Să începem, zic...

          Bună și bun sa va fie anul 2020!

       Știu că a trecut deja jumătate din ianuarie 2020 și că ar fi trebuit să zic ceva până acum, dar așa sunt eu, mă urnesc mai greu. Mulțumesc frumos acelora care v-ați făcut griji. E emoționant să vezi că există persoane cărora le mai pasă de cei din jur. Motivul pentru care nu am scris a fost faptul ca domnul B a avut o vacanță ceva mai lungă și am profitat de timpul petrecut împreună. Trebuie să recunosc că am avut sărbători chiar fericite și o frumoasă vacanță de an nou, petrecută la Constanța. Ne-am încărcat bateriile pentru o perioadă. Nu pot să spun că pentru tot anul. Nu mai sunt la vârsta când eram tot timpul ca băgată în priză. Despre vacantă, promit alt articol.

         Așa cum ar trebui (cică) la început de an, se presupune că aș avea ceva planuri pentru 2020. Nah... muiere anormală... n-am planuri. La mine, asta e normalitatea de ceva ani. Nu îmi fac planuri, pentru că se întâmplă întâmplarea și se duce de râpă tot planul meu. Sau mă plictisesc... sau îmi dau seama că nu merită efortul... Prin urmare, nu pot spune că am să merg la sală, pentru că urăsc ideea, nu spun ca am să slăbesc X kg, pentru că pot să pic într-o ”melancolie depresivă” (nu știu dacă există termenul) și mănânc cinci kg de ciocolată. Nu spun nici că voi munci pe rupte ca să scap de datorii în acest an și voi face și economii majore, pentru că nu sunt dispusă să renunț la timpul meu liber și să muncesc mai mult. Știu că e ciudat, dar... asta sunt eu. 

          Singura încercare (atenție-încercare!!) pe care o am în program, este să îmi schimb modul de viață spre a-mi păstra sănătatea fizică și psihică. Puțin la mâncare, puțin la mișcare :)))) Voi încerca din nou să meditez, voi încerca să citesc mai mult și .... bineînțeles, voi încerca să călătoresc și în acest an, într-o țară în care nu am mai fost. Iată paradoxul... dacă pentru a scăpa de datorii nu aș renunța la timpul liber, pentru călătorii... altfel stă situația :))) Am nevoie să îmi fac amintiri frumoase, acum. În jurul meu se spune ca ”voi călători când voi fi la pensie”. Nu. Nu lăsa pe mâine ce poți face azi! La pensie, chiar dacă ai banii necesari, scârțâi și te dor toate cele. Te bucuri dacă te miști până la aprozar. Crezi că mai reziști unei călătorii?

             Am tot văzut planuri de genul ”anul ăsta renunț la fumat”  -eu nu am fumat de zece zile și nu era în plan. Nu spun că o să las țigările de tot, pentru că îmi place să fumez. Spun că o să fac pauze. Cât de lungi și cât de dese... voi vedea. Sau plan de genul ”anul ăsta redecorez casa”. Eu de vreo doi ani ar trebui să dau cu o vopsea prin casă dar... mi-e o silă de deranjul aferent... I-o veni rândul, la un moment dat. Am eu o idee de genul să-mi iau nepoții și să plec cu ei în vacanță, timp în care fratele meu se ocupă de vopsit :)))

          Nu vreau nici să-mi deschid vreo afacere (tot pentru că mi-ar ocupa tot timpul), nu vreau nici să avansez în funcție, la serviciu (mai sus e directorul și e un lider, nu-i vreau locul)... deci, în afară de sănătate, nu vreau nimic.

        În schimb (să bată tobele. vă rog), mi-am ales cuvântul anului. Rectific... cuvintele anului, pentru că da, anul ăsta am două cuvinte. Știu că se obișnuiește doar cu un cuvânt, dar mă cunoașteți... sunt adepta lui ”și ce dacă” :))) Așadar și prin urmare, cuvintele anului sunt DISCIPLINĂ și ELEGANȚĂ. Disciplină a fost cuvântul anului 2019. L-am păstrat și în acest an pentru că, în 2019, chiar dacă am mai uitat de el, în restul timpului l-am simțit ca pe o motivație și mi-a prins bine. Am reușit să fac multe lucruri și fapte bune, la timp :), guvernată de acest cuvânt.

         Eleganță... e ceea ce vreau să aduc în viața mea, ușor ușor. Nu zic că acum nu am o doză de eleganță, doar că am cam ținut-o ascunsă pentru că fac notă discordantă în mediul meu. Acum, fiind  adepta lui ”și ce dacă” combinat cu ”așa, și?” nu văd de ce m-ar mai interesa nota discordantă. Oricum am fost toată viața cumva... diferită. Vreau ca eleganța să-mi guverneze anii următori și, când spun asta, nu mă refer doar la a fi îmbrăcată elegant, ci la eleganță în gândire, în gesturi, în vorbire, în obiceiuri. E ceea ce îmi doresc pentru mine, ca femeie. Nu știu dacă voi reuși, dar știu că voi încerca. Știu că vor fi perioade în care voi renunța, dar mă voi întoarce sigur la idee. Nu știu câți ani îmi va lua să aduc eleganța în viața mea, dar știu că e o investiție în mine și merit asta.

          Și ca să închei articolul până nu ajung să fie unul psihologic :))) vă invit să lăsați mesaj în comentarii, dacă v-ați făcut planuri ori ați ales cuvântul anului 2020 (sau nici una nici alta...).