Despre mine

Fotografia mea
jud. Arges, Romania
Sint o persoana cu simtul umorului dar realista si pragmatica. Accept minciunile "nevinovate" dar nu si pe cele care pot provoca durere cuiva. Sint o fire pacifista si pot fi un prieten loial.

vineri, 6 decembrie 2019

Recomandări de sărbătoare

          Mie îmi place foarte mult să văd recomandări cu și despre ce să faci în vacanța de Crăciun, la ce filme să te uiți, ce cărți să citești, ce jocuri să joci, etc., așa că m-am gândit că și vouă v-ar plăcea ceva recomandări din partea mea. Trebuie să recunosc că, în momentul în care am scris ”vacanță de Crăciun” mi-am dat seama cât de norocoasă sunt să am parte de așa ceva. Sunt oameni care nu își permit o vacanță în nici o perioadă a anului. :( Recomandările mele nu sunt doar pentru vacanță, ci pentru toată perioada asta de sărbătoare, pentru serile în care găsiți un timp pentru voi, chiar dacă sunteți singur/ă sau cu familia. 
       Am iubit sau am urât Crăciunul (în funcție de dificilele perioade ale vieții) dar întotdeauna am împodobit brad, am aranjat cumva casa și mi-a plăcut să ascult colinde, atât românești, cât și internaționale. Cu timpul, au venit în ”echipă” filmele, cărțile, ciocolata caldă, ceaiurile aromate și... floricelele de porumb :)
       Așadar, faceți un găvan (cum spunea bunica) de floricele (popcorn -în stilul contemporan), un ceai și dați drumul la un film. Iată trei sugestii:
-Holiday Rush-

-The Knight Before Christmas-


-Holiday in the Wild-

         Faceți mâncare, curățenie, împachetați rufe sau dați cu lavabilă ?😛 Ascultați muzică. 




         Aveți totul pus la punct dar nu vreți nici film și nici muzică? Luați o ciocolată caldă, o pătură moale și cocoloșiți-vă într-un fotoliu, în compania unei cărți. Vă sfătuiesc să vă alegeți cărți de dragoste, ușoare, din cele ale căror subiecte se termină cu bine. Pentru moralul vostru, e bine când totul se termină cu bine.
      Și încă ceva. În toată această perioadă, mulțumiți lui Dumnezeu, Universului, Providenței sau cui vreți voi, pentru tot ce aveți. Dacă aveți familie mare, mulțumiți pentru ea, dacă nu, mulțumiți pentru singurătate. Are și ea rostul ei, și, de prea multe ori, ajungem să ne-o dorim. Dacă aveți copii, mulțumiți pentru ei, dacă nu, mulțumiți pentru timpul pe care îl aveți să vă descoperiți pe voi.  Dacă mai aveți părinții, mulțumiți pentru ei, dacă nu, mulțumiți pentru timpul petrecut cu ei. Mulțumiți pentru casă, pentru masă, pentru bucate, mulțumiți pentru ce vreți voi, dar făceți-o în fiecare zi. Veți ajunge la finalul acestei perioade de sărbătoare să aveți sufletul plin de mulțumire și liniște. 
         Acestea fiind zise, mă adun din sfera sentimentală și vă invit să îmi faceți și voi recomandări. Lăsați mesaj în comentarii!

2 comentarii:

cristina spunea...

M-ai uns pe suflet cu postarea asta. Se vede ca te-ai gandit la detaliile recomandarilor si pe cateva o sa le pun si eu in practica, adica pe cele cu multumirile.

CCristinaC spunea...

Partea cu mulțumirile e din propria-mi experiență. Îmi dau o stare de bine și pare că atrag energii pozitive.
Încearcă și sa-mi zici! Pupici!