Tot plouă...

Nu știu cum este pe la voi, dar la mine nu se mai oprește din plouat și o tine așa, cu mici pauze, de vreo două săptămâni. Încerc să-mi spun că va trece, însă tot mi se pare că am parte de un peisaj bacovian. :) Ca să nu mă apuce jalea de la atâta apă, schimb macazul și încep să citesc poeziile lui Topârceanu. Ce credeți că am citit? "Plouă" :))) E clar, nu mai scap de apă. Dacă nu vă amintiți poezia, iat-o:

Pe-aici când plouă, plouă îndesat,
Nu tine ca la noi un ceas ori două.
Că ziua plouă, plouă pe-nserat,
Si când se crapă iar de ziuă, - plouă.

În faptul zilei, streșinile plâng.
  Pădurea stă plouată ca o curcă.
Natura calcă cu piciorul stâng:
Pe-aici când plouă, plouă, nu se-ncurcă!

Iar când s-arată soarele sărac.
De după nouri, ca să-ți facă-n ciudă,
N-apuci a scoate nasul din cerdac,
Că până la întoarcere, - te udă.

Există și răstimpuri când se moaie,
Când parcă nu mai toarnă-asa, de sus,
Si cerul câte-oleacă, spre apus,
Se luminează puțintel - a ploaie.

Atunci se cheamă că e timp frumos
(Măcar că tot mai cade-un pic de bură),
Dar fumul din ogeac se lasă-n jos,
Si porcul umblă tot cu paiu-n gură...

 sursa foto