Translate

duminică, 31 iulie 2011

Rosii, pepeni si ardei

Va spuneam, cu citeva postari in urma, ca am la tara niste fini, oameni vrednici, cumpatati, cu frica de Dumnezeu, care muncesc din zori pina in noapte, cu o gospodarie frumoasa si un camin in sinul caruia uiti de toate grijile cotidiene (cel putin eu). Am fost ieri pe la ei, si nu m-am putut abtine sa fac ceva poze prin gradina lor. Iata-le:
rosii




 pepeni


 ardei
Frumos, nu? Acesti oameni nu or sa se vaiete nicicind ca mor de foame, cum cunosc eu alte persoane care, desi au o gradina generoasa (ca si dimensiuni), prefera sa stea la birfa, la poarta, si sa se vaiete ca in gradina lor e alt pamint, mai iute, ca nu se face nimic, nimic.  Daca nu pui nimic, muncesti nimic, normal ca nu iese nimic. :)
O saptamina frumoasa si belsug in casa !

 

vineri, 29 iulie 2011

Legumele ajung conserve

Asa cum am fost educata, o gospodina nu e gospodina daca nu face conserve pentru iarna. Nu conteaza ca se maninca sau nu, gospodina trebuie sa faca provizii. Si cum eu ma cred o gospodina (nu m-as mai crede), mi-am pus sortul si mi-am petrecut mare parte din concediu, in bucatarie. Am pus la congelator morcovi rasi, dovlecei cubulete si rondele, fasole fideluta galbena si verde si citeva pungute cu legume pentru "tras la tigaie". La borcane am pus dulceata de piersici si castaveti, muuulti castraveti.
In saramura
si in otet
Aici sint doua poze cu cite doua borcane, in realitate borcanele cu castraveti in otet fiind mult mai multe. 
Si asta e doar inceputul... :)

duminică, 24 iulie 2011

Poze din gradina

Si a plouat la timp si a fost soare la timp si cresc toate legumele frumos si sanatos, din fericire.
Se coc rosiile

 Ardeii capia sint mari si carnosi, dar inca necopti
 Ardeii grasi nu sint chiar "grasi" dar sint galbeni si frumosi
 Nu e cea mai frumoasa vinata, dar mi-a fost la indemina la pozat :)
 Pepenii cresc cu drag si spor; probabil ii vom minca murati...
 iar varza de toama s-a prins si se comporta bine, spre multumirea gradinarilor.

joi, 21 iulie 2011

Poftiti la dulceata de piersici!

Ei bine nu, aceste piersici nu sint din gradina mea, dar au fost gustoase si parfumate. Zic au fost, pentru ca acum sint o delicioasa dulceata.  Initial am cumparat cam 8kg si 200 de grame. Dupa ce le-am curatat si am scos simburii, au ramas 7kg.
Asa aratau "bucatite" :)
Peste toate cele 7 kg am pus 4 kg de zahar. Stiu ca trebuia kg zahar la kg fructe, dar tin la sanatatea mea si a familiei mele, iar mie nu imi place dulceata foarte dulce. :)
Dimineata cind am vrut sa le pun la fiert am constatat ca si-au lasat prea mult suc, asa ca am scurs aproape toata zeama si le-am pus la fiert separat.
Dupa ce au fiert, am pus in sirop zeama de la o lamiie iar in duceata de la doua lamii. La final pot sa va invit la o duceata si un sirop de piersici.
Daca v-am facut pofta, spor la treaba!

duminică, 17 iulie 2011

Lucruri vechi si totusi noi si frumoase

In incercarea mea de a face din apartamentul de 50mp in care vietuiesc, un camin pentru familia mea, m-am apucat sa caut si sa reabilitez obiecte pe care cei din jurul meu au tendinta sa le arunce. Astfel pe la inceputul anului am recuperat doua fetze de masa, albe, brodate, cred, la masina, dar foarte frumoase:





 si doua farfuriute superbe :)


Pe linga acestea mai am cinci cescute de ceai, cu farfuriutele aferente si cinci farfurii pentru desert .
Promit sa vi le arat intr-o postare viitoare.  :)
O saptamina minunata sa aveti!

marți, 12 iulie 2011

Din gradina mea-recolte-poze (3)

E din ce in ce mai multa forfota in gradina. Am scos ceapa
 am facut-o funii
 am scos un rind de morcovi
 si am pus varza de toamna.
 Ardeii cresc cu spor
 vinetele la fel
si sint fericita ca tufei de cimbru i-a placut in gradina mea si nu s-a ofilit. :)
 
Unul (cel mai mare) dintre pepenii sotului meu :)
In schimb, ma tem pentru rosii. Deocamdata li se mai usuca ceva frunze la baza, dar nu sint atinse de mana. Inca. Motivul temerii mele sint rosiile vecinilor, care s-au innegrit pur si simplu. Nu stiu daca le-au stropit cu ceva sau nu, insa eu tot ma tem sa nu mi se intimple la fel. Ar fi pacat de atita munca, iar sotul meu ar suferi cumplit. Pe linga pepeni, rosiile sint preferatele lui si nu mi-ar placea sa-l vad dezamagit. Sa speram si sa avem credinta.

duminică, 3 iulie 2011

Din gradina mea-recolte-poze (2)

Sa ai gradina e ca si cum ai avea un copil mic, caruia oricit i-ai explica ce trebuie sa faca, el o tine pe-a lui. Nu vorbesc din experienta proprie decit in ceea ce priveste gradina, insa eu asa cred. Saptamina trecuta nu am reusit sa ajung la gradina. Programul incarcat de la serviciu nu mi-a permis acest lucru. Am fost insa ieri. Am avut o mare dezamagire cind am vazut ca buruienile scoase de noi cu o saptamina in urma, erau la locul lor. Au crescut fix ca Fat Frumos, intr-o zi cit altii in zece. Sotul meu imi spune mereu ca in gradina nu poate fii ca la farmacie, iar eu ii spun ca trebuie sa fie macar pe aproape. :)
Asadar, am zis "Doamne ajuta" si ne-am apucat de treaba. Nu am facut mare lucru, dar am reusit sa culcam ceapa si usturoiul, am mai legat si copilit rosiile si, bineinteles ca am mai stropit de mana, inca o data. Am fi vrut sa mai sapam vinetele si ardeii, insa pamintul era foarte moale si riscam sa taiem radacinile plantelor. Am facut ceva poze, pe la amurg. :)
Ceapa la somn
Usturoiul si un rind de varza
Varza ar trebui sa fie de vara, doar ca o sa o mincam mai tirziu, din cauza timpului ploios
Viitoarea varza
(rasad de varza de toamna)
O parte din castraveti


Morcovii stufariti
dar care in pamint arata asa:
Rexona. Ea nu creste in gradina, dar tare si-ar mai dori sa treaca de gard. Smecherita mica nu a vrut sa stea la pozat pina nu i-am promis un os pentru dentitie. Stie sa negocieze, domnisoara :)
Ardeii cu flori si fructe, desi nu au mai mult de 35-40 cm inaltime
Vinetele la fel
Dovleceii in bucatarie
si la fatza locului

Rosiile. Cu ele am avut probleme. Mi s-au imbolnavit si parea ca le pierd. Am stropit cu solutiile date de la magazinul "otravuri", dar frunzele ramineau intoarse si pline de pete maro. In disperare de cauza, am rupt tot ceea ce era frunza bolnava, mai ales la baza. Le-am facut "balerine". Aratau rosiile mele ca viile din Franta. :) Acum si-au mai revenit, dar ma tem ca, din cauza ploilor, sa nu se imolnaveasca iar.
Astea banuiesc ca sint cherry. Nu stiu, pentru ca le-am gasit intr-un colt de gradina, iesisera singure. Soacra mea nu a stiut sa-mi spuna ce si cum. Le-am scos de acolo, si le-am pus pe o parceluta, sa le putem munci. Cu ele nu am avut probleme si au deja trei etaje de rod si un etaj cu flori. Sint mai rezistente "vagaboandele" astea :)
Mazarea de toamna, daca pot sa-i spun asa. Ne-a placut atit de mult gustul de mazare din gradina propie, incit am mai pus o serie. Abia dupa ce am pus-o am aflat ca e posibil sa nu mai faca pastai, din cauza caldurii mari, si ca nu trebuia sa o punem pe acelasi loc. Acum, ce o vrea Dumnezeu.

Si, cum in viziunea mea o casa fara flori nu este un camin, saptamina asta am in vaza un amestec de flori de vara: ochiul boului, margarete si circiumarese, pe care vi-l ofer cu toate urarile de bine.


O saptamina superba sa aveti!