De ce votez eu

        Dap, eu sunt una dintre acele femei care, de când au avut vârsta necesară, au mers la vot. La început chiar am crezut că votul meu contează, că pot schimba lumea cu un singur gest. Deh, mică, tânără și naivă. :) Apoi m-am hotărât să nu-mi mai exercit acest drept și am ținut-o așa, până când mi-a povestit bunica prin ce chinuri au trecut femeile ca să aibă dreptul de a vota. Tații, frații, soții, toți "masculii" și-au chinuit femeile din familie dacă acestea aveau o părere pro drept la vot al femeilor. Bunica a fost tunsă de tatăl ei (și știți că era o mare rușine să tunzi părul la acele vremuri),  sora bunicii a fost bătută crunt de soț, o vecină a fost închisă în grajd și ținută două zile doar cu apă, fără mâncare, și exemplele pot continua, din păcate. 

      Prima tentativa de a da drept de vot femeilor în România, a fost prin Constituția din 1938, doar că dreptul era condiționat de știința de carte și, cum majoritatea femeilor erau analfabete... Abia prin Constituția din 1948 , se reglementează problema dreptului la vot al femeilor, prin articolul 18, care zice:

"Art. 18.
  Toți cetățenii, fără deosebire de sex, naționalitate, rasă, religie, grad de cultură, profesiune, inclusiv militarii, magistrații și funcționarii publici, au dreptul să aleagă și să fie aleși în toate organele Statului.
Dreptul de a alege îl au toți cetățenii care au împlinit vârsta de 18 ani, iar dreptul de a fi aleși, cei care au împlinit vârsta de 23 ani.
Nu se bucură de dreptul de vot persoanele interzise, lipsite de drepturi civile și politice și nedemne, declarate ca atare de organele în drept, conform legii."

         Bunicile noastre, știutoare de carte sau analfabete și-au dorit și au luptat, fiecare în felul ei, pentru acest drept și pentru ca eu să am dreptul de a vota. Așadar, eu merg la vot. Sărut mâna bunico!

sursa foto - google