Despre mine

Fotografia mea
jud. Arges, Romania
Sint o persoana cu simtul umorului dar realista si pragmatica. Accept minciunile "nevinovate" dar nu si pe cele care pot provoca durere cuiva. Sint o fire pacifista si pot fi un prieten loial.

duminică, 26 mai 2013

Viata ca in filme

In seara asta m-am nimerit să mă uit la televizor si să văd un film pe care l-am mai văzut de vreo trei ori. "Destul" se cheamă și are ca actriță principală pe Jenifer Lopez. Cred că știți și voi filmul. Cel în care este bătută de soț și tot fuge cu copilul, ca în final să ajungă să-și omoare soțul. 
Ei bine, într-o pauză de publicitate, mi-am amintit de o prietenă care se văieta, la un moment dat, că nu are și ea o viață ca în filme. Sper că nu la viața eroinei din filmul ăsta se referea... deși eu am avut parte de ceva în genul ăsta, din păcate... 
Mi-am amintit cum, copil fiind, în urma unor "rele tratamente" să zicem, din partea tatălui meu, mama a fost nevoită să fugă, pur și simplu, din orașul în care m-am născut. Pe scurt, în timp ce tata era la serviciu, ne-a luat de la etajul 3 și ne-a dus întâi la parter, la o vecina binevoitoare. Apoi a urcat și a luat cei trei saci cu haine și jucării. Cind să coboare și cu ghiozdanele noastre, noroc că a tras-o în casa vecina de la etajul 1, altfel se întâlnea cu tata pe scări (de lăudat cat de mult se ajutau femeile intre ele, pe vremuri). Probabil că presimțise tata ceva, de se învoise de la serviciu. El a intrat în casă și mama a coborât la vecina de la parter, unde o eram noi. Intre timp, așteptam cu toții să vină fratele mamei și prietenul lui, cu mașina, să ne ia. Îmi amintesc și acum cum încerca vecina Doina să ne atragă atenția cu turtă dulce și brifcor. In zadar încerca să mă facă să nu simt atmosfera... îmi bătea inima repede și cu putere. Cred că niciodată nu am mai avut un asa grad înalt de adrenalina. L-am văzut mai târziu, de după draperie, pe tata plecând. Nu vă închipuiți că ne-am gândit vreo clipă să fugim spre el sau să-l strigăm. Fratele meu și cu mine eram îngroziți când îl vedeam. Nici nu a apucat tata să treacă de colțul blocului, că a apărut unchiul meu cu mașina. Aproape că ne-au azvârlit în mașină și pe noi, copii, și bagajele și am pornit în trombă, pentru ca la orizont se vedea fratele tatei, venit în vizita, pe la oraș. :) Peste ani, am aflat că tata plecase cu un vecin după noi, dar faptul că plecaserăm cu mult înainte să înțeleagă ce și cum, l-a făcut să renunțe. Ne-a căutat la vreo trei săptămâni de la întâmplare, dar asta e alta poveste.
Deci, am avut o viață ca în filme sau nu? Că nici eu și nici mama nu am cerut-o, e altă idee. Așadar, draga mea prietenă, dacă ajungi cumva pe la postarea asta, pot să-ți spun "ai grijă ce-ți dorești". Viața ca în filme poate fi minunată dar în același timp poate fi îngrozitoare. Trăiește-ți viata așa cum e și fi mulțumită de ea!

4 comentarii:

Anonim spunea...

Pacat de asa viata ca in filme,ca cea de care ai avut parte!
Eu una am constatat pe propriami piele ca vorba "Ai grija ce iti doresti , ca s-ar putea sa se implineasca" este foarte adevarata!
Hai ca pana la urma viata bate filmul si cum toate au rost pe lumea asta , probabil ca si "filmul" de atunci a avut rostul sau.

CCristinaC spunea...

Da, Ana. Sunt convinsa ca toate au un rost pe lumea asta. Eu traiesc dupa sintagma "uite cauza si uite efectul". Pina la urma si filmele sunt reprezentari din viata reala a cuiva. :)

Maria spunea...

Vreau sa-ti scriu un comentariu si nu-mi gasesc cuvintele. O sa spui ca a trecut, dar din pacate sunt lucruri care marcheaza si trec doar aparent. Te imbratisez. N-am cuvinte, dar te tin un pic in brate, Cristina, daca-mi dai voie.
"Ca-n filme" cred ca sunt destule momente in viata fiecaruia, si bune si rele, si dramatice si comice, in fond un film e un pic de viata transpusa pe-o pelicula. Prietena ta cu siguranta a trait in viata ei multe momente ca-n filme, dar probabil nu s-a gandit la ele asa.
Ce zici de o viata ca-n "Sunetul muzicii"?!Mai putin partea cu razboiul...

CCristinaC spunea...

Maria, multumesc de imbratisare! Trebuie sa recunosc ca astfel de momente in copilarie marcheaza pe viata, insa, daca incepi sa vezi fiecare moment ca o caramida la viata si omul care ajungi peste ani, atunci nu mai ramine nimic urit in amintire. Am ajuns pina la nivelul la care i-am multumit tatalui meu ca a fost asa, altfel poate nu aveam viata pe care o am acum. Sa spunem ca, in primul rand, aerul curat din zona de deal, in care am ajuns, m-a facut sa pot respir si sa scap si de ultimele ramasite de astm. :) Am reusit sa trec peste si acum, in fiecare an, imi vizitez tatal si ii duc si cadouri.
Cu siguranta prietena mea are o viata ca in filme, doar ca ea nu vede. De fapt, viata fiecarui individ e o pelicula. :)