Despre mine

Fotografia mea
jud. Arges, Romania
Sint o persoana cu simtul umorului dar realista si pragmatica. Accept minciunile "nevinovate" dar nu si pe cele care pot provoca durere cuiva. Sint o fire pacifista si pot fi un prieten loial.

sâmbătă, 21 septembrie 2013

Trece timpul..

          Iote că mai trecu o săptămână. Habar n-am pe unde. Știți voi cumva pe unde a trecut săptămâna asta? Pe lângă mine a trecut  sigur.
         Ce știu e că am făcut ore suplimentare la birou, vreo trei zile, am făcut compot de struguri roșii și dulceață de piersici roșii, dintr-alea de gradină. Am mai văzut o casă (pentru că nu am renunțat la ideea de a ne muta la curte), dar are mari probleme cu actele. Legat de acte, am reușit să terminăm succesiunea după bunica din partea mamei (e greu tare să le faci acte alor tăi) și ne-a ieșit, în final, schița cadastrală dezmembrată, pentru terenul de la socri. Sperăm ca, săptămâna viitoare să intrăm în proprietatea și posesia terenului pe care vom construi casa, în cazul în care nu găsim una gata.
          Am reușit să ducem la țară, la socrii, un câine de pe stradă, care, deocamdată, contrar convingerilor noastre și mărimii lui, este ținut în lanț. Nu ne place că facem asta, dar trebuie. Nu vrem ca, în încercarea de a ne cauta, să se întoarcă în oraș și să fie accidentat pe drum. In fiecare seară a mers soțul, i-a dat drumul prin curte, s-a jucat cu el și cu cățelușa pe care o mai avem la curte. Bineînțeles, cățelușa este sterilizată, că doar suntem stăpâni responsabili :) Urmează ca, în următoarele zile să ducem un alt câine de pe stradă, la o prietenă care tocmai s-a mutat la curte. Știu că doi câini nu înseamnă mult, dar poate e doar începutul. Imi voi întreba toți prietenii, toate cunoștințele și rudele, dacă vor un câine de pe stradă. Bineînțeles că voi fi foarte atenta unde duc animălutele.
          M-a pus nu știu cine :) să mă uit la un film pentru coafeze (zicere de la o doamnă doctor) respectiv la "Mica mireasă". De obicei, nu mă uit la filme la tv, pentru că-mi schimba programul zilnic, dar ăsta m-a prins. M-a prins și m-a îngrozit. Nu vă povestesc acțiunea, dar pot să vă spun că vreo doua personaje au trezit în mine păreri de rău că nu se mai fabrică "Verde de Paris" :))) dar au trezit și bucuria că m-am născut în România. :)))))
      Astăzi am profitat de timpul frumos, chiar dacă a fost când soare, când nor, și am făcut ceva cumpărături. Doar strictul necesar și un buchețel de flori că-mi era vaza goală și soțul plecat cu mașina la service :) Nu prea scump buchețelul, doar cinci lei pentru cinci garoafe. :) Îmi plac. După, am băut o cafea cu o prietenă pe care m-am oferit să o ajut să facă ceva curățenie la locul ei de muncă. Și-a cumpărat un aparat nou pentru meseria ei și trebuia puțin reamenajat și curățat spațiul. Nici nu am conștientizat când am reușit să terminăm. Mai o bârfă, mai o poveste...
          Mâine, duminică, ar fi în plan să mai vedem o casă, să ducem cățelul la prietena mea, să ne întâlnim cu fratele soțului pentru a face planul pentru acte la teren... Si de odihnit, când ne mai odihnim? Duminica viitoare, că tot trebuie să iau la colindat magazinele cu materiale de construcții și amenajări :)))))
O duminica plăcută și odihnitoare să aveți!

6 comentarii:

Ghindaa spunea...

Si eu asa da spre adoptie cei 7 pui ai catelei care a fatat recent dar aici sunt doar blocuri.Si la tara nu prea mai am rude.

CCristinaC spunea...

Fa-le poze si pune-i pe fecebook cu mesajul ca sunt de dat. Poate se gaseste macar un suflet sa ia un pui si tot e ceva. Succes!

Anonim spunea...

vai abia astept sa vad ziua sau mai bine zis postarea cu prima caramida!!! ma bucur ca ai reusit sa faci fericiti doi catelusi!!!! mirela

CCristinaC spunea...

Mirela, pina la prima caramida mai trece ceva vreme dar, cu voia lui Dumnezeu, vineri vom intra in proprietatea terenului. :)

Anonim spunea...

oauuu ce bine,e un inceput!!! eu locuiesc la casa de cind m-am nascut,niciodata nu am locuit la bloc,doar ca e foarte putin spatiu adica gradina ca ne-au luat comunisti din el !! dar avem o gradina de 2800mp la 10 km de unde locuim noi!!! o sa fie bine o sa vezi!!! nu se compara viata la casa cu cea de la bloc chiar daca e de munca,poate e mai costisitor iarna,dar e mult mai bine!!! mirela

@irina_sweet_home spunea...

ha, si eu ma uit la mica mireasa, dar il vad pe net, cand am timp, nu la tv