Translate

miercuri, 29 mai 2013

Ciorapii si glicemia :)

Pe la ora cinci după amiaza, când mă pregăteam să plec de la birou și aveam ca țintă fixă bucătăria de acasă, mi-am adus aminte că trebuie să merg hăt, taman în capătul celalalt de oraș, să-mi cumpăr ciorapi, pen' că dimineață reușisem să agăț și ultima pereche (cam veche ce-i drept) că d-aia mă îmbrăcasem în nădragi și nu în rochie cum eram programată. E drept că într-un oraș mare distanta până la magazin ar părea până la coltul blocului, numai că într-un orășel de provincie magazinul pare la capătul orașului și, cum în stomacul meu avea loc al treilea război mondial, chiar era o corvoadă să merg la magazin. Si mai drept este că mai am și alte magazine care vând ciorapi, pe lângă blocul în care locuiesc, dar, cum sunt o persoană cu greutate :) nici ciorapi mărimea mea nu găsesc decât la magazinul din capăt de oraș. Ce mai, tura-vura-urătura, îmi pun ochelarii de soare să nu mi se citească oboseala pe figură, că soare nu prea era, îmi așez și geanta pe o haripă și o tai la magazin. Pe drum, numai zâmbete și "buna ziua, ce mai faceți?" că deh, așa e într-un pic de oraș. :))) Să zic mulțam că am scapăt de dat consultații în mijlocul drumului :))) Si ajung eu fain frumos la magazin, îmi iau ciorapi, mai casc gura pe la niște fuste și farfurii... Ce, vă miră că într-un magazin de ciorapi sunt și fuste și farfurii? Păi să nu vă mire, că avem și încălțăminte și perdele, și haine de bebe, și chiloți, și mușamale, și căni și linguri, toate în același magazin, că asa e în capitalism. Măcar dacă nu găseam ciorapi, să las banii pe farfurii :))) Mai ales că se apropie Mosii de vară și pe la noi se împart farfurii cu bucate și dulciuri, în același magazin vom găsi turtă dulce și ciubuc. Da' ce mai contează??? Bine că găsim de toate și nu trebuie să mergem la Pitești după cele de trebuință.
Să revin. După ce m-am abținut și am cumpărat doar ciorapi (o daaaaaa) am mai luat de la alt magazin (că mai avem și alte magazine) un metru de pânza albă și un fermoar. Intenționez o geantă croșetată și îmi trebuie pânză pentru căptușeală și fermoar și, dacă tot eram în zonă, am zis să profit, să nu fac din nou marele drum până acolo.  Când am comandat pânza, vânzătoarea m-a întrebat: "Iar botezați?" :))) Știa de anul trecut când am cumpărat de la ea, unele și altele pentru botezul finuțului. Îmi iau cumpărăturile și, fără să mai vad alte magazine, mă îndrept spre casă, cu aceeași viteză de melc în marșarier. Iar "bună ziua, ce mai faceți?" și... mi se întâmplă groaza grozăviilor... îmi sună geanta. Nu știu cum reacționați voi, dar mie mi-e groază să-mi sune telefonul când am și geanta și o sacoșă în mâini. Si dai și te luptă Cristino cu gentoiul în piața publică, să scoți lindicul de telefon care nu stă niciodată în buzunarul lui. Si când zic mulțam Doamne că am găsit cântătorul, na, că se oprește din cântat. Bag seama că apelantul se plictisise să mă aștepte pe mine să găsesc telefonul în inventarul alandala din geanta mea. Normal ar fi fost să-l pun la loc și să-mi continui drumul, numa' că mă apucase curiozitatea și, cu geanta crăcănată că nu-i trăsesem fermoarul și cu sacoșica bine ținute în mână, m-am chinuit să văd cine mi-a produs  grozăvia. Nu era cineva din agenda mea și nici nu cunoșteam numărul. Am zis să fiu fată rezon și să sun înapoi, numai că nu mi s-a mai răspuns. Acum stau și ma întreb: dacă m-o fi sunat norocul și eu nu i-am răspuns? :))) Nu mi-am tăiat eu craca de sub picioare și s-a dus dulcea minune de a câștiga la loto fără sa joc? :)))))
Si chinuie-te Cristino să închizi la loc fermoarul care se făcea valuri valuri :))) și adu-ți aminte că mai trebuie să treci și pe la firma de telefonie mobilă să-ți recuperezi telefonul stricat în garanție. Nu am reparat niciodată un telefon, dar deh, pentru toate există un început.
Si bună-bună cu fata de la Vodafone, și hi-hi cu fata de la amanet, și he-he cu fata de la sh, și am ajuns și eu pe la șase jumate acasă, tremurând de foame, că-mi scăzuse glicemia ca PIB-ul României.
Acuma, ca să nu fie postarea degeaba, trag eu concluzia că, într-un metru de orășel, durează o ora și jumătate să cumperi două perechi de ciorapi și să ajungi acasă. :)))

7 comentarii:

Maria spunea...

Deci cat am ras!!!!! Esti o mare figura! Sa porti sanatoasa ciorapeii( asa ciorapei cum am zis sa-i lasi, parca vad ca te iei de cuvantul ciorapei!)si multumesc ca mi-ai incheiat ziua in ras cu gura pan' la urechi!
Zile pline de veselie iti doresc, Cristina draga mea!

CCristinaC spunea...

Bineinteles ca ma iau de "ciorapei", da' ce credeai? Pai mie imi trebuie ciorapoi ca d-aia m-am dus in capat de oras, ca ciorapei gaseam si la mgazinul de la scara blocului. :)))
Ma bucur ca te-am facut sa razi, ca doar rasul e terapie. Nu? Te pup!

Maria spunea...

Eram preciiiisa ca te iei de ciorapei! Ba sunt ciorapei ca sunt pentru doamna, ciorapoi sunt pentru masculi feroci cu 46 la pantoafe! Recte fiu-meu!

CCristinaC spunea...

Si la copii ce le luam? Ciorapici? :)))

vilcris spunea...

Faina poveste! Parca scriai despre mine. Eu ajung IN FIECARE ZI la 6 jumate acasa, ca de, asa-i in orasele mari (Bucuresti). Un drum servici-casa dureaza 40 min in cele mai fericite cazuri (fara ciorapei, magazin, Vodafone si alte deviatii, ca altfel ajung la 8). Si sa stii ca PIB-ul Romaniei e in crestere (cel putin asa "zice" finantistii si analistii), e drept ca a crescut cu sub 1% (cred ca vre-o 0,3)...DAR CRESTE DOM'NE! :))

Maria spunea...

Cioparici, Cristina, cioparici!!!

CCristinaC spunea...

Vilcris, la mine un drum servici-acasa dureaza 4 minute si asta tot cu viteza melcului. Ma despart trei scari de bloc, de birou. :) Bine, mai trebuie sa mentionam ca Topoloveniul e cit jumatate de cartier de Bucuresti :)))
Cit despre PIB e bine ca creste :))) Macar pe hirtie :))) Mai creste ceva si in tara asta :))))