Despre mine

Fotografia mea
jud. Arges, Romania
Sint o persoana cu simtul umorului dar realista si pragmatica. Accept minciunile "nevinovate" dar nu si pe cele care pot provoca durere cuiva. Sint o fire pacifista si pot fi un prieten loial.

marți, 19 noiembrie 2019

Din nou despre Persil discs 4 in 1

          Am promis că revin cu informații despre cum și în ce fel curăță noul detergent  Persil discs 4 in 1, după ce ajunge domnul B acasă, cu hainele de serviciu. Se știe ca bărbații, atunci când au de îngrijit, de "bibilit", de reparat mașina, nu mai țin mare cont de hainele cu care sunt îmbrăcați. Importantă e mașina, așa că, nu de puține ori ajung la spălat haine cu tot felul de pete, care mai de care mai ciudate. Ei bine, într-o așa situație eu am folosit capsulele de la Persil 4 în 1 și am scăpat de problema petelor. Recunosc ca am avut ceva emoții până a terminat mașina de spălat (urăsc sa fiu nevoită  să mai bag hainele la o tură pentru că nu s-au spălat bine din prima) dar la final, hainele erau curate, culorile la locul lor și mirosea discret a curat. Apropo de miros, apreciez faptul că Persil discs 4 în 1 nu iți mută nasul din cauza mirosului, eu având o rinită de toată mândrețea, mirosurile puternice fiindu-mi greu de suportat.
          Tot la capitolul "scos pete" zic să vă mai povestesc cum, eu, cu mintea mea creață, am reușit să folosesc un prosop alb, după ce mi-am spălat părul după vopsire. Știți și voi cum se face prosopul. Ei bine, după prima spălare cu Persil discs 4 in 1 nu a mai rămas nimic. Părea că prosopul nici nu a atins părul meu. M-am bucurat că nu a trebuit să îl las în înălbitor.


          O altă problemă rezolvată au fost prosoapele și lavetele de bucătărie, căci da, le prefer. Aveam unele drăguțe dar cam pătate  de grăsime și cu un iz nu tocmai plăcut. Nu ma înduram să le arunc, dar cel mai probabil asta ar fi urmat. Le-am mai dat o șansă cu Persil discs 4 in 1 si... da... le pot folosi din nou. Au dispărut pete, a dispărut mirosul ciudat.


          Încă o calitate pe care o apreciez la Persil discs 4 in 1, e faptul că nu amestecă culorile, dând chiar strălucire rufelor, nu rămân urme ca la detergentul pudră, capsula se dizolvă în totalitate, dozarea fiind suficientă pentru mașina mea de 5 kg rufe, împiedicând astfel risipa. 


          Una peste alta, eu sunt mulțumită de Persil discs 4 in 1 și îl voi folosi în continuare. Voi nu trebuie să mă credeți pe mine. Puneți detergentul la încercare și fiți atente la cât de bine îndeplinește (sau nu) condițiile voastre de spălare a rufelor. Doar așa veți ști dacă Persil discs 4 in 1 poate fi ajutorul vostru.
Dacă l-ați folosit, dacă v-a mulțumit sau nu, lăsați mesaj în comentarii.

2 comentarii:

Anonim spunea...

O SA INCERC SI EU .M- AI CONVINS !
RODICA

CCristinaC spunea...

Rodica, sa il folosesti cu drag si spor!