Despre mine

Fotografia mea
jud. Arges, Romania
Sint o persoana cu simtul umorului dar realista si pragmatica. Accept minciunile "nevinovate" dar nu si pe cele care pot provoca durere cuiva. Sint o fire pacifista si pot fi un prieten loial.

duminică, 29 septembrie 2019

Vacanță în Bulgaria

         La două săptămâni după venirea din Macedonia, am plecat din nou la mare, în Bulgaria, la Nisipurile de Aur. Da, știu că am fost și anul trecut acolo, dar, am vrut pe drumuri oarecum bătătorite. Recunosc că mi-aș fi dorit o săptămână la munte sau în Delta Dunării, dar am promis nepoților (copii fratelui meu) că-i duc la mare și m-am ținut de cuvânt. Partea haioasă este faptul că nici eu și nici partenerul de viață nu am crescut copii, dar acum plecam cu doi deodată. Partea norocoasă e ca nepoții au 13 ani, respectiv 7 ani, deci am avut cu cine ne înțelege... relativ :)))
          Am plecat luni dimineața, preferând sa mergem prin Vama Veche, având în plan să le arătăm copiilor marea, întâi la noi. Ne-am oprit pe faleză la Constanța, unde copii au fost uimiți de mărimea mării :)) și de cât de urât și jupuit este vestitul Cazinou din Constanța. Am mai văzut statuia lui Mihai Eminescu, Farul Genovez, Comandamentul Marinei (care i-a amuțit, la propriu, pe copii) și multe vapoare (care au adus o mulțime de întrebări)



          După un drum destul de lung (pentru copii) dar cu câteva popasuri pentru gustări și apă, am ajuns la Nisipurile de Aur, la Apart Hotel Golden Line. Am ales aceasta locație pentru că are apartamente și avea o ofertă bună pentru all inclusive. Problema este că, așa cum am găsit eu oferta, au găsit-o și alți români, mulți români... unii civilizați, alții deloc... ziceai că s-a mutat Mamaia de la Constanța la Nisipurile de Aur. Liniștea pe care o caut în vacanțe nu am găsit-o deloc, acum. 
         Hotelul a fost curat, lenjerii și prosoape schimbate, aspirat, ridicat gunoiul zilnic, apartamentul dotat cu aer condiționat în fiecare camera, seif, ditamai frigiderul, dacă aveai chef de gătit, oale, cratițe, farfurii, pahare, căni, etc. toate curate și în bună stare. Piscina avea mozaicul întreg, apa limpede, curată și la aceeași temperatură, continuu. Mâncarea a fost foarte bună, diversificată și multă, dar restaurantul prea mic pentru capacitatea de cazare. Se mânca în ture, lucru care nu mi-a plăcut. Nu mă simțeam bine să știu că altcineva abia așteaptă să mă ridic de la masă, mai ales că îl aveam pe cel mic, care se începea să mănânce înaintea tuturor și termina la 15 minute după ce am terminat toți :))) 
          La capitolul mâncare, copii mi-au pus capac. Le-am interzis să mănânce cereale cu lapte, pentru că asta e baza la ei, acasă. Am vrut să încerce și altceva. În plus, din a treia zi, nu i-am mai lăsat să-și aleagă mâncarea, pentru că nu au avut prânz sau cină fără cartofi prăjiți cu ceva carne prăjită. Când a aflat ta-su că cel mare a mâncat printre altele cașcaval, salată de vinete, orez, salată de varză și pește la cuptor, și-a făcut cruce. Acasă, copilul refuza așa ceva. Eu l-am mai învățat, în urmă cu ceva ani, să mănânce mai multe, dar ai lui au ”pus botul” că nu-i priește copilului și vomită, așa că nu au insistat. La mine nu merge. Știe că știu că își induce voma, așa că nu mai încearcă. :)))  Cel mic, în schimb, ca formă de protest, a lungit și mai mult timpul de masă, la modul în care mesteca o bucată până își mesteca limba, probabil. Am numărat până la 50, apoi am renunțat. Mi-am scos cartea din geantă și am citit, așteptând să termine. Și în ultima zi, tot așa ne-a făcut, sperând că cedăm, dat fiind că mai așteptau și alții să mănânce. Nu am cedat. Am numărat de la 1 la 100 și invers, în română și engleză și am așteptat...
          Bălăceala în mare sau în piscină, a fost la ordinea zilei. La plajă am preferat zona privată, chiar dacă pentru o zi, toți patru, am, plătit 72 de leva. Patru șezlonguri, două mese și două umbrele. Seara aveam nelipsita plimbare pe malul mării, prin nisip, și ne întorceam pe faleză, printre comercianți. Trebuie să recunosc că, la capitolul ”cerut în magazine”, frate-meu i-a crescut bine. Nu cer copii nimic,  ba chiar i-am îmboldit eu să le iau câte ceva. 
          De asemena, ne-am trezit pentru răsărit și pentru aerul de dimineață. 


          Le-am propus, la un moment dat, să mergem prin împrejurimi, să vedem ceva ruine, castele, muzee... n-a fost chip să renunțe la bălăceală. I-am înțeles. Era prima lor vacanță la mare. 
           Bineînțeles că nu au lipsit întrebările de genul ”Cât de lată e marea”, ”Cât de lungă e marea”, ”Cât de adâncă e marea”, ”Câți pești sunt în mare”, ”De ce nu sunt toate vapoarele la fel”, ”Cât de mare e o balenă”, ”Sunt balene în Marea Neagră? Dar rechini?”. Dacă la toate m-a ajutat ”taica Google”, la ”Cine a inventat marea” am clacat și am spus ”Inventatorul” :)))
          Una peste alta,a fost o vacanță plăcută, chiar dacă mie îmi venea să plec joi :)) E știut... nu am stare într-un singur loc. 
          Ca informații suplimentare, mare grijă unde lăsați mașina, în stațiune. Am văzut trei mașini (cu numere de România, bineînțeles) ridicate de pe stradă, nefiind parcate unde trebuie. E drept ca erau ditamai indicatoarele care te anunțau ca se ridică mașinile. Noi, nemaiavând loc la hotel, am fost îndrumați către o parcare privată, păzită, având camere video, și unde, după ora 21 nu mai intra și nu mai ieșea nici o mașină. Aici am plătit 12 leva /zi față de 15 leva/ zi, cât ar fi trebuit să plătim la hotel. Deci, tot răul spre bine. 
          Alta informație, de care trebuie să țineți cont, dacă plecați cu copii care nu sunt ai voștri, e că, pe lângă declarația părinților că sunt de acord să meargă minorii cu voi, dată la notariat, mai aveți nevoie de cazierul judiciar. Nu vă bazați pe ”merge și fără”, că nu merge. Nouă ne-au luat toate actele și ne-au tras pe dreapta vreo 10 minute, pentru verificări. Vameșii chiar își fac treaba și nu e cazul să riscați să vă întoarceți din cauza unei hârtii. 
          De întors, ne-am întors pe același drum și m-am bucurat foarte tare când am intrat în România și am scăpat de priveliștea tristă a unor case gri, cum sunt majoritatea, în Bulgaria.  
           Pentru anul viitor, avem în vedere încă o vacanță cu copii. Trecând peste toate, bucuria din ochii lor nu poate fi egalata cu nimic.  
           Săptămână frumoasă să aveți și poate îmi răspundeți și mie :Cine a inventat marea? :))))

Niciun comentariu: