Despre mine

Fotografia mea
jud. Arges, Romania
Sint o persoana cu simtul umorului dar realista si pragmatica. Accept minciunile "nevinovate" dar nu si pe cele care pot provoca durere cuiva. Sint o fire pacifista si pot fi un prieten loial.

duminică, 25 decembrie 2022

E iar Crăciun!


    E iar Crăciun, din nou e sărbătoare!

    Nu știu ce înseamnă Crăciunul pentru voi, dar pentru mine înseamnă fericirea adusă de familie, prieteni și credință. Dacă mai există și masa cu bucate care să ne fie liant și să ne deschidă sufletele, atunci fericirea este deplină.

    Decembrie este despre toate acestea, despre încercarea de a fi conștient fericiți, măcar în ziua de Crăciun. Primenim casa, o decorăm, facem liste, pregătim mâncare gustoasă și alergăm bezmetici după cadouri. Păcat de osteneală, aș putea zice. Suntem plecați în diferite colțuri ale lumii și ne dăm seama că tot ce am vrea e să fim cu ai noștri, să împlinim fericirea de mai sus -familie, prieteni, credință.  Geaba brad de revistă, geaba sarmale, cozonaci și plăcinte, daca nu îi ai pe cei dragi alături.

    Când mă gândesc la Crăciunul copilăriei mele, îmi amintesc de cetele mari de copii care plecam la colindat, cu ditamai traistele, cântând cât ne țineau plămânii, în tot satul bunicilor. Când ne întorceam acasă, eram mici omuleți de zăpadă cu țurțuri în ghete, cu năsucuri roșii de frig, dar fericiți. Coceam covrigi și mere pe plita sobei și beam pofticioși din ceaiul pregătit de bunica, din plante doar de ea știute.

    Și de postul din săptămâna de dinaintea Crăciunului, îmi amintesc. Ce chin era să o ajut pe mama la făcut mâncare și să nu am voie să ling castronul de cremă... dar ce bun era fursecul furat 😊) după Împărtășanie! Nu aveam niciodată răbdare până în ziua de Crăciun. Sigur furam ceva în Ajun 😊)

    Și de brad îmi amintesc. Un brad artificial, cumpărat de ai mei, cu ocazia primului meu Crăciun cu ei. Avea 110 sau 120 cm, dar era al nostru. Prețuiam fiecare ornament și aveam mare grijă până îl montam și ornam. Era un fel de treabă solemnă. La fel și legatul bomboanelor de crenguțe. Când le mâncam și lăsam hârtia în brad, nu mai era treabă solemnă, dar nu vorbim acum despre asta 😊)

    Banane? Portocale? Nici nu știam bine ce sunt, dar nici nu ne trebuiau. Fratelui meu și mie ne trebuiau doar cei doi veri primari, frate și soră (și ei crescuți doar de mamă), cu care ne-am petrecut copilăria. După masa de Crăciun, săniuș scria pe noi căci da, Crăciunul copilăriei mele era plin de zăpadă.

    Și-mi amintesc de mama, care ne-ar fi băgat la somn, doar să se poată odihni și ea. ”Mai stați și voi locului!” ne spunea, ”timpul trece și cu voi și fără voi. E timp și mâine pentru săniuș!”

    Anul acesta am parte de primul Crăciun petrecut la 1700 km de casă și de mama, și nu pentru că sunt într-o excursie, ci pentru că o serie de fapte m-au făcut să plec din România. Poate tocmai asta mă face să văd altfel Crăciunul.

    Crăciunul. Acea perioadă din an când fiecare adult ar trebui să profite și să fie copil, sa-și amintească de acea bucurie  copilărească ce îndulcește viața.

    Crăciunul. Fie că îți place, fie că nu, e perioada când mai toată lumea e de acord cu toată lumea (sau încearcă). Pentru un timp, presiunea lumii noastre moderne e înlocuită de tradiții mai vechi sau mai noi.

    Crăciunul. Perioada când poți să-ți faci casa ca de carnaval, fără sa superi vecinii. Vor veni oamenii să-ți vadă casa și să te felicite.

    Crăciunul. Perioada când dorul de cei dragi e mai intens, când îți aduni ultimele zile de concediu, îți faci bagajul și pleci către rudele pe care nu le-ai mai văzut de ceva vreme. Fiți răbdători în trafic, prieteni! Nu sunteți singurii pe care-i arde dorul!

    E timpul lui Moș Crăciun. El trece dincolo de rasă, țară sau religie. Știu că se consideră a fi un concept pentru copii, dar poate ar trebui să mai fim puțin copii și să nu ne îndoim de puterea de a crede. Nu exista Moș Crăciun, nu e palpabil și nu credem? Hmmm... Nici Dumnezeu nu e palpabil și totuși credem. Credința și iubirea ar putea fi ultimele mari concepte universale capabile să mențină unită întreaga lume și să aducă magia de care avem atâta nevoie.

    Se presupune că la sfârșitul articolului trebuie să fac niște urări, dar nu voi face asta. Voi scrie aici ceva îndemnări atât pentru voi cât si pentru mine, să le regăsesc, în caz ca uit – Bucurați-vă de persoanele care sunt lângă voi, bucurați-vă de ceea ce aveți, bucurați-vă de credință și iubire, bucurați-vă de magie!

7 comentarii:

Maya spunea...

Cum se aliniază ele planetele și trecem cumva cu toții prin situații similare. La mine e primul Crăciun în care mai sunt eu și mama, care e la vreo 200 de km. Noi o să serbăm încă o dată Crăciunul de Revelion când vine ea în vizită. Sper să reușiți și voi să îl sărbătoriți curând împreună indiferent de data din calendar :)

Toma Tanțica spunea...

Sărbători fericite! Într-adevăr iarna numai este ce a fost odată!

Anonim spunea...

sarbatori fericita cristina , mi-a fost dor de tine , de postarile tale
ganduri bune si sanatate ...
rodica

Corina spunea...

Un gand bun de Craciun! Sa te bucuri de vacanță, de oameni si de tine.

Ema spunea...

La multi ani pentru noul an!
Imi era dor sa scrieți.
Toate cele bune!

o femeie spunea...

La multi ani si un an nou mai bun!
Te pup!

Am vazut pe fb ca te-ai mutat, sper sa fie un loc bine si sa infloresti.

MONK spunea...

"Tremendous article! I really appreciate the depth and clarity of your writing."
ittelkom jakarta