Vacanță în Croația (4)

         Iată-ne ajunși și în ultima parte a vacanței. După drumul la Dubrovnik ne-am simțit puțin obosiți și, ținând cont că seara ar fi fost Învierea, și ne doream să participăm măcar online, am hotărât să o lăsăm mai moale și să nu mai facem drumuri atât de lungi. Prin urmare ne-am îndreptat spre munte. Nu mică ne-a fost uimirea de a descoperi peisaje superbe, drumuri bune, așezări curate și frumoase, cu terase unde oamenii socializau. Multe dintre terase aveau mențiunea ”Grill” iar pe grătar se afla câte un purceluș la proțap. Cred ca face parte din cultura lor culinară.  Am privit prin curțile lor curate și nu am văzut betoanele specifice nouă. Un alt lucru pe care l-am remarcat a fost faptul că, la uscat, pe sârmă, la soare, lenjeriile și prosoapele erau, în majoritate, albe. La început am crezut că vorba de o pensiune, dar, pe măsură ce mergeam și vedeam peste tot, mi-am dat seama că ăsta este stilul lor. Frumos, nu?

            Când am coborât de pe munte, ne-am oprit din nou în Zadar, să căutăm ... muștar. :))) Noi am plecat de acasă cu frigiderul auto, unde am avut câteva sandviciuri, apa și... zece ouă roșii. :))) Păi da, că nu se poate Paște fără ouă roșii. Dacă restul meniului pentru Paște l-am comandat la restaurant, ouăle roșii... mai greu. Așa că am plecat cu ele de acasă. Nu am luat muștar, prin urmare am intrat în câteva magazine, mai mari sau mai mici, în Zadar dar și pe drumul de întoarcere către cazare și... nimic. Nu am găsit muștar. Am găsit tot soiul de sosuri, tot soiul de maioneze, cu orice combinație mi-ar fi trecut prin cap, dar nu muștar. Cred că dacă aș fi cerut maioneză cu mentă, găseam, dar muștar... nu. Într-un final am luat niscai sare, că nici d-aia nu aveam. Sare de mare, iodată. Când ne-am dat seama că sărează mai bine decât ceea ce am tot cumpărat noi pe acasă, ne-am gândit să luăm o pungă mare de sare. Ne-am închipuit cum ar fi fost să vadă vameșul sarea și să o confunde cu ceva narcotice. Am renunțat :)))

            Ce nu vă recomand să faceți în Croația, e să mâncați la KFC. Noi am făcut prostia asta, pentru că am văzut ditamai reclama pe drum și ni s-a făcut poftă. Trebuia să ne dăm seama când am văzut că nu era nimeni la rând. Vă dați seama ce înseamnă să mergi la KFC și să nu fie coadă? Minune!! Ei bine, meniul a explicat minunea. Prețul o idee mai mare decât la noi iar produsele nu aveau tocmai gustul alor noastre, fiind cumplit de picante. Nici cartofii nu aveau textura pe care o știm, iar ca suc se folosește pepsi, dar mi s-a părut cumplit de dulce. În general meniurile kfc sunt un șoc gustativ, dar la ei mi s-au părut o bombă. 

            Ne-am întors la cazare, ne-am pregătit de Înviere și am văzut asfințitul din balcon. Deși nu sunt o persoană religioasă, am preferat să ascult Slujba de Înviere, pentru că așa m-am simțit mai aproape de ai mei, de mama mea rămasă acasă, de locul unde se presupune că îmi sunt rădăcinile. De altfel, e singura slujbă la care mergeam într-un an, cu excepția nunților sau botezurilor. După, ne-am sunat rudele, am ciocnit ouă, am mâncat cremșnit (foarte bun) și ne-am băgat la somn. 

         Când ne-am trezit, dimineața, am ieșit pe balcon și am dat peste ceea ce pentru mine înseamnă Raiul. O liniște totală. Nici măcar pescărușii nu țipau iar mâțele cred că mergeau pe vârfuri. Parcă și mie îmi era frică să mă mișc, să nu deranjez liniștea. Eram atât de copleșită că aproape am lăcrimat.

      Jumătate de oră, mai târziu, a început zgomotul vieții, dar măcar m-am bucurat de ceea ce am avut. Am mâncat, am băut cafeaua și am plecat către Rijeka și Pula, pe autostradă. Ne-am gândit că, fiind duminică, ar fi mult trafic pe drumul național. Cumva, ne-am înșelat. Ne-am dat seama la întoarcere. Traficul nu este așa infernal. Ori au drumuri multe ocolitoare și le și folosesc, ori nu obișnuiesc să plece buluc, cum facem noi în weekend. Încă nu am deslușit misterul. Pot să spun, însă, că, chiar dacă se lucrează încă la drumuri, nu se simte. Fluidizarea traficului e o prioritate pentru ei. A, să nu uit. Era duminică și am văzut oameni lucrând la autostradă. 

        Pe drumul spre Rijeka, am trecut prin câteva stațiuni, cu plaje mai largi, dar cu construcțiile cocoțate pe stânci. Blocuri comuniste cu trei etaje, alături de construcții noi... nimic neobișnuit. Avem și noi așa ceva. La ei, însă, nu vedeai cablurile întinse pe stâlpi, nu erau câini pe stradă, nu erau gunoaie înșirate, nu erau zeci de panouri cu reclame și mai ales nu erau afișele cu nu știu ce spectacol, lipite pe stâlpi. Am ajuns să apreciez un stâlp curat. :)))) Din păcate, pentru mine, noțiunea de Eforie e asociată cu stâlpi pe care sunt afișele cu nu știu ce circ italian. :)))

            Ajunși la Rijeka, am vrut să vedem cetatea. Citisem pe net că e fără taxă de intrare și sincer, am crezut că e total neîntreținută. I-am prins, mi-am zis :)))) Ei ah!!! Cetatea (care este de fapt, Castelul Trsat și Biserica Maicii Domnului din Trsat) este foarte bine întreținută, pentru că în interior, este deschis un pub. Probabil că din chirie, se întreține cetate. Interesantă ideea, nu? Am băut și noi o cafea, un suc, ne-am mai plimbat puțin pe străduțe cochete și am făcut poze.

        Am lăsat în urmă Rijeka, nu fără părere de rău. Deja visăm la o vacanță în Croația, bine documentată, bine planificată. 

        Următoarea destinație a fost Pula, orașul cu nume nepronunțabil în discuțiile cu mama mea si cu mama domnului B. Ne trag câte o strâmbătură când pronunțăm numele orașului... :))) I-am explicat mamei că pur și simplu așa se cheamă orașul iar replica a fost ”Ce oameni nebuni să-și numească orașul așa!!” :))) 

        Pula este un oraș port, cu străduțe și faleze pe lângă mare, unde poți admira diverse ambarcațiuni, dar și cu mult spațiu verde, bine întreținut. Ce am vrut să vedem noi, în acest oraș, a fost clar, Arena- amfiteatrul roman, construit cu mai bine de 2000 de ani în urmă, folosit cu predilecție pentru luptele cu gladiatori. Ne-am așezat și noi pe băncile de piatră și mi-am închipuit cum ar fi fost o luptă cu gladiatori. Mi-am închipuit mulțimea aclamând, pe partea cealaltă, nobilimea impenetrabilă, și în arenă doi bărbați încercând să se omoare. Am simțit greață și nu era de la meniul kfc de ieri :))) Nu sunt eu tocmai o ființă sensibilă, dar imaginea proiectată de mintea mea a fost destul de puternică pentru un impact emoțional. Mintea mea, clar face prostii, uneori. Sau a fost doar o imagine dintr-o viață anterioară...

Am dat un tur de arenă, am vizitat muzeul și am ieșit. Nu am cumpărat suveniruri care să ateste că am fost acolo. Cum ar fi fost un magnet de frigider cu ”I love Pula” :)))) Ne mulțumim cu pozele. De altfel, nu am mai cumpărat suveniruri de mult timp. Preferăm pozele ca amintire, și ceva produse locale. Celor de acasă, tot produse locale -șliboviță, vin, cafea, ciocolată, ulei de măsline, miere, săpunuri și creme hand made...

        Vizitarea amfiteatrului, cu tot cu muzeu, a costat cam 100 de lei.
        Am plecat la plimbare pe străduțe și am descoperit locuri foarte frumoase

        De mâncat, am ales să mâncăm la o terasă de pe străduțele astea, chiar daca ne-am fi dorit să fie cu vedere la mare. Faptul că abia găseai o masă liberă, ne-a făcut să vrem și noi aici. Într-adevăr, mâncarea foarte bună, având doar câteva feluri de mâncare în meniu. Era tot o afacere de familie, gen mama gătea mâncarea, tatăl se ocupa de vasele murdare și copii de servire. Sincer, părea că totul merge strună, chiar daca era aglomerație. Cred că și faptul că nu aveau un meniu stufos și cu mâncăruri sofisticate, ajuta la bunul mers al lucrurilor. 

        Ne-am întors la cazare pe drumul național, respectiv cu marea pe dreapta, tot timpul. Ne-a plăcut să vedem cum trăiesc și oamenii în partea asta a Croației. Am identificat cam trei tipuri de comportament, de-a lungul vacantei. Oamenii din zona Varazdin, Zagreb, Zadar,  sunt cumva mai calzi, mai să se apropie de tine, să îți mulțumească de vizita, nu se grăbesc, calmi, cam ca prin Ardeal. Sunt cei de la Dubrovnik cumva ca cei de pe la noi... Constanța... sătui de turiști dar conștienți că au nevoie de ei. Priviri de sus, mândri de ei și de orașul lor. Și sunt cei de la Pula, pe care apropierea de Italia si faptul că au fost sub ocupație italiană, îi face să fie cam ca noi, ăștia de prin Oltenia/Muntenia. Gălăgioși, cu muzica în tare în mașini, se folosesc de claxon pentru salut, înjurătură, etc. Asta este impresia mea. Vă rog să mă contraziceți daca voi credeți altfel. 

        Următoarea zi am plecat din nou spre Varazdin, unde am mai stat o noapte, ca apoi s-o pornim spre casă. Drumul spre Varazdin a fost prin Parcul Național Lacurile Plitvice, pe care am fi vrut să le vedem. Din păcate nu a fost posibil, pentru că ploua mocănește iar noi nu eram pregătiți cu pelerine și încălțări potrivite, mai ales că o bună parte din drum ar fi trebuit făcută pe jos. Las un video de pe YouTube să vă faceți o idee.

        Ce vreau să vă mai zic despre Croația este că mă uimește cât de frumos s-a putut dezvolta o tară comunistă care a mai trecut și printr-un război. Mă uimește faptul că cetățenii și-au păstrat valorile. V-am spus că nu am întâlnit nici o pițipoancă d-aia pe tocuri prea înalte pentru ea, cu unghii de ghionoaie, cu gene false, cu bot de rață, cu extensii, cu fustă prea scurtă și bluză inexistentă? Ei bine, nu am întâlnit. Sunt, probabil, toate la noi. Sau ies noaptea :)))

        O altă mențiune pe care as vrea să o fac, e faptul că am primit bon fiscal sau factură oriunde am plătit ceva. Nici nu se punea problema să pleci fără să iei bonul.  Nu știu cum e zona politică la ei, dar se vede și ceva făcut cu taxele pe care le plătesc oamenii. 

        Una peste alta, chiar daca vacanța asta a fost una în pripă și neorganizată corect, ne-am bucurat de ea, ne-am bucurat de ceea ce am văzut, de locurile vizitate și mai ales, ne-am bucurat de timpul petrecut împreună.

            Dacă și voi ați vizitat sau nu Croația și aveți ceva de spus, lăsați mesaj în comentarii!

            Zile cu soare vă doresc!