Translate

duminică, 28 octombrie 2012

Si iar duminică

După o zi de sâmbătă pe care mi-am petrecut-o la serviciu din motive de arhivat dosare, am parte din nou, de o binecuvântată duminică liniștită
Chiar dacă dis de dimineață ploua serios, ceva mai târziu am reușit să mergem la târg, de unde am luat varză pentru pus la acrit. Așa știu eu de la mama (care încă are grijă să îmi aducă aminte) că, în prima duminică după Sf. Dumitru, respectiv când se schimbă ora, să cumpărăm varza pentru iarnă. :) Nu mă întrebați de ce, că nu știu. Eu doar mă execut :))) Deși balconul nu este deloc mare, peste iarnă se găsește un loc pentru bidonul cu varză. Nu există să fii gospodină dacă peste iarna nu ai varza acră. :) De la mama, de la bunica și de la toate femeile din neamul meu, citire. :)))
Am mai cumpărat, de la producătorii locali, ouă, roșii și castraveți:
 mere
 și tufănici (crizanteme) în ghiveci
 Ar fi trebuit să mai cumpăr și ceapă, dar am uitat, că am plecat la cumpărături bătrână și fără listă. :)))  Mai am ceva și sper sa-mi ajungă până duminica viitoare. Nu vreau sa cumpăr din hipermarket. 
Ce am mai făcut azi? Păi, în afară de vorbitul la telefon cu vreo trei prietene, am mers cu mama până la o prietenă de-a ei să-i ducem ceva medicamente (se deplasează greu doamna și mai are nevoie de ajutor), am mai citit din cartea începută săptămâna trecută, am jucat un scurt șah cu soțul (scurt, că m-a bătut rapid) și am făcut inventar și ordine în ațe. Am constatat că am multe resturi de fire, pe care nu mă îndur să le arunc, dar care nu pot face obiectul unui proiect. Mă gândesc să croșetez mici pătrățele pe care să le îmbin într-o pătură mare. Proiect îndrăzneț pe care sper să-l și concretizez. :)
Si uite așa, cu privirea mângâiată de frumoasele crizanteme și cu mintea golită de orice energie negativă, ma pregătesc pentru o altă zi de luni. 
O săptămână frumoasă și cu împliniri să aveți

4 comentarii:

Loredana spunea...

O saptamana minunata sa ai si tu, fata frumoasa si tare harnica!

simf spunea...

din resturile de ate poti face bratari (gasesti tutoriale la greu pe youtube).

eu nu pun varza la acrit :D

CCristinaC spunea...

Loredana, multumesc frumos!

CCristinaC spunea...

Simona, saru' mina pentru idee! Sa nu te auda mama ca nu pui varza la acrit, ca-ti ia titlul de gospodina, fara drept de apel. :)))