Translate

luni, 30 iulie 2012

In Delta (1)

Am plecat din Costinești dimineața, cu destinația Mahmudia, Tulcea. Habar n-aveam încotro ne îndreptam. Știam doar că mergem într-un colț de Deltă. Abia mai târziu am priceput că acest colț este, de fapt, un colț de Rai. Drumul a fost cumplit și nu din cauza căldurii, ci pentru că  drumarii compactau piatră la înălțimea de aproximativ 70cm, peste asfaltul deja existent. Nu știu nimic despre modul de a amenaja drumuri, știu doar că se întâmpla asta pe kilometri întregi, iar nervii ne-au fost făcuți praștie. De mașină nu mai vorbesc, am ajuns la destinație cu ea albă de praf. In fine. Am fost foarte mulțumită de indicatoarele rutiere. Aproape că nu am mai citit harta. La intrarea în Tulcea, indicatorul spre Mahmudia trona măreț într-un sens giratoriu. Drumul intre Tulcea și Mahmudia e super, fiind aranjat în urma cu vreo doi ani. Bine, drumul e asa până la Dunăvaț. :)
Să nu uit: în zonă am văzut pentru prima dată, turbine eoliene. Parcuri întregi. Pot să spun că sunt enorme.:)
Când am ajuns la Mahmudia, la fel, mi-a fost greu sa găsesc străduța unde le-aș fi găsit pe gazdele mele, dar le-am sunat și, după explicații am ajuns rapid în colțul lor de Rai. Ne aștepta, cu porțile mari deschise, Natașa. Natașa și Grigore sunt cei doi lipoveni care ne-au făcut vacanța un vis. Iată unde ne-au primit:
 O casă de oameni gospodari, cărora nu le este frică de muncă și care au transformat o casă bătrânească moștenită, în ceea ce vedeți, cu propriile lor mâini. Nu și-au permis să angajeze meșteri și decoratori, pentru că putinii bani pe care reușeau să-i strângă, ii dădeau pe materiale. Și-au pus priceperea, imaginația și talentul la treabă și au reușit să creeze un spațiu primitor, unde eu am scăpat de tot ceea ce înseamnă agitație și stres de orășean.
Azi vă voi arata doar exteriorul. Data viitoare interioarele. :) Timpul de orășean, bată-l vina! :))) 
Am găsit în curte, sub o salcie, vechea barcă a lui Grigore, înmatriculată și înregistrată încă, la Primărie. Preferă să plătească impozit pentru ea, decât să o radieze, pentru că radierea ei înseamnă și distrugerea. Vine cineva de la Primărie și taie barca :(
 Un fazan împăiat supraveghea barca, cocoțat pe gard, sub ramuri de salcie. :)
Grătarul cu plită și cuptor e funcțional. Parol. 
L-am folosit, deși soțul meu și cu mine nu ne prea înduram :)))
Bancul pentru curățat peștele
și locul de unde, spre rușinea mea, am privit-o pe Natașa cum mi-a curățat peștii.
Grigore, are calificarea de tâmplar. Se cunoaște, nu?
Aranjamentele și florile sunt realizările Natașei

Am dormit destul de puțin în această perioadă, fără să mă simt vreodată obosită. Mă trezeam dimineața, cam pe la 5 :) mă așezam în scaunul de mai jos și priveam aburii care se ridicau din Dunăre, ascultam cântec de cocoși, pașii vreunui pescar întârziat, țipătul unui pescăruș, al unei egrete,  zgomotul unui motor de barcă, cântecul vântului prin stuf, într-un cuvânt, ascultam liniștea și mă încărcam cu energie pozitivă


Serile ni le petreceam la o bere cu gazdele, la masă de pe terasă. Nu am avut probleme cu țânțarii. In unele seri a bătut vântul și a alungat țânțarii, iar în rest am rezolvat-o cu brațările cu citronela antițânțari și cu Autan. Camerele erau prevăzute cu plase.
Sunt atât de multe de povestit și mi-e atât de drag să vorbesc despre prima mea experientă cu Delta...
Mă opresc deocamdată aici, nu înainte de a vă spune că am mâncat peste "ca pelicanii" :))) Natașa este și o bună bucătăreasă și am preferat să mâncam bucatele pregătite de ea, în defavoarea mâncărurilor de la terasele din zonă
Spre exemplificare - crap la grătar cu garnitură de orez, roșii cherry și sos tzatiki (pe care nu l-am mai pozat) :)
 P.S. Ne-am plimbat și cu barca, pe canale. Despre asta, într-o postare viitoare. :)

vineri, 27 iulie 2012

Si a trecut vacanta (2) ...

Să continuăm... Promiteam în postarea anterioară să vă povestesc despre pensiune și locul unde am mâncat. Ei bine, pensiunea e frumoasă, îngrijită, cu multe flori, piscină și șezlonguri, dar... cam departe de plajă. Nu m-am așteptat să fie pe plajă, dar distanta depășește cei 400m pe care îi menționau proprietarii pensiunii în reclamele de pe diferite site-uri. Hai să zicem că a fost spre binele nostru, că am făcut mișcare. :) La piscină puteam folosi ușor doar șezlongul, pentru că proprietara era cu ochii pe noi să nu cumva să intrăm cu nisip pe picioare sau dați cu creme pentru plajă. Ne trimitea la duș după fiecare tură de loțiune întinsă pe corp. M-am lipsit de piscină :))) 
 In schimb am profitat din plin de terasa din fața camerelor, unde erau niște scaune din bambus cu perne moi și confortabile. :) Aici mă relaxam când fugeam de soarele arzător.
De toată căsoaia asta se ocupa o tânără, Andreea, care nu cred să aibă mai mult de 25 de ani. Nu știu cu cât e plătită, dar face muncă de cel puțin trei persoane, căci, pe lângă curățenia camerelor, face și menajul proprietarilor. Tot timpul am auzit "Andreea fă aia, Andreea du-te, Andreea fă ailaltă, Andreea întoarce-te, Andreea calcă, Andreea fă clătite..." Si de flori tot Andreea se ocupa. :) 
Proprietarii... oameni intre oameni. Domnul, om de treabă, cu bun simț și fire calma. Doamna ... pusă pe scos bani din piatră seacă. Mie a incercat să-mi ia pe cameră mai mult decât convenisem când am făcut rezervarea. Să exemplific: am făcut rezervarea pe 21 iunie, când prețurile pentru perioada 15-30 iulie erau 80lei/cameră/noapte. Intre timp, proprietara a mărit prețul pentru această perioadă la 120lei iar mie a incercat să-mi ia 100lei. Când i-am cerut bon fiscal, și-a adus aminte de rezervare și de prețul de 80lei. :))) Pe lângă asta, m-a deranjat insistența de a-mi vinde produse Avon pentru plajă. Mie, care "mănânc" produsele astea de vreo 12 ani :)))
Apropo de mâncat, mâncarea pentru doi adulți, la terasele de pe plajă, nu costă chiar atât de mult, încât să vă facă să renunțați la un concediu la mare. Kebabul era 8 lei, shaorma intre 10 și 15 lei, pizza, de la 4lei la 150lei, cafeaua între 1leu și 6 lei, berea de la 2,5lei/doza, 3lei/pahar... Apa plată mi s-a părut mai scumpă. Intre 2,5 lei și 3,5lei/0,5 l. Bine că măcar era receeee și bunăăăă. Prețurile de la fast food au fost văzute din mers, pentru că noi nu mâncam cele de mai sus. Noi am mâncat la terasa cu autoservire, adică la "împinge tava". La aceeași terasă, ținând cont că nu am murit după prima masă :))) Ceva prețuri: salata de varză - 3,5lei, salata de roșii cu brânză - 4,5lei, tocăniță de pui - 7,5lei, orice ciorbă - 6,5lei, chiftele marinate- 8,5lei, pulpe de pui prăjite- 5lei/100g, piure de cartofi - 4,5lei, pește pane intre 5 si 7lei/100g. Cam atât că nu mai țin minte. :))) După cum se vede, prețurile nu sunt chiar atât de mari. A, am mai mâncat de la turcii din zonă, sarailie și baclava. Bune dar duuuuuuulci de am crezut că fac diabet instantaneu. :))) Am scăpat...
Cam atât azi. In postarea viitoare vă povestesc cum a fost la Mahmudia, Tulcea -  Deltă.

joi, 26 iulie 2012

Si a trecut vacanța... (1)

Dap, fuse și se duse. A trecut vacanța și de luni încep serviciul. Nu-mi pare rău, caci încep serviciul odihnită, relaxată și cu mintea limpede .
Să vă povestesc cum a fost. O voi face pe parți, pentru că si vacanța mea a fost tot pe părți: o parte la Costinești și o parte la Mahmudia.
Am plecat duminica noaptea spre luni, la mare. Traseul, deși lung, l-am făcut pe drumuri bune, în ciuda a ceea ce spun mulți despre drumurile spre mare. Cu harta în brațe și cu ajutorul indicatoarelor rutiere (încă nu avem GPS) am găsit drumul spre Costinești. Aici, o nebunie totală. Cei/cele care aveau camere de închiriat, stăteau pe marginea drumului, cu cheile în mană gata sa ți le arunce în mașină, doar doar vor face rost de clienți. Când am întrebat de strada pe care se află pensiunea la care eram așteptați, o duduie de pe drum ne-a zis ca strada e la ea acasă. Frumos, nu? :)
Într-un final, am ajuns la pensiune unde ne-am pus direct la somn, pentru vreo doua ore. Abia după somn, am ajuns și noi la plajă. La "Loca Beach". Sper ca asa se scrie, caci asa ii tot zicea DJ-ul de la Kiss FM care transmitea din apropiere. Reper-Obeliscul. Marea- agitată, rece și murdară (pentru gustul meu). Alge-din plin. Nisipul-fin și oarecum curat. Zic oarecum, pentru că mai găseai ici - colo mucuri de țigară. Bine, am văzut locuri cu pahare de plastic lăsate aiurea, dar și oameni care mâncau semințe și scuipau cojile în pungi, care fumau și puneau scrumul și chiștocul în paharul gol de plastic, care mâncau shaorma pe plajă (nu înțeleg cum puteau) dar puneau hârtia la cos... 
Oameni și Oameni. :) Nu am mai auzit atâtea accente la un loc... :)))
Spre fericirea mea, nu am mai avut dureri de cap din cauza căldurii chiar dacă m-am nimerit într-o zi la ora 14 pe stradă. Expunerea la soare a dus la acumularea de vitamina D, fapt care a făcut ca o porțiune de piele cu probleme, de pe piciorul meu, să revină la normal. Aveam o porțiune de piele, cit o monedă, care se usca. Am folosit tot felul de unguente până un farmacist mi-a zis ca e din lipsa de vitamina D și că trebuie să mă expun mai mult la soare. Deși, la început nu l-am crezut, acum trebuie sa recunosc că a avut dreptate. :) 
In altă ordine de idei, mi-a plăcut dar mă bucur că nu am stat mai mult. Începusem să mă plictisesc să mă răsucesc la soare ca puiul la rotisor :))) Am "omorât" telefonul soțului pentru un joc nou. :))) 
Răsăritul soarelui nu l-am văzut (răsărea prea din creierii nopții) dar am rămas pe plajă până la apus. Trebuia și ceva romantism, dacă tot am plecat doar soțul și cu mine, nu?
In rest, mulți comercianți, mulți turci proprietari de dughene cu mâncare, vânzători de bilete la spectacole, vânzători de nămol, de porumb, vată de zahăr, înghețată și baloane, reclame făcute în gura mare și cereri de donații,  salvamari atenți la tot ce mișcă, jocuri de volei, costume de baie sau jumătăți :) valuri, scoici, băieți responsabili de șezlonguri și care la ora 18 te trimiteau acasă ca să strângă șezlongul...și mult  zgomot. Dacă vreți relaxare, nu la Costinești e locul. Nu știu pentru voi, dar pentru mine sigur nu e locul potrivit pentru relaxare. :)
Cam atât pentru azi. In postarea următoare vă voi povesti despre pensiune și despre localul în care am mâncat. Poze:

sâmbătă, 14 iulie 2012

A venit vacanța!!!

In sfârșit am ajuns și la data în care începe concediul meu de odihnă. Nu e el prea lung, dar e binevenit și binemeritat, zic eu. Așadar, îmi iau soțul, băgăjelul, cățelul, purcelul, etc. :))) și plec să mă relaxez și să mă recreez. Deși iubesc muntele, anul ăsta o tai spre mare și deltă. Trebuie să mărturisesc că sunt o persoană care nu reacționează tocmai bine la expunerea la soare și mă tem să nu fac vreo criză la mare. Tocmai d-asta nu am mai fost la plaja de muuulti ani, dar se pare că tratamentele pe care le urmam erau de vină la acele vremuri. 
Vedem anul ăsta.:) 
Astăzi și mâine, fac bagajele. Nu vreți să vedeți cum arată, ținând cont că mergem cu mașina iar eu sunt o fată prevăzătoare. :))) Medicamente de toate felurile, aparat, pastile și brațări antițânțari, ac cu ață (asa m-a învățat mama) încărcătoare, descărcătoare, baterii, carduri de memorie, pijamale, papuci, tricouri, rochii, fuste, loțiune pentru plaja, loțiune după plajă, crema de mâini, crema de corp, rimel, tuș, ruj, bijuuri, prosoape, costume de baie, etc., etc.,  Bine că mergem doar soțul și cu mine și avem portbagajul doar pentru noi. Păzea litoral, că vin! :)))
Pentru că e la moda melodia de mai jos, poftiți de dansați:

miercuri, 11 iulie 2012

Unde mergem în vacanța?

Dacă nu v-ați făcut planuri pentru concediu, pun mai jos un clip care v-ar putea ajuta... sau încurca (?) :))) Merită să vedeți măcar videoclipul. :)

duminică, 8 iulie 2012

Masa de duminica

Stim cu toții că într-o familie comunicarea este liantul unei bune conviețuiri și, ce prilej mai bun pentru comunicare ar exista, dacă nu masa de duminică? Așadar, în această duminică vă invit la masă și la comunicare. Am pregătit ciorbiță de cartofi noi cu ceapă, ardei, morcovi și leuștean
tocăniță cu multă ceapă tăiată solzișori, ardei, morcovi, roșii proaspete, mărar și copănele de pui
salată de dovlecei rași pe răzătoare, căliți puțin în sucul propriu și amestecați cu sos de usturoi și smântână
iar ca desert fructe proaspete -  piersici și caise (preferatele mele)
Pentru fructe nu garantez că sunt de la noi, deși vânzătoarea asa susținea, dar legumele sunt din gradina unui gospodar din zonă
Dacă v-a plăcut, lăsați mesaj să vă mai invit la masă. :)
O duminică plăcută și răcoroasă să aveți!

sâmbătă, 7 iulie 2012

Oda bucuriei

 Când simțiți ca totul în jurul vostru se prăbușește, că viața nu are sens, că nimic nu mai merge cum ați vrea, rulați un videoclip ca cel de mai jos și lacrimile de tristețe vor fi lacrimi de bucurie. :)



joi, 5 iulie 2012

duminică, 1 iulie 2012

Set "Cer de vara"

Vă mai amintiți cerul din verile copilăriei? Cerul pe care aveam timp să-l privim culcați în iarbă? Cerul pe care nori albi luau diverse forme? Ei bine, asta îmi aduce mie în minte, setul de mai jos. Am luat aceste agate crab fire cu gândul să fac pentru mine un colier lung, însă le-a văzut si dorit o prietenă și au ajuns un colier scurt, la doua rânduri, brațară și cercei: