Translate

marți, 21 ianuarie 2014

Viata la bloc

          Când locuiești la bloc, unul peste altul :), e inevitabil să ai parte de probleme comune. Dacă nu e subsolul, e acoperișul, dacă nu e nici acoperișul e casa scării sau interfonul, sau ... De data asta e o  țeavă comună. Cea de scurgere de la bucătărie. Suntem opt apartamente pe o țeavă. Cam multi, dar asta e. Dacă noi și vecinii de la etajul 1 am fi deschiși la schimbarea țevilor, nu la fel pot spune despre restul vecinilor. Ba că nu-s bani, ba ca trebuie spartă mascarea țevilor, ba... Ideea e că, mai devreme sau mai târziu, tot va trebui să schimbăm țevile. Nu vor ține cat e lumea. Pe partea mea de apartament, sunt schimbate și la bucătărie dar și la baie, însă nu e de ajuns. Trebuie refăcută lucrarea de sus până jos. Mai rău e că, pe undeva pe coloană, se prelinge apa și a udat tavanul vecinilor de la etajul 1. Logic, te duci la cel de deasupra. Cum, la etajul 2 nu stă nimeni, au urcat oamenii la noi. A desfăcut soțul ușițele de vizitare, ca să constatam că nu-i de la noi, dar e condens pe țeava de scurgere. Cică nu ar trebui. Au chemat un instalator și au urcat și la etajul 4. Aici au constat că vecinilor le țârâie bateria la chiuvetă și uite asa înregistrăm pierderi de apă. Au zis că repară, da' ii las o săptămână și mă duc peste ei. Bineînțeles că vecina de deasupra a făcut întâi crize de genul țipat  "Nu e de la mine, ce să căutați la mine" și gesticulat ca și când ar fi omorât-o cineva. Ciudată muiere. :))) Mie mi s-au povestit fazele astea, nu le-am văzut. Bafta ei, că eu nu am răbdare prea mare cu genul ăsta de oameni. 
          Ei, și dacă de la 3 nu e, de la 4 nu, posibil să fie problema de la etajul 2. Cum intrăm?  Proprietarii sunt morți iar copii lor dispăruți în lume  și nu știm nimic de ei. Nu au lăsat cheie la nimeni, nu au lăsat număr de telefon. Au agățată de ușă o pungă plină cu facturi și somații.
           Se va încerca pe la vecinii din lateral, de la etajul 2, doar dacă sunt dispuși să spargă peretele în zona respectivă. Mi-e milă de vecinii de la etajul 1. Nu știu cum vor rezolva situația. La un moment dat, mi-am dorit sa fie problema de la mine, pen' că măcar am ușițe de vizitare și bunăvoința și puteam repara țeava.
           Probleme mari la bloc. D'aia zic că-i mai bine la casă. Știu că pică și la casă ba una, ba alta, da' măcar nu depinzi de vecini ca să repari. Ți-o iei singur în grijă și rezolvi situația.

8 comentarii:

corina spunea...

Bai mare la bloc.Sper sa puteti regla totul in cel mai scurt timp.
O usoara Cristinel!!!!!

dintimisoara spunea...

Mare dreptate ai : la bloc , in comunitate , trebuie sa impaci si capra si varza.
Cand stateam la doua camere , ca si la tine , vecina de deasupra noastra avea probleme cu tevile , erau fisurate si se prelingea pe tevi apa.La noi se vedeau pete micute , noi ziceam ca e de la condensul cand facem baie , insa la vecina de sub noi , picure direct din tavan.Biata venica , care tocmai renovase casa , era zi de zi la noi , ca ii curge la baie , ii picura din tavan.I-am aratat ca la noi era uscata chiveta si casa , pe jos uscat , iam prezentat tevile prin gura de vizitare...de un' sa fie? La vecina de la trei au urcat , aia la fel , era uscat ,le-a spus femeia ca tocmai inlocuise tevaraia ca si ea renovase....pana la urma s-a descoperit ca problema era intre etajul 3 si 2 , dar cum se noi nu aveam probleme si vecina de sub noi avea...asta a ramas mister.Cert este ca vecina de la 3 a trebuit sa se ocupe de reparatie , fiind de la tevile pe care ea le schimbase si uite asa s-a eliminat problema.
Va doresc sa nu mai aveti probleme...

CCristinaC spunea...

Multumesc de urari! Nu stiu sigur daca s-a rezolvat problema, cer este ca nu au mai venit oamenii la noi. Dimineata, pina sa plec la munca, am auzit ca se umbla la tevi in apartamentul de mia sus.
Si la noi se intimpla la fel, Ana. Cand curge pe tevi, de sus, se face la la etajul 1. Pe noi ne ocoleste. Probabil e apartamentul pus mai in câș :))) Nu ca m-as plinge... :)))

irenadaiana spunea...

Multumesc lui Dumnezeu , am scapat de grijile astea. Am stat si la ultimul etaj , am stat si mai jos. Mi-a plouat in casa de Craciun , am facut aniversari cu umbrele pentru ca vecinii de mai jos spuneau ca nu e treaba lor ca la ei nu curge. Ne-am reparat singuri terasa si mai tarziu au zis sa contribuim ca s-a stricat ceva la subsol. Le-am raspuns cu aceeasi moneda ca n-aveam incotro. Cand ne-am mutat mai jos am avut din nou probleme cu inudatii , tevi sparte , subsoluri insalubre , mirosuri pestilentiale , gandaci scarbosi , mai ales gandaci scarbosi. :( Acum am scapat. Poate sa fie ce-o fi , sunt doar ale mele. :) Nu-ti doresc decat sa te muti la o casa pe pamant si sa nu depinzi de nimeni. :)

CCristinaC spunea...

Daiana, nu am avut chiar asa peripetii. S-a intimplat sa fim inundati de vreo doua ori, da' e omeneste, se mai intimpla. Pana sa fie reabilitat blocul, si sa avem acoperis, nu mi-a plouat niciodata in casa pentru ca, vecina de deasupra, asa ciudata cum e, statea cu ligheanele prin casa. Ne-a cerut bani sa izoleze si i-am zis ca-i dau doar daca facem treaba cu firma si garantie. Nu a vrut si a preferat ligheanele :))) In rest, mirosuri rar si gindaci cu atit mai rar. E drept ca si primaria

CCristinaC spunea...

Continui
E drept ca primaria da cu insecticid in subsoluri in fiecare an.

Coffee spunea...

Da, e ideal sa stai la casa. pana atunci trebuie insa sa te intelegi cu vecinii. Cel mai bine ar fi sa voteze asociatia o suma pentru asa ceva si sa strangeti bani la fiecare intretinere.

CCristinaC spunea...

Ah, vecinii mei abia de-si platesc ce consuma, daca li s-ar cere pentru pagube viitoare ar face criza de nervi :)))