îmi trebuie și, ținând cont că pregătesc mâncare pe care să o fac repede, puțină și spre deloc... nu mai am nevoie de nimic. Chiar de nimic, pentru că, de-a lungul anilor, mi-am cumpărat cam tot ce am nevoie. Când ai peste 40 de ani și muncești din copilărie, lucrurile, obiectele, nu mai înseamnă mare lucru, nu te mai bucură.
         Și totuși...
        Recunosc că mi-aș dori ca fratele meu să-și ia soția și copii și să vină să petrecem Crăciunul, împreună, în casa copilăriei noastre. E drept că nu am putea readuce zilele copilăriei în prezent (când eram cumplit de săraci), dar am fi împreună. Din păcate, mama cumnatei mele e paralizată și ei nu o pot lăsa nesupravegheată. Dar poate, cine știe, le fac eu vreo surpriză :)
        Deci... da, e adevărat. Odată ce îmbătrânești, nu mai ai nevoie de lucruri, ci de persoane dragi, aproape. Eu am nevoie să îmi fac amintiri cu aceste persoane, pentru că da, când o sa devin senilă și plecată cu nenea Alzheimer, e posibil ca frânturi de amintiri să-mi mai treacă prin minte, nu obiectele.
         Și pentru că am găsit o postare frumoasă pe facebook, v-o las și vouă mai jos, pentru că, vrem sau nu, cu toții vom ajunge într-un astfel de moment.


        PS Voi ce vă doriți de Crăciun?


7 comentarii:

Cristina's World spunea...

Mi-au dat lacrimile cand am vazut poza de la final ♥
Nici eu nu-mi doresc ceva material de Craciun, desi nu as refuza ceva carti :)
Craciunul nu a fost o sarbatoare iubita de mine, asta si pentru ca mereu se intampla ceva nasol in preajma Craciunului :( Ajunsesem sa-l asociez cu tristetea, cu nervii si cu cearta :( De vreo 3 ani insa am inceput sa-i vad si partile bune ♥ Special pentru Craciun am invatat sa fac cozonac :D

cristina spunea...

da, frumos cu Craciunul si astea, iti doresc sa ti se implineasca dorintele, dar ia spune tu aicisea ce gatesti repede si la ce? :))

CCristinaC spunea...

Cristina 1 - eu am jelit in toata regula la poza aia. Bineînțeles ca i-am trimis-o pe mesenger si domnului din dotare. Cozonac nu am invatat sa fac. Nu imi place in mod special, dar pentru sarbatori... ma inscriu pe lista la patiseria de la parter. :))) Recunosc ca am avut ani in care nu mi-a placut nici mie Craciunul. Cand m-am casatorit mi-am dorit cinci copii si, pe masura ce eforturile mele erau in zadar si nu aparea nici un prunc, sarbatorile care se petrec in familie, mi se pareau fara sens. Abia dupa ce am acceptat faptul ca nu voi avea niciodata copii, am inceput sa vad altfel Craciunul si să ma bucur de el. :)

Cristina 2 - multumesc frumos! De gatit, gatesc la tigaie si încă mananc multe salate cu sau fara dresing. :)

Anonim spunea...

EXTRAORDINAR ! MINUNAT ! Vezi deaia te asteptam noi sa scrii pe blog .
te salut cu drag rodica

CCristinaC spunea...

Mulțumesc, Rodica! Te îmbrățișez cu drag!

Cristina DRagomir spunea...

Eu imi doresc de Craciun... ce-mi doresc? Mai mult timp. Nici nu stiu cand a trecut anul asta, zau. Aproape ca imi pare rau ca am despodobit bradul lui 2018...

CCristinaC spunea...

Cristina, mi-ai adus aminte de un curier care ne preia corespondenta la serviciu. Un om de nota 10, mereu cu zambetul pe buze. Spunea zilele trecute, ca el face bradul de acum, ca sa se bucure de el, pentru ca la cat sta acasa (fara sa doarma), el nu se satura de bucuria bradului de Craciun. Asa, in doua luni, poate i se ia si lui... :))))