Translate

miercuri, 29 ianuarie 2014

Iarna la bloc

          Nu-i așa că vă așteptați să mă bucur că nu ajunge zăpada la etaj? Ei bine, da, ma bucur. Nu de alta da' așa pute munca la oraș... ceva ce n-ați văzut. Trăsnește, nu alta. Să dezvolt, zic.
          Duminica trecută, pen' că venea ziua de luni :) și trebuia să plecăm la munci, a coborât al meu soț de a deszăpezit mașina și locul de parcare pe o suprafață mai mare, că asa a fost el învățat, să facă lucrul cu simt de răspundere. Băiat de la țară :)) 
          Pentru că blocul nostru are la parter spații comerciale, iar intrarea în casa scării este fix intre doua spații și riscam să avem un nămete mare la intrare, a hotărât dragul meu soț că e cazul să facă ceva muncă voluntară și să curețe zăpada de pe scările de la intrare și de pe trotuar. Vă spun că e muncă, nu glumă, suprafața fiind generoasă. Si așa frumos era când te uitai în dreapta și era trotuarul curățat să poți merge fără prea mare grijă... dar era cumplit în partea stângă, unde proprietarul covrigăriei făcuse pârtie doar în fața gemulețului de vânzare și la ușa de intrare a angajatelor. Restul trotuarului era probabil, răspunderea soțului meu, ca tot are spirit civic. Am avut o mare surpriză când am văzut câta perimetrul a curățat, dar mai târziu, mi-am dat seama că domnul este mare patron de covrigărie și nu se pretează la curățat zăpada. Mă mir că nu le-a lăsat pe angajate, să facă asta, luni dimineața, că doar e un domn :))))
          Să revin la soțul meu și "deszăpezeala" de trotuar. In timp ce muncea el de zor, a avut grijă un vecin de la etajul patru, cunoscut ca rău platnic dar cu simt de proprietar ceva ieșit din comun, să-i strige: "Las-o vecine că se pune alta!" Nu zău? Ete ce descoperire. Si când s-o face de doi metri ieși tu să cureți? Dacă fiică-ta sau muierea alunecă și-și rupe cevașilea ce faci? Nu m-am nimerit să fiu de față la o asemenea strigătură, că nici apa Dunării nu-l spăla pe prostovan. Păi după ce că nu dai o mană de ajutor, mai dai și sfaturi? Eu am coborât după întâmplare, să-mi susțin moral consortul, că nu m-ar fi lăsat el pe mine să dau la lopată. :) 
          Ei, și de când am coborât, au trecut vecini pe lângă noi, ne-am salutat, am vorbit de una și de alta, l-am discutat pe stăpânul de la covrigărie, căruia, din cauza de zgomot, ii spun eu când i se deplasează malaxorul de pe suport :), am bârfit autoritățile care nu au trimis un plug intre blocuri, dar... nici unul nu s-a oferit să-l ajute pe-al meu soț.  Ce surpriză, nu-i așa? Ba, mai mult, un vecin a stat la discuții, așteptând să termine soțul meu de "făcut trotuarul" pen' că voia și el lopata să-și deszăpezească mașina. :)))  Gospodar de la oraș, ce să zic...
           Da' nuuuu, că nici cu mine nu i-a mers. L-am lăsat cu ochii în soarele inexistent :))) După ce a terminat al meu soț, l-am luat la brațetă, am prins lopata zdravăn (să nu aibă vecinul vreo idee) și, târând-o după mine, ne-am îndreptat către biroul unde îmi desfășor activitatea, ca și aici era zăpadă de îndepărtat și nu aveam chef ca, luni dimineața, îmbrăcată ca o doamnă :) să dau la lopată. Mișto imaginea, nu? :)))
          Si uite așa pățirăm noi în marea zi a deszăpezitului voluntar. E drept că, în timp ce unii îl considerau fraier, mama și alte babe, pardon, doamne venerabile vecine sau vizitatoare, l-au lăudat pe-al meu soț, pentru inițiativă. De unde știau? Păi de mama, că zău așa, mai are cineva ginere ca al ei? :)))
           Da' uite că se făcu miercuri și veni iarna iar (sâc) și se făcu zăpadă peste tot. Nu la fel de mare, dar la fel de periculoasă. Mai ales cea de pe scări. Cine o îndepărtează? Nimeni. Dap, așa cum ați auzit, Domnul Nimeni curață zăpada. Al meu soț nu mai poate pen' că pleacă pe întuneric și vine pe întuneric. Restul vecinilor se consideră sinistrați și așteaptă să vină armata, probabil. Însă, dacă mai au un pic de răbdare, o sa aibă al meu soț zi liberă, taman duminică, și ii scoate el de sub nămeții de 30-40 de centimetrii. Nu de alta, dar lui nu-i pute munca și nici nu-i este rușine să fie văzut cu mâna pe lopată, la muncă în folosul comunității.
          Există totuși, și o parte bună, în toată povestea asta. Nu i-a mai ocupat nimeni locul de parcare pe care l-a deszăpezit. Ar fi fost chiar culmea, mai ales ca am dovezi. Iaca:

duminică, 26 ianuarie 2014

Discuții de iarnă

          Un domn care dădea cu lopata zăpada din fata magazinului a fost intrerupt din munca sa de doua domnișoare posesoare de sanie.
-De ce dați zăpada de pe trotuar?
-Ca să nu alunece oamenii și să cadă, să-și mai rupă vreo mâna...
-Da, dar noi unde ne dăm cu sania?
Domnișoara zicea bine...
-Unde vreți voi, dar nu aici.
-Nu se poate să dați zăpada mâine? Azi e duminică și nu vine nimeni la magazin (probabil citire din cartea de religie de clasa a cincea, zic) 
-Nu se poate, pentru că primim amendă.
Nu mai contau mâinile și picioarele :)))
-Nu vine nimeni azi să verifice. E duminică!
-Nup, trebuie dată zăpada.
-Distrugători de iarnă ce sunteți!
 

sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Tort/tortura :)))

         Una dintre fetițele vărului meu e născută în ziua de Crăciun și, dacă în anii trecuți am mers cu tort (aici si aici) am zis să țin obiceiul și să duc unul și în acest an. Dacă tortul e cel cu blat clasic, crema de iaurt cu frișcă și dulceață, totul îmbrăcat în frișcă, decorațiunile mă bagă în ceață. Nu am răbdare și pricepere să lucrez cu fondant sau cu pastă de zahar, așa că a trebuit să apelez la... jucării. :) Prinți și prințese, de această dată. Bine că domnișoara sărbătorită e mai prințesică așa...
          Si dacă am rezolvat-o cu achiziționarea prinților și prințeselor, mai greu a fost cu fixarea lor în  pătura de frișcă :))) Aveau  ăștia o gravitație ieșită din comun... Picau când în nas, când pe spate. Oricum, numa' la orizontal să fi fost. Noțiunea de vertical nu exista pentru fețele astea regale. :)))
          Am  reușit cu jumătăți de bețe de frigărui pe care le-am înfipt în... spatele fețelor regale pe sub țoale :))) și le-am fixat în tort. Da, știu, sună a Vlad Țepeș, da' ce sa-i fac? Sunt mândră descendentă a lui. :)))
          Se vede în poza de mai jos, în spatele prințului cu jacheta albă. La mândruțe nu s-a văzut nimic pen' ca aveau bețele pe sub fuste :))) Avantaj ele :)))
          No, până la urmă am reușit să impresionez copii. Nu mai contează cum, important e că au și țipat de plăcere, :))) spre disperarea mamei lor :))))))) De halit a fost halit tot tortul, caci e rețeta sigură și știu că place multora. Porcul nu a apucat nici o bucățică. Doar motanului i-am dat ceva frișcă :))))

joi, 23 ianuarie 2014

Viata la birou :))

Nu v-am mai povestit de mult intimplari de la serviciu si m-am gindit sa mai aduc in  prim plan, ce insemna lucrul cu omul.
Un el si o ea, de etnie colorata ca sa nu le zic tigani, vin sa dea el declaratie ca e de acord ca ea sa plece cu copilul minor, in Franta. Trecind peste faptul ca mai toata lumea spune "procura de plecat in afara" cand actul e clar declaratie, incepe nebunia cand ii iau la intrebari:
Eu: stii carte?
El: nu stiu.
Eu: daca nu stii sa scrii, aduci doi martori care sa te asiste la declaratie si sa-ti scrie cererea.
El: haoleu, pai da unde sa iau doi martori?
Eu: nu stiu, nu e problema mea (Sa nu ziceti ca-s rea, pina nu cititi tot. Am experienta) Asa zice la lege, asa facem.
El: hai saru' mana, ca n-am de unde aduce doi martori. Platesc!
Cand aud asta cu "platesc" ma apuca tot iadul, nu doar un car de draci.
Eu: ce faci, imi dai mita?
El: nu saru'mana da' n-am de unde sa iau doi martori.
Eu, din experienta: Pai poate iti amintesti ca stii sa scrii. :))))
El: scriu, da' sa-mi ziceti ce sa scriu.
Hopa, si-a adus aminte ca stie sa scrie. Nu-i asa ca nu mai considerati ca sunt rea?
Ca sa nu pierd timpul, si pentru ca stiu ce inseamna sa faci dictare cu semianalfabetii, ii cer datele principale:
Eu: unde ziceai ca vrei sa plece copilul?
El: in Franta
Eu: zi-mi traseul
El se uita speriat
Eu: zi-mi tarile prin care treci, ca e obligatoriu sa le punem in declaratie.
El: Topoloveni-Paris
Stiati ca Topoloveniul e tara? Daca nu stiati, aflati acum :))))
Eu: tarile, mai. Prin care tari trece?
El: nu stiu!
Eu: ai mai fost in Franta?
El: da
Eu: si prin ce tari ai trecut?
El: pai pe unde a lut-o autocarul.
Eu, cu visele mele albastre: pe la ce vama ai trecut?
El, pruna de pe tort: nu stiu.
Eu, incercind sa-i gidil memoria: hai sa-ti zic tresee. Romania-Ungaria-Austria-Germania-Franta sau Romania-Serbia-Croatia-Slovenia-Italia-Franta?
El: nuuuuuuuuuu
Eu: cand ai iesit din tara, in ce tara ai trecut?
El:in Bulgaria
Eu: deci ai fost pe Bulgaria, Macedonia, ai trecut cu vaporul in Italia...
El: nu, din Bulgaria, in Franta, la Paris.
Eu, incercind sa fac o treaba: pleaca copilul cu avionul?
El: nu doamna, vine la mine, ca eu plec acu' si el vine mai tirziu...
Mai aveam un pic si ii spuneam si un al patrulea traseu. In zbor. Pe matura sau cu propriile "haripi". L-am trimis acasa sa afle traseul. Nu vreau sa ma gindesc cum o fi cand am sa-l intreb perioada in care vrea sa plece copilul. Iar o sa aud "nelimitat". Nu zau?

marți, 21 ianuarie 2014

Viata la bloc

          Când locuiești la bloc, unul peste altul :), e inevitabil să ai parte de probleme comune. Dacă nu e subsolul, e acoperișul, dacă nu e nici acoperișul e casa scării sau interfonul, sau ... De data asta e o  țeavă comună. Cea de scurgere de la bucătărie. Suntem opt apartamente pe o țeavă. Cam multi, dar asta e. Dacă noi și vecinii de la etajul 1 am fi deschiși la schimbarea țevilor, nu la fel pot spune despre restul vecinilor. Ba că nu-s bani, ba ca trebuie spartă mascarea țevilor, ba... Ideea e că, mai devreme sau mai târziu, tot va trebui să schimbăm țevile. Nu vor ține cat e lumea. Pe partea mea de apartament, sunt schimbate și la bucătărie dar și la baie, însă nu e de ajuns. Trebuie refăcută lucrarea de sus până jos. Mai rău e că, pe undeva pe coloană, se prelinge apa și a udat tavanul vecinilor de la etajul 1. Logic, te duci la cel de deasupra. Cum, la etajul 2 nu stă nimeni, au urcat oamenii la noi. A desfăcut soțul ușițele de vizitare, ca să constatam că nu-i de la noi, dar e condens pe țeava de scurgere. Cică nu ar trebui. Au chemat un instalator și au urcat și la etajul 4. Aici au constat că vecinilor le țârâie bateria la chiuvetă și uite asa înregistrăm pierderi de apă. Au zis că repară, da' ii las o săptămână și mă duc peste ei. Bineînțeles că vecina de deasupra a făcut întâi crize de genul țipat  "Nu e de la mine, ce să căutați la mine" și gesticulat ca și când ar fi omorât-o cineva. Ciudată muiere. :))) Mie mi s-au povestit fazele astea, nu le-am văzut. Bafta ei, că eu nu am răbdare prea mare cu genul ăsta de oameni. 
          Ei, și dacă de la 3 nu e, de la 4 nu, posibil să fie problema de la etajul 2. Cum intrăm?  Proprietarii sunt morți iar copii lor dispăruți în lume  și nu știm nimic de ei. Nu au lăsat cheie la nimeni, nu au lăsat număr de telefon. Au agățată de ușă o pungă plină cu facturi și somații.
           Se va încerca pe la vecinii din lateral, de la etajul 2, doar dacă sunt dispuși să spargă peretele în zona respectivă. Mi-e milă de vecinii de la etajul 1. Nu știu cum vor rezolva situația. La un moment dat, mi-am dorit sa fie problema de la mine, pen' că măcar am ușițe de vizitare și bunăvoința și puteam repara țeava.
           Probleme mari la bloc. D'aia zic că-i mai bine la casă. Știu că pică și la casă ba una, ba alta, da' măcar nu depinzi de vecini ca să repari. Ți-o iei singur în grijă și rezolvi situația.

duminică, 19 ianuarie 2014

Treburi de duminică

          E frumos afară și miroase a primăvară.  Parcă aș ieși la o plimbare, dar parcă mi-e și lene. :) Nu am nimic de cumpărat (ca pretext) și, dacă aș avea, s-ar duce el, domnul casei. Azi sunt leneșă. Atât de leneșă, că nici zgomotul străzii nu îl mai aud. Bine, lipsesc mămicile și copii din peisaj, așa că mașinile care nu trec chiar prin fata blocului, nu mă deranjează. 
          Fac planuri. Eu, care nu mă țin de ele. Vreau ca, în săptămâna care vine, să termin de tricotat  pulovărașele nepoților mei. Mai am o jumătate mânecuță, apoi să le cos, să fac gulerele și să pun nasturii. Bine că nu a venit iarna și nu stau nepoții după pulovărele de la mine, altfel nu mai ieșeau copii din casă :))) 
          Intre timp trebuie să caut modele și scheme pentru o rochiță cu pălăriuță și botoșei pentru o bebelină care se va naște undeva prin aprilie (cred). Dacă ar da vrednicia peste mine, i-as face și o păturică. :))) Planuri mari. Să vedem ce reușesc. Sunt deschisă la idei și linkuri către rochițe, pălăriuțe și botoșei de bebe. :) Dacă aveți ceva idei, dați-mi o mână de ajutor.
           Până atunci studiem, că doar am prins reduceri la Libris
          Interesante sunt și cărțile astea. Unele chestii le știam, de altele nu aveam habar, că, vorba ceea, nu s-a născut nimeni învățat. Uite că acum știu mai multe, că doar scrie în carte, nu? :)
         Azi dimineață, domnul casei a fost la târg și a făcut aprovizionarea cu vreo 10 kilograme de ceapa, 15 kile :) de cartofi (avem spațiu de depozitare și păstrare), vreo 20 de oua de găina de curte, ceapă verde și salată verde. Toate de la producători locali (cunoscuți personal). E drept că, după ceapa verde și salată s-a dus acasă la doamna cu solarul (la vreo trei km de noi) și tot la ea a găsit și ouăle. Preferăm să dam bani unor producători locali și sa mâncăm produse mai sănătoase decât cele din magazine. E mult mai ușor să facem asta într-un orășel de provincie. In marile orașe  e mai greu din cauza distanțelor, cred, dar nu imposibil. :) Ca prețuri, avem 2lei/kg de ceapă, 1,8lei/kg de cartofi, 2lei/legătura de ceapă verde, 2 lei/ salata verde și 0,6lei/ou. Nu știu prețurile din hipermarket, faceți voi comparația.
          Si pentru că, în timp ce am scris am ronțăit deja două mere, vă invit să mă ajutați și voi, la ronțăit bineînțeles. Mere fără chimicale scăldate în aer curat și coapte de soare.
          Nu va uitați că sunt puțin stafidite. Sunt tare gustoase. Provin din beciul lui Nea Ștefan, care ne mai furnizează și mere pentru plăcinte, și piersici zemoase (când e timpul lor) dar și răchie de fructe. Nu-i spunem țuică de fructe pentru că țuica e doar din prune. Nea Ștefan e un fost profesor, pensionar, educat și politicos, care are o mică livadă și care își suplimentează veniturile cu surplusul de fructe.  Să vă spun un secret. In urma cu vreo doi ani, cred, m-am dus cu mama le el, după mere pentru plăcintele de Crăciun. Am avut ocazia să intram în beci. Merele aranjate pe soiuri și puse în lăzi, una peste alta, stăteau cuminți lângă lăzi cu ceapă, cartofi, morcovi, dar și lingă damigenele cu tărie și butoaie cu vin. Ce mi-a plăcut cel mai mult, erau borcanele cu legume, murături, dulceață, compot și alte bunătăți, așezate pe polițe  îmbrăcate în hârtie albă. Era cumva, de poveste, beciul ala. :) As mai fi stat să mă uit ca la muzeu, prin beciul omului, dar nu era frumos, mai ales că mama terminase afacerile cu Nea Ștefan.
          Acestea fiind zise și pentru că dacă mai văd mult poza cu mere, mă tem că mai halesc unul, vă las pe voi să ronțăiți merele și plec să mai studiez problema cu rochița de bebe.
O duminica plăcută și o săptămână veselă și cu realizări să aveți!

duminică, 12 ianuarie 2014

Primavara din balcon

          Știu că nici nu a venit și nici nu a trecut iarna(prin zona mea), însă balconul meu are decor de primăvară. Pe lângă faptul că mai toate mușcatele sunt îmbobocite, am și unele plante cu flori:
Zambilica
Ciclamenul
Muscate drepte, mici dar vrednicuțe foc :)
și, ca balconul să fie o adevărată gradină, "tufa" de leuștean care tocmai a fost jumulită pentru a da gust ciorbiței cu perișoare :)))
Nu e la bloc ca la curte, dar asta nu înseamnă că nu putem avea o mică oaza de flori și verdeață, nu?

Relaxare... si flori

         Nu sunt eu bătrână rău, da' cred că, odată cu înaintarea în vârstă, încep să prețuiesc tot mai mult orele și zilele de relaxare. Poate e și din cauză că mi se pare prea complicată viața și lumea în care trăiesc. Dar să nu filozofez. 
         Ieri, fiind o sâmbătă de primăvară, am decis să ies la plimbare și să fac și ceva cumpărături. Nu esențiale, doar chestiuțe/prostiuțe, gen pixuri, dosare, floricele de porumb, capucino și... chiloți. Nu au nici o legătură, da' astea îmi trebuiau :)))) Am profitat și de soarele care mă încălzea plăcut, pentru că nu am umblat doar prin magazine, ci am stat și în mijlocul drumului, de vorbă cu ceva cunoștințe. Ei bine, una dintre cunoștințele astea a fost total oripilată de faptul că mi-am cumpărat singură trei garoafe. Motivul-femeile trebuie doar să primească florile nu să le cumpere pentru ele. Le cumpără doar spre a fi dăruite. Poftim? Trăim în 2014 și mai gândim astfel? Păi dacă aștept să-mi aducă soțul flori, pot sa aștept mult și bine, că socrela nu l-a educat asa, iar eu nu am reușit să-l educ decât să aducă flori măcar la zile speciale. Mai aduce el, dar flori de curte, cumpărate de mila, de la băbuțele din piață sau de la semafoare. Dacă nu are un motiv clar, nu cumpără flori. Si cum băbuțele nu au flori de vândut iarna, iar până la "Ziua îndrăgostiților" mai e grămadă de timp, ce rămâne de făcut? Rezolv eu problema. Îmi cumpăr singură flori pentru că-mi plac, îmi dau o stare de bine, sunt fată mare (și ce mare) și îmi permit măcar trei garoafe, acestea fiind florile cele mai ieftine în acest anotimp, dar care rezista sigur vreo doua săptămâni. Nu știu de unde naiba a venit ideea asta, că femeile nu își pot cumpăra singure florile. Am mai avut astfel de discuții, în trecut, cu terțe persoane, dar credeam că am trecut peste idei de felul acesta. Din păcate, pentru a nu știu cata oară, se dovedește că m-am înșelat. Ei bine, persoanele astea să stea cu ideile lor, eu mă gândesc să-mi fac abonament la florărie. Pentru mine, florile constituie mica mea slăbiciune. Păcat ca soțul meu nu știe să profite. :))))
           In rest ... o zi superbă am avut. Am reușit ieri să și tricotez. Acasă, nu în stradă, că parcă văd ca as fi generat alte discuții :))))))
          Si ca să nu bat câmpii, împart cu cu voi cele trei garoafe infractoare și vă urez să aveți o duminică superbă și o săptămână liniștită dar veselă și mulțumitoare!


luni, 6 ianuarie 2014

Se mai întâmplă :)

          Am supraviețuit primei zile de muncă din an și, contrar părerii cercetătorilor englezi, nu am intrat în depresie. :)))
           Întoarsă acasă, așteptând să vină și Dl. G. de la muncă, aud cheia în ușă. Gata, mă gândesc, a venit. Încă îl aud încercând să descuie ușa. E clar, iar ii face cheia probleme, și strig "stai că-ți descui eu" dar, cum ușa este din metal, de calitate și bine pusă, nu se aude nimic în cealaltă parte. Ma înfig în clanță, descui și dau să deschid ușa larg, pen' că omul meu vine cu bagaje/cumpărături și are gabarit. Pe la jumătatea gestului, încremenesc și aud "Mariuțo, iar ai lăsat cheia în ușă?" Nu prea știam cum să reacționez, deși aveam tendința să mă pun pe un râs zdravăn :))) Vecinul de deasupra se sprijinea/legăna de bicicletă. Ochii i se măriseră considerabil, de uimire, probabil, iar alcoolul pe care îl consumase schimbase deja aerul din jur.
El: Nu ești Măriuța
Eu: Nup
El: Am crezut că am ajuns deja
Eu: Nu vecine, mai urcă un etaj.
El: Să mă scuzați. Săru' mana!
Eu: Să trăiești vecine! Mai urcă ușor un etaj.
El se întoarce și zice către bicicletă: De ce nu spui fa că mai e un etaj de urcat?
          Comentați voi, că eu doar îmi aduc aminte și mă apucă râsul :)))

duminică, 5 ianuarie 2014

Punct și de la capăt

          Iaca s-o dus și vacanța asta. Cam scurtă, după umila mea părere. Nici nu am avut timp să înțeleg ceva din ea. Din câte planuri îmi făcusem, foarte puține le-am dus la bun sfârșit. Oare de ce îmi mai fac planuri, când știu că nu le și pun în practică? Bine, de data asta, nu din vina mea, ci din vina vârtejului din jurul sărbătorilor. Prieteni, pupături, mâncare, băutură (temelia, nu?), neamuri, iar pupături (spre disperarea mea), dulciuri, cadouri, colindători, brad, globulețe, luminițe, artificii, muzică specifică  perioadei, urături, înjurături (de drag, nu?) zâmbete adevărate, zâmbete false, râs din toată inima, plâns din toată inima, filme cu magia Crăciunului și vise împlinite, curățenie că vin musafirii, curățenie ca au plecat musafirii, desene animate :) ...
          După toate astea, azi mă apucă melancolia. De mâine, alt vârtej. Alte reguli, alte legi schimbate, alte protocoale...
           Măcar mă bucur că am scapăt de 2013. Nu pot sa zic că nu am realizat ceva în acest an, doar că am realizat trăgând ca un bou la o căruță mult prea mare. Am simțit anul șarpelui din zodiacul chinezesc. La fel m-am târât. Știu că nu s-a terminat anul șarpelui, dar deja mă simt cumva, mai liberă, mai puțin încorsetată. 
           Ce am făcut în 2013? Să vedem... In zona de material, am realizat chiar prea multe, față de alți ani. Am pornit de la schimbarea (neplanificată) a combinei frigorifice, trecând printr-un concediu super, o vizită la fratele meu (400km dus), și culminând cu reamenajarea (tot neplanificată) apartamentului, inclusiv schimbat toată mobila în bucătărie și sufragerie. Am mai reușit să termin succesiunea după bunica din partea mamei, succesiunea după bunica soțului, am făcut schițe cadastrale, dezmembrare și act de înstrăinare pentru gradina pe care ne-o doream de mult timp. De ce trec actele la realizări materiale? Pentru că cine știe cunoaște că toate astea costă o mică avere. :)
          La capitolul "psihic", am trecut cu brio de două melancolii depresive :) proprii și de o depresie sănătoasă, indusă de depresia unei persoane cu care îmi petrec mare parte din zi. E cumplit să fii tras într-o depresie, conștient fiind de asta, și să nu poți face prea mult atât să te scoți pe tine din stare, cat și să scoți persoana cu care empatizezi, din propria-i depresie. Simți cum te duci în mlaștină și nu ai nici un punct de sprijin. La un moment dat, as fi apelat cu placere la un psiholog, numai că ar fi trebuit să mă deplasez pe la Pitești și am renunțat. M-am adunat, am lipit cioburile, am luat o pastilă de nesimțire și, mai cu adevăr spus în fata, mai cu haz de necaz, am reușit să depășim depresia și eu și persoana din anturajul meu.
          La capitolul "spirit" m-am pierdut pe drum. Dacă în anul 2012 reușisem să mă adun, să am o gândire adecvată, o prietenie cu Isus,o iubire specială față de Dumnezeu și natură și înțelegere față de oameni, anul trecut, toate astea au stat ascunse. Nu le-am mai simțit prezenta atât de puternic ca în 2012, dar știu că au rămas toate în inima mea și sunt hotărâtă să la scot la suprafață în 2014. Nu le-am pierdut, doar că atenția mi-a fost acaparată de viata complicată pe care o duc și o ducem cu toții.
          Mai pot să zic că sunt restantă la capitolul "lucru de mână". Mașina de cusut am folosit-o doar pentru a scurta sau pentru a strâmta, fără proiecte mărețe. Doar la începutul anului am mai lucrat câte ceva. Croșeta și andrelele mi-au fost aproape străine în acest an. Doar asa, din când în când, am mai înșirat ceva mărgele. Sper să-mi iau revanșa în acest an :)
          La capitolul "dragoste" pot să menționez tendința serioasă de a divorța? :))) Bine, eu divorțez de 15 ani, de când m-am căsătorit, da' parcă anul ăsta am fost pornită rău, că m-a întrebat și mama : "Da' ce-ai fato? Nu te bate, nu te înjură, nu te inșeală, nu bea, nu fumează..." Răspuns :"Mă enervează" Sincer, nici nu mai știu motivul. Probabil, de vină o fi fost dorința mea de a-mi trăi altfel viata, de a simplifica lucrurile, chiar dacă asta ar fi însemnat să divorțez, să las totul în urmă  și să mă mut în creierii munților. Acum mi-a trecut. Bine că am învățat să nu iau hotărâri fără a fi calmă. 
          Stiu că poate suna ciudat, dar moartea lui Piți, o încadrez la "deces în familie" și atât. Este încă, mult prea greu să vorbesc despre asta.
          Pentru 2014 nu îmi propun nimic altceva,  doar sa fiu sănătoasă și  să mă mai aflu în gratiile lui Dumnezeu, să-mi îndrepte pașii pe drumul cel bun, să nu mă lase să o iau pe arătură. 
          Am înțeles că, în acest an vom plăti pentru ceea ce am făcut în ultimii șapte ani. Dacă e asa și trebuie, plătesc mai bine acum decât să car greșelile după mine, toată viața asta și poate, și în viețile următoare. Dacă altcineva ar trebui să plătească pentru greșeli față de mine, ma rog Atotputernicului să-i ierte. Nu vreau să sufere nimeni. Chiar dacă eu am suferit la vremea respectivă, mi-a trecut, nu m-am ofilit, nu m-am topit. Din partea mea, sunt iertați cu toții.
           Revenind la azi, duminică, înainte de luni, prima mea zi de serviciu din acest an, trebuie să recunosc că nu am  chef. Să speram că pofta vine mâncând. Acestea fiind zise, închei prin a vă ura să aveți un start bun și rezultate mărețe. :)