Nu am crezut nicicând că mă pot bucura atât de mult de venirea
toamnei. După o vară extrem de agitată, am reușit să am prima dimineață
liniștită. Îmi era dor de o cafea băută în compania unei carți, în balcon, și
astăzi am reușit asta. Bine, dimineața am început-o în formă, dat fiind faptul
că am fost cu mama la târgul săptămânal de legume și fructe, dar am continuat-o
în balcon, cu un frappe, printre flori și însoțită de cartea scrisă de Michelle
Obama -”Povestea mea”.
Două ore le-am petrecut așa. Aș mai fi stat, dar aveam în agenda
de astăzi și ceva ordine în dulap, la zona de bijuuri, parfumuri si alte
d-astea, ordine în dulapul din baie, pentru ca erau toate puse aiurea în coșuri,
ordine în dulapul cu cărți.
Am realizat că am avut o vară atât de agitată, ca nici nu am
folosit bullet journal in iulie si august. Pur si simplu nu am avut timp de
agenda. Am facut totul din inerție, însă am avut o vară frumosă. Două vacanțe în
trei țări. Se pare că am fost ”cuminte” sau ”cu minte”, în ultima perioadă. Prima
vacanță a unit Grecia cu Macedonia la jumătatea lui august, iar in prima
săptămână din septembrie am văzut Marea Neagră din Bulgaria, pentru că le-am
promis nepoților că-i duc la mare, și am preferat Bulgaria. Despre fiecare
ieșire, am sa fac articol separat.
Acum am revenit la vechile obiceiuri, fac zacuscă, pun murături,
încep să beau ceai seara, sa ascult mai mult jazz și să aprind lumânări.
Am fost și la deschiderea stagiunii Teatrului ”Alexandru Davila”
din Pitești. Cu mama. Noi două, ca două pupeze. Ar fi trebuit să ne însoțească
și domnul din dotare, dar a primit plecare în cursă mai devreme decât ne-am
așteptat. Piesa vazută a fost ”Nevestele
vesele din Windsor” de William Shakespeare.
Ne-a plăcut foarte tare spectacolul. I-am aplaudat pe actori cu tot sufletul.
I-aș fi pupat pe fiecare în parte, dacă aș fi putut – așa de bine m-am simțit.
Prin urmare, încep săptămâna cu calm și relaxată fiind, mai
ales că am ceva mai mult de muncă și la serviciu, în perioada următoare. Nu mă
plâng. Încerc sa fiu ”zen” tocmai pentru a fi sănătoasă și pentru a putea să
fac totul bine.
Săptămână minunată să aveți și voi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu