Translate

vineri, 31 mai 2013

Romantism in 30 de secunde

O prietenă dragă a postat pe facebook următorul text:
La un seminar al femeilor, pe tema "Cum să trăiești într-o atmosferă de dragoste cu soțul tău", participantele au fost întrebate dacă își iubesc soții. Toate au ridicat mana, aprobator. Atunci au fost întrebate când le-au spus, ultima dată, soților, că ii iubesc. Unele au răspuns că azi, altele că ieri, altele că nu-și amintesc. Atunci participantele au fost rugate să le expedieze soților un sms, cu textul "te iubesc, dragule" iar apoi să schimbe telefoanele intre ele și să citească răspunsurile primite.
Iat
ă câteva:
1. Cine este?
2. Aaaa, mama copiilor mei, te simți bine?
3. Ce mai e acum? Ceva cu mașina?
4. N-am înțeles ce ai în vedere.
5. Ce-ai mai făcut acum? De data asta nu te mai iert.
6. !?!?
7. Nu ma lua pe ocolișuri, spune direct cit vrei.
8. Oare visez?!
9. Dac
ă nu-mi spui cui ii este adresat mesajul, fac moarte de om!
10. Te-am mai rugat s
ă nu bei! Dacă simți că te obosesc, pot să plec.
11. Răspunsul la ce vrei tu este nu!
Date fiind cele de mai sus, am comentat că depinde de câți ani de căsătorie sunt în urmă, că mi se va răspunde cu nr.7, și că voi încerca să văd ce și cum. Si am încercat. Dacă de obicei, soțul îmi răspunde la mesaje la vreo oră de la trimitere, acum mi-a răspuns rapid. "Știi că și eu te iubesc". Vai Doamne! Dragul de el! Uite domne ce soț drăguț am și ce bine ne înțelegem noi doi...Si eu, o nevastă rea și tocătoare, să gândesc aiurea despre bietul om, care mă iube și îmi și răspunde repede la mesaj... Si taman când eram în prag de leșin, cu ochii înlăcrimați și cu genele fluturând boabe de rouă, vine și al doilea mesaj "Îmi spui și ce-ți trebuie?" :)))) 
Nu vă mai spun ce râs cu sughițuri m-a apucat că s-a speriat și telefonul de mi-a fugit săracul din mână și a preferat podeaua :))) Mai că de atâta râsu-plânsu îmi venea să mă întind și eu pe podea, dar eram le serviciu și riscam să ma scoată vreun client de sub birou. Nu mă puteam gândi decât că, cu treizeci de secunde în urmă, eu îmi făceam mea culpa și îmi puneam cenușă în cap. Până la urmă vreo treizeci de secunde i-au trebuit și soțului să iasă din transa creată de primul meu mesaj. :)))
Si uite asa se duse dracului și fărâmița de romantism, că vorba ceea, dragă bărbate - dacă tăceai filozof erai. Rămâneam și eu cu o doză de romantism, măcar până seara când ajungeai și tu acasă unde te-as fi așteptat în neglijeu și cu masca de bal pe figură și tu, exact ca în banc, să mă întrebi "Zoro ce avem de mâncare?":)))

miercuri, 29 mai 2013

Ciorapii si glicemia :)

Pe la ora cinci după amiaza, când mă pregăteam să plec de la birou și aveam ca țintă fixă bucătăria de acasă, mi-am adus aminte că trebuie să merg hăt, taman în capătul celalalt de oraș, să-mi cumpăr ciorapi, pen' că dimineață reușisem să agăț și ultima pereche (cam veche ce-i drept) că d-aia mă îmbrăcasem în nădragi și nu în rochie cum eram programată. E drept că într-un oraș mare distanta până la magazin ar părea până la coltul blocului, numai că într-un orășel de provincie magazinul pare la capătul orașului și, cum în stomacul meu avea loc al treilea război mondial, chiar era o corvoadă să merg la magazin. Si mai drept este că mai am și alte magazine care vând ciorapi, pe lângă blocul în care locuiesc, dar, cum sunt o persoană cu greutate :) nici ciorapi mărimea mea nu găsesc decât la magazinul din capăt de oraș. Ce mai, tura-vura-urătura, îmi pun ochelarii de soare să nu mi se citească oboseala pe figură, că soare nu prea era, îmi așez și geanta pe o haripă și o tai la magazin. Pe drum, numai zâmbete și "buna ziua, ce mai faceți?" că deh, așa e într-un pic de oraș. :))) Să zic mulțam că am scapăt de dat consultații în mijlocul drumului :))) Si ajung eu fain frumos la magazin, îmi iau ciorapi, mai casc gura pe la niște fuste și farfurii... Ce, vă miră că într-un magazin de ciorapi sunt și fuste și farfurii? Păi să nu vă mire, că avem și încălțăminte și perdele, și haine de bebe, și chiloți, și mușamale, și căni și linguri, toate în același magazin, că asa e în capitalism. Măcar dacă nu găseam ciorapi, să las banii pe farfurii :))) Mai ales că se apropie Mosii de vară și pe la noi se împart farfurii cu bucate și dulciuri, în același magazin vom găsi turtă dulce și ciubuc. Da' ce mai contează??? Bine că găsim de toate și nu trebuie să mergem la Pitești după cele de trebuință.
Să revin. După ce m-am abținut și am cumpărat doar ciorapi (o daaaaaa) am mai luat de la alt magazin (că mai avem și alte magazine) un metru de pânza albă și un fermoar. Intenționez o geantă croșetată și îmi trebuie pânză pentru căptușeală și fermoar și, dacă tot eram în zonă, am zis să profit, să nu fac din nou marele drum până acolo.  Când am comandat pânza, vânzătoarea m-a întrebat: "Iar botezați?" :))) Știa de anul trecut când am cumpărat de la ea, unele și altele pentru botezul finuțului. Îmi iau cumpărăturile și, fără să mai vad alte magazine, mă îndrept spre casă, cu aceeași viteză de melc în marșarier. Iar "bună ziua, ce mai faceți?" și... mi se întâmplă groaza grozăviilor... îmi sună geanta. Nu știu cum reacționați voi, dar mie mi-e groază să-mi sune telefonul când am și geanta și o sacoșă în mâini. Si dai și te luptă Cristino cu gentoiul în piața publică, să scoți lindicul de telefon care nu stă niciodată în buzunarul lui. Si când zic mulțam Doamne că am găsit cântătorul, na, că se oprește din cântat. Bag seama că apelantul se plictisise să mă aștepte pe mine să găsesc telefonul în inventarul alandala din geanta mea. Normal ar fi fost să-l pun la loc și să-mi continui drumul, numa' că mă apucase curiozitatea și, cu geanta crăcănată că nu-i trăsesem fermoarul și cu sacoșica bine ținute în mână, m-am chinuit să văd cine mi-a produs  grozăvia. Nu era cineva din agenda mea și nici nu cunoșteam numărul. Am zis să fiu fată rezon și să sun înapoi, numai că nu mi s-a mai răspuns. Acum stau și ma întreb: dacă m-o fi sunat norocul și eu nu i-am răspuns? :))) Nu mi-am tăiat eu craca de sub picioare și s-a dus dulcea minune de a câștiga la loto fără sa joc? :)))))
Si chinuie-te Cristino să închizi la loc fermoarul care se făcea valuri valuri :))) și adu-ți aminte că mai trebuie să treci și pe la firma de telefonie mobilă să-ți recuperezi telefonul stricat în garanție. Nu am reparat niciodată un telefon, dar deh, pentru toate există un început.
Si bună-bună cu fata de la Vodafone, și hi-hi cu fata de la amanet, și he-he cu fata de la sh, și am ajuns și eu pe la șase jumate acasă, tremurând de foame, că-mi scăzuse glicemia ca PIB-ul României.
Acuma, ca să nu fie postarea degeaba, trag eu concluzia că, într-un metru de orășel, durează o ora și jumătate să cumperi două perechi de ciorapi și să ajungi acasă. :)))

luni, 27 mai 2013

Zi de doi bani

Dap, luni nici iarba nu creste, dar prostia iese precum șarpele la drum. Stă ea cât stă liniștită și, când s-a plictisit își face apariția și își împinge gazda proastă purtătoare de prostie, în drum. Nu ar fi o problema dacă proasta și-ar tine gura, dar nup, proasta știe să citească și se crede deșteaptă. Atât de deșteaptă, încât nu numai că deschide gura, dar mai și scoate niște inepții de care și prostia din capul ei se îngrozește. Si cum proasta e odihnită, că deh, are creierul neted, nu are altă treabă decât să mă acosteze pe mine în mijlocul drumului și să mă întrebe cat costă "să-i trec băiatului apartamentul", căci, da, proasta are și moștenitori. Zâmbind atât cat se poate la o ora matinală, ii răspund că nu am habar până nu mă uit în actele ei și în niște registre la serviciu, să-i calculez. Întrucât și deoarece rapoartele de expertiză și modul de clacul al taxelor ne este schimbat destul de des, nu mă obosesc să le învăț ca pe rugăciune.Nu mai menționez că la calcule folosim procente până la o suma apoi rezultatul adunat cu alta sumă. Adevărată matematică de universitate. 
Asa, să revin în drum, la proasta care se proțăpise în fata mea, cu ochii pe geantă. Cum:care geantă? Pe geanta mea, că primul instinct a fost să-mi încleștez degetele pe mânere, să nu rămân fără geantă. Dau sa plec, ea nu se mișcă. Întreb:"mai e ceva?" și îmi răspunde: "păi nu vrei să zici?" O iau de la capăt și ii explic cum stă treaba și că nu am registrele la mine. Imi zice: "A, da? Credeam că le ai în geantă.". Am râs. Sec, că era luni dimineață și nu aveam chef de palavre fără rost. Dau să plec, spunându-i să vină la birou și rezolvăm. Ea insistă:"Asa aproximativ, că nu vreau fix". Când aud faza cu "aproximativ" văd roșu în fata ochelarilor. Din experientă pot să spun că majoritatea celor care primesc spre informare o sumă aproximativă, fac scandal dacă la calculele stricte este depășită suma inițială. Concluzia, mă feresc de sume aproximative, ca dracul de tămâie. :)))) 
Ii repet că trebuie să vina cu actele la birou și dau să plec, că era târziu deja. Dar nup, tocmai atunci mai face o încercare să mă convingă și strigă după mine:"Ce ești asa încrezută, că mama ta era de gașcă la serviciu!" Dap, scosese inepția fruntașă care o lăsase fără cuvinte și pe prostia din mintea ei. Ce, nu v-am spus? Proasta fusese una din mai tinerele colege ale mamei mele și asta ii dădea dreptul la comparații si comentarii . :))))))
Acum râd, dar dimineață am simțit că îmi vine s-o gâtui pe proastă, să scap lumea de o consumatoare de oxigen și pământul de o umbră. N-am făcut-o. Am lăsat-o in drum cu ideile ei, numai că mie a reușit să-mi traseze drumul pentru ziua de luni. Starea creată de ea împreuna cu unele modificări de legi și regulamente m-au adus în pragul de depresie. Si dacă luni sunt în prag de depresie, greu să ies săptămâna asta din asa stare. Merg așadar să-mi caut un colt unde să aștept să-mi treacă. :))))

duminică, 26 mai 2013

Viata ca in filme

In seara asta m-am nimerit să mă uit la televizor si să văd un film pe care l-am mai văzut de vreo trei ori. "Destul" se cheamă și are ca actriță principală pe Jenifer Lopez. Cred că știți și voi filmul. Cel în care este bătută de soț și tot fuge cu copilul, ca în final să ajungă să-și omoare soțul. 
Ei bine, într-o pauză de publicitate, mi-am amintit de o prietenă care se văieta, la un moment dat, că nu are și ea o viață ca în filme. Sper că nu la viața eroinei din filmul ăsta se referea... deși eu am avut parte de ceva în genul ăsta, din păcate... 
Mi-am amintit cum, copil fiind, în urma unor "rele tratamente" să zicem, din partea tatălui meu, mama a fost nevoită să fugă, pur și simplu, din orașul în care m-am născut. Pe scurt, în timp ce tata era la serviciu, ne-a luat de la etajul 3 și ne-a dus întâi la parter, la o vecina binevoitoare. Apoi a urcat și a luat cei trei saci cu haine și jucării. Cind să coboare și cu ghiozdanele noastre, noroc că a tras-o în casa vecina de la etajul 1, altfel se întâlnea cu tata pe scări (de lăudat cat de mult se ajutau femeile intre ele, pe vremuri). Probabil că presimțise tata ceva, de se învoise de la serviciu. El a intrat în casă și mama a coborât la vecina de la parter, unde o eram noi. Intre timp, așteptam cu toții să vină fratele mamei și prietenul lui, cu mașina, să ne ia. Îmi amintesc și acum cum încerca vecina Doina să ne atragă atenția cu turtă dulce și brifcor. In zadar încerca să mă facă să nu simt atmosfera... îmi bătea inima repede și cu putere. Cred că niciodată nu am mai avut un asa grad înalt de adrenalina. L-am văzut mai târziu, de după draperie, pe tata plecând. Nu vă închipuiți că ne-am gândit vreo clipă să fugim spre el sau să-l strigăm. Fratele meu și cu mine eram îngroziți când îl vedeam. Nici nu a apucat tata să treacă de colțul blocului, că a apărut unchiul meu cu mașina. Aproape că ne-au azvârlit în mașină și pe noi, copii, și bagajele și am pornit în trombă, pentru ca la orizont se vedea fratele tatei, venit în vizita, pe la oraș. :) Peste ani, am aflat că tata plecase cu un vecin după noi, dar faptul că plecaserăm cu mult înainte să înțeleagă ce și cum, l-a făcut să renunțe. Ne-a căutat la vreo trei săptămâni de la întâmplare, dar asta e alta poveste.
Deci, am avut o viață ca în filme sau nu? Că nici eu și nici mama nu am cerut-o, e altă idee. Așadar, draga mea prietenă, dacă ajungi cumva pe la postarea asta, pot să-ți spun "ai grijă ce-ți dorești". Viața ca în filme poate fi minunată dar în același timp poate fi îngrozitoare. Trăiește-ți viata așa cum e și fi mulțumită de ea!

marți, 21 mai 2013

Flori (2)

Imi place sa ma joc cu florile astea din polimeri și îmi place ca îmbinarea cu accesorii și lanț metalic argintiu duce la un colier simplu, dar de efect. :)

 

joi, 16 mai 2013

Aventuri :)

Măi oameni buni, m-a ajuns și pe mine zicerea "atunci când te mănâncă e musai să te scarpini". Dacă vă întrebați ce și cum, iaca am ceva timp să vă povestesc cum, în dorința de a ne muta la curte, am pornit duminica trecută să vedem ceva case scoase la vânzare pe internet. Fiind din zonă, soțul meu cam știa pe unde sunt casele, asa că ne-am pus poponețurile în mașină și hai la admirat case. Si am avut ce admira... dar la alții, nu cele date spre vânzare. :))) După ce am bătut noi ulițele satului am găsit prima casa. Obiecte de reper, balansoarul și salcia din curte. In rest, nu mai semăna cu pozele de pe net. Ulterior am văzut că erau datate 2005, când probabil că fusese vopsită casa. In fine, nu mai conta vopseaua, că vorba ceea, suntem tineri, harnici și muncitori (ne-au murit lăudătorii) și putem să dăm și noi un trafalet cu vopsea. Ce m-a făcut să nu mă dau jos din mașina și să strig la poartă a fost faptul că construcția aproape că nu avea temelie și, la o privire mai atentă se putea vedea că fusese o magazie cu fânar, în fața căreia se construise o verandă din lemn, cu multe gemulețe. Per total, construcția nu merita a fi renovată
Ok, tăiem de pe listă și mergem mai departe. Am mai umblat  noi pe ulițe și când am văzut că nu găsim cea de-a doua casă, am sunat iar la numărul  lăsat pe net, ca domnul cu care am vorbit să ne spună că au mai lăsat prețul în jos cu vreo 4000 de euro.  Să te ții bucurie!!! Pe net, casa era prezentată ca fiind o construcție din 2009 lipită de o altă casă bătrânească. Singurul neajuns ar fi fost terenul în suprafață de doar 650mp, eu dorindu-mi mai mult.  
Mai cere soțul informații despre locație și dăi și fugi spre casa mult dorită... și am găsit-o. Vis a vis de casa cu balansoar și salcie :))) Noi nu o văzuserăm din cauza lăstărișului care ținea loc de gard :))) Era situată într-o pantă atât de abruptă că nici gardul nu prea puteai să-l faci. Acum mă gândesc: cum or fi urcat oamenii ăia materialele de construire până acolo? Chiar mă întrebam, înainte de a o vedea în realitate, de ce au oamenii doar viță de vie în gradină. Răspunsul: doar via stă acolo și mai ține pământul. Dacă pui ceapă, la prima ploaie se duce cu totul. :))) Mă și vedeam rostogolindu-mă de la casă până la poartă, ca zău, decât să ții în frâna suta mea de kile, mai bine le dai de-a rostogolul :))) Iarna, cu un pic de avânt, mă puneam pe celofan și mă opream în fața biroului. :))) Nu a contat faptul că asa zisa casă bătrânească era tot o magazie într-o stare de degradare avansată, nu a contat faptul că nu avea gard și ca porțile aproape că nu existau. Cum spuneam, astea se pot aranja. M-a speriat cât de abrupt este terenul. Bineînțeles că proprietarii nu au spus nimic despre asta, pe net. 
Despre cea de-a treia casă am aflat de la o prietenă. Ea ne-a zis că proprietarii o dau la schimb pe apartament, la etajul unu sau doi. Noi stăm la trei, dar știți și voi cum e ... hai să încercăm. Când am ajuns la poartă, mie mi s-a părut căsuța ideală, numai că atunci când au ieșit proprietarii am constat că erau clienți de-ai mei, despre care știam că sunt în tratative de schimb cu cineva, ale cărui acte pe apartament mai necesitau o succesiune. Am schimbat câteva cuvinte, am spus de ce veniserăm și am dat să plecăm căci na, știam de tratative. Am fost invitați totuși să vedem casa și curtea și zău că am suflet de mâță, că nu am rezistat curiozității. Am intrat.:) Gradina mare, cu pomi curățați și văruiți, iarba verde, gardul gard... Casa situată după o boltă deasa avea un aer de căsuță din povesti. Asa am văzut-o eu. Cu cămăruțe mici, cu verandă, cu beci, cu bucătărie și baie, apă în casa, gaz în sobe... ideală, nu? Pentru mine, căci soțul meu, bărbat mai tehnic și pregătit, și-a făcut ochii roată și a văzut că pereții erau crăpați bine, că tavanele din vârghie nu mai aveau mult de trăit, că odăile nu erau decomandate și nu am fi putut să o repartizam pe mama fără să trecem prin camera ei... Ce ține el la socrela lui, nu? Într-un final, a aflat de la proprietar și că ar trebui schimbat acoperișul pentru că au cam putrezit lemnele. Concluzia: trebuia dat jos acoperișul, pus stâlpi la colturi, turnat placa/tavan și făcut din nou acoperiș. Ținând cont că am fi dat apartamentul și în tot timpul renovărilor nu am fi avut unde să stăm... nu prea mergea. Si oricum era promisă :)))))))
Așadar, oameni buni, dacă m-a mâncat să mă mut la curte, păi să mă și scarpin și să umblu pe la lume prin curți și case. Si asta e doar începutul. Dumnezeu știe câte case o să mai vizitam și la fel, câtă lume va trece prin apartamentul nostru până mi-oi vedea visul cu ochii.  Cristino, răbdare și tutun :)))
sursa foto: google

Flori de mai

Dacă tot suntem în luna florilor, de ce să nu purtăm flori și la gât? Iată un colier cu trandafirași mov din polimeri, lanț și accesorii metalice argintii.
Il găsiți și aici

vineri, 10 mai 2013

Poze din gradină

Din gradina altora . Poze din gradina unor oameni pentru care îngrijirea fiecărei plăntuțe semnifică mai mult decât durerea de oase, umflătura de gleznă sau lipsa chefului de muncă. Oameni pentru care e o blasfemie să lași pământul neîngrijit, nemuncit și nerespectat.
Căpșuni, salată și spanac
 cartofi roșii și albi
 răsadnița cu roșii, ardei și vinete
 locul unde vor ajunge răsadurile
 ceapa pentru sămânță și mazărea
 ceapă și usturoi
 mure
 și livada
Să nu vă gândiți că în livadă, intre pomi, e pământul nemuncit. E pusă fasole alături  pepeni verzi și galbeni.
Weekend plăcut să aveți!

marți, 7 mai 2013

Cu drag, pentru o prietena draga :)

Așa cum zice și titlul, colierul de mai jos este făcut cu drag pentru o prietenă dragă. Avea fata niște perle de 6, 8 și 12mm, rămase de la un proiect anterior, și ne-am gândit să facem ceva folositor cu ele. Le-am alăturat cristale biconice incolore de 4 mm și le-am înșirat parte pe ace, parte pe sârmă. Prietenei mele i-a plăcut setul. Vouă?

luni, 6 mai 2013

Ura si la gară respectiv la muncă :)))

Pai da... gata. Fuse  și se duse și vacanța asta, în care habar n-am ce am făcut. M-am flendurit, am muncit, m-am învârtit și nici nu m-am dezmeticit bine că iaca, mâine trebuie să revin la program. :))) Ce pot să spun sigur sigur e faptul că m-am distrat în ziua de Paști cât să-mi ajungă pentru o bună perioadă. Inițial plănuiserăm să petrecem cu vărul meu și cu soția lui la iarbă verde, însă printr-un concurs de împrejurări ne-am găsit mai multi la "păscut". In afară de verii mei, nu cunoșteam pe nimeni și nici ceilalți nu ne cunoșteau pe soțul meu și pe mine, însă a existat acea "chimie" de cum ne-am văzut și ne-am distrat de minune. Dacă la început am fost așa:
 cu copii, cățel și purcel...
din cauza de ...

am ajuns asa ...
Noroc că vărul meu are o aplecătoare mare pe lângă casa, unde tronează o masă maaaaaare și încăpătoare, care să cuprindă toate sufletele avide de glume, râs și distracție.  :)
Nu ne-am supărat că a plouat, că nu a fost soare și că frigul ne-a făcut să căutam hanorace groase, pentru că pur și simplu nu a mai contat. Ne-am ținut de cald unul altuia glumind și râzând de se clătinau paharele pe masa. :)))))))) 
Dar, din păcate, asa cum spuneam, fuse și se duse. De mâine, înapoi la rutină
Vă arăt și tortul cu cremă de vanilie și lămâie, îmbrăcat în frișcă, pe care l-am dus la masa de mai sus
și vă urez să aveți o săptămână ușoară, fără peripeții, cu multe zâmbete și voie bună!