Spuneam în postarea anterioară că sunt ca o oaie capie, că sunt agitată, că aș vrea să fac multe deodată, că mi-aș dori ca ziua să aibă vreo treizeci de ore și ca aș muta munții din loc da' nu pot pen' că se învârt zilele pe lângă mine ca Enterprise-ul în parcul de distracții. :)))
Ei bine, cu această stare psihică am plecat dis de dimineață (pe le 9), la serviciu. :) Bineînțeles că, fiind luni, am intrat și la magazinul SH de la scara blocului, să o salut pe A (vânzătoarea) și să văd dacă mai găsesc ceva materiale bune de tăiat. In magazin dau cu ochii de o cunoștință, cu al cărei soț am fost colegă la liceu. De obicei, eu nu o prea văd, dar, tot de obicei, ma vede ea pe mine. Dialog:
Ea - Bună, Cristina!
Eu - Bună (și atât că zău dacă îmi amintesc vreodată cum o cheamă) :)))
Ea - Ce faci?
Eu - Mă îndrept spre birou. :)
Observați că nu întreb și "tu ce faci". Am triste experiente legate de întrebarea asta. :)))
Ea - Bravo! Eu l-am dus p'ălă mic la școală, mă duc să fac mâncare și apoi să vin să-l iau.
E clar că nu mai trebuia să pun întrebarea, nu? :))))))))))
Eu - Frumos!
Tâmpit răspuns, dar încercam să mă uit și eu în materialele din magazin. Credeam că scap.
Ea - Știi ce mi-a făcut cățeaua aia?
Hait, cățea! Am câțiva câini comunitari pe la serviciu, printre care și o cățea blândăăăă...Linda o cheamă. M-am gândit că s-o fi luat Linduța de ea, deși greu de crezut.
Ea - M-a dat în judecată nenorocita!
Zbang! Mi-a picat fisa. Respectiva venise odată sa-i fac niște acte și s-a certat cu cumpărătoarea la mine în birou.
Eu- A zici de vecina ta?
Ea- Nepoată mi-e fir-ar a dracu' de cățea! Doi avocați și-a băgat!
Eram curioasă unde și-a băgat avocații, dar imaginea Linduței cu doi avocați după ea nu-mi dădea pace. :))))
Eu - Pai ia-ți și tu avocat și rezolvați totul în instanță.
Ea - pai mi-am băgat și eu (și ea, gândesc eu) un avocat. Aș fi băgat trei da' n-am banii nenorocitei că puteam să ne înțelegem când am venit la tine și nu mai cheltuiam atâția bani pe avocați... s.a.m.d.
Am de obicei, un simț de protecție, care, când începe careva să se vaiete sau să-mi inșire verzi și uscate, parcă coboară o ușă blindată intre mine și văicăreț și nu mai aud nimic. No, numa' ca azi având greutatea lumii pe sufletul meu, nu-mi funcționă ușa blindată și mă apucară pandaliile. :))))
Eu - Știi, astea sunt probleme intre voi...
Ea- da, da' să vezi și tu ce cățea nenorocită e...
Nu mai suportam expresia asta. Aveam impresia că mi-o jignește pe Linduța.
Eu - Știi ce? Nu-mi mai povesti că nu vreau să știu. Treburile de familie le rezolvați intre voi, în familie, dacă puteți, dacă nu, la instanță, e treaba voastră. Fiecare are problemele lui, și eu le am pe ale mele și nu le strig în gura mare, că nu interesează pe nimeni. Ajung la Bălăceanca dacă ascult problemele tuturor! Pe scurt, nu mă pot încărca și cu problemele tale.
Ea - Da, asa e... Pa!
Si a ieșit din magazin. Acum realizez că am fost cam dură cu ea, dar zău că nu mai făceam față. Vorbea și foarte tare, cumva să o compătimească toată lumea din magazin, nu doar eu, și, la un moment dat, în toată turuiala ei, am avut senzația că ma acuză pe mine că aș avea vreo înțelegere cu nepoată-sa. Știu ca nu e creștinește că i-am tăiat discuția asa direct, dar zău, poate ca ar trebui să mai mergem și la psiholog. Lui putem să-i povestim vrute și nevrute, că măcar e persoană cu pregătire în a asculta și care nu empatizează cu noi, ca să-i cadă lui pe suflet grijile noastre. Nu?
Într-un final, m-am întors spre A. , vânzătoarea, și i-am cerut un pistol să mă împușc.:)))))) N-avea :))))))))) Așadar, draga A. fă comandă de pistoale, măcar din cele cu apă, să punem în ele cerneală și să-i împroșcăm pe cei care au prostul obicei să-i încarce pe ceilalți cu problemele lor, iar mie toarnă-mi în freza tapată o călimară întreagă, pen' că fac același lucru, respectiv îmi încarc vizitatorii de blog cu problemele mele. :))))
Concluzia: suntem cam mulți fără toate țiglele pe casă :))))))))))