Despre mine

Fotografia mea
jud. Arges, Romania
Sint o persoana cu simtul umorului dar realista si pragmatica. Accept minciunile "nevinovate" dar nu si pe cele care pot provoca durere cuiva. Sint o fire pacifista si pot fi un prieten loial.

sâmbătă, 14 septembrie 2013

Să vorbim și despre câini

          Nu aș fi vrut să fac o așa postare, pentru că e netul plin de discuții pro și contra câini, însă m-a convins un concetățean. Genul de om care (pardon), stă pe ouă toată ziua, de (tot pardon) pute locul sub el, dar, de câte ori poate, împreună cu nevasta, rupe ușa la casa/restaurantul unde are loc vreo pomană. A avut proasta idee să se ia de soțul meu că dă de mâncare la câinii din fața blocului. Acum, să facem o scurtă explicație. Dacă un om e în stare să omoare un alt om pentru o bucată de pâine, cum credeți că face un animal înfometat sau însetat? Si dacă un om, să zicem sănătos, ar trebui să meargă la muncă să-și câștige pâinea zilnică, ce ar trebui să facă un câine care a ajuns pe stradă tot din cauza unui cretinoid cu două picioare? Pe el cine îl ia la muncă? Si dacă(logic) nu îl ia nimeni la muncă, cum să-și câștige pâinea? Simplu. Io dăm noi. Cel puțin, soțul meu și cu mine. Uite că-mi permit să hrănesc și o haită, două, de câini, tocmai ca să nu-i muște pe concetățenii mei fără pic de creier. 
          Să nu-mi veniți cu ideea că mai bine hrănesc un copil, ca nu ține. Unu - nu se face comparație intre un copil și un câine. Doi - nu vreau. Când o femeie aduce pe lume un copil e musai să-și asume responsabilitatea creșterii, întreținerii și mai ales educării lui. Nu face copilul în ideea că-l voi crește eu sau alții ca mine. Zău așa, că doar nu e cățea în călduri, fără discernământ. Bine,pentru unele femei se poate face comparația cu ușurință, dar astea ar trebui sterilizate ca pe cățele. Cert e că nu voi mai ajuta niciodată o familie sărmană, dacă nu vad că încearcă din răsputeri să supraviețuiască. In fine, ăsta e alt subiect. Si totuși, nu aveți idee câte șuturi, câte peturi în cap și bețe pe spinare își iau câinii din fata blocului, de la copii, cică, supravegheați de mame/mătuși/bunici/bone. Nu de puține ori am văzut mamele stând în grup mare, la bârfă și odraslele băteau câinii cu peturile. Măi lume, ajung să cred că au câinii mai multă minte, că fac săracii stânga-mprejur și lasă nebunii în pace. Nu vreți să vă spun ce namile sunt unii. Recunosc că eu cam încremenesc, pentru că știu că un câine, ca și omul, este impulsiv. Eu am fost muscată de un câine pe care îl iubeam și care mă iubea, dar pe care am făcut prostia să-l mângâi în timp ce dormea. S-a speriat și, pentru că mi-am ferit mâna, s-a înfipt în piciorul meu. Asa și? Nu am omorât câinele și nici nu am avut nevoie de psiholog. Mi-am dat seama că era greșeala mea, că doar d-aia am creier, să-l folosesc, să gândesc, înainte de a acționa cumva.
          Să revin. In orașul în care locuiesc, în trei ani s-au făcut patru campanii de sterilizare a cățelelelor. Știți ce puiuți draguți avem pe lângă ghenă? Vaaaiiii, o minunăție de căței. Zic minunăție că doar printr-o minune puteau femelele sterilizate să mai facă pui. Ei, dar uite că exista și o explicație. Puii nu sunt ai cățelelelor sterilizate. Sunt copii cățelelelor aduse de proprietarii de câini de curte și bineînțeles căței aduși direct de la curte. Vin cu ei în sac, duminica, la târgul săptămânal, golesc sacul de căței și îl umplu cu porumb. O prietenă de-a mamei l-a întrebat pe un individ de ce a adus cățelul în oraș. I-a zis că el n-are ce să-i dea să mănânce dar la noi trăiește boierește. Pai și unde mama dracului ai fost cretinule când a venit armata de medici să sterilizeze câinii cu sau fără stăpân? Au stat oamenii ăia cate două, trei săptămâni, iar evenimentul a fost anunțat pe toate televiziunile locale din zonă. Să mai menționez că sterilizarea a fost gratuită? Să mai spun că, la plecare iți dădeau și o punguță cu hrana uscată + un pliant despre cum și ce să faci cu animăluțul tău în primele ore/zile de la sterilizare?
          Si uite așa, din cauza unor nemernici care fac umbra pământului degeaba, ajungem să fim invadați de câini. Dar oare, nu cumva noi le-am invadat lor habitatul? Acum nu vă închipuiți că sunt genul care să doarmă cu haita în pat, cum i-a sugerat concetățeanul turmentat, soțului meu, dar nici nu vreau să-i vad uciși cu bâte și pietre ori să li se dea mâncare cu bolduri. Legat de legea eutanasierii lor, va fi de fapt un măcel în toată regula. Din proprie experiență, vă spun că o fiolă cu injecția minune necesară eutanasierii, costa 150 de lei. Țineți cont că abia a trecut o lună de când mi-am eutanasiat pisica, și știu prețul. Cât poate ajunge o fiolă? Maxim câți câini? Realizați câta costurile ar fi? Bani nu sunt, bineînțeles, dar câinii trebuie să-i omorâm. Si cum scopul scuză mijloacele, iată cum ajungem să fim transformați în criminali cu sânge rece. Nu zic că nu există câini care sunt bolnavi sau violenți și care trebuiesc eutanasiați. Dar să razi, pur și simplu, o specie, e deja genocid. Nu mai bine mergem pe obligativitatea sterilizării câinilor cu sau fără proprietar? Bineînțeles să se lase și cu amenzi serioase. Asa, nu ar mai avea de unde sa fie animăluțe pe stradă. 
          Nu se poate.  Frustrările oamenilor au ajuns la apogeu și cum să facem să nu iasă iar în stradă cu ideea de a schimba guvernul? Păi dam o lege care să le permită să-și verse nervii pe animale.
          Să mai vorbim de binele făcut de televiziuni prin faptul că și-au făcut audienta profitând de drama unui copil care, din păcate, s-a întâmplat să fie victima unor câini violenți? Nu cred că exista moarte mai cumplită. Nu pomenesc de drama părinților, căci, dacă la început am plâns cu ei, mi-a trecut când i-am văzut la tv în seara zilei în care își îngropaseră copilul.
          S-a ajuns până la a asmuți om contra animal, om contra om. Toată ura, toată frustrarea, toate neajunsurile existente într-un om au ajuns să fie unite și să se reverse asupra câinilor, pentru că violența fizică  asupra oamenilor e, cică, interzisă prin lege. La câini, e voie de la stăpânire.
          Trecând peste toate astea, aș putea spune că, în toată nebunia asta, e și un lucru bun. Imi cern prietenii. Nu vreau prieteni care își maschează frustrările sub forma "dacă ar fi fost copilul tău" sau "tu n-ai copii, nu ai de unde să știi" și își varsă neputința asupra unor câini care ii va mușca sau nu odrasla prost educată. Când spun "prost educată" știu ce spun și îmi asum expresia. Dacă cineva se simte lezat, să citească al doilea paragraf. 
          Nu vi se pare ca suntem, cumva, in "Prostia omeneasca" a lui Creanga? O cădea drobul de sare? N-o cădea drobul de sare...
          Am înțeles că și BOR a fost de acord cu eutanasierea în masă a câinilor. De ce ne mirăm? Dacă au fost preasfințiile lor (tagma, breasla)  în stare să-l omoare pe Hristos, vrem clemență pentru niște dobitoace? 
          Si ca să închei, vă rog pe toți cei care vreți să fie eutanasiați câinii cu orice preț, să luați o seringă cu injecția letală, să vă uitați  în ochii unui câine și să-l omorâti. Dacă ați putut face asta, mergeți și priviți-vă ochii, în oglindă.  Întrebați-vă dacă ați făcut bine. Răspundeți-vă corect, doar nu vă cere nimeni răspunsul legal. Mai priviți-vă încă o dată, ochii în oglindă. Nu cumva vedeți ochii câinelui în ochii voștri?

10 comentarii:

tomari spunea...

Buna Cristina,
Poate unele persoane m- ar considera inumana dar in primul rand ar trebui eutanasiati cei care isi arunca puii si animalele (caini, pisici) pe oriunde; si ma refer la eutanasierea criminala aplicata cainilor..
Ce usor e sa dai vina pe animale cand tu persoana matura iti asumi responsabilitatea asupra copiilor si nu vezi ca dispar culmea,amandoi de langa tine la o distanta considerabila. Orice "pedeapsa" (razbunare) se va aplica acel copil nu se va intoarce; sper sa traiesc sa-mi cunosc nepotii dar daca ar fi in pericol as intra eu in apararea lor , ori bunica era foarte ocupata in momentul cand bietii copii strigau sau plangeau; nu erau surdomuti asa ca neglijenta si indiferenta ei sunt rezultatul dramei copiilor .

CCristinaC spunea...

Tomari, sunt total de acord cu tine. Cum nu avem nevoie de animale pe strazi, la fel nu avem nevoie nici de cei care arunca animalele pe strazi.
Legat de responsablitate, intr-adevar, exista o tendinta generala de a arunca responsabilitatea altcuiva. Si la birou am parte de oameni care tot incearca sa ne scoata pe noi vinovate de faptul ca nu stiu ei ce vor.
Vorbesti de nepotii tai. Pai normal ca i-ai apara, pentru ca nu ai fi o bunica iresponsabila si ai avea, in primul rind, grija lor, nu ca mamele/bunicile care se string in fata blocului, la mine, si care au grija sa discute orice altceva dar sa nu aiba grija de copii. Traim intr-o lume prea cidata si prea nebuna sa o putem descrie.

Ghita spunea...

Cristina, eu sunt o iubitoare de animale. Sufar pentru fiecare sufletel pe care il vad. Am fost in stare sa hranesc vreme indelungata o catea care era bolnava si mai si fatase. Asa ca...
Nu sunt de acord cu eutanasierea. Sunt de acord sa fie stransi si dusi in biobaze, iar autoritatile di toate organizatiile care se ocupa cu strangerea lor de pe strazi sa faca bine sa se organizeze si sa faca sterilizari masive in mediul rural. Pentru ca acolo se inmultesc foarte mult iar stapanii ii iau si ii arunca la marginea oraselor si prin alte zone.
Deci, stimate autoritati faceti sterilizare in masa, strangetii din strada dar nu ii condamnati pe toti la moarte.
DACA PE CAINI II CONDAMNATI LA MOARTE, ATUNCI CU CRIMINALII SI VIOLATORII DE CE NU FACETI LS FEL?

CCristinaC spunea...

Ghita, autoritatile, ca de obicei, nu sunt in stare sa faca o lege care sa fie undeva la mijloc dar si la obiect. Ca de obicei, se invirt in jurul cozii si paseaza responsabilitatea oricui altcuiva. Diferenta e ca acum au reusit sa intoarca frate contra frate si vecin contra vecin.

simf spunea...

Cristina, si de-ai fi avut 10 copii, tot asa gandeai in privinta ideii de crima.

Anonim spunea...

ooo da cita dreptate ai!!! felucitari pt postare! referitor la catelusele caaaa nu imi place sa le zic catele....suna asa miticaneste parca,ma rog....cit priveste sterilizarea dinselor,sa sti ca eu am luat o catelusa ce se protapise in poarta cu cercel in ureche ca se poarta nuuuu......si in iulie a intrat in calduri ....adta ca sa se stie cam cum se cheltuiesc banii nostri ai tuturor defapt nuuuu??? noroc ca nu iia fost pe plac baiatul cu care sta in curte acum!!!! pup,mirela

adnana spunea...

Hei, hei, Cristina ...
Nu Biserica Ortodoxa Romana l-a rastignit pe Hristos.
Iar declaratia Patriarhului a fost, de fapt, aceasta, de unde nu se deduce in niciun fel ca este pro eutanasiere:
"Noi ne rugăm Maicii Domnului să ocrotească familiile şi copiii care adesea sunt foarte expuşi tuturor formelor de violenţă, uneori de exploatare, mai nou şi violenţei venite din partea câinilor maidanezi. Este mare nevoie să preţuim valoarea persoanei umane. Un om singur valorează mai mult decât întreg universul material. Toate galaxiile nu valorează cât sufletul unui om, pentru că numai omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu cel veşnic viu, numai el a fost chemat la iubire şi fericire veşnică în comuniune cu Dumnezeu."
De dragul adevarului, sa spunem lucrurile asa cum sunt.

CCristinaC spunea...

-Simona, eu sunt convinsa ca as fi gindit la fel. Prietenii mei cred altceva. :)
-Mirela, multumesc! Legat de catelusa, se pare ca este posibil ca, dupa sterilizare, o perioada sa mai intre in calduri. Am citit undeva pe net. Nu mai stiu unde :)
-Adnana, nu am zis ca BOR l-a rastignit pe Hristos. Am zis de "preasfințiile lor (tagma, breasla)". Oricum, la ce atitudine au angajatii BOR, am senzatia ca-l rastignesc continuu pe Hristos.
Din citatul pus de tine, mi-e clar ca nu conteaza nimic altceva decit omul. Restul speciilor sa se duca...
"Un om singur valorează mai mult decât întreg universul material." Ipocrizie cat cuprinde.
Parerea mea :)

Carmen spunea...

Cristina stiu ca nu ai scris pentru mine personal articolul asta dar cand l-am terminat de citit am simtit ca trebuie sa-ti spun "Multumesc!" :)

Maria spunea...

Cristina,nu e asa, "restul speciilor" cum zici tu sa nu se duca, toate au fost create pentru om, nu omul pentru restul, asta e intelesul. Nu e ipocrizie, sufletul unui singur om valoreaza... - a spus-o Domnul, nu BOR, nu preafericitul, fiindca in sufletul asta se regaseste toata creatia si chiar chipul lui Dzeu...e o taina, nu te astepta sa intelegem cum vine asta, nu putem, doar prin rugaciune si asceza sfintii au primit revelatii si au lasat scris - vezi Filocalia - pentru cei care doresc sa stie...E pacat sa rastalmacim lucrurile, nu ne foloseste. Sigur, daca toate au fost create pentru om, si omului i s-a dat sa aiba grija de ele, nu sa distruga, nu sa ucida...