Despre mine

Fotografia mea
jud. Arges, Romania
Sint o persoana cu simtul umorului dar realista si pragmatica. Accept minciunile "nevinovate" dar nu si pe cele care pot provoca durere cuiva. Sint o fire pacifista si pot fi un prieten loial.

duminică, 1 decembrie 2019

Calendar advent (1)

        Până în urmă cu ceva ani, nu am avut habar de calendarul advent, sau mai bine zis, știam că nu este un obicei românesc, așa că nu i-am dat prea multă importanță. Uneori, vârsta te face mai reticentă la noutăți, însă, urmărindu-le pe unele fete de pe youtube, am hotărât ca, în acest an, să îmi iau și eu un calendar advent și m-am oprit la cel cu produse pentru îngrijirea pielii, de la Douglas. L-am comandat pe site-ul lor în data de 15 noiembrie, gândindu-mă că este timp să ajungă la mine. La o săptămână, neprimind coletul, am sunat la ei, pe un număr găsit pe pagina lor de facebook, pentru că pe site nu există nici un număr de telefon. Bineînțeles că nu mi-a răspuns nimeni. Am trimis e-mail, am încercat să îi contactez pe messenger... nimic. Nici un răspuns. După alte câteva zile, am reușit să prind pe cineva la telefon, care mi-a spus că livrarea durează între 4 si 10 zile lucrătoare. OK! Mi-am făcut calculele și am considerat că, și dacă ajunge undeva pe 2, 3 decembrie, tot e bine. La vreo doua zile după discuție, m-au sunat să îmi spună că nu îl mai au pe stoc și că, la data când am făcut comanda și am plătit online, site-ul lor nu era actualizat. Bineînțeles că m-am supărat și am rămas cu un gust amar, în ceea ce privește profesionalismul celor de la Douglas. Aș fi preferat să îmi spună în timp util, să îmi pot comanda un alt calendar. 
       Drept urmare, m-am hotărât să îmi cumpăr, în toată această perioadă (1-24 decembrie) produse pe care mi le doresc, de care am sau nu nevoie, dar care sigur îmi vor aduce plăcere. Până la urmă, dacă vreau să încerc anumite produse, mi le pot cumpăra, mostre, mărime travel sau full size. Singurul neajuns, este surpriza care venea cu deschiderea calendarului, în fiecare zi, dar, ținând cont că atunci când cumperi calendarul, cam știi ce conține, nu pot spune că ar fi fost o mare surpriză. Oricum, factorul surpriză îl completez cu calendarul advent de la DM Bio, cu ceaiuri. :)


          Prin urmare, până la Crăciun, în fiecare duminică, voi face un articol cu șapte fotografii cu unul-două produse și un pliculeț de ceai, pentru fiecare zi a săptămânii. Vă voi arăta ce mi-am cumpărat și de ce. 
       Astfel, pentru azi, avem pliculețul de ceai (cu ovăz verde, mentă, flori de soc, flori de portocal, măr, mur, frunze de păpădie și flori de tei) și două lumânări cumpărate din Lidl. Una cu miros de mere și scorțișoară și una cu cireșe și scorțișoară. Știu că ar fi trebuit să ard doar una, mai mare, dar nu m-am putut hotărâ între arome. Aceste lumănârici vor arde în fiecare seară, de azi până pe 24. Dacă nu îmi ajung, voi mai cumpăra. :) Pe cea cu măr și scorțișoară am avut-o și anul trecut și da, miroase și după aprindere. 
        Acestea fiind zise, ne recitim cu un alt articol despre calendarul advent, duminica viitoare. Până atunci, lăsați și voi mesaj în comentarii, dacă v-ați luat un calendar advent și ce fel de calendar și nu uitați să mai treceți pe aici și pentru alte articole. Săptămână frumoasă să aveți!

4 comentarii:

O femeie spunea...

si noi facem, imi place ideea!

CCristinaC spunea...

Ma bucur! Calde îmbrățișări!

@irina_sweet_home spunea...

vai, dar cum de am ratat calendarul asta cu ceaiuri?vreau si eu!ma duc maine sa caut :))

CCristinaC spunea...

Caută-l negreșit, Irina! Ceaiurile sunt delicioase!! Îl găsești în zona cu produse Bio.