Translate

duminică, 29 septembrie 2013

Sărbătoresc primul pas :)

           Mi-a fost greu să mai scriu pe blog, din lipsă de timp și atenție. Oricât aș fi incercat să povestesc câte ceva, mintea îmi fugea la grija cea mare din săptămâna care tocmai s-a încheiat. Când fac acte pentru oricine altcineva, e ok, dar când fac acte pentru ai mei, pentru mine... e tare greu. M-am simțit ca un jucător de rugbi, care se chinuie să mute întreaga grămadă, de unul singur. :))) Una peste alta, am trecut peste obstacole și, vineri, am perfectat actul de cumpărare al terenului pe care urmează să construim căsuța. Să zicem că am făcut un prim pas. Vor mai fi multi pași de făcut pană ne vedem visul cu ochii, dar, cu răbdare, vom trece peste toate.
O săptămână cu realizări să aveți! :)

marți, 24 septembrie 2013

sâmbătă, 21 septembrie 2013

Trece timpul..

          Iote că mai trecu o săptămână. Habar n-am pe unde. Știți voi cumva pe unde a trecut săptămâna asta? Pe lângă mine a trecut  sigur.
         Ce știu e că am făcut ore suplimentare la birou, vreo trei zile, am făcut compot de struguri roșii și dulceață de piersici roșii, dintr-alea de gradină. Am mai văzut o casă (pentru că nu am renunțat la ideea de a ne muta la curte), dar are mari probleme cu actele. Legat de acte, am reușit să terminăm succesiunea după bunica din partea mamei (e greu tare să le faci acte alor tăi) și ne-a ieșit, în final, schița cadastrală dezmembrată, pentru terenul de la socri. Sperăm ca, săptămâna viitoare să intrăm în proprietatea și posesia terenului pe care vom construi casa, în cazul în care nu găsim una gata.
          Am reușit să ducem la țară, la socrii, un câine de pe stradă, care, deocamdată, contrar convingerilor noastre și mărimii lui, este ținut în lanț. Nu ne place că facem asta, dar trebuie. Nu vrem ca, în încercarea de a ne cauta, să se întoarcă în oraș și să fie accidentat pe drum. In fiecare seară a mers soțul, i-a dat drumul prin curte, s-a jucat cu el și cu cățelușa pe care o mai avem la curte. Bineînțeles, cățelușa este sterilizată, că doar suntem stăpâni responsabili :) Urmează ca, în următoarele zile să ducem un alt câine de pe stradă, la o prietenă care tocmai s-a mutat la curte. Știu că doi câini nu înseamnă mult, dar poate e doar începutul. Imi voi întreba toți prietenii, toate cunoștințele și rudele, dacă vor un câine de pe stradă. Bineînțeles că voi fi foarte atenta unde duc animălutele.
          M-a pus nu știu cine :) să mă uit la un film pentru coafeze (zicere de la o doamnă doctor) respectiv la "Mica mireasă". De obicei, nu mă uit la filme la tv, pentru că-mi schimba programul zilnic, dar ăsta m-a prins. M-a prins și m-a îngrozit. Nu vă povestesc acțiunea, dar pot să vă spun că vreo doua personaje au trezit în mine păreri de rău că nu se mai fabrică "Verde de Paris" :))) dar au trezit și bucuria că m-am născut în România. :)))))
      Astăzi am profitat de timpul frumos, chiar dacă a fost când soare, când nor, și am făcut ceva cumpărături. Doar strictul necesar și un buchețel de flori că-mi era vaza goală și soțul plecat cu mașina la service :) Nu prea scump buchețelul, doar cinci lei pentru cinci garoafe. :) Îmi plac. După, am băut o cafea cu o prietenă pe care m-am oferit să o ajut să facă ceva curățenie la locul ei de muncă. Și-a cumpărat un aparat nou pentru meseria ei și trebuia puțin reamenajat și curățat spațiul. Nici nu am conștientizat când am reușit să terminăm. Mai o bârfă, mai o poveste...
          Mâine, duminică, ar fi în plan să mai vedem o casă, să ducem cățelul la prietena mea, să ne întâlnim cu fratele soțului pentru a face planul pentru acte la teren... Si de odihnit, când ne mai odihnim? Duminica viitoare, că tot trebuie să iau la colindat magazinele cu materiale de construcții și amenajări :)))))
O duminica plăcută și odihnitoare să aveți!

duminică, 15 septembrie 2013

Să mai și râdem


            Mă gândesc ca ar fi cazul sa încercăm să mai și zâmbim. Azi, măcar. Mâine ne putem întoarce la griji și la frunți încruntate.
Pentru început, ceva vechi care ma face să-mi fie dor de vechea mașină de scris


pus mai nou în scenă
ceva din copilăria mea
și ceva care mă face să-mi doresc viata ca un flash mob
O duminică frumoasă să aveți!

sâmbătă, 14 septembrie 2013

Să vorbim și despre câini

          Nu aș fi vrut să fac o așa postare, pentru că e netul plin de discuții pro și contra câini, însă m-a convins un concetățean. Genul de om care (pardon), stă pe ouă toată ziua, de (tot pardon) pute locul sub el, dar, de câte ori poate, împreună cu nevasta, rupe ușa la casa/restaurantul unde are loc vreo pomană. A avut proasta idee să se ia de soțul meu că dă de mâncare la câinii din fața blocului. Acum, să facem o scurtă explicație. Dacă un om e în stare să omoare un alt om pentru o bucată de pâine, cum credeți că face un animal înfometat sau însetat? Si dacă un om, să zicem sănătos, ar trebui să meargă la muncă să-și câștige pâinea zilnică, ce ar trebui să facă un câine care a ajuns pe stradă tot din cauza unui cretinoid cu două picioare? Pe el cine îl ia la muncă? Si dacă(logic) nu îl ia nimeni la muncă, cum să-și câștige pâinea? Simplu. Io dăm noi. Cel puțin, soțul meu și cu mine. Uite că-mi permit să hrănesc și o haită, două, de câini, tocmai ca să nu-i muște pe concetățenii mei fără pic de creier. 
          Să nu-mi veniți cu ideea că mai bine hrănesc un copil, ca nu ține. Unu - nu se face comparație intre un copil și un câine. Doi - nu vreau. Când o femeie aduce pe lume un copil e musai să-și asume responsabilitatea creșterii, întreținerii și mai ales educării lui. Nu face copilul în ideea că-l voi crește eu sau alții ca mine. Zău așa, că doar nu e cățea în călduri, fără discernământ. Bine,pentru unele femei se poate face comparația cu ușurință, dar astea ar trebui sterilizate ca pe cățele. Cert e că nu voi mai ajuta niciodată o familie sărmană, dacă nu vad că încearcă din răsputeri să supraviețuiască. In fine, ăsta e alt subiect. Si totuși, nu aveți idee câte șuturi, câte peturi în cap și bețe pe spinare își iau câinii din fata blocului, de la copii, cică, supravegheați de mame/mătuși/bunici/bone. Nu de puține ori am văzut mamele stând în grup mare, la bârfă și odraslele băteau câinii cu peturile. Măi lume, ajung să cred că au câinii mai multă minte, că fac săracii stânga-mprejur și lasă nebunii în pace. Nu vreți să vă spun ce namile sunt unii. Recunosc că eu cam încremenesc, pentru că știu că un câine, ca și omul, este impulsiv. Eu am fost muscată de un câine pe care îl iubeam și care mă iubea, dar pe care am făcut prostia să-l mângâi în timp ce dormea. S-a speriat și, pentru că mi-am ferit mâna, s-a înfipt în piciorul meu. Asa și? Nu am omorât câinele și nici nu am avut nevoie de psiholog. Mi-am dat seama că era greșeala mea, că doar d-aia am creier, să-l folosesc, să gândesc, înainte de a acționa cumva.
          Să revin. In orașul în care locuiesc, în trei ani s-au făcut patru campanii de sterilizare a cățelelelor. Știți ce puiuți draguți avem pe lângă ghenă? Vaaaiiii, o minunăție de căței. Zic minunăție că doar printr-o minune puteau femelele sterilizate să mai facă pui. Ei, dar uite că exista și o explicație. Puii nu sunt ai cățelelelor sterilizate. Sunt copii cățelelelor aduse de proprietarii de câini de curte și bineînțeles căței aduși direct de la curte. Vin cu ei în sac, duminica, la târgul săptămânal, golesc sacul de căței și îl umplu cu porumb. O prietenă de-a mamei l-a întrebat pe un individ de ce a adus cățelul în oraș. I-a zis că el n-are ce să-i dea să mănânce dar la noi trăiește boierește. Pai și unde mama dracului ai fost cretinule când a venit armata de medici să sterilizeze câinii cu sau fără stăpân? Au stat oamenii ăia cate două, trei săptămâni, iar evenimentul a fost anunțat pe toate televiziunile locale din zonă. Să mai menționez că sterilizarea a fost gratuită? Să mai spun că, la plecare iți dădeau și o punguță cu hrana uscată + un pliant despre cum și ce să faci cu animăluțul tău în primele ore/zile de la sterilizare?
          Si uite așa, din cauza unor nemernici care fac umbra pământului degeaba, ajungem să fim invadați de câini. Dar oare, nu cumva noi le-am invadat lor habitatul? Acum nu vă închipuiți că sunt genul care să doarmă cu haita în pat, cum i-a sugerat concetățeanul turmentat, soțului meu, dar nici nu vreau să-i vad uciși cu bâte și pietre ori să li se dea mâncare cu bolduri. Legat de legea eutanasierii lor, va fi de fapt un măcel în toată regula. Din proprie experiență, vă spun că o fiolă cu injecția minune necesară eutanasierii, costa 150 de lei. Țineți cont că abia a trecut o lună de când mi-am eutanasiat pisica, și știu prețul. Cât poate ajunge o fiolă? Maxim câți câini? Realizați câta costurile ar fi? Bani nu sunt, bineînțeles, dar câinii trebuie să-i omorâm. Si cum scopul scuză mijloacele, iată cum ajungem să fim transformați în criminali cu sânge rece. Nu zic că nu există câini care sunt bolnavi sau violenți și care trebuiesc eutanasiați. Dar să razi, pur și simplu, o specie, e deja genocid. Nu mai bine mergem pe obligativitatea sterilizării câinilor cu sau fără proprietar? Bineînțeles să se lase și cu amenzi serioase. Asa, nu ar mai avea de unde sa fie animăluțe pe stradă. 
          Nu se poate.  Frustrările oamenilor au ajuns la apogeu și cum să facem să nu iasă iar în stradă cu ideea de a schimba guvernul? Păi dam o lege care să le permită să-și verse nervii pe animale.
          Să mai vorbim de binele făcut de televiziuni prin faptul că și-au făcut audienta profitând de drama unui copil care, din păcate, s-a întâmplat să fie victima unor câini violenți? Nu cred că exista moarte mai cumplită. Nu pomenesc de drama părinților, căci, dacă la început am plâns cu ei, mi-a trecut când i-am văzut la tv în seara zilei în care își îngropaseră copilul.
          S-a ajuns până la a asmuți om contra animal, om contra om. Toată ura, toată frustrarea, toate neajunsurile existente într-un om au ajuns să fie unite și să se reverse asupra câinilor, pentru că violența fizică  asupra oamenilor e, cică, interzisă prin lege. La câini, e voie de la stăpânire.
          Trecând peste toate astea, aș putea spune că, în toată nebunia asta, e și un lucru bun. Imi cern prietenii. Nu vreau prieteni care își maschează frustrările sub forma "dacă ar fi fost copilul tău" sau "tu n-ai copii, nu ai de unde să știi" și își varsă neputința asupra unor câini care ii va mușca sau nu odrasla prost educată. Când spun "prost educată" știu ce spun și îmi asum expresia. Dacă cineva se simte lezat, să citească al doilea paragraf. 
          Nu vi se pare ca suntem, cumva, in "Prostia omeneasca" a lui Creanga? O cădea drobul de sare? N-o cădea drobul de sare...
          Am înțeles că și BOR a fost de acord cu eutanasierea în masă a câinilor. De ce ne mirăm? Dacă au fost preasfințiile lor (tagma, breasla)  în stare să-l omoare pe Hristos, vrem clemență pentru niște dobitoace? 
          Si ca să închei, vă rog pe toți cei care vreți să fie eutanasiați câinii cu orice preț, să luați o seringă cu injecția letală, să vă uitați  în ochii unui câine și să-l omorâti. Dacă ați putut face asta, mergeți și priviți-vă ochii, în oglindă.  Întrebați-vă dacă ați făcut bine. Răspundeți-vă corect, doar nu vă cere nimeni răspunsul legal. Mai priviți-vă încă o dată, ochii în oglindă. Nu cumva vedeți ochii câinelui în ochii voștri?

joi, 12 septembrie 2013

Conservarim (2)

Inca mai string ca furnica :)
Ieri, morcovi rași și gogoșari în oțet. In seara asta dovlecei rași și dovlecei cubulețe :)


marți, 10 septembrie 2013

Conservărim :)

Fierbe zacusca
 A fiert zacusca :)
           Mai trebuie să aranjez borcanele în cămară, dar mai am de pus gogoșari și ceva murături țărănești :)
Voi cum stați cu făcutul conservelor? Ati terminat?

duminică, 1 septembrie 2013

Duminică seara

        Iaca, se făcu și duminică. Habar n-am când și... aș cam fi gata să intru în depresie, doar pentru că mâine e luni. Aș cam fi, dar nu sunt. Weekend-ul acesta, petrecut, în mare parte doar cu mine, m-a revigorat și m-a readus aproape de linia de plutire. Încă nu sunt pe line, dar lucrez intens la asta. :)
        Așadar vineri seara am făcut miel la cuptor, legume la tigaie și dovlecei cu maioneză și usturoi. Alături de roșii, castraveți, brânză, pepene și struguri rezultă că mai avem mâncare și pentru mâine. :) Slavă Domnului că nu suntem dintre cei care nu mănâncă același fel de mâncare, mai mult timp. :)
        Deci, sâmbătă dimineață, pentru că sunt gospodină cu simțul răspunderii, întâi am schimbat lenjeria și am spălat un rand de rufe (mașina, da' înțelegeți voi) după care m-am aranjat și am plecat în oraș. Am dat un tur, dar fără căștile telefonului în urechi, că, la noi, oraș mic, lume multă cunoscută și... socializare din greu. Chiar și când fac mișcare de dragul mișcării, și ajung în zone mai îndepărtate de centrul orașului am parte de "Bună ziua! Ce faceți p-aci doamnă? V-ați mutat în zona noastră?" Când le spun că "mă plimb ca să mă mișc" se uită bieții oameni la mine ca la zombi. Ei sunt rupți de sapă și eu de scaunul de la birou. :)
        Să revenim. Într-un final am reușit să mă opresc într-o bucățică de parc, unde nu as fi riscat să mă întâlnesc cu mame cu copii. De regulă și spre disperarea mea, stau în fața blocului meu. Știu, sunt rea, dar am motive mă tratez :) In parcul în care m-am oprit, se întâlnesc seara, adolescenții. Dacă vă întrebați ce-i cu parcul din Topoloveni, ei bine, aflați că nu avem decât crâmpeie. In proiect există un parc mare și frumos dar la fața locului... lipsește cu desăvârșire. Deci, unde m-am așezat, dimineața, nu riscam să mă întâlnesc cu nimeni și nici să deranjez pe cineva. A fost perfect. Mi-am pus căștile (e DN7 în apropiere) am ascultat muzică de relaxare și am citit "Arta simplității" scrisa de Dominique Loreau. A fost al naibii de bine. Două ore nu am știut de nici una dintre belelele cotidiene. Nu am analizat dacă am procedat corect într-o nus' ce problema și nici nu m-am gândit dacă va pica sau nu drobul de sare. Nu mi-am făcut griji pentru nimic. Am reușit, măcar pentru două ore să fiu împăcată cu mine și cu lumea din jurul meu și știu că aș vrea să mă simt așa tot timpul, nu doar sporadic. Anul trecut reușisem să fiu așa, dar m-am pierdut undeva, pe drum. Am să încerc să mă adun și să mă pun pe drumul bun. 
         Mai spuneam vineri, că  vreau să beau o cafea la o terasă, sub razele blânde de soare. Asta nu am reușit, dar o cafea tot am băut. La o prietenă dragă, cu care nu mai reușisem să stau la o vorbă și o cafea de nu mai știu când. Ne-am mai întâlnit noi de doua-trei ori pe săptămână, dar întotdeauna pe fugă și în compania altor persoane.
         După cafea am mai făcut o tură de magazine din care m-am ales fix cu o cutiuță cu farduri în șase culori. Se înțelege (da?) că am fost cumpătată și nu am cheltuit decât pe trusa de farduri care oricum trebuia să o înlocuiască pe cea consumată. Cu alte cuvinte, îmi era necesară. :)
           Si, fericită și încărcată cu energie pozitivă, m-am întors acasă unde, ce credeți că am făcut? Cremă de zahăr ars :)))) Am zis că, dacă eu mă simt așa bine, să se simtă și soțul meu și să-i fac desertul preferat. Nu-i asa că nu sunt egoistă? Mai ales că are cu multe kile mai puțin ca mine :)))))))
          Intre timp, mai un net, mai "hi hi" pe la telefon ca, într-un final, seara, să vreau o baie cu spume. Toate bune și frumoase dar, ultimul bidon cu "spume" l-am aruncat în urmă cu două luni, din cauză de nefolosință. :))) Am rezolvat-o cu ulei esențial de mentă și de lămâie. Nu mă interesau neapărat spumele ci să zac în apa frumos mirositoare. Mi-a ieșit, că doar m-a făcut mama olteanca isteață :)))
          Astăzi am repetat mișcarea și plimbarea ca, ma apoi, să lenevesc dulce și plăcut pana la sfârșitul zilei. Nu am fost musafir, nu am avut musafiri, nu m-a deranjat nimeni. Pare că bieții mei neuroni au dormit toată ziua și dorm în continuare. Să-mi stric eu starea și sa intru în depresie gândindu-mă că mâine e luni? Nuuuuu, nici nu mă gândesc. Nu renunț la starea asta de bine, așa, ușor. :)
O săptămână ușoară să aveți și voi!