Despre mine

Fotografia mea
jud. Arges, Romania
Sint o persoana cu simtul umorului dar realista si pragmatica. Accept minciunile "nevinovate" dar nu si pe cele care pot provoca durere cuiva. Sint o fire pacifista si pot fi un prieten loial.

miercuri, 17 februarie 2021

Cumpărături Lidl

        Pentru că magazinul Lidl din orașul în care locuiesc, este în renovare până la 15 aprilie, sunt nevoită să fac cumpărăturile pe termen lung. Sunt aproximativ 25 de km până la primul magazin și nu sunt dispusă să fac drumul ăsta nici măcar săptămânal. Bine, mai sunt și alte magazine în oraș, dar, pentru că m-am obişnuit cu produsele Lidl, fac lista și o să merg odată la o lună. Îmi era bine înainte, pentru că era în drumul meu spre serviciu, dar ne adaptăm... 

        Așadar, sâmbătă dimineață, însoțită de mama și înarmată cu plase de  pânză și ditamai lista, am plecat la drum. Proastă idee am avut să plec așa dimineață, pentru că era magazinul full. Părea că toată lumea a gândit ca mine. Când spun ”full” nu exagerez. Am așteptat să iasă cineva din parcare ca să pot parca și eu. Daca aș fi stat mai aproape, plecam, dar... in fine.  Pun mai jos poze cu produsele. Menționez că sunt produse pentru o lună și sunt în completare la ceea ce mai aveam prin cămară, frigider și congelator. Cu siguranță voi mai avea nevoie de fructe și legume, dar le iau de la magazinele locale. La fel procedez cu brânzeturile sau carnea. Pozele sunt făcute pe măsură ce goleam sacoșele și nu sunt ordonate pe categorii.

            Așadar, din Lidl avem:

        Lalele (primele cumpărate la intrarea în magazin) -9,99 lei-7 fire, gofre cu ou -4,29 lei, ciocolată cu alune -3,29 lei, napolitane Roger, diverse sortimente, -0,59lei/buc, roșii cherry -7,49lei/pahar (s-au cam scumpit), ardei mix 3 buc -6,99 lei (aș fi preferat sa nu trebuiască să îi iau în plastic, dar numai așa erau...) pișcoturi -5,99lei și ciocolată neagră -1,69lei/buc (pișcoturile, ciocolata neagră și brânza mascarpone sunt luate strict pentru un viitor tort tiramisu )

          Banane -4,99lei/kg, cartofi albi și roșii -3,99lei pentru 2kg/plasă, conservă ciuperci -3,29lei, jeleuri fructate -5,49lei, biscuiți cu cremă de cacao -5,19lei

        Fixativ Cien -6,69lei, făină -1,79lei/kg, roșii pasate Italiamo -4,29lei, roșii cu busuioc Freshona -4,99lei, măsline negre fără sâmburi-3,89lei, maioneză -5,49lei, cremă de ciocolată tartinabilă- 8,99lei, castravete -3,99lei, șervețele umede universale -5,99 lei

         Mini batoane cu crema-7,99lei, 30 ouă -13,99lei, mascarpone -6,99lei/buc, mini mozzarella - 4,49 lei, mozzarella rasă -5,99 lei, iaurt grecesc cu aromă de cocos -1,99lei/buc, unt -5,99lei, telemea din lapte de vacă-3,19 lei, legume congelate cu unt -3,89lei, batoane de pește-8,99lei

    Salam Tatra feliat 3,99lei/pachet, șuncă de pui/porc -3,29lei/ pachet, ficat de pui -5,99lei și... plăcerea mea vinovată -înghețata cu caramel sărat -9,99lei/6buc.


             Nu știu cât vă plac vouă articolele astea despre cumpărături alimentare, dar mie îmi place să văd pe la alții. Îmi mai iau idei despre ce mai pun la masă, descopăr produse noi, etc. 
         Să nu fac drumul de două ori, tot sâmbătă am fost și la Auchan. Am făcut fotografii dar nu găsesc bonul. Posibil să fie în mașină. Dacă îl găsesc, pun de un alt articol cu produsele cumpărate. 
            Până una, alta, sper că v-am fost de inspirație :)
           Zi sau seară minunată să aveți!

4 comentarii:

Anonim spunea...

BUNA CRISTINA ! DA NE- AI INSPIRAT SI ASTEPTAM NOUTATI SI MENIUL SAPTAMANAL .
AAAA..... unde sunt cristina articolele alea lungi despre ferma , despre weekend , despre mancare , despre crosetat , despre carti , despre....... nu , nu te cert doar ca mie si colegelor mele ne este dor de ele , de tine si nu in ultimul rand de felul in care scrii si povestesti .
O SAPTAMANA MINUNATA CRISTINA ! TE IUBIM !
rodica

Irina spunea...

miam, si mie imi place inghetata cu caramel

CCristinaC spunea...

Rodica, multumesc! Voi incerca sa vin curand cu un meniu. Lucrez la el. :) Si eu va iubesc! Pupici si calde imbratisari!

CCristinaC spunea...

Irina, caramelul si ciocolata sunt aromele mele preferate si mănânc înghețată, indiferent de anotimp :)