Despre mine

Fotografia mea
jud. Arges, Romania
Sint o persoana cu simtul umorului dar realista si pragmatica. Accept minciunile "nevinovate" dar nu si pe cele care pot provoca durere cuiva. Sint o fire pacifista si pot fi un prieten loial.

marți, 31 decembrie 2013

La multi ani!

          Se schimbă anul. Alte dorințe, alte vise, alte planuri. Vă doresc să aveți un an 2014 cu sănătate, liniște sufletească, cu putere și locuri de muncă, cu veselie, cu mulțumire și cu fericire mare din lucruri mărunte! Vă doresc să reușiți să vă îndepliniți toate dorințele, să iubiți și să fiți iubiți!
LA MULTI ANI!

marți, 24 decembrie 2013

Crăciun fericit!

          Să aveți parte de un Crăciun liniștit și fericit alături de cei dragi! Nașterea lui Isus să vă aducă bucurie în casă, pace și echilibru! Sărbători cu bine!

luni, 23 decembrie 2013

Moda si muzica :)

          Nu vă închipuiți că mă cred Iulia Albu să critic felul de a se îmbrăca al cuiva, da' printre rețete de haleală, modele de pături croșetate  și nu mai știu ce am tot căutat pe net, am găsit câteva idei de rochii și pentru noi, astea X(etc.)L.  Poate aveți nevoie pentru Revelion sau adaptați pentru o ținută de zi. Eu am deja o idee.
            Si o melodie în ton cu perioada prin care trecem :)
          Să aveți spor la pregătiri! Eu sigur o să am că's în vacanță :)

marți, 17 decembrie 2013

Intinzi coarda? O tăiem.

          Vouă vi se întâmplă să fiți împunși în spate la casă, la magazin? Dacă da, cum reacționați?  Mie mi s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni, de două ori în aceeași săptămână :)))
         Prima dată, eram singură la cumpărături, și așteptam să termine cei din fața mea, la casă. Nu îmi place să-mi pun produsele pe masă, dacă cel de dinainte nu a terminat. Pare că-l iau pe om din urmă, și nu e frumos. Ei bine, pe când stăteam eu liniștită, la coadă, simt că îmi dă cineva ghionturi în zona lombară. Mă întorc, văd o tipă, nu recunosc, mă mut doi centimetri mai în față. Iar ma înghiontește, eu mă mut, ea insistă. Pentru că dacă ma mai mutam puțin, urma să mă urc peste doamna din fața mea, mă întorc la inghiontitoare și o întreb: "Ești cumva pe invers?" Ea:"Ce vorbă e asta, am bărbat și copii acasă!" Eu:"Pai, draguță, la cât și pe unde mă înghiontești, pare ca te dai la mine". A mai îndrugat ceva, în hohotele de râs ale asistenței, dar nu mai știu ce a zis, că-mi venise rândul la casă.
          A doua oară, sâmbăta, de Sf. Andrei, am trecut pe la un magazin să luăm pungi de cadouri și alte alea, și ne-am postat la casă. Cum, la români, de sărbători e omor la cumpărături, inevitabil, coadă la casă. Il las pe soț înainte că era coșul (și banii) la el, eu în urma lui. Face cumva o duduie care avea o vopsea de păr în mână, și se bagă intre noi doi. Mi s-a părut mie că e grăbită, da' nu mă cobor să-i fac educație. Numa' ca duduia se apucă și-mi înghiontește soțul. La început el a crezut că sunt eu. Asa zice el :))) Noi ne mai hlizim pe la cozi și ne înghiontim :))) dar acum nu eram eu în spatele lui. S-a întors și a realizat că nu-s mâinile mele. :))) Tipa continua să-l "împungă". El iar s-a întors, dar nu i-a zis nimic. Atunci am zis eu:"Scuzați-mă, sunt cu dumnealui. Dați-mi voie să-l înghiontesc eu." Si, cu un singur gest,  am trecut-o pe tipă în spatele meu. Nici nu a deschis gura, dar până ne-am luat noi catrafusele de la casă, ea a plătit și a ieșit ca vântul.
          Ce-or fi zis astea două în gândul lor, e problema lor. Pe la noi, în provincie, se întinde coarda, dar se și găsește cineva să ți-o taie. La voi cum e? Vă descurcați cu așa întâmplări?

duminică, 15 decembrie 2013

Duminică

           Într-o duminică de primăvară în miez de iarnă :) vă invit la un capucino cald, la clementine și la macarons.
          O duminică frumoasă să aveți și o săptămână cu spor la pregătirile de Crăciun!

joi, 12 decembrie 2013

O păpușă

          A circulat pe facebook următoarea fotografie
          Nu-i așa că e superbă copilița? Minute în șir nu mi-am putut lua ochii de la ea. Are ceva ce pentru mine înseamnă bunătatea și inocența lumii întregi. Acel ceva plecat din sufletele noastre de oameni mari, acel ceva fără de care ne transformăm în "bestiile" care putem fi uneori. Uitându-mă la fețișoara asta, simt cum mă încearcă sentimente de dragoste, sentimente materne. Deși niciodată nu am considerat că aș putea fi o mama bună, simt că aș vrea să strâng fetița asta în brate, s-o feresc de tot răul ce va să vina asupra ei. 
          Pe de altă parte, ma apucă damblaua aia mare (am și una mai mică) atunci când mă gândesc că, pe minunea asta o așteaptă o viața plină de greutăți și îmi vine să strig : "Măi mamă de minune mică, unde ți-a fost mintea când ai adus pe lume suflețelul ăsta? In ce lume idioată și plina de răutate arunci un așa copil?" Bine, asta presupunând ca mumă-sa nu știe ce e aia abstinență, că dacă a fost forțată/violată, e altă poveste. Din păcate păpușa asta, peste ani, va fi probabil o nevastă semianalfabetă, care cară apă de la km depărtare cu o droaie de copii pe lângă ea. Va fi șters chipul acesta de înger.
          Si iarăși simt tristețea de a nu putea schimba lumea asta într-una mai bună, pentru copii de acum și pentru cei ce vor veni.  O lume în care ierarhia să fie doar Dumnezeu și oamenii, o lume în care banii să nu existe, o lume în care Natura să fie mama și Dumnezeu tatăl.

miercuri, 11 decembrie 2013

E vremea colindelor

          Pentru ca am cautat si am gasit pe youtube colinde romanesti, care mi-au umplut sufletul de liniste si bucurie, m-am gindit sa impart clipul cu voi

duminică, 8 decembrie 2013

Prima injectie

          Nu, nu vorbesc despre prima injecție care mi s-a făcut mie, ci despre prima injecție pe care am făcut-o eu cuiva. Cobaiul a fost soțul meu și amanta lui, colica renală. Marți seara, că durerea a venit doar seara (era prea frig să umble lelea, noaptea) m-a anunțat al meu soț că mai ia o jumătate de no-spa și, dacă nu ii trece ii fac un calmant injectabil. Dacă până atunci fusesem "Mama zmeilor", când m-am văzut pusă în situația de a face injecția, m-a luat leșinul. Teoretic, asa cum am mai spus, știam, practic... eram zero. Am revăzut în minte pașii, numai că ma loveam de frica de a nu reuși să înfig acul în mușchi. Ce credeți că am făcut? Am pus mâna pe un ac de cusut și... am înțepat o portocală până am omorât-o :))) In final am mâncat-o că mirosea al naibii de bine :))) In ea intra bine acul, părea că am talent nativ la înfipt ace :)))) Si taman când savuram eu portocala, sperând că a uitat durerea de soțul meu și el de ideea de a-i face eu injecția, se deschide ușa bucătăriei și apare "El" Făt Frumos al meu, ținându-se cu mâna de sale, cu nădragii de pijama băgați în șosete, cu puținul păr de-l mai are, în toate direcțiile, de ziceai că e o proiecție din viitor, când o sa aibă vreo 80 de ani :))) Dacă nu aș fi știut că din cauza durerii arată așa, cred ca m-as fi tăvălit pe jos în hohote de râs. Când mi-a zis "hai sa-mi faci injecția" mi-au înghețat și gândurile.
          Am luat seringa și fiola și am pornit spre dormitor. Am luat sticla cu spirt și... cauta vata. N-am găsit și am folosit discuri demachiante. Mi-am spălat mâinile de ziceai că mă pregătesc de operație pe cord. :))) Mai aveam să-mi pun mănuși chirurgicale.  Cu un disc îmbibat cu alcool am desfăcut fiola, am tras serul, am scos aerul și ... cu seringa în mâna stângă, am făcut o cruce mare către icoană. Doamne ajută! Am șters șoldul cu spirt, am bătut puțin și... am înfipt acul. Când am văzut că a intrat acul am zis "Saru' mâna Doamne". Am aspirat puțin, nu s-a întors sânge în seringă și... ia de împinge Cristino la 5ml de ser, că nu puteau să facă și producătorii fiolele mai mici. Am împins ușor, numai că al meu soț, a început să-mi zică că-l doare. Si dacă-l doare eu ce să fac? Să scot acul sau să continui? Știam din proprie experiență ca piafenul doare (la fel ca algocalminul) și cum acest calmant avea aceeași substanță activă ca piafenul, i-am zis "Ori te fac bine, ori te internez la urgență". Nu știu cât a durat, dar mie mi s-a părut o veșnicie. El zice că nu. :))) Ce să zică și el, că poate mai are nevoie :))) Bine, i-a zis mamei că nu am mâna grea. :)
          Când am tras acul, a ieșit o picătură de sânge și m-am speriat puțin, dar mi-am dat seama că e normal. Îmi era teamă și să nu-i înțep vreo venă, deși cu calmantul ăsta nu era o problemă. Citisem în prospect că se face și intravenos.
         După ce am terminat și am strâns resturile de pe noptieră... m-am așezat pe pat. Nu mă mai țineau "telescoapele". Mi se înmuiaseră și picioarele da' și mâinile. Asa sunt eu. Reacționez dur și la obiect, în situații de criza, după care, când depășesc momentul, ma ia cu leșin. :)))
          Așadar, am făcut-o și p'asta. :))) Cert este că, deși s-a mai văietat două zile că-l doare urma de injecție, soțului meu nu i-a mai revenit durerea de rinichi. I-am arătat cine-i șeful, nu? :))) Acum este tot sub tratament, săptămâna următoare urmând să meargă la ecograf.
           In rest, am muncit săptămâna trecută de mi-au sărit capacele, da' mai am doua săptămâni și intru în vacantă. Am început să ascult colinde și cântece de sezon, mă uit la filme cu tematica -Crăciun, mă gândesc ca duminica viitoare să împodobesc bradul și visez la biscuiți cu unt, făcuți în casă.
           Vă urez să aveți o săptămână frumoasă și liniștită și să începeți să simțiți bucuria sărbătorilor care au început!

luni, 2 decembrie 2013

Cum ne-am petrecut 1 decembrie

         Ne-am petrecut 1 decembrie noi doi și colica renală care nu mai trecuse pe la noi de vreo șapte ani. S-a gândit să vina sâmbăta seara, pe la orele 23, ca la club. Deh, e prietena soțului meu, vine când vrea ea. Noi, învățați cu telefoane prealabile, nu am fost nepregătiți de așa musafiri. Pentru tratație am avut doar ceva nurofen, fiole și tablete de algocalmin. Nu obișnuim să ținem cine știe ce medicamente  în casă, asa că doamna colică renală nu s-a liniștit și nu ne-a lăsat pe niciunul să dormim. L-a plimbat pe soț din dormitor în baie, în bucătărie și înapoi în dormitor. Credeți că a fost de ajuns? Nuuuuuuuuu... A vrut plimbare și în dormitor. Din pat pe carpeta, apoi în pat, când la un cap, când la altul, când pe dreapta, când pe stânga, când fără pernă, când cu două perne, când drept, când cu genunchii în gură...
         Pe la doua noaptea, l-am rugat pe soț să mergem la ambulanță, că doar ieșim pe ușa blocului, facem zece pași și intrăm în curtea ambulanței. Nu a vrut, pe motiv că nu pot să-i facă nimic, că nu mai au voie. Păi sunăm la 112 ne înregistrăm și facem calmantul. Nup, n-a vrut. Am vrut să-i pun sticle cu apă caldă. Nici asta nu a vrut, pen' că i-a zis lui nu știu cine, că mai rău ii face. Bineînțeles că a uitat că și la spital i-au făcut la fel. Într-un final, pe la șapte dimineața, mi-a zis că nu se mai poate mișca. Nu știu cum au zburat cele 100 de kile ale mele din pat la șifonier, m-am îmbrăcat la chibrit, ca la armată, și am ieșit pe ușă. El mai mormăia că "unde te duci, lasă oamenii în pace". Eu, bineînțeles, draguță ca de obicei sub un car de nervi, i-am zis printre dinți:"Te găsesc toți dracii! Nu-ți permit să mori cu zile, lângă mine, pentru încăpățânarea ta. Sunt prea tânără ca să rămân văduvă!" Si am ieșit. Deh, sunt olteancă aprigă. :)) M-am oprit la ambulanță. Ii știu pe oameni și mă știu și ei, că suntem vecini de mulți ani. A trebuit să sun la 112, ca de aici  să transmită comanda  la  centrul de ambulanță, la ușa căruia eram eu.  Sincer, nu știu cit a durat toată aceasta convorbire/pregătire, dar mie mi s-a părut mult. Posibil să greșesc pentru ca eram agitata, dar, mai târziu am văzut ca domnul asistent (doctorul nu venise) avea un teanc de hârtii pe care recepționera (probabil) a trebuit sa le întocmească. Știu ca puteam sa aștept acasă, dar mi s-a părut de bun simț să merg la ei, să le spun ce și cum și să-i conduc la pacient.
          Si a venit domnul asistent cu geamantanul de medicamente. I-a luat tensiunea  și i-a făcut intramuscular  un cocteil de trei calmante, a completat hârtiile și a plecat la treaba lui. Nu a vrut soțul meu să-și ducă "amanta" la spital, pe motiv că își poate aplica tratamentul acasă. E drept că, tot din experiență, știm ca diferența constă în faptul că la spital i se puneau calmantele în perfuzie nu intramuscular. Ne-a zis omul că ar mai fi mers făcut nu știu ce calmant, dar, pentru că nu a sosit medicul, nu poate aplica el acest medicament. Mama mă-sii de treabă. Mori cu medicamentele în mană, pen' că ăla de știe ce să-ți facă, nu iți face din cauza unor protocoale tâmpite. Bine, asta cu protocoalele pleacă tot de la pacient, sau de la moda de a da medicul în judecata că te-a făcut bine. Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită, nu?
          Acum suntem pe tratament, vechiul tratament care l-a pus pe picioare pentru vreo șapte ani Mai are doar o ușoară jenă, dar încă nu cred că a eliminat calculul. E sub efectul no-spa tablete, care sunt cuprinse în tratament.  Știm, de la analizele trecute, că dumnealui e predispus genetic la făcut calculi renali și că trebuia adoptat un anumit mod de viată. Păi l-a adoptat o perioadă și a renunțat. Nu are voie băuturi acidulate, el e singurul din casă care bea cola și apa minerală/carbogazificată. Apa de la robinet (care e foarte bună, fiind extrasă din pământ, nu din râu) ii face rugină, cică. Nu are voie abuz de sare, el ar fi în stare să lingă drob, ca vaca. Nu vreți să știți ce discuții avem pe tema asta, eu nefiind o iubitoare de sare. A fost sfătuit să limiteze consumul de carne, el e după zicala "nici o masa fără carne". Un fel de mâncare trebuie să aibă carne, la masă. Știu că eu fac mâncarea și că ar trebui să mănânce ce gătesc eu, dar... soțul meu gătește carne și mă lasă pe mine cu spanacul :))
          Va închipuiți că m-am abținut și nu i-am reproșat că face cele de mai sus? Nuuuuu, că dacă nu-i zici la timp, degeaba zici când ii este bine. Știu eu ce am la ușa casei. :)))  Trebuie să înțeleagă că asta e realitatea și că oricând poate trece prin criza. In pana mea... asta înseamnă să fii predispus genetic. 
          Da' urmează să mă răzbun :))))))))) Dacă îl mai ia vreo mare durere, eu ii fac calmantul. N-am făcut în viața mea, o injecție cuiva, da' e cazul să învăț. Teoretic știu tot, cu practica sunt zero. Nu vă închipuiți că am învățat de pe net. Mi-a explicat cineva cu experiență și, dacă pițipoancele astea care cică termină o scoală de asistente la fără frecvență, pot face o injecție, eu de ce nu as putea? Bine, cred că soțului meu ii va trece  instantaneu, doar la gândul că va trebui să-i fac eu injecția :))))
          Si uite asa, am demarat în luna sărbătorilor cu probleme medicale, da'...las' pe mine (ca în reclamă) că până sâmbătă ori îl pun pe picioare, ori îl plantez la spart calculul renal cu laserul. :))) Oricum, trebuie să ajungă la un ecograf.
          Vouă vă doresc să aveți o luna decembrie cu sănătate, pace, liniște sufletească și pregătiri vesele pentru sărbători minunate!

duminică, 1 decembrie 2013

La mulți ani România!
 La mulți ani românilor cărora nu le este rușine ca sunt români!