Despre mine

Fotografia mea
jud. Arges, Romania
Sint o persoana cu simtul umorului dar realista si pragmatica. Accept minciunile "nevinovate" dar nu si pe cele care pot provoca durere cuiva. Sint o fire pacifista si pot fi un prieten loial.

miercuri, 29 ianuarie 2014

Iarna la bloc

          Nu-i așa că vă așteptați să mă bucur că nu ajunge zăpada la etaj? Ei bine, da, ma bucur. Nu de alta da' așa pute munca la oraș... ceva ce n-ați văzut. Trăsnește, nu alta. Să dezvolt, zic.
          Duminica trecută, pen' că venea ziua de luni :) și trebuia să plecăm la munci, a coborât al meu soț de a deszăpezit mașina și locul de parcare pe o suprafață mai mare, că asa a fost el învățat, să facă lucrul cu simt de răspundere. Băiat de la țară :)) 
          Pentru că blocul nostru are la parter spații comerciale, iar intrarea în casa scării este fix intre doua spații și riscam să avem un nămete mare la intrare, a hotărât dragul meu soț că e cazul să facă ceva muncă voluntară și să curețe zăpada de pe scările de la intrare și de pe trotuar. Vă spun că e muncă, nu glumă, suprafața fiind generoasă. Si așa frumos era când te uitai în dreapta și era trotuarul curățat să poți merge fără prea mare grijă... dar era cumplit în partea stângă, unde proprietarul covrigăriei făcuse pârtie doar în fața gemulețului de vânzare și la ușa de intrare a angajatelor. Restul trotuarului era probabil, răspunderea soțului meu, ca tot are spirit civic. Am avut o mare surpriză când am văzut câta perimetrul a curățat, dar mai târziu, mi-am dat seama că domnul este mare patron de covrigărie și nu se pretează la curățat zăpada. Mă mir că nu le-a lăsat pe angajate, să facă asta, luni dimineața, că doar e un domn :))))
          Să revin la soțul meu și "deszăpezeala" de trotuar. In timp ce muncea el de zor, a avut grijă un vecin de la etajul patru, cunoscut ca rău platnic dar cu simt de proprietar ceva ieșit din comun, să-i strige: "Las-o vecine că se pune alta!" Nu zău? Ete ce descoperire. Si când s-o face de doi metri ieși tu să cureți? Dacă fiică-ta sau muierea alunecă și-și rupe cevașilea ce faci? Nu m-am nimerit să fiu de față la o asemenea strigătură, că nici apa Dunării nu-l spăla pe prostovan. Păi după ce că nu dai o mană de ajutor, mai dai și sfaturi? Eu am coborât după întâmplare, să-mi susțin moral consortul, că nu m-ar fi lăsat el pe mine să dau la lopată. :) 
          Ei, și de când am coborât, au trecut vecini pe lângă noi, ne-am salutat, am vorbit de una și de alta, l-am discutat pe stăpânul de la covrigărie, căruia, din cauza de zgomot, ii spun eu când i se deplasează malaxorul de pe suport :), am bârfit autoritățile care nu au trimis un plug intre blocuri, dar... nici unul nu s-a oferit să-l ajute pe-al meu soț.  Ce surpriză, nu-i așa? Ba, mai mult, un vecin a stat la discuții, așteptând să termine soțul meu de "făcut trotuarul" pen' că voia și el lopata să-și deszăpezească mașina. :)))  Gospodar de la oraș, ce să zic...
           Da' nuuuu, că nici cu mine nu i-a mers. L-am lăsat cu ochii în soarele inexistent :))) După ce a terminat al meu soț, l-am luat la brațetă, am prins lopata zdravăn (să nu aibă vecinul vreo idee) și, târând-o după mine, ne-am îndreptat către biroul unde îmi desfășor activitatea, ca și aici era zăpadă de îndepărtat și nu aveam chef ca, luni dimineața, îmbrăcată ca o doamnă :) să dau la lopată. Mișto imaginea, nu? :)))
          Si uite așa pățirăm noi în marea zi a deszăpezitului voluntar. E drept că, în timp ce unii îl considerau fraier, mama și alte babe, pardon, doamne venerabile vecine sau vizitatoare, l-au lăudat pe-al meu soț, pentru inițiativă. De unde știau? Păi de mama, că zău așa, mai are cineva ginere ca al ei? :)))
           Da' uite că se făcu miercuri și veni iarna iar (sâc) și se făcu zăpadă peste tot. Nu la fel de mare, dar la fel de periculoasă. Mai ales cea de pe scări. Cine o îndepărtează? Nimeni. Dap, așa cum ați auzit, Domnul Nimeni curață zăpada. Al meu soț nu mai poate pen' că pleacă pe întuneric și vine pe întuneric. Restul vecinilor se consideră sinistrați și așteaptă să vină armata, probabil. Însă, dacă mai au un pic de răbdare, o sa aibă al meu soț zi liberă, taman duminică, și ii scoate el de sub nămeții de 30-40 de centimetrii. Nu de alta, dar lui nu-i pute munca și nici nu-i este rușine să fie văzut cu mâna pe lopată, la muncă în folosul comunității.
          Există totuși, și o parte bună, în toată povestea asta. Nu i-a mai ocupat nimeni locul de parcare pe care l-a deszăpezit. Ar fi fost chiar culmea, mai ales ca am dovezi. Iaca:

4 comentarii:

Anonim spunea...

Am ras ca de obicei dar nu-i de ras, chiar asa e, nu se-nghesuie nimeni sa dea cu lopata si la noi devine efectiv imposibil sa mai mergi. Fiu-meu a dat ceva seara, cand a ajuns acasa, dar e prea putin. Iar acum o sa inghete asa. Iti dai seama.

CCristinaC spunea...

Maria, din pacate, nu mai avem cultul voluntariatului, ca pe vremuri. Nu avem nici simtul de gospodar ca deh, traiul la bloc nu inseamna trai in gospodarie, dar nu mai exista nici bunul simt. Am inteles ca multi vecini asteapta sa vina cei de la spatii verzi numa' ca astia au treaba sa deszapezeasca primarul, viceprimarul, secretarul, juristul, etc., ca oameni cu gospodarii sunt si ei. :)))

Anonim spunea...

Mai sunt putini oameni cu bunul simt la purtator...majoritatea isi uita bunul simt in borcan , la murat sau , mai grav , au epuizat stocul si au uitat sa il reinnoiasca.
Bravo sotului tau!
Si eu as fi facut urat intr-un asemenea caz...din pacate nu este cazul , la noi nu a fost asemenea zapada , in plus colegul meu de apartament a epuizat stocul .

CCristinaC spunea...

Hai mai Ana, asa iti lauzi colegul de apartament? :))) Ce ti-a facut de esti suparata pe el?