Despre mine

Fotografia mea
jud. Arges, Romania
Sint o persoana cu simtul umorului dar realista si pragmatica. Accept minciunile "nevinovate" dar nu si pe cele care pot provoca durere cuiva. Sint o fire pacifista si pot fi un prieten loial.

miercuri, 10 iulie 2013

Vara dovleceilor :)

         Pe vremea copilăriei mele (ehe, când era lupul cățel) nu aș fi mâncat dovlecel decât forțată de împrejurări de genul "Asta avem. Mănânci, bine, nu, iar bine" :) Acum, sunt în stare să mănânc dovlecei în fiecare zi, așa că, până nu îmi trece, declar ca asta e vara dovleceilor și vreau să învăț rețete noi.
           Facem ciorbita, dovlecei pane cu usturoi, ii punem pe grătar, mai facem musaca de dovlecei cu carne de pui, salată de dovlecei cu usturoi și smântână și salată de dovlecei cu usturoi și maioneză de casă. Această ultimă salată am făcut-o azi și e super bună :) Am spălat dovleceii și i-am dat pe răzătoarea mare. Le-am pus sare și i-am călit într-o lingura de ulei, fără să le mai pun apă, pentru că-și lasă ei destulă zeamă
          Am amestecat cu usturoi zdrobit și frecat cu puțin ulei
           Nu vă speriați, nu am pus tot usturoiul de mai sus :)
          Am amestecat cu maioneză făcută dintr-un gălbenuș fiert, unul crud și ulei
          Bol portocaliu - poză nereușită. :) Credeți-mă pe cuvânt că e maioneză :)))
          Amestecăm bine și iese asa:
           E drept că trebuia să mai las dovleceii la scurs, după ce i-am călit, pentru că a ieșit salata puțin zemoasă, dar nu rămâne nemâncată. :) Eu am mâncat cu felii de roșie pentru că pâinea nu prea are loc în meniul meu. 
          Sa revenim la mâncărurile cu dovlecei, am nevoie de o rețetă buna de tocănită și vreau să mai fac sufleu și chiftele de dovlecei. Știu de dulceață și gogoși, dar zic pas. Mai ziceți-mi voi ce pregătiți din dovlecei. :)

5 comentarii:

Anonim spunea...

Chiar că e vremea lor iar reţetele sunt binevenite.
Orez cu dovlecei&morcovi (daţi pe răzătoare)-la steamer dar merge şi fiert în apă, cu sare şi condimente+ierburi după gust. Tot ca fel 2, dovlecei în sos de roşii (dovleceii-tot răzuiţi). Poftă mare!

cristina spunea...

dovlecei taiati pe lung in 4, apoi pe lat in 2. rezulta 8 bucati de dovlecel, pe care le asez intr-o tava unsa putin cu ulei. presar sare, rozmarin, piper, cimbru si dau la cuptor. poti pune si cartofi noi pe langa ei.

Ela spunea...

Cristina,mai inatai inca un multumesc pentru tratamentul matretii!
De dimineata eu mi-am facut o omleta cu dovlecel!Am ras dovlecelul pe sita cu gauri mici,am stors putin cu mana si l-am pus peste oualele batute.Am adaugat sare,putina branza rasa,marar,piper si cimbru.Am pus putin ulei in tigaia de teflon,o lingurita,cat sa ung tigaia!Am pus capacul la inceput si focul la mic.Cand am intors omleta nu am mai pus capacul!Am mancat-o la serviciu,cu 2 rosii!
Sper sa-ti placa!

CCristinaC spunea...

Waw, ce de retete! Putem face o colectie intreaga! Multumesc frumos pentru retete!
Ela, ma bucur sincer ca ti-a folosit postarea cu tratamentul antimatreata. :)

Anonim spunea...

Chinezarie cu dovlecei: calesc bine piept de pui tocat, adaug dovlecei fasii, las f putin sa se caleasca (se inmoaie repede), pun sos de soia, condimente mai iuti si f putina apa (cat sa fiarba sa se mai patrunda puiul) si gata. Serviti pe orez necondimentat. E nebunie!

Aa.